Note despre vechea Bucovină | Dragusanul.ro

Note despre vechea Bucovină

1810: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

 

„În ce s-a scris acuma despre Bucovina în momentul anexării, s-a trecut cu vederea mărturia, totuşi foarte importantă, a lui Sulzer, în Geschichte des transalpinischen Daciens, I (Viena 1781), capitolul I, § 4. La paginile 428-9, scriitorul german, care trăise la noi, timp îndelungat după tratatul de la Chiuciuc-Cainargi, dă aceste cifre, de cea mai mare importanţă, după ştiri exacte şi după „o, descriere pe care am căpătat-o de curând din această ţară”(p. 436). După cea dintâi: 253 „de sate, oraşe şi târguri”, 32 de mănăstiri, 18 boieri, 119 „nobili mai mici”, 154 mazili „sau nobili mici”, 433 preoţi, 439 călugări, 87 călugăriţe, 51 „umblători”, 26 arnăuţi, 104 barani şi panţiri, cei dintâi – aprozi de judecătorie, ceilalţi – călăraşi, 7 curteni, 97 călăraşi, 51 negustori, 58 armeni, 526 familii evreieşti vechi, 294 Ţigani vagabonzi, 13.051 „familii de ţărani”. Total: 15.515 familii, aproape 70.000 de oameni. După a doua, numai 113 negustori, 111 armeni, 870 evrei şi 19.026 familii ţărăneşti. Se explică deosebirea prin aceea că frica de a fi supuşi la legi prea stricte a îndemnat pe preoţi şi nobili să plece.

 

Podul moldovenesc de peste Prut

 

În ce priveşte Cernăuţii, Sulzer (p. 429) afirmă că „germanii şi evreii” îi zic Tschernowitz, rusniecii – Cernovţe, iar Cernăuţi e numele „auf walachisch, oder moldauisch”. La ce ştim despre cârmuirea oraşului prin staroste se adaugă, după Cantemir, că autoritatea Marelul-Spătar se exercita asupra acestui loc de graniţă. În oraş n-a observat decît „einige sehr schöne Judenweiber”, „câteva evreice foarte frumoase”.

 

Suceava decăderilor romantice de odinioară

 

La Suceava, află 17 biserici, „parte cu totul ruinate, parte de restabilit numai cu puţine cheltuieli”, iar patru „în stare bună”: „una grecească (sic), alta armenească şi două româneşti”. Catolicii ar fi avut, din cele dărîmate, „una, dacă nu mai multe” (p. 430). „Pivniți şi bolţi supt pământ se află oriunde s-ar pune sapa. Se pomeneşte şi cetatea, tăgăduindu-i, după o Istorie a Genovei din 1622, originea italiană, pe care a găsit-o în cronică: „Pe un deluleţ, lângă oraş, stau două castele masive, clădite alături, pe jumătate ruinate, pe care le-ar fi clădit genovezii”. Existau şi resturile Curţii: „Nu departe de aceste castele sunt rămăşiţele rezidenţei celei vechi a Domnilor, mare şi puternic zidită” (p. 431). Armenii au case „destul de bine zidite”. Cele 16.000 de case, de care vorbeşte Cantemir, s-au făcut una cu pământul.

 

Suceava, Ruinele, în 1807 – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

 

Pasagiul lui Cantemir se află în Descriptio Moldaviae, ediţia Academiei Române, pp. 17-8. Şi acolo se spune că, după mutarea Domniei, acele case au căzut în ruină (cf. mărturia din 1761, Iorga, Documente Callimachi, I, p. 445: „fiind târgul acesta mai înnainte multă sumă de ani pustiu şi fără de lăcuinţă omenească, numai jăreştile, de la o vreme încoace, cu mila fericiţilor întru pomenire a trecuţilor Domni ce au fost după vremi, au început a să aduna căte un om, doi; şi, cine unde i s-au părut, au început a-ş face casă de lăcuinţă, carii, cu milă domniască cuprinzăndu-să din vremi în vremi şi din ză în ză, au mers în spre sporirea şi adăogirea”). Cu privire la stemele pe care, la sfârşitul capitolului IV, le citează Cantemir – v. şi Nicolae Costin, Letopisiţe, I, p. 56 – ca aflându-se în „ziduri” una, şi „în temelia turnurilor” alta (pp. 22-3), şi din care cea dintâi are, pe o piatră, şapte turnuri cu coroana „imperială”, iar a doua „doi peşti solzoşi cu capetele în jos şi cu cozile întoarse în sus”, încunjurând un cap de zimbru cu steaua cu şase raze, avem a face, la piatra de la turn, cu stema Ardealului, impusă de Sigismund Báthory în zilele „vasalului” său Ştefan Răzvan, iar dincolo, cu o stemă moldovenească din veacul al XV-lea, asemenea cu aceea care se găseşte pe discurile de smalţ ale epocii lui Ştefan cel Mare.

 

 

Rădăuţului, cu toată însemnarea lui Cantemir, Sulzer nu-i poate afla rostul; dar la Vama a fost şi a văzut „stâlpul lui Vodă”, a cărui stare decăzută o deplânge: „păcat că felul de piatră întrebuinţat la aceasta e prea moale şi astăzi stricat de intemperii (verwittert), aşa încât acuma se mai poate ceti numai puţin”; de aceea i se şi pare că două laturi sunt scrise greceşte, şi româneşte numai două.

 

Negustor armean din Siret – de Franz Jaschke (1775-1842)

 

 

Siretului îi aminteşte episcopia catolică străveche, Vijniţa şi Sadagura sunt puse în legătură cu ultima ocupaţie rusească; nu se uită fabrica de postav de la Filipeni, a lui Grigore Vodă Ghica, cu meşteri nemţi. Ba Sulzer caută şi locul satului Cuciurul Mare şi al Cozminului, cu vechea biruinţă. Acestea toate le spune el pentru a da de lucru „amatorilor germani de istorie şi antichităţi, care-şi au acum sălaşul în Bucovina” (p. 434). Se dă şi o întinsă hartă, care ar merita să fie retipărită. Ea e o reproducere, desigur, a hărţii oficiale ce i s-a comunicat. Dar Sulzer era să ne dea pentru Bucovina mult mai mult: însăşi istoria anexării, care nu se păstrează însă în manuscriptul său de la Braşov (copie la Academia Română, făcută, acum 15 ani, după intervenţia mea) / N. Iorga” (Iorga, Nicolae, Note despre vechea Bucovină, în Revista Istorică, I, No. 5, București mai 1915, pp. 85-87).