Nunţi de o zi, la Toporăuţi; fără hram, la Hatna | Dragusanul.ro

Nunţi de o zi, la Toporăuţi; fără hram, la Hatna

D2

*

Înainte cu doi ani, venind eu, cu săteanul din Toporoutz, Nicolae Popovici, de la târg, spre casă, Nicolae îmi spuse cum a vorbit el, mai multor toporăuţeni, că nunţile lungi şi hramurile îi sărăcesc pe omenii no­ştri, din an, în an, tot mai mult şi cum toţi au recunoscut că adevărat lucru este acesta. Deci mă întrebă badea Nicolae:

– Oare nu s-ar putea să scrie părintele, parohul nostru, ori dumneata să scrii la ocârmuirea ţării ori la consistoriu, că să se oprească răul ce-l aduc nunţile lungi şi hramurile?

*

Atunci, eu i-am răspuns:

– Cum nu se poate nimeni amesteca în casa mea, să-mi poruncească cât am să cheltuiesc cu serbarea hramului, patronului sau cu alte prilejuri, chiar aşa nu se poate amesteca nimeni în o comună, să poruncească oamenilor cât au să cheltuiască cu astfel de ocaziuni, dacă cheltuielile nu întrec marginile. Prea luminatul nostru împărat a scos satele de sub epitropie. Sătenii sunt, astăzi, stăpâni şi domni pe sine şi pe averile lor, cât timp se ţin de legile împărăteşti şi-şi împlinesc toate datoriile. Dar, de cumva să­tenii ar prinde a-şi mătrăşi averile, fără nici o socoteală, aşa că ar fi ameninţaţi să se facă cerşetori sau să-şi ia lumea în cap, atunci, cu bună seamă că ar trebui să le poruncească ocârmuirea. N-ar fi, însă, aceasta o ruşine pentru omenii noştri? N-ar fi ruşine, pentru mine, să mă port aşa de rău, încât alţii să fie siliţi a-mi porunci? Vezi, bade Nicolae, nu aşteptaţi nici dumneavoastră să vă poruncească ocâr­muirea sau altcineva, ci îndreptaţi răul singuri! Să în­ceapă numai un om de-al nostru a scurta nunţile, care, acum, ţin şi câte o săptămână, omoară minţile şi trupurile, cu câte 8, 9, 10, până la 12 şi mai multe vedre de ra­chiu, îi sărăcesc pe dânşii şi pe copilaşii lor; să înceapă, zic, numai un om de-al nostru a face nuntă numai într-o zi, cum fac, azi, chiar mulţi domni mari şi cum vedeţi că fac şi jidovii noştri, şi atunci ceilalţi, văzând binele, cred că, cu bună seamă, l-ar urma.

*

La acestea, badea Nicolae îmi răspunse:

– Bine ar fi să înceapă cineva aşa, cum zici dumneata, dar eu ştiu că nimeni n-a începe, căci ar fi luat în ruşine de către ceilalţi. Dar eu socot ca măcar părintele paroh ori dumneata să spu­neţi, în biserică, la omeni, să scurteze nunţile şi hramurile, că, aşa, oamenii mai iute ar asculta de cuvântul preo­tului.

– Asta se poate!, îi răspunsei eu, lui badea Nicolae.

Şi tot despre aceasta ne-a fost vorba, până ce am ajuns acasă.

Mie tare mi-a plăcut de vorba înţeleaptă a gospodarului Nicolae Popovici şi nu am dat-o uitării.

*

Întâmplându-se, după aceea, să fac sfânta liturghie în satul Mitocu Dragomirnei, lângă Suceava, am auzit cum a spus părintele paroh de acolo mitocenilor să nu meargă la ham, la Hatna, că hatnenii s-au hotărât să nu mai facă hram şi că vor sta jandarmi şi alţi păzitori, în ziua de hram, pe la intrările în Hatna, ca să oprească pe toţi oamenii ce ar veni, de prin satele învecinate, la hram. Atunci, îndată mi-au venit în minte cuvintele toporăuţeanului Nicolae Popovici şi mi-am gândit: Domne, ce bun simţ firesc mai are poporul nostru; cum vede el singur relele ce-l ameninţă si cum caută leacuri de vindecare!

Mi-au mai trecut, atunci, prin minte sş cu­vintele vestitului scriitor neamţ Hoffmann, care zice că poporul nostru, dacă s-ar avânta la treapta cea mai înaltă a luminării minţii, prin şcoală, ar fi vrednic să stea în fruntea omenimii întregi.

*

A trecut, apoi, aproape un an, la mijloc, până ce omenii din Toporoutz au început a vorbi ca să pună, aici, la cale înfiinţarea unui cabinet de cetire. Mulţi m-au întrebat că oare bun este planul acesta?

– Da!, le-am răspuns, numai de-ar fi să cunoaşteţi vreun folos! Aşa, de-o pildă, tare bine a-ţi face să lăsaţi hramurile, ca hatnenii, şi să scurtaţi nunţile, după cum foarte înţelept mi-a vorbita Nicolae Popovici.

*

S-a înfiinţat, apoi, cabinetul de cetire şi s-au făcut câteva lucruri bune (în şedinţa din urmă a cabinetului de cetire, părintele pa­roh Grigori Vorobchievici a făgăduit că va dărui, la anul vii­tor, patru fălci de pământ din sesia sa, ca să se lucreze de membrii cabinetului, cu clacă, şi venitul curat să formeze proprieta­tea cabinetului). Dar binele cel mai însemnat este că toate nunţile, câte s-au făcut în Toporoutz, în câşlegile trecute, au ţinut numai câte o zi şi că, în locul multelor vedre de rachiu, de mai înainte, oamenii, de astă dată, şi-au îndestulat trebuinţele numai cu câte una, până la două vedre. Dând Dumnezeu să rodească pometele Toporautzului, atunci toporăuţenii (după cum s-au înţeles) îşi vor face musturi bune şi, aşa, poate nu le-a mai trebui, pentru nunţi, nici rachiul ce l-au luat în câşlegile trecute.

Întreb acum: cui au să mulţămească toporăuţenii pentru binefacerea asta mare? Fără îndoială, trebuie să zicem ca au să o mulţumească gospodarului Nicolae Popovici, căruia mai întâi i-a venit gândul fericit pentru scurtarea nunţilor (Cărţile săteanului român, Anul IX, Cartea IX, septembrie 1884, pp. 105-108).