Mihai Eminescu: Moldova

Eminescu, în 1887

(fragment dintr-un poem postum)

*

*

Din lungi cărări de codru, din munți cu vârfu-n nouri

Ieșit-au Dragoș Vodă, îmblânzitor de bouri,

Mulțimea curgătoare s-a fost întors pe vale

Și buciumele sună, și oile-s pe cale;

Nainte merg moșnegii, cu pletele bogate,

Ținând toiege albe în mâinile uscate;

Astfel ieșeau tot rânduri, venind de sub verzi ramuri,

Copii, ciobani de turme, moșnegi, păstori de neamuri,

Și au întins moșia spre răsărit și-amiaz

Pân-unde marea sfarmă de țărm al ei talaz,

Au cucerit cu plugul, cu vârful dragei săbii,

Pân la Cetatea Albă, limanul de corăbii.

*

Sute de ani stătură stăpâni până la Nistru,

Luptând cu Răsăritul, cu cuibul cel sinistru

De unde vin în roiuri în veci renăscătoare

Spurcate lumi și rele, barbarele popoare,

Prin neagră vijelie ce vâjie și bate

Sfărmându-se la graniți de ziduri de cetate.

Stă neclintit Moldova țesând la pânza vremii,

Viteji îi erau fiii și purtătorii stemii

Cei dătători de lege și-așezători de datini,

Lumină din lumină, Mușatini din Mușatini.

 *

(Dacia, Anul I, Nr. 4, 15 iunie 1941)