Originea Societăţii Academice din Bucureşti
Academicienii, în 1912 – BOABE DE GRÂU, Anul I, 1930, nr. 1, p 5
„Evangheliu Zappa, macedoneanul… oferă statului român 3.000 de galbeni pentru cultura limbii şi literaturii române şi zice: „Facă-se dicţionarul român! Facă-se gramatica română! Fie produsul geniului omenesc dat în limba română!”.
Şi lasă voie liberă guvernului român de a urmări acest scop.
Şi statul român, şi guvernul au primit şi au urmărit scopul în modul cel mai eficace.
*
Oferta se face la 1860, luna februarie. Şi domnitorul românilor zice: „Ministerul Cultelor va lua act de această ofertă şi va fi cu sârguinţă pentru realizarea ei”.
Iar Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, tot la acel an, luna aprilie, propune Consiliului de miniştri: a). a face mulţămită lui Zappa, cu decret domnesc, spre îndemnul altora; b). a face subscripţie naţională, care, cu fondul Zappa, să servească la instituirea unei Societăţi Academice Române; hotărăşte, din fondul Zappa, felurite premii.
Consiliul de miniştri aprobă aceste propuneri… Domnitorul însuşi aprobă aceste propuneri…
Academicienii, în 1867 – BOABE DE GRÂU, Anul I, 1930. nr. 1, p. 2
Evangheliu Zappa, tot la anul 1860, luna octombrie, văzând dispoziţiile luate de ministru, mai oferă 2.000 de galbeni, tot pentru scopul măreţ, menţionat mai sus, şi declară cum că, după săvârşirea acestor două lucrări, adică dicţionarul şi gramatica, dobânda capitalului se va întrebuinţa toată numai pentru cărţi trebuitoare limbii şi literaturii române.
Tot la acest an, urmează o dispoziţie ministerială, prin care se decide ca fondul de 5.000 de galbeni să poarte numele de „Fondul E. Zappa”; fondul să se dea cu dobândă şi, din dobândă, să se premieze cea mai bună gramatică şi să se lucreze dicţionarul.
Urmează, apoi, mai multe referate ministeriale şi jurnale ale Consiliului de miniştri, precum şi decrete ale Domnitorului, prin care se aprobă dispoziţiile menţionate mai sus. Astfel se afla această lucrare la sfârşitul anului 1862.
Autorul acestui material, Iosif Hodoş – Familia, nr. 10 din 1866
În anul 1863, se vede a se fi intrat într-o pauză în lucrarea măreaţă pentru viitorul frumoasei generaţii române…
Să nu uităm că Cuza Vodă, încă, a dat un fond de 1.000 de galbeni pentru acea Societate. Iar la 1866, luna februarie, Cuza cade şi se formează guvernul provizoriu sau Locotenenţa domnească. Guvernul de atunci reapucă lucrul, cu toată energia, cu toată inima, publică statutele, chemă la Bucureşti pe românii de litere din toate părţile locuite de români… Ministerul, însă, se schimbă şi află pretext de a revoca convocarea membrilor, înainte de 1 august 1866. Aşa, înfiinţarea Societăţii Academice Române a trebuit să se amâne încă pe un an.
*
Şi era 1 august 1867, când Bucureştii, capitala României, erau veseli că pot întruni, pentru prima dată, fiii României care nu trebuiau a fi despărţiţi niciodată. Bucuria Bucureştilor era, într-adevăr, bucurie românească, când, ca printr-un farmec divin, erau adunaţi fiii exilaţi de-atâta timp de la sânul maicii lor, de la vatra gloriei, şi erau adunaţi ca să formeze, ca să reînvie epoca de aur pentru românime!…
Şi Societatea Academică se înfiinţă. Bătrânul Heliade şi căruntul Cipariu, şi bravul Laurian, păreau a reîntineri, văzând în jurul lor pe iubiţii discipoli, conferitori şi aceştia, împreună cu magiştrii la marele edificiu naţional, văzându-şi, odată, realizate visurile cele dulci ale bătrâneţii lor!
*
Întrunindu-se, astfel membrii Academiei, înainte de toate, s-au ocupat cu întocmirea definitivă a statutelor, cu organizarea internă a Societăţii, cu facerea programelor pentru Gramatică, Dicţionar şi traducerea de autori clasici, conform intenţiei fundatorilor.
Merită a se însemna, întru onoarea Societăţii, că primul membru onorariu a fost ales însuşi Capul Românilor, prea iubitul Principe al României…
Societatea, după statute, se va întruni, în tot anul, la Bucureşti, pe timpul de la 1 august, până la 15 septembrie”.
*
Iosif HODOŞ
(Familia, Anul III, 1867, nr. 45, 20 noiembrie, pp. 532-534)