O zi cu zicale şi cu muzicieni muzicieni
A fost o zi minunată, pentru sufletul meu, ziua de ieri, care a început la ora 7, dimineaţa, şi s-a încheiat după miezul nopţii. A început devreme pentru că mai aveam multe lucruri de făcut pentru concertul „Sub o culme de cetate”, dedicat „Zilelor Cetăţii Neamţ”, iar noi nu avem cum comite actele de arheologie spirituală muzicală decât în timpul nostru liber, în ciuda faptului că beneficiem de înţelegere şi sprijin şi din partea Consiliului Judeţean Suceava, şi din partea Centrului Cultural „Bucovina”. Înţelegere, dar şi marginalizare premeditată. De pildă, ni se propune „o jumătate de oră”, împreună cu… minorităţile, în zilele proletcultismului, prin care o sută de ani de istorie muzicală a Sucevei, datorită lui Ştefan Nosievici, sunt aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei, în favoarea unor falsuri „Arcanul”, pe care şi lumea academică le-a etichetat ca atare. În zadar şi-a bătut capul, pe la 1886, bietul Hasdeu, cu toate variantele de „Arcanul” sau „Arcanaua”, care încă se mai jucau, în Bucovina, în Moldova şi în Ardeal, pentru că pentru publicul şi culturnicii care promovează „Regina blondă a Bucovinei”, doar inexistenta „luare la oaste cu arcanul” înseamnă semnificaţia acestui dans, în care incultura proletcultistă a nivelat totul, aşa că „Strângi-ţi, leli, buzâli / Cî li chişcî gâzâli”! Ptiu, drace, câtă trivialitate peste cântecul preferat de Ştefan cel Mare, „Cucuruz cu frunza-n sus”, publicat de Ioachim Schlutter, la 1531, în „Wittenberger Gesangbuch”, cântec retrezit la viaţă, aseară, de Mihai Hrincescu şi de „Zicălaşi”, într-un mod absolut exemplar.
Din punctul meu de vedere, „Zicălaşii”, care au avut parte de o umilinţă asemănătoare, în urmă cu vreo trei ani, la Bucoşoaia, unde au fost lăsaţi să cânte doar 15 minute, pentru că ora următoare era dedicată unui feşter securist, care avea de povestit cum umbla el, cu oile, prin munţi, ca să le ia urma bandiţilor de intelectuali (cu asta se ocupă şi astăzi), deci, din punctul meu de vedere, „Zicălaşii” trebuie să refuze spectacolele mai scurte de o oră, iar următoarele 9 concerte-dezbatere, pe tema hărţii lăutăriei româneşti, trebuie să se desfăşoare fără public, rolul nostru fiind acela de a desluşi, de a dezbate şi de a încerca să înţelegem. Cereri de concerte publice, îmi spune Petrică Oloiru, sunt berechet, dar putem onora doar câteva, truda pentru pâinea de fiecare zi însemnând, în fond, destinul nostru, al fiecărui zicălaş.
La Târgu Neamţ, unde s-a cântat în formula: Petru Oloieru – staroste şi ţambal, Mihai Hrincescu – zicale (7 cântece) şi cobză, Viorel Kirilov, de la „Rapsozii Botoşanilor” (a cântat cu noi în primul spectacol public, cel din 13 aprilie 2015, precum şi la Vatra Dornei, unde s-au fonotecat video 2 ore de „Cântecele Dornenilor”) – braci, Ionuţ Chitic – contrabas, şi primaşii de-a dreptul uluitori, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă, s-a conturat definitiv un concert de muzică veche românească, numai bun de cântat la manifestările culturale de amploare, la care ni se va solicita şi vom putea accepta colaborarea.
Petrecând o zi împreună, am putut discuta despre multe şi ne-am simţit ca o familie, ceea ce şi suntem. Mai este nevoie să vă spun că am fost tare mândru de „Zicălaşii” mei, pe toată durata concertului de la Târgu Neamţ?