Numai… caricaturist nu fusesem!

Băsescu şi “pruncii” lui politici, Boc şi Tărâceanu, m-au îmbrâncit spre… caricatură!

Cinstit vorbind, am iubit, întotdeauna caricatura (am o puzderie de prieteni caricaturişti), dar nu intenţionam să desenez în viaţa asta, deşi regretatul profesor Dimitrie Login, pentru că i-a plăcut un desen cu un corsar, făcut în ora de desen tehnic, s-a oferit să-mi dea lecţii de pictură pe gratis (aşa erau profesorii în vremea adolescenţei mele). Iar pentru indisciplina de a desena “artistic”, în ora de desen tehnic, m-a “altoit” vigurosul artist plastic şi poet, cu un… 2, singurul 2 dat în viaţa lui!

Ba chiar glumeam pe seama caricaturiştilor, cu o epigramă, dictată de faptul că mai toţi caricaturiştii români sunt, în viaţa de toate zilele, ingineri, răspunzând retoricei întrebări “Ce este caricatura?”, cu catrenul: Desen cu însuşiri morale, / celebru nu de azi, de ieri, / prin care par spirituale / şi minţile… de ingineri!

În viaţa asta, nu mi-a fost dat să ajung nici inginer (e grea cartea: pe cele pe care le-am scris nu le-aş fi putut duce, cu geamantanul, nici măcar în tinereţe, când mă jucam cu ţuhalii cu grâu – de nevoie, ca oricare altă odraslă de ţăran!), nici caricaturist, deşi, odată cu CDR şi, mai ales, cu Alianţa DA, când m-am convins definitiv că, datorită cârmuitorilor în firească succesiune, noi, românii, nu vom ajunge, vreodată, măcar un popor, că de naţiune nici nu poate fi vorba, am început să folosesc, drept armă, şi desenul.

Gloatele şi timpul – caricatură de Ion Drăguşanul

Am desenat, de nevoie, pe când făceam tot felul de ziare, straşnic sabotate de politruci (un om de afaceri, care risca o publicitate în paginile mele, se trezea cu toate organele de control ale statului pe cap), dar fără să semnez vreun desen.

Încetul cu încetul, ziarele mele s-au tot prăbuşit, dar eu am supravieţuit mereu.

Habar nu am dacă desenele mele umoristice (mai curând triste, disperate) sunt cât de cât izbutite, din punct de vedere artistic, dar ştiu sigur că în fiecare am depus măcar o întreagă carte, odată cu ziarele pe care mi le-au ucis politrucii:

În patria fărădelegilor – caricatură de Ion Drăguşanul

sau, în alte două variante ale expunerii aceleeaşi idei:

Pe dese rele! Ce de rele! – caricatură de In Drăguşanul

Cartea veşnic pierzătoare a românilor, în jocul de-a “popa prostul” – caricatură de Ion Drăguşanul

Vă mai amintiţi: PAC (partidul securiştilor, iniţial “alianţă civică”, partid condus de băsescienii Meleşcanu şi Stolojan) a încercat să se substituie liberalilor, apoi, pentru că n-au izbutit, au exersat “expertiza” (Doamne, ce barbarism!) bolevică a “sabotării partidului din lăuntrul lui” (celelate desene nu le mai comentez):