Marturia lui Victor Morariu si a lui Stefan Pavelescu

Mărturia lui Victor Morariu

şi a lui Ştefan Pavelescu

V. Inaugurarea scenei renovate din „Dom Polski”

Anul administrativ 1926/27

         În adunarea generală ordinară din 29 decembrie 1925, continuată, apoi, în 6 ianuarie 1926, se alege următorul comitet: preşedinte – Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Gheorghe Ruptaş; casier – Ilarion Berezniţchi; bibliotecar I – Ştefan Pavelescu; bibliotecar II – Pentelei Borosan; econom – Teodor Coclici: membri fără funcţie –Procopie Rodinciuc şi Eugen Palie; controlor – Pintea Nimigean.
        Cu prilejul acestei adunări generale, remarcăm o iniţiativă lăudabilă, luată la ultimul punct din ordinea de zi: domnul Ştefan Pavelescu, care a intrat în cadrele Reuniunii din 15 iunie 1924, activând în secţia de teatru şi cor, punând în scenă câteva piese de teatru şi interpretând mai multe roluri, s-a convins că situaţia precară a scenei din „Dom Polski” nu mai poate dăinui, căci culisele şi cortina sunt simple epave, rămase de pe urma războiului, care ultragiază direct simţul estetic al spectatorilor. Propune, deci, ca societatea noastră să ia iniţiativa de a colecta un fond de mai multe zeci de mii de lei, la care să contribuie, în primul rând, societăţile culturale, apoi autorităţile şi toţi ceilalţi oameni de bine din oraş şi judeţ, urmând ca, din ofrandele adunate, să se confecţioneze culise noi, cortină, draperii, recuzită etc.
        Propunerea este primită, cu entuziaste şi unanime sufragii, de către adunarea generală. În acest scop, s-au ţinut două şedinţe cu reprezentanţii autorităţilor, şcolilor, băncilor şi celorlalte societăţi culturale din localitate, care au aprobat această iniţiativă, promiţând cel mai larg sprijin.
        Domnul Ştefan Pavelescu a alcătuit, aşadar, un apel, aprobat într-una din şedinţele comitetului, apel care a fost trimis autorităţilor civile şi mili¬tare, şcolilor primare şi secundare de toate gradele, instituţiilor financiare locale, societăţilor culturale, precum şi tuturor oamenilor cu dare de mână din Suceava şi din judeţ.
        Iată conţinutul acestui apel:

        „Una din necesităţile cele mai ardente în viaţa artistică şi culturală a oraşului şi a judeţului nostru este, fără îndoială, o scenă de teatru, amenajată cu minimul de întocmiri tehnice, care să corespundă măcar celor mai modeste cerinţe teatrale.
        Este aceasta o chestiune de interes pentru toate societăţile culturale, ca şi pentru şcolile primare şi secundare din localitate, cărora o asemenea scenă le-ar putea sta la dispoziţie oricând şi în condiţii optime pentru aranjările şi serbările lor, iar pentru publicul din oraş ar mai rezulta şi avantajul că ne-ar vizita, mai des, trupe ca cele de la teatrele naţionale din Cernăuţi, Iaşi şi Bucureşti.
        Comitetul Reuniunii noastre, care, în timpul din urmă, a dezvoltat o activitate atât de bogată pe terenul teatrului, lovindu-se necontenit de neajunsurile scenei, s-a gândit la o acţiune comună, întreprinsă de toţi factorii amintiţi, cu concursul autorităţilor civile şi militare, al instituţiilor financiare şi, eventual, al particularilor, spre a aduna un fond din care să se repare şi să se amenajeze scena din „Dom Polski”, în modul următor: 1). cortină nouă; 2). instalarea luminii, de diferite culori, la rampă, sufleur, rivaltă, prosceniu; 3). sonerii; 4). decoruri ; 5). Draperii, în faţă şi pe scenă; 6). mobilier şi alte accesorii”.

        Apelul acesta a fost îmbrăţişat cu toată căldura de suceveni, care s-au grăbit să-şi dea, neprecupeţit, obolul. Fondul pentru scenă sporeşte mereu, ajungând, la finea anului 1926, la frumoasă cifră de 59.795 lei.
        Între timp, comitetul nou ales e preocupat de opera comică „Beizadea Epaminonda”, de Iacob Negruzzi, muzica de Eduard Caudella, care e pusă în scenă din 27 septembrie 1925. S-a tot amânat reprezentarea ei, deoarece comitetul se lovea de două mari dificultăţi: 1). costumele (acţiunea operei lui Caudella se petrece în vremea Fanarioţilor); şi b). scenografia, având nevoie de schimbat decoruri de patru ori: blănăria lui Tănase, grădina Mamei Axinia, strada de mahala şi casa cu cerdac şi, în fine, palatul Prinţului Epaminonda. Toate acestea reclamau o mulţime de bani, pe care comitetul nu-i avea. S-a încercat ca problema costumelor să fie rezolvată, adresându-ne marii artiste Agatha Bârsescu şi dramaturgului Adrian Pascu, care să intervină pe lângă Teatrul Naţional din Iaşi – eram siguri că ea acolo a fost jucată. Dar opera aceasta nu s-a jucat pe scena ieşeană.

Agatha Bârsescu

        Dăm, mai jos, răspunsurile primite:

„19/I 1927, Iaşi, Str. Sf. Sava

Onorabile Comitet,

        Cu toată dragostea şi bunăvoinţa, voi fi interpreta Domniilor Voastre pe lângă Direcţia Teatrului Naţional din Iaşi; Vă doresc din suflet o reuşită cât se poate de strălucită, atât morală, cât şi materială.
        Cu dragoste frăţească,
                                                                       Agatha Bârsescu”.

        Direcţia Teatrului Naţional, ne trimite, cu data de 18 ianuarie 1927, următoarele rânduri:

„Domnule Preşedinte,

        La adresa Domniilor Voastre Nr. 73 din 13 Ianuarie a. c, Vă aducern la cunoştinţă că, cu mult regret, nu Vă putem satisface cererea, întrucât nu posedăm costumele piesei „Beizadea Epaminonda.
                                                                                           Director,
                                                                                      C. B. Peunescu”.

„Iubite Domnule Morariu,

        Am primii frumoasa Dumneavoastră scrisoare şi Vă asigur că, fără intervenţia mea, domnul Director C. B. Penescu, care a fost informat de entuziasta primire făcută Teatrului ieşean , precum ;şi de dragostea ce ne-o purtaţi. V-aş fi servit cu cele cerute, dar, din nenorocire, piesa din Caudella nu s-a jucat la noi.
        Regret din suflet că n-am putut să Vă servesc.
        Cu toată dragostea ce V-o poartă,
                                                                                     Adrian Pascu”.

        Menţionăm că acest neajuns, de ordin pecuniar, va fi mereu un motiv esenţial de a tot amâna reprezentarea acestei opere comice, până când, în primăvara lui 1927, se va putea realiza acest deziderat, numai cu ajutorul unui împrumut de 25.000 lei, contractat la „Banca Suceveană”.
Aşadar, noul comitet continuă cu repetiţiile operei amintite…
        Secţia de teatru, însă, ia în repertoriu, în regia domnului Ştefan Pavelescu, următoarele patru piese de teatru:

1) „Ariciul şi sobolul”, comedie într-un act, de Victor Eftimiu, cu domnişoara Aurica Neagu (Puica), Ştefan Pavelescu (Dimancea) şi Eugen Chirovici (Pârvu);
2) „Trei crai de la răsărit”, comedie în 2 acte, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, având ca interpreţi pe domnii Gh. Ruptaş (Hagi-Pană), Ştefan Pavelescu (Jorj), N. Mihuţă (Petrică), Valerian Doboş-Boca (Numa Consule), domnişoarele O. Cosmovici (Trandafira) şi Maria Cosmovici (Mariţa);
3) „Năpasta”, dramă în 2 acte, de I. L. Caragiale, cu doana Lucrezzia Ionescu-Milano (Anca), E. Chirovici (Dragornir), Şt. Pavelescu (Ion) şi N. Mihuţă (Gheorghe);
4) „O soacră” , comedie într-un act, de 1. L. Caragiale (reluare) jucată de domnişoarele Maria Cosmovici (Liza), Aurica Neagu (Fifina), Eugenia Nimigean (Iulia) şi domnii Ştefan Pavelescu (Peruzeanu), Nicu Mihuţă (Furtunescu) şi Gh. Ruptaş (Victor).

        Domnul profesor August Karnet pune în repetiţie corurile „Cadrilul”, de Ciprian Porumbescu, „Peste deal”, de I. Vidu, „Valurile Dunării”, de Ivanovici, „Frumoasa Dunăre albastră”, de Strauss-Teodorescu şi „Înşiră-te, mărgărite”, de L. Domide, care, dimpreună cu scene întregi din „Beizadea Epaminonda” , urmau să constituie suplimentul muzical la cele patru piese de teatru, menite să fie reprezentate de Sânziene.
        Astfel, repetiţiile se desfăşoară în trei direcţii:

1) opera comică „Beizadea Epaminonda”;
2) corurile şi
3) piesele teatrale.

        Rar când s-a văzut atâta cheltuială de energie, atâta jertfă depusă pe altarele Thaliei şi Euterpei…
        Şi, la 23 iunie, se reprezintă „Ariciul şi sobolul” şi „Trei crai de la răsărit”, iar a doua zi, în 24 iunie (de Sânziene), „O soacră” şi „Năpasta”, ambele spectacole fiind precedate de piesele muzicale amintite mai sus. Succesul moral şi material, pe deplin satisfăcător.
        Săli arhipline, stăpânite de cel mai viu entuziasm şi admiraţie pentru asemenea realizări. Încasările, la ambele spectacole, se ridică la suma de 20.871 lei, spesele fiind de 14.526; rezultă, deci, un venit net de 6.345 lei.
        Sucevenii au avut prilejul să înregistreze o nouă achiziţie a secţiei de teatru: pe domnul Eugen Chirovici, artist cu reale şi variate calităţi dramatice, trecând, cu multă uşurinţă, de la comedie, la dramă. De aici, înainte, domnul Ştefan Pavelescu va avea un real sprijin în persoana domnului Eugen Chirovici.
        Aceste două manifestări muzical-dramatice au fost singurele înainte de vacanta cea mare. Cele două luni de vară, iulie şi august, în loc să fie folosite pentru recreare, Ciprianiştii le întrebuinţează pentru repetiţii (soliştii şi libretul din „Beizadea Epaminonda”, sub conducerea domnilor Severian Procopovici şi Ştefan Pavelescu), ţin adunări cu reprezentanţii autorităţilor, societăţilor culturale şi ai băncilor particulare, în vederea augmentării fondului pentru amenajarea scenei din „Dom Polski”, iar domnul Ştefan Pavelescu continuă colecta de bani în acest scop.
        La 27 septembrie, încep repetiţiile de cor la opera „Beizadea Epaminonda”.

        În octombrie, secţia de teatru pune în studiu „Deputatul tatei” (Durand et Durand), comedie în 3 acte, de M. Ordoneau şi Valabregue, localizată de A. C. Brăiloiu, având următoarea distribuţie: doamna Lucrezzia Ionescu-Milano (doamna Topuzoglu), domnişoara Aneta Samson (Linica), doamna Maria Chirovici (Veselica), doamna Adina Stănescu (Nataliţa), domnişoara E. Isopescu (Kati); domnii Ştefan Pavelescu (Iorgu), Eugen Chirovici (Belmegeanu), Nicu Stănescu (Popescu), Gheorghe Ruptaş (Căpitan Sloftovici şi Gherasie), C. Nicuţă (Un deputat), Nicu Cervinschi (Tănase), I. Neagu (băiatul de prăvălie).

Lucrezzia Ionescu-Milano

        Paralel cu repetiţiile acestei comedii, încep şi lucrările decorurilor necesare acestui spectacol. Sala de gimnastică a liceului de băieţi „Ştefan cel Mare”, şi aceasta datorită bunăvoinţei domnului director Vasile Burduhos, a fost transformată într-un spornic atelier, unde domnii Eugen Chirovici şi Aurelian Buleandra, ajutaţi de câţiva elevi (Emilian Pauliuc b. o.), munceau de zor la confecţionarea culiselor.
        Şi, în sfârşit, la 26 noiembrie, mare sărbătoare pentru suceveni: inaugurarea scenei renovate din „Dom Polski” şi, totodată, deschiderea „stagiunii” Teatrului din Suceava, cu piesa „Deputatul tatei”.
        Dar dăm cuvântul domnului Victor Morariu, corespondentul ziarului „Glasul Bucovinei”, care, în numărul din 5 decembrie 1926, şi sub titlul „O reprezentaţie festivă: inaugurarea unei noi ere teatrale”, scrie următoarele:

        „Se ştia, de mai multe săptămâni, încoace, că Reuniunea „Ciprian Porumbescu” a luat iniţiativa unei acţiuni pentru amenajarea scenei de la „Dom Polski”; se mai ştia că s-a adunat un început de fond şi că se lucra febril.
        Sala de gimnastică a liceului „Ştefan cel Mare” se transfor¬mase, în zilele din urmă, într-un atelier, unde pictorul Eugen Chirovici, ajutat de domnul profesor Aurelian Buleandra, lucrau pe un cap la decoruri; iar bravele fetiţe de la Şcoala profesională lucrau şi ele, de săptămâni întregi, cosând la noua cortină.
        În sfârşit, afişe mari anunţă reprezentarea comediei în 3 acte „Deputatul tatei” (Durand et Durand), de M. Ordoneau şi A. Valabregue, localizată de A. C. Brăiloiu. Afişul spunea că reprezentaţia se va bucura de o montare fastuoasă şi seara de 26 noiembrie arătă că reclama nu exagera.
        Sala arhiplină; noua cortină de satin roşu şi, deasupra ei, somptuoasa draperie, la fel, cu ciucuri de aur, dau nota de festivitate.
        După o aşteptare încordată şi prelungită, apare, în faţa cortinei, domnul Ştefan Pavelescu, însufleţitul şi inventivul iniţiator al întregii acţiuni, care, în seara asta, are bucuria de a culege roadele străduinţelor sale neobosite.
        „Directorul Teatrului Naţional din Suceava” vorbeşte pentru a lămuri publicului geneza operei înfăptuite. Vocea şi dicţiunea i se resimt de oboseală, dar vorbele merg la inimă. Vorbeşte de patima sa pentru teatru, îşi exprimă îndoiala că românii din Suceava, divizaţi, cum sunt, în diverse partide politice şi puţini la număr, ar putea să realizeze, vreodată, importanta operă a ridicării unei „Case Naţionale”, care să fie demnă de acest nume. Laudă iniţiativa Aso¬ciaţiei Învăţătorilor din judeţul Suceava, care a cumpărat o casă, în curtea căreia urmează să se ridice, chiar la vară, o sală de teatru.
        Arată, apoi, cum i-a încolţit în suflet ideea adunării de fonduri pentru scenă, cum l-a câştigat, întâi, pe colegul Eugen Chirovici, şi pe al|ii, cum au decurs tratativele cu Societatea „Casei Polone” şi cum, în sfârşit, s-a ajuns la suma efectivă şi la înfăptuirile pe care le va vedea publicul. Termină, aducând cuvinte de mulţumire tuturor acelora care şi-au dat concursul: domnului director Vasile Burduhos, pentru bunăvoinţa de a pune la dispoziţie sala de gimnastică a liceului, pentru efectuarea tuturor lucrărilor (Datorită solicitudinii directorului său pentru tot ce e operă culturală, edificiul Liceului „Ştefan cel Mare” substituie, în bună parte, mult adăstata „Casă Naţională”; sediul Reuniunii „Ciprian Porumbescu” e la liceu şi tot aici îşi au sediul şi îşi ţin conferinţele „Ateneul” şi „Liga”).
        Mulţumeşte, apoi, domnişoarei Matilda Gheorghiu, directoarea Şcolii profesionale de fete, (astăzi, doamna Sbiera), care a binevoit a admite să se coase cortina, pânzele pentru culise, draperia şi covorul, în atelierele numitei şcoli; deosebite mulţumiri merită domnişoara profesor Aneta Samson, care, alături de eleve, a lucrat, cu multă dragoste, la efectuarea lucrărilor acestora. Elevele şcolii profesionale să ne trăiască şi să mai coasă, căci, ca cuvântul din poveste, „înainte mult mai este”… de cusut…
        În sfârşit, mulţumeşte tuturor persoanelor şi instituţiunilor care au contribuit la fondul pentru scenă (Darea de seamă asupra sumelor incurse se va publica în curând in ziare). Termină cu un apel către comisia interimară o oraşului, către bănci şi către toţi cei prezenţi, să contribuie, din răsputeri, acordând Reuniunii cel puţin sprijinul de care se bucura, înainte de război, fostul „Musikverein”.
        Încă o pauză şi cortina se dă înlături (nu se ridică), pentru a arăta publicului primul din noile decoruri, un interior relativ simplu.
        Reprezentaţia însăşi a fost o concurentă de talente, care, dintr-o piesă ce nu prea rezistă criticii, au tăcut o splendoare. Nu e uşoară pentru cronicar hotărârea cui să dea întâietatea sub raport calitativ. Totuşi, s-a impus mai mult atenţiei domnul Eugen Chirovici, în rolul lui Belmegeanu, naivul, sentimentalul socru al pretinsului deputat şi avocat.

        Domnia sa dispune de o gamă bogată de savante, subtile mijloace mimice, datorită cărora obţine efecte de un comic irezistibil. Şi când te gândeşti că acelaşi Chirovici, care, de data aceasta, ne-a făcut să râdem cu atâta poftă, astă-vară ne înfăţişa, cu acelaşi succes, zbuciumul tragic din sufletul lui Dragomir!
        Verva domnului Ştefan Pavelescu n-a prea avut prilej să se desfăşoare, de data aceasta, întrucât rolul lui Popescu, băcanul, se reduce aproape la o singură situaţie: perplexitatea.

        Pe Sloftovici, căpitan în rezervă, care bâlbâie şi apoi, ca să nu bâlbâie, trebuie să cânte, l-a făcut domnul Gheorghe Ruptaş; a fost o „şarjă”, stârnind ilaritate enormă.

        O frumoasă achiziţie a făcut ansamblul Reuniunii în persoana domnului judecător Nicu Stănescu, care ne-a dat un avocat şi deputat (Iorgu Popescu) plin de temperament.

        Trecând, acum, la doamne – şi cerem scuze, dacă am fost aduşi să vorbim, întâi, de bărbaţi – ni se impune să relevăm, îndeosebi, valorosul concurs al doamnei Lucrezzia Ionescu-Milano, apreciată artistă, care, cu dicţiunea ei superioară şi cu admirabila-i vervă, a înfăţişat tipul clasic al soacrei, dublată de cucoana orgolioasă de prestigiul castei militare (doamna Săftica Topuzoglu).

        O surpriză a fost doamna Maria Chirovici, care a debutat în rolul cochetei Eracliţa Veselica, cu un joc atât de nuanţat, încât s-au găsit persoane cărora să le placă chiar mai mult decât soţul dumisale; iarăşi una din achiziţiile de care se poate felicita ansamblul Reuniunii.

        Foarte simpatice, ca joc de scenă, cele două partenere ale celor doi Popescu: Nataliţa (logodnica avocatului: doamna Adina Stănescu) şi Lina (soţia băcanului, domnişoara Aneta Samson), iar domnişoara Maria Cosmovici a fost o servitoare cât se poate de nostimă şi isteaţă. Bine şi domnul Nicu Cervinschi, în rolul lui Tănase, şi I. Neagu (băiatul de prăvălie).
         Un cuvânt, încă, despre decoruri: după interiorul simplu din Actul I, în Actul II, un interior mai somptuos, cu ornamente mai bogate, în flori şi aur, iar în Actul III, publicul a admirat opera propriuzisă a piciorului Eugen Chirovici: coloanele Camerei Deputaţilor, cu colonade şi cu o boltă maiestoasă, un decor cum nu a văzut niciodată scena din Suceava. Noile decoruri vor avea şi rostul de a fi un mijloc de atracţie pentru alte trupe, asigurându-se, astfel, publicului sucevean măcar un surogat de stagiune teatrală.
        Deocamdată – încheie domnul Victor Morariu – se lucrează la montarea operei comice „Beizadea Epaminonda”, care se va reprezenta, probabil, în februarie 1927. Până atunci, se mai pregăteşte ,,Nodul gordian”, de V. Al. Jean, şi „Zorile”, de Şt. O. Iosif”.

        După succesul piesei „Deputatul tatei”, secţia de teatru, amânând „Zorile” şi „Nodul gordian”, se apucă de repetat „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale, cu care Reuniunea urmează să dea concurs de Revelion (31 Decembrie 1926) Cazinoului Funcţionarilor Publici din localitate.
        Cu acest prilej, societatea noastră face două achiziţii remarcabile, angajând pe doamna Vica Sucevanu şi pe Gheorghe Socoliuc.
        Piesa se joacă, făcându-i-se o entuziastă primire. Rolurile sunt interpretate de doamna Vica Sucevanu (Veta), doamna Maria Chirovici (Ziţa), Eugen Chirovici (Jupân Dumitrache), Gheorghe Socoliuc (Nae Ipingescu), Ştefan Pavelescu (Chiriac), Gheorghe Ruptaş (Rică Venturiano) şi elevul Eugen Doboş-Boca (Spiridon). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu şi Eugen Chirovici.

        În cursul anului 1927, până la adunarea generală (6 februarie 1927), societatea noastră mai înregistrează următoarele realizări culturale: la 16 ianuarie, se inaugurează, la iniţiativa domnului Ştefan Pavelescu, un nou fel de manifestări artistice, numite (aşa ne spun afişele) „şezători muzical-literare declamatorice”, iar mai târziu, din 1933, vor purta numele de „academii muzicale”, după modelul Societăţii Muzicale „Armonia” din Cernăuţi.
        Aceste şezători, cu program bogat şi variat şi preţuri populare, aveau, în primul rând, menirea (după cum ne informează procesele verbale) „să popularizeze opera muzicală a lui Ciprian Porumbescu şi să ofere publicului, în lipsă de alte spectacole, plăcute momente de reculegere sufletească”.

        La 21 ianuarie, societatea noastră aranjează o seară Caragiale. S-au reprezentat comediile „O noapte furtunoasă”, având distribuţia de la 31 decembrie 1926, şi „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” , interpretată de domnii Eugen Chirovici (Leonida), Gheorghe Ruptaş (Efimiţa) şi doamna Maria Chirovici (Safta). A fost un spectacol demn, cu distribuţie fericit aleasă; decorurile, lucrate de domnul Eugen Chirovici, şi costumele epocii, împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, au contribuit, în largă măsură, la reuşita acestei seri rare.
        „La Suceava”, scrie domnul Leca Morariu („Junimea literară”, XVI, 63), făcând bilanţul activităţii culturale pe anul 1926 din Bu¬covina şi, deci, şi din vechea Cetate de Scaun a Moldovei, „a doua metropolă a Bucovinei (prima e Cernăuţi), e o adevărată concurentă între societăţile „Ciprian Porumbescu”, „Principele Mircea”, „Liga Culturală”, „Ateneul Român”, concurenţă sporită prin reprezentaţiile teatrale, datorită profesorului şi artistului dramatic (artist fără diplomă, dar cu talent) Ştefan Pavelescu, şi concurenţă ilustrată şi prin concertele simfonice, realizate cu o admirabilă stăruinţă şi de domnul sublocotenent Nicolae Stan, numai cu desinteresată pasiune”.
                                                                                                         *
        În cursul acestui an administrativ, comitetul decide, la iniţiativa domnului Ştefan Pavelescu, înfiinţarea unei biblioteci dramatice, bibliotecă ce s-a îmbogăţit mereu, încât astăzi (1938) atinge numărul de 734 volume.
                                                                                                         *
        Tot în cursul anului 1926, profesorul Mihail Grigore Posluşnicu, din Botoşani, un devotat prieten al Reuniunii, editează monografia ,,Ciprian Porumbescu”, închinată societăţii noastre. E un omagiu binemeritat, adus autorului operetei „Crai Nou” şi Reuniunii sucevene, care cultivă, cu atâta stăruinţă, amintirea celui ce-şi doarme somnul de veci în cimitirul bisericii din Stupca.
                                                                                                          *
        Comitetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” s-a străduit, în tot cursul anului administrativ 1926/27 (acelaşi lucru îl vor face şi comitetele viitoare), să obţină, de la familie, una din operetele lui Tudor Flondor, „Moş Ciocârlan” sau „Noaptea Sfântului Gheorghe”, însă toate stăruinţele noastre, în această direcţie, au rămas infructuoase, şi n-am înţeles, nici până astăzi, de ce atâta ermetism, când e vorba de popularizarea unor operete româneşti.

VI. Două culmi în viaţa artistică a Reuniunii:

„Beizadea Epaminonda” şi „Avarul”

Anul administrativ 1927/28

        În adunarea generală ordinară, din 6 februarie 1927, s-a ales următorul comitet: preşedinte –Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi I. Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Gh. Socoliuc; bibliotecar I – Şt. Pavelescu; bibliotecar II – Eugen Chirovici; casier – I. Berezniţchi; econom – Gh. Ruptaş; controlor – T, Coclici; membri fără funcţie – N. Stănescu şi E. Palie. Comisia de control – domnii Grigoriu, Pintea Nimigean şi I. R. Sbiera.
        Comitetul acesta a moştenit un lucru început încă din toamiu lui 1925, care e în curs de executare: opera comică „Beizadea Epaminonda”. Corul şi soliştii, sub conducerea domnului August Karnet, repetă cu asiduitate, iar comitetul, în şedinţele ţinute aproape săptă¬mânal, discută modalităţile de montare, pentru că „Beizadea Epaminonda”, fiind operă istorică, reclamă costume, decoruri noi, balet etc.

        În timp ce repetiţiile cu opera îşi urmează cursul normal, harnica secţie de teatru pune în studiu „Avarul”, de Moliere. „Cam prea se întind unde n-ajung domnii de la „Ciprian Porumbescu”, obiectau unele voci din public, la ştirea că domnii Şt. Pavelescu şi E. Chirovici se încumetă să-l atace până şi pe Moliere. Dar ei nu s-au prea lăsat impresionaţi de obiecţiunile anumitor oameni, ci şi-au văzut de lucru, iar, la 21 martie, sucevenii au fost invitaţi la spectacolul „Avarul”, care a spulberat orice scepticism.

        Reprezentaţia a fost răsplătită cu frenetice aplauze şi interpreţii cald felicitaţi. Costumele epocii au fost împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, iar ansamblul, admirabil pus la punct de dioscurii Şt. Pavelescu şi E. Chirovici.

        Rolurile au fost interpretate de următoarele persoane: Eugen Chirovici (Harpagon), Ştefan Pavelescu (Cleante), doamna Vica Suceveanu (Elisa), doamna Adina Stănescu (Mariana), domnişoara O. Cosmovici (Frozina), domnul Nicolai Stănescu (Valere), Gheorghe Ruptaş (Jupân Jaques), Gheorghe Socoliuc (La Feche), domnul Nicu Drăgoiu (Jupân Simon), domnul P. Irimescu (Anselm), domnul A. Penteleiciuc (Brendavoine), domnul N. Drăgoiu (La Merluche), domnul R. Strahmuţchi (Comisarul); D. Străchinaru (sufleur).

        În fruntea interpreţilor stă, fără îndoială, domnul Eugen Chirovici, care, în rolul titular, ne-a dat o creaţie desăvârşită. Reprezentarea piesei „Avarul” constituie un adevărat eveniment în activitatea teatrală a Reuniunii.

        În 9 aprilie, Batalionul 12 Vânători de Munte din Suceava aranjează o serbare, în folosul „Casei Naţionale” din Bucureşti; Societatea „Ciprian Porumbescu” cooperează cu piesa lui Valjean, „Nodul gordian”, şi serenada din Actul II al operei „Beizadea Epaminonda”, acompaniată de orchestra Batalionului 12 Vânători de Munte.
        Reuniunea continuă cu aranjarea de şezători muzicale-literare. Aceste şezători s-au ţinut în sala de gimnastică a liceului „Ştefan cel Mare”. Primele două şezători din noul an administrativ au avut loc în 6 şi 28 februarie. Ambele manifestări s-au bucurat de mare afluenţă de public, datorită varietăţii de program (muzică vocală, in¬strumentală, recitări, lecturi etc).
        Au cooperat: doamnele Oclavia Lupu-Morariu, Eliza Manug-Tabacaru, Vica Suceveanu, domnişoara Margareta Burduhos (canto), domnii Victor Morariu (vioară), locotenent Nicolae Stan, dirijorul muzicii Batalionului 12 Vânători de Munte (flaut), A. Karnet (pian); N. Stănescu, G. Suceveanu, I. Berhang (canto), George Voevidca, Şt. Pavelescu şi E. Chirovici (lecturi şi recitări), corul mixt al Reuniunii. dirijat de d. A. Karnet. Şezătorile aceste, care au început sub auspicii atât de frumoase, au fost întrerupte din cauză că comitetul şcolar al liceului „Ştefan cel Mare” a interzis ţinerea astorfel de manifestări, pe motivul că se ruinează băncile, motiv destul de serios, căci, într-adevăr, băncile trebuiau duse, din clase, în sala de gimnastică şi, de aici, înapoi.
                                                                                            *
        Repetiţiile operei „Beizadea Epaminonda” se apropiau de sfârşit, însă comitetul nu avea mijloacele băneşti, s-o monteze.
        Într-una din şedinţele comitetului, s-au făcut diverse propuneri, pentru a procura fondurile necesare montării acestei opere: ba să se lanseze cărămizi a 5 lei (domnul I. Berezniţchi); ba să facem un apel la jurnalele mari din Bucureşti, să deschidă liste de subscripţie pentru amenajarea scenei la teatrul din Suceava (domnul I. Berhang); ori să cerem subvenţii de la Ministerul Artelor şi Consiliul Eparhial din Cernăuţi (domnul Gheorghe Ruptaş) etc.
        În sfârşit, s-a recurs la expedientul unui împrumut de 25.000 lei, de la „Banca Suceveană”, girând domnii Severian Procopovici şi Victor Morariu. Astfel, domnul Eugen Chirovici, în mod absolut gratuit, a executat decorurile (o grădină, un fundal de câmpie, casa Babei Axinia şi cerdacul casei blănarului Tănase). S-au cumpărat, apoi, stofele necesare pentru costumele arnăuţilor, turcilor, şorţurile calfelor şi costumul Beizadelei… Şi, în fine, după o muncă de mai bine de un an, cu unele intermitenţe, Reuniunea s-a putut arăta în faţa publicului, în trei seri consecutive (10, 11 şi 12 iunie).

        Atât cronicarii teatrali, cât şi publicul au subliniat că reprezentaţiile operei comice „Beizadea Epaminonda” constituie cel mai însemnat spectacol din câte le-a dat Societatea ,,Ciprian Porumbescu”, de la întemeiere şi până astăzi.
        Distribuţia: doamnele Eliza Manug-Tabacaru şi Henriette Cuşnevici (Zinca, în dublură), Eleonora Franke (Mama Axinia), Ştefan Pavelescu (Beizadea Epaminonda), Nicu Stănescu şi I. Berhang (blănarul Tănase, în dublură), N. Mihuţă (Mucalidi), Gh. Ruptaş .(Plictichidi), Oct. Rodinciuc (Zamfir), A. Mihuţă (Lăutarul I), N. Prăgoiu (Paşa).

         Baletul de turcoaice a fost aranjat de domnişoaara Mimi Scherzer, baletiste fiind : Duduca Sotniţchi, Ortenzia Apşitar, Maria Cosmovici, Veturia Gherman-Moldovanu, Viorica Gherman, Lidia Pneongec, Grete Franke, Ortansa Moldovanu, Eugenia Nimigeanu şi Lily Tăutu-Simionovici.

         Corespondentul ziarului „Glasul Bucovinei” scrie următoarele:

        „În sfârşit, după o pregătire de aproape un an şi jumătate şi după repetate amânări, provocate de multe şi mari dificultăţi, Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” a putut să se prezinte în faţa publicului cu această operă a regretatului Caudella, operă care e numai cu trei ani mai tânără decât „Crai Nou” (căci premiera a fost la 1885, la Bucureşti) şi care a fost şi mai nedreptăţită decât opera lui Ciprian Porumbescu, întrucât nu s-a mai jucat, apoi, decât la Cernăuţi, de „Armonia”.
        Ne-o spune compozitorul însuşi, notând, pe titlul partiturii de orchestră: „Compusă în luna Mart 1884. Reprezentată, după 27 ani, la 7 şi 8 mai 1911, în Teatrul Comunal din Cernăuţi, de Societatea „Armonia”.
        Am zis „nedreptăţită”, pentru că e o lucrare cu calităţi remar¬cabile, atât ca libretto, care îl are de autor pe Iacob Negruzzi, cât şi ca muzică, în care, ca şi în „Crai Nou”, factura de operetă vieneză şi reminiscenţe din opere se împletesc fericit cu motive orientale şi româneşti, toate înveşmântate într-o orchestraţie bogată şi savantă. Desconsiderarea unei astfel de lucrări e încă unul din aspectele snobismului nostru cosmopolit, care încă nici acum n-a învăţat să apre¬cieze ceea ce e autohton, stăruind în direcţia preferinţei pentru tot ce e marfă de import, indiferent de calitate.
        Libretul are meritul de a înfăţişa o epocă puţin utilizată în literatura noastră dramatică: Bucureştiul domniei fanariote şi, de aici, rezultă mult element pitoresc, dar şi mari dificultăţi pentru montare: costume de boieri, de greci, arnăuţi, turci, de blănari, calfe şi ucenici.
        Conflictul e între poftele şi lăcomia veneticilor şi demnitatea şi isteţimea românului breslaş, de la mahala, care, aici, ţine deci locul tradiţionalului ţăran pitoresc din celelalte operete naţionale.
        Acţiunea are o gradaţie magistrală, interesul crescând de la act la act, gradaţie secundată admirabil şi de partea muzicală, care, după ce, în Actele I şi II, prezintă o mare varietate de forme: cor bărbătesc şi mixt, romanţe (solo şi duo), duel comic, terţet, cvintet şi sextet – în actul ultim culminează în puternice coruri mari, cu caracter dramatic pronunţat.
        Din această analiză sumară, cititorul a putut desluşi şi dificultăţile cu care a luptat Reuniunea de la Suceava, până să ajungă a-şi adăuga acest nou triumf în şiragul bogat al realizărilor sale artistice. Căci a fost un triumf sub orice raport: ca joc dramatic, ca montare, ca execuţie muzicală, triumf datorit fericitei cooperări de ta¬lente şi de devotament, de care dispune, în prezent, Suceava românească: zelul neobositului preşedinte, domnul Severian Procopovici (pentru care reprezentarea operei acesteia a fost realizarea unei vechi dorinţe, întrucât domnia sa, încă acum 20 de ani şi mai bine, încercase s-o pună în studiu), bagheta maestrului August Karnet, penelul pictorului Eugen Chirovici, care ne-a surprins cu splendide decoruri, stăruinţa şi priceperea aceluiaşi Eugen Chirovici, împreună cu a domnului Ilarie Berezniţchi, conducerea jocului de scenă şi râvna regizorului Aurel Buleandra.
        Iată, acum, şi subiectul libretului: Beizadea (Prinţul) Epaminonda e fermecat de frumuseţea Zincăi, fata lui Moş Tănasă, blănarul, pe care îl numeşte mai mare staroste şi blănar domnesc. Dar Zinca se iubeşte în taină cu Zamfir, calfa cea mai de încredere a lui Tănasă, care, acum, şi-a pus de gând să-şi mărite fata după un boier. Dragostea tinerilor o ocroteşte mama Axinia, vrăjitoare şi cumătră lui Tănasă; dar chiar acesteia i se adresează şi Epaminonda, ca să-i dea cu cărţile şi, prin farmece, să-i robească pe Zinca, şi atunci Axinia îşi face un plan, să-i scape pe tineri de primejdie. Prinţul, după obiceiul vremii, ia un taraf de lăutari şi, însoţit de arnăuţi, vine, noaptea, la casa lui Moş Tănasă, ca, prin cântece, să câştige inima Zincăi. Dar când Prinţul, înduplecat de oamenii săi, dă poruncă s-o răpească pe Zinca, Axinia îi face scăpaţi pe amândoi tinerii, iar ea, îmbrăcată anume şi de mai înainte la fel cu Zinca, cu văl pe obraz, se lasă răpită în locul fetei. La curte, Prinţul încearcă, în toate felurile, s-o îmblânzească pe această pseudo-Zincă îndrăcită, care stă mereu cu vălul pe obraz, nepăsătoare la vorbele dulci ale Prinţului şi la dansul turcoaicelor, menit s-o înveselească (Aici, s-a făcut o uşoară abatere de la textul libretului, care prevede dans de greci şi arnăuţi). Între timp, Moş Tănasă a ridicat toată mahalaua şi dă buzna la palat, urmat de calfe, ucenici şi popor, înarmaţi cu ciomege, cerând-o pe Zinca înapoi. Situaţia se complică şi mai tare, când apare adevărata Zincă, cu Zamfir al ei, implorând îndurarea beizadelei, şi, când se descoperă vicleşugul Axiniei, Prinţul, mânios foc, dă poruncă de straşnică pedeapsă. În acest moment de supremă tensiune, soseşte un paşă, cu un firman de la Sultan, prin care Epaminonda e numit guvernator în Kandia. De bucurie, beizadeaua iartă pe toată lumea şi promite s-o cunune el însuşi pe Zinca cu Zamfir.

        Pe Epaminonda l-a înfăţişat domnul Ştefan Pavelescu, dându-ne un prinţ maiestos şi simpatic, adânc zbuciumat de chinurile dragostei, prinţ romantic de operă, distins în fiecare atitudine şi gest, contrastând, astfel, frumos cu caraghioslâcurile celor doi oameni de casă ai săi, Mucalidi şi Plictichidi, din care domnii Nicu Mihuţă şi Gheorghe Ruptaş au făcu nişte şarje de un comic irezistibil.

        Rolul lui Moş Tănasă a fost dublat: în seara întâia, l-a jucat şi cântat domnu1 Ion Berhang, cu verva şi vioiciunea care ni-l reamintea pe Moş Corbu, din „Craiu Nou”, iar în seara a doua şi a treia, domnul judecător Nicu Stănescu, care a înţeles să dea figurii blănarului o mare amploare, printr-un joc mimic foarte nuanţat, impunându-se, în acelaşi timp, şi prin timbrul vocii sale puternice, de bas dramatic.

        Foarte simpatic ca figură, ca joc de scenă şi prin dulceaţa şi timbrul tenorului său liric a fost domnul Octav Rodinciuc, în Zamfir.

        Axinia doamnei Eleonora Franke a fost figură pe care sucevenii n-o vor uita curând, prin ingenioasa vervă umoristică, prin mimica şi gesticulaţia atât de neaoş românească şi bătrânească, şi prin frumuseţea cântării.
        Rolul Zincăi a fost dublat: în seara întâia, l-a cântat iubita noastră primadonă, care, deci, înţelege să rămână şi mai departe a noastră, doamna Eliza Manug-Tabacaru, cu acea artă suverană în joc şi în cântecul ei generos, biruitor, şi cu acel farmec, pentru care, de mult, orice elogiu e de prisos. În seara a doua, a debutat în rolul eroinei, cu frumos succes, doamna Henriette Cuşnevici.

        Corul, bine disciplinat şi destul de viu în mişcări, făcea să nu se simtă prea mult lipsa direcţiei de scenă a lui Pantazi, în munca căruia, de data aceasta, s-au împărţit domnii Ilarie Berezniţchi, Eugen Chirovici şi domnişoara Mimi Scherzer, care merită o menţiune specială pentru aranjarea admirabilului balet oriental din Actul III, şi d-l prof. Mihai Cărăuşu, care a dirijat efectele de lumină, element care a contribuit mult la frumuseţea montării cu adevărat fastuoasă.
        Casa Axiniei, cu un adevărat fundal (Actul II, Tabloul I), cerdacul casei lui Tănasă (Actul II, Tabloul II) şi, îndeosebi, palatul lui Epaminonda (Actul III), au pus în evidentă gustul şi talentul domnului Eugen Chirovici.
        Din scenele de ansamblu, trebuie relevate, în special: intrarea arnăuţilor, scena cu lăutarii, evocând vremea lui moş Niculai Picu şi Grigori Vindereu, valsul-serenadă din aceeaşi scenă şi, ca punct culminant în frumuseţe, baletul cu splendide costume turceşti, confecţionate de înseşi domnişoarele baletiste, apoi scena revoltei mahalagiilor.
        Frumuseţea şi bogăţia costumelor se datorează, în mare parte, bunăvoinţei Teatrului Naţional din Cernăuţi. Frumuseţea montării a culminat, în Actul III, unde persoane din public, obişnuite cu Teatrul Naţional din Bucureşti, declarau că n-au lipsit decât dimensiunile şi masa, ca să aibă impresia scenei din Capitală.
        Buchete de flori au primit tustrele protagonistele, iar dintre baletiste: domnişoarele Maria Cosmovici şi Hortensia Apşitar. Menţionăm, aici, şi munca domnului maistru frizer E. Popovici, care s-a dovedit un iscusit meşter în ale deghizatului.
        Reprezentaţiile de la Suceava erau să aibă un caracter de sărbătoare, prin faptul că se aştepta sosirea, de la Iaşi, a domnişoarei Clara E. Caudella, fiica regretatului compozitor; în momentul ultim, domnia sa a fost oprită acasă de o boală a mamei sale, şi astfel, cu regret, Reuniunea „Ciprian Porumbescu” şi publicul din Suceava au trebuit să se lipsească de prilejul de a sărbători pe moştenitoarea unui nume din cele mai ilustre în istoria muzicii româneşti.
        S-ar putea întâmpla, însă, ca, la toamnă, sucevenii să le arate ieşenilor, pe scena lor proprie, cine a fost directorul Conservatorului din Iaşi, a cărui operă, totuşi, nu s-a putut juca acolo.
        Comitetul a făcut toate pregătirile pentru turneul la Iaşi, fixând şi zilele de 15 şi 16 octombrie, însă, având în vedere enormele spese cu transportul (85 de persoane) şi găzduire, a renunţat, în cele din urmă, la acest proiect.
                                                                                                    *
        În cursul lunii august şi septembrie, secţia de teatru pune în repetiţie, în regia domnului Iancu Economu, actor de la Teatrul Naţional din Cernăuţi, ilarianta şi veşnic noua comedie în 3 acte „Extemporalul”, de Sturm, localizată de P. Gusti. 1
        La 25 septembrie, a avut loc premiera (matineu pentru elevi), repetându-se, apoi, şi a doua zi, seara, în 26 septembrie.
        Rolurile au fost susţinute de următoarele persoane: doamna Maria Chirovici (Annie), domnişoara Eugenia Nimigean (Eliza Ionescu-Bicaz), domnişoara Coca Sepciuc (Catinca), domnii Eugen Chirovici (Brebeneag), Ştefan Pavelescu (Nistorian), Gheorghe Ruptaş (Conovăţ), Nicu Mihuţă (Ionescu II, din clasa a VIII-a) şi Eugen Doboş-Boca (elevul Petrescu).
        Comedia aceasta a obţinut un răsunător succes. Ansamblul, strunit de domnul Iancu Economu, a fost de o rară omogenitate.
        La 15 octombrie, Reuniunea pleacă la Gura Humorului, cu „Extemporalul”, recoltând acelaşi succes. La dorinţa publicului sucevean, comedia se mai reia şi la 25 octombrie.
        La 12 şi 13 noiembrie, se reprezintă opera „Beizadea Epaminonda”, cu săli arhipline şi mereu acelaşi public, care o mai văzuse de trei ori.
        La 31 decembrie, Reuniunea dă concurs Cazinoului Funcţionarilor Publici, cu prilejul serbării de Revelion, jucând piesa „Nodul gordian”, de Valjean, şi un act, cu prologul, din revista „Nu-i nimic!”, de locotenent Al. Pascali-Brăila, revistă în 3 acte, prolog şi epilog, care nu s-a putut juca în întregime, din cauza lipsei de distribuţie.

        Rolurile din „Nodul gordian” au fost susţinute de: Ştefan Pavelescu (Tiberie Popescu), Eugen Chirovici (Sallo Weiss), Nicu Mihuţă (Mandragiu), Grigore Găină (Subcomisarul), domnişoara Olga Cosmovici (Lola), Nicolae Cervinschi (Tănase).
        În revista ,,Nu-i nimic!”, au jucat: domnişoara Elena Isopescu şi domnii Ştefan Pavelescu, Nicu Mihuţă, Octav Rodinciuc, Grigore Găină şi R. Malceanu.
        După vacanţele Crăciunului, Reuniunea pregăteşte Festivalul Naţional de Ziua Unirii, 24 Ianuarie 1928, cu programul ce urmează:

1. „Armata şi cultul patriei”, conferinţă ţinută de domnul lt.-col. Gheorghe Manoliu, comandantul Batalionului 12 Vânători de Munte din Suceava;
2. „Cântecul lui Ştefan cel Mare”, de G. Muzicescu, şi „Negruţa” (solo tenor: Octav Rodinciuc şi solo soprană – domnişoara Margareta Burduhos), piese executate de corul Reuniunii, dirijat de domnul August Karnet;
3. muzica militară a Batalionului 12 Vânători de Munte, dirijată de lt. Nicolae Stan, acompaniază „Imnul Regal”, cântat de Ciprianişti, şi ne surprinde plăcut cu „Rap¬sodia Română”, de Ciprian Porumbescu.

        La 15 februarie 1928, Reuniunea aranjează, în „Dom Polski”, un festival artistic-literar, în onoarea scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă.
Programul:

1) „Viaţa şi opera lui Brătescu-Voineşti”, conferinţă ţinută de domnul profesor Ştetfan Pavelescu ;
2) Mascagni: arie din “Cavalleria Rusticana” şi altă arie, din opereta „Contesa Maritza”, cântate de domnul Octav Rodinciuc (tenor), domnişoara Grete Franke (pian);
3) „Doina”, de T. Brediceanu, o arie din „Bal mascat”, de G. Verdi, şi „Cei doi grenadiri”, de Schumann, executate de domnul Nicolae E. Gaspard, directorul Băncii Nationale (bariton) şi domnişoara Grete Franke (pian);
4) corul reuniunii, dirijat de domnul August Karnet, execută „Iarna” şi „Serenada”, de Ciprian Porumbescu;

5) Schubert: „Sonată”; şi Schmidt: „Chanson Russe“, cu domnul Anton Göles (violoncel) şi domnişoara Grete Franke (pian);
6) Recită, apoi, domnii Ştefan Pavelescu („Ea dansează”, de N. Ţinc) şi Eugen Chirovici (fragment din „Neam rău”, de H. G. Lecca, şi „Voichiţa lui Ştefan”, de George Coşbuc).

        Înregistrăm că Reuniunea, prin conferinţa ţinută de domnul profesor Ştefan Pavelescu, a încălcat domeniul „Ateneului Român” şi al „Ligii Culturale” (conferinţele sunt apanajul numitelor societăţi), încălcare ce se va accentua mereu şi va culmina b. o. în anul administrativ 1937/38, când s-au ţinut nu mai puţin de zece conferinţe, fără nici un fel de condiment muzical-declamatoric.
        La 29 martie, Reuniunea aranjează a patra şezătoare muzicală-literară, ilustrată cu următorul program:

1) „Rolul revistei „Semănătorul” în literatura română”, conferinţă ţinută de domnul profesor Ştefan Pavelescu;
2) Serenada „Kubelik”, de Drdla, şi „Între brazi”, de Grigoraş Dinicu, cântate de domnul Victor Morariu (vioară) şi doamna Elena Cojocariu (pian);
3) Arie din „Bărbierul din Sevilla”, de Rossini şi „Mugur-mugurel” de George Dima, executate de Nicolae E. Gaspard (bariton) şi doamna Elena Cojocariu (pian);
4) Recitări: H. G. Lecca: „Matematici”, şi N. Ţinc: „Adam şi Eva” – domnul Nicu Minuţă; George Coşbuc: „Groparul” – domnul Ştefan Pavelescu; şi „Şfefăniţă Vodă”, de Coşbuc, recitate de domnul Eugen Chirovici;

5) Domnişoara Margareta Burduhos se produce cu o arie din „Carmen”, de Bizet, şi cu două romanţe, „Mon ange” şi „Parfum de tei”, de Drossino, acompaniată la pian de domnul August Karnet;
6) Schubert: „Rosamunde”, executată de domnul Anton Göles (violoncel) şi domnişoara Grete Franke (pian);
7) Domnul Octav Rodinciuc execută două arii din „Tosca” şi „Beizadea Epaminonda”; la pian, domnişoara Grete Franke.

        După acest festival, urma să se ţină adunarea generală ordinară, însă membrii Reuniunii au plecat cu toţii, rămânând numai comitetul; un indiciu, deci, că ideea domnului preşedinte Severian Procopovici, de a ţine adunarea după o manifestare artistică, nu e recomandabilă.
Aşadar, anul administrativ 1927/28 se soldează cu şaptesprezece manifestări artistice. Adevărat record! S-a muncit cu neţărmurit elan din partea tuturor reuniuniştilor, încât putem spune că Societatea „Ciprian Porumbescu” îşi îndeplineşte, cu prisosinţă, rolul de promotoare culturală pe meleagurile sucevene.

        În şedinţa comitetului din 3 martie 1927 – redăm acest lucru cu titlu de document – preşedintele Severian Procopovici constata că „Reuniunea a ajuns în situaţia de a nu mai avea unde să-şi ţină repetiţiile de teatru şi cântare, şi nici unde să mai aranjeze şezătorile artistice muzicale”, întrucât comitetul şcolar al Liceului „Ştefan cel Mare”, care, până acum, a fost atât de ospitalier, ne-a denunţat „chiria”. Dar în şedinţa comitetului din 18 octombrie, tot domnul preşedinte Severian Procopovici ne aducea îmbucurătoarea ştire că, „datorită amabilităţii doamnei Maria Cristureanu, directoarea Liceului „Doamna Maria”, repetiţiile de cântare şi teatru se vor putea ţine, pe viitor, în edificiul liceului de fete”.

        Doamna Mărioara Raţiu-Porumbescu ne aduce la cunoştinţă (11.10.1927) că Opera Română di Cluj şi-a deschis stagiunea 1927/28 cu opereta „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu. Ştirea aceasta a produs o vie impresie asupra Ciprianiştilor, văzând că patronul societăţii lor începe să fie apreciat după cum se cuvine.

         Afişele aduc ştire a că, la 7 aprilie 1928, tenorul Nicu Leonard va da un spectacol în Suceava, cu opereta „Obraznicul”, de. Sidney.
        Comitetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” decide să-i acorde tot sprijinul, având în vedere că cu tenorul Nicu Leonard opereta românească şi-a atins cele mai înalte culmi. Domnul Ştefan Pavelescu, cu un detaşament de cercetaşi de la Liceul „Ştefan cel Mare”, l-a întâmpinat în gara Burdujeni, conducându-l, apoi, în oraş.
        Seara, sală arhiplină. Entuziasm şi aplauze delirante: apărea idolul femeilor, actorul neîntrecut, cântăreţul fermecător, promotorul operetei, pe care chiar vienezii îl puneau înaintea unui Hubert Marischka.

        Nicu Leonard, însă, nu mai era cel de pe vremuri, în plenitudinea vocii sale; boala neiertătoare, care-l rodea de mult, îşi evidenţia, pe-ncetul, deznodământul, care nu avea să întârzie.
        Într-adevăr, după vreo două luni de joc, se retrage din teatru, iar în decemvrie 1928 se stinge, plâns de toată lumea.

VII. Angajarea domnului Constantin Mărculescu

ca director artistic al secţiei de teatru.

Turneul, în Cernăuţi, cu „Extemporalul”.

Jubileul de 25 ani de la înfiinţarea Reuniunii.

Anul administrativ 1928/29

        În adunarea generala ordinară din 5 aprilie 1928, se alege următorul comitet: preşedinte – Severian Procopovici; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Ştefan Pavelescu; bibliotecari – Gheorghe Socoliuc şi Eugen Chirovici; econom – Octav Rodinciuc; controlor – Gheorghe Ruptaş; casier – Leonte Burac; membri fără funcţie – Mihai Cărăuşu şi Nicu Stănescu. Comisia de control – domnii Vasile Stănescu, Gheorghe Sârbu şi Nicu Cervinschi.
        Comitetul actual a hotărât să continue prodigioasa activitate din anul expirat. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât îl aveam pe domnul Constantin Mărculescu, societar al Teatrului Naţional din Bucureşti, care, stabilindu-se în Suceava, urmează să conducă secţia de teatru, timp de şase luni.
        În şedinţa comitetului din 24 aprilie, se face un angajament cu domnul Constantin Mărculescu, în următoarele condiţiuni:

,,1) Reuniunea îl angajează pe domnul Constantin Mărculescu ca director artistic al secţiei de dramă şi comedie, pe timp de şase luni (de la 1 mai, până la 31 octombrie 1928);
2) secţia de dramă şi comedie să dea, în fiecare lună, un spectacol în Suceava;
3) domnul Constantin Mărculescu să primească venitul net de la spectacolul „Mândrie şi amor”, dramă în 4 acte, de Georges Ohnet, care se va reprezenta în luna lui mai;
4) al doilea spectacol să se dea, apoi, în beneficiul Reuniunii;
5) începând cu a treia reprezentare, însă, să i se dea domnului Constantin Mărculescu 35 % din venitul brut, după ce se vor fi scăzut taxele către stat”.

        În aceeaşi şedinţă, domnul Constantin Mărculescu declară că îşi pune toată nădejdea în secţia de dramă şi comedie şi are convingerea că, cu ascultare şi muncă, Reuniunea o să câştige mult ca valoare artistică şi prestigiu în afară.

        În şedinţa din 21 apri¬lie, Reuniunea încheie un nou angajament, cu doamna prof. Lucrezzia Ionescu-Milano, pe timp de un an (1 mai 1928 – 1 mai 1929), cu condiţia ca, în decursul acestui an, să se dea un spectacol în beneficiul domniei sale, cu piesa ce-şi va alege-o domnia sa.

        Secţia de teatru, întărită, atunci, cu aceste două forţe dramatice, pune în studiu, la 26 aprilie, în regia domnului Constantin Mărculescu, „Mândrie şi amor”, care s-a şi reprezentat, la 1 mai, cu următoarea distribuţie: Constantin Mărculescu (Filip Derblay), Nicu Mihuţă (Ducele de Bligny), Vasile Turtureanu (Octav), Octav Rodinciuc (Baronul de Prefont), Nicu Stănescu (Bachelin), Alexandru Pavelescu (Gober), Teodor Saghin (Dr. Pontac), Grigore Grămadă (lacheul), Lucrezzia Ionescu-Milano (Marchiza), Maria Chirovici (Clara), Modesta Reuţ-Olinic (Baroana), Aneta Samson (Atanaise), Olga Cosmovici (Suzana) şi Eugen Chirovici (Moulinet).

        Publicul a putut înregistra o deosebită omogenitate artistică şi un ritm nou în modul de a interpreta rolurile. Munca domnului Constantin Mărculescu se vedea cu fiecare scenă.

        La 15 mai 1928, Reuniunea pleacă în turneu, la Gura Humorului, cu un festival artistic. Programul:

1) Cuvânt de deschidere, ţinut de domnul preşedinte Severian Procopovici;
2) „Imnul Întregirii”, recitat de Constantin Mărculescu;
3) arii din „Beizadea Epaminonda”, „Tosca”, „Contesa Maritza” şi „Cine m-aude cântând”, cântate de Octav Rodinciuc, acompaniat la pian de domnişoara Grete Franke; Nicu Mihuţă recită „Maicile”, de Speranţia, şi parodia la „Peneş Curcanul”, iar Constantin Mărculescu se mai produce cu „Din depărtare”, de Panait Cerna, „Vara la ţără”, de Al. Depărăţeanu, şi „La mormântul Eroului Necunoscut”, de domnia sa.

        Secţia de teatru joacă, apoi, uluitoarea dramă „Năpasta”, de I. L. Caragiale. Piesa a înregistrat un succes remarcabil, datorită excelentei distribuţii: Lucrezzia Ionescu-Milano (Anca), Eugen Chirovici (Dragomir), Ştefan Pavelescu (Ion) şi Nicu Mihuţă (Gheorghe). Direcţia de scenă: Constantin Mărculescu.

        De Sânziene (24 iunie), se reia „Deputatul tatei”, comedie în acte, de M. Ordoneaux şi Valabregue, cu aceeaşi distribuţie ca în noiembrie 1926; deci: Eugen Chirovici (Belmegeanu), Nicu Stănescu (George Popescu), Nicu Mihuţă (Tudorică), Gheorghe Ruptaş (Sloftovici şi Gherasie); doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Doamna Topuzoglu), Maria Chirovici (E. Veselica), domnişoarele Hortensia Apşitar (Linica), Elena Isopescu (Kati şi domnişoara Topuzoglu), rolul băcanului Iorgu, jucat la premieră de Ştefan Pavelescu, a fost interpretat, de astă-dată, de Constantin Mărculescu.

        În august, s-a luat în repertoriu „Soacra domnului deputat”, de Bisson, localizare de Constantin Mărculescu.
        Rolurile s-au distribuit astfel: Lucrezzia Ionescu-Milano (Tarsiţa), Hortenzia Apşitar (Elena), Otilia Zabocarschi (Florica), Frizzi Müller (servitoarea), apoi Constantin Mărculescu (autorul, în prolog), Ştefan Pavelescu (George), Nicu Mihută (Protopopescu), Gheorghe Ruptaş (Belcescu), Gheorghe Socoliuc (clientul), Octav Rodinciuc (Dumbrăveanu), Radu Malceanu (comisionarul I), Penteleiciuc (comisionarul II) şi I. Foit (comisionarul III).

       Reprezentarea s-a dat în 26 septembrie, bucurându-se de o caldă primire. De remarcat e montarea cu totul nouă. Pentru acest lucru, s-au cheltuit peste 10.000 lei. S-au cumpărat perdele la ferestre, mobilă, s-a confecţionat un rând de draperii etc.
        Tot Reuniunii i se datorează că la „Dom Polski” avem cabine şi lumină electrică, orchestră, rampă etc. Toate acestea le-a făcut comitetul „Casei Polone”, la intervenţia noastră pe lângă Prefectura judeţului Suceava.
        Câteva zile după acest spectacol, reuniunea pleacă (29 septembrie) la Gura Humorului, cu „Soacra domnului deputat”, însă am rămas decepţionaţi de rezultatul moral şi material: public puţin. Unul din principalele motive a fost şi faptul că s-a amânat începerea învăţământului pe ziua de 8 octombrie; căci, orice s-ar spune, cel puţin o treime din venitul unui spectacol ni-l aduc tot elevii.

        La 25 octombrie, Reuniunea a reprezentat ,,Extemporalul” în Rădăuţi. Piesa s-a jucat cu aceeaşi distribuţie ca la premiera din Suceava, afară de rolul lui Nicu Mihuţă (Ionescu II), care a fost interpretat de domnul Grigore Vasiliu de la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Succesul moral şi material au fost satisfăcătoare. Spectacolul acesta a fost ultimul din venitul căruia domnul Constantin Mărculescu şi-a mai încasat remiza de 35%, conform contractului încheiat.
                                                                                      *
        La 28 octombrie, Reuniunea a participat la solemnitatea inaugurării Muzeului „Porumbescu” şi a Muzeului Orăşenesc, cu două coruri: „Imn de închinare” şi „O sfântă zi…”, de Ciprian Porumbescu, iar domnul Constantin Mărculescu a recitat compoziţia domniei sale „Slăvire lui Ciprian Porumbescu” . Imnul acesta a fost tipării pe foi volante şi distribuit printre participanţi.
         Ideea înfiinţării unui muzeu „Ciprian Porumbescu” la Suceava odrăslise în sufletul domnului Leca Morariu, pe când se afla în Viena (Faur 1915). De aici, domnia sa scria Mărioarei Raţiu-Porumbescu următoarele şire laconice:

        „Respectuoase salutări, de lângă violoncelul lui Ciprian. Ne gândim la un muzeu „Ciprian Porumbescu”.
        Violoncelul se află la Societatea Studenţească „România Jună” şi era să fie vândut, la mezat, de guvernul austriac; domnu1 Leca Morariu îl cumpără pentru viitorul muzeu. Şi gândul acesta se înfiripă tot în 1915, Leca Morariu, editând volumul de poveşti bucovinene „De la noi”, trecuse pe copertă următoarea notă: „Se vinde, în scopul înfiinţării unui muzeu „Ciprian Porumbescu”.

        În 1916, Preotul Constantin Morariu tipărea tălmăcirile „Versuri de Schiller şi Goethe”, purtând aceeaşi notă. Altă broşură a Părintelui Constantin Morariu („Ciprian Porumbescu”, 1926) cuprindea următorul apel: „Invităm, deci, cu ardoare, toată presa românească şi toate societăţile româneşti de cântare să se pună în serviciul adunării de colecte, care să se trimită Muzeului „Ciprian Porumbescu”, în Cernăuţi, str. Eusebie Popovici 4”.
        Şi în 1926, Muzeul „Porumbescu” avea fiinţă, alcătuit fiind din colecţiile lui Constantin Morariu, ale doamnei Mărioara Raţiu-Porumbescu şi ale altora. Colecta bănească se urcă la suma de 20.700 lei. ,,Banca Suceveană”, datorită spiritului de distinsă comprehensiune a conducătorului ei, Dr. Teofil Lupu, donează 20.000 lei. Murind Părintele Constantin Morariu (16 martie 1927), domnul Leca Morariu mută Muzeul „Ciprian Porumbescu” la Suceava (într-o sală a primăriei).

        La 8 octombrie, Muzeul „Ciprian Porumbescu” îşi lărgeşte şi generalizează eticheta în Muzeul „Porumbescu” („întrucât cuprindea, acum, şi relicvele muzeistice ale lui Porumbescu-tatăl”), de faţă fiind: Mărioara Raţiu-Porumbescu şi copiii ei, doamna Dr. Livia Cionca şi domnul Ciprian Raţiu.

         La inaugurarea festivă a nou-organizatului Muzeu al oraşului Suceava şi al Muzeului „Porumbescu”(21.10.1928), au fost de faţă Mitropolitul Bucovinei, Nectarie Cotlariuc, şi domnii miniştri Alexandru Lapedatu şi Ion I. Nistor .

        Şi acum, iată un moment important în activitatea societăţii noastre: turneul la Cernăuţi, cu „Extemporalul” (distribuţia: cea de la Rădăuţi, în frunte cu Grigore Vasiliu), în ziua de 9 noiembrie. Ziarele „Universul”, „Rampa”, „Glasul Bucovinei” etc. au subliniat că cei ce compun secţia de teatru de la Reuniunea „Ciprian Porumbescu” au trecut, de mult, bariera diletantismului, relevând şi faptul că foarte puţine societăţi culturale similare pot sta alături de societatea noastră. Reproducern cronica teatrală din ziarul „Glasul Bucovinei”, No. 2810 din 14 noiembrie 1928, semnată „Spectator”:

        „Cunoaştem întrucâtva, din cronicele periodice sucevene, viata culturală care pulsează spornică în cetatea amintirilor, datorită neastâmpărului binecuvântat al unui mănunchi de oameni cu tragere de inimii pentru treburile sufleteşti şi organizată în cadrul larg al activităţii neadormite a Reuniunii de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
        Pentru a arăta şi altora, printr-o juvenilă şi firească extensiune, roadele unei munci stăruitoare şi spre a înnoda fire de legătură cu alte centre culturale româneşti din acest colţ de ţară, „Teatrul Naţional din Suceava”, cum atât de isteţ a fost numită secţia teatrală a merituoasei Reuniuni, a întreprins un mic turneu, în circuit scurt, care l-a adus şi la Cernăuţi, unde a jucat, vineri, 9 noiembrie, ilarianta comedie „Extemporalul”, în 3 acte, de Sturm, localizată de P. Gusti.
        Elevul Ionescu Dumitru al II-lea. din clasa a VIII-a, e slab la latină şi nu e, deci, de mirare că, în urma unui extemporal în consecinţă, vine la profesor să angajeze ore de meditaţie. Aflând-o acasă pe fiica profesorului şi stabilindu-se, imediat, inevitabilul curent de simpatie, poate în baza principiului că „extremele se ating”, domnişoara e foarte, foarte tare la latină, Anişoara copiază, pentru Mitică, extemporalul în chestie, adăugând în plus câteva fraze din conceptul profesorului.
        De aici, se descopere delictul, a cărui anchetă, făcută cu antren de către directorul liceului, dă naştere la o serie întreagă de în¬curcături şcolare şi extraşcolare, disciplinare şi matrimoniale.
        Oaspeţii interpreţi au reprezentat cu cinste teatrul din Suceava.

        Doamna Maria Chirovici ne-a dat un straşnic „enfant terrible” de Anişoară zglobie, neastâmpărată, isteaţă şi irezistibilă, iar domnul Eugen Chirovici ne-a dat un director maestru în materie de instrucţie judiciară, mlădios, volubil şi insinuant: hotărât, menajul Chirovici are speciale aptitudini pentru teatru şi depăşeşte, evident, posibilităţile diletantismului.
        Profesorul rutinatului animator, domnul Ştefan Pavelescu, a avut suficientă stângăcie didactică, Conovăţul domnului Gheorghe Ruptaş s-a arătat cu bune efecte de comic sănătos, iar domnişoara Eugenia Nimigeanu şi domnişoara Coca Sepciuc, de la Cernăuţi, au fost în nota justă a rolurilor. Să amintim numai, rezervat pentru sfârşit, că elevul Ionescu Dumitru al II-lea, din clasa a VIII-a, a fost in¬terpretat de domnul Grigore Vasiliu, de la Teatrul nostru Naţional, ca să nu mai fie nevoie de a detaila marele succes de ilaritate pe care l-a obţinut, in acest extrem de convenabil rol, alintatul publicului de pretutindeni.
        Lumea, tineret mult şi amuzat, a petrecut câteva ore mai mult decât agreabile, manifestându-şi bună-dispoziţia prin frecvente aplauze şi, ceea ce e mai concludent, prin salve necontenite de râs animat”.
                                                                                         *
        După Cernăuţi, comitetul nostru şi-a îndreptat toată atenţia în vederea pregătirii jubileului de 25 de ani de la înfiinţarea societăţii noastre. S-a hotărât ca aceasta sărbătorire să se facă în zilele de 18 şi 19 decembrie. Această aniversare scumpă nouă n-o puteam sărbători mai frumos decât reprezentând opereta „Crai nou”, operă care va rămâne nouă. S-au îndesit repetiţiile. Lumea aştepta cu înfrigurare această serbare jubilară.
        Doamna Mărioara Raţiu-Porumbescu, sora lui Ciprian, care urmăreşte cu atâta interes activitatea societăţii noastre, trimite domnului prof. Victor Morariu, în preajma jubileului de 25 ani al Reuniunii, următoarea scrisoare:

„Cluj, 13 Decemvrie 1928

Stimate Domnule Morariu,

        Se apropie ziua aniversării de 25 ani a societăţii „Ciprian Porumbescu”, care se serbează cu „Crai nou”. Societatea a avut o activitate frumoasă, muncind pe toate căile. În prima linie, serbarea de 25 ani, la mormântul lui din Stupca , îm¬prejmuirea mormântului cu grilaj de fier; tipărirea şi răspândirea compoziţiilor; reprezentarea operetei „Crai nou”.
        Felicit şi mă închin persoanelor, în prima linie Domniei Voastre, stimate Domnule Profesor, domnului Severian Procopovici, ca preşedinte, şi domnului August Karnet, ca dirijor al corului. Vă slăvesc pe toţi cei care aţi muncit pentru răspândirea muzicii neuitatului meu frate.
        Doresc din suflet ca Societatea „Ciprian Porumbescu” să ajungă cât se poate de glorioasă, dobândind un renume mare, fiind totdeauna sărbătorită şi admirată… Sunt cu gândul la aniversarea şi reprezentarea operetei
        Succes şi glorie!
                                                                                      Mărioara Raţiu-Porumbescu”.

        Pentru acest jubileu, comitetul a decis să facă o montare nouă operetei lui Ciprian Porumbescu. Domnul Emilian Pauliuc, elevul lui Eugen Chirovici, a executat decorurile necesare.
        Şi, în seara zilei de 18 decembrie, în faţa unei săli arhipline, s-a desfăşurat următorul program:

1) discursul festiv al domnului prof. Victor Morariu („Istoricul Reuniunii, de la 1903-1928”) şi
2) reprezentarea operetei „Crai nou”, cu: Lucrezzia Ionescu-Milano (Dochiţa), Margareta Burduhos (Anica) Ion Berbang (Moş Corbu), Procopie Rodinciuc (Ispravnicul) şi Ştefan Pavelescu (Bujor).

        Acest program s-a repetat întocmai şi a doua zi, în 19 decembrie (cu deosebirea că rolul lui Moş Corbu a fost interpretat de Nicu Stănescu).

        Domnul George Voedvica, corespondentul ziarului „Glasul Buco¬vinei” (38/VII 1928), scrie următoarele:

        „Prestigioasa Societate muzicală „Ciprian Porumbescu” şi-a serbat, zilele acestea, aniversarea a 25-a de la înfiinţare. Cu acest prilej, s-a reprezentat, în două seri de-a rândul, cu un răsunător succes, „Crai nou”, operetă care, pentru valoarea ei, s-a învrednicit să vadă lumina rampei, de curând, şi la Opera din Cluj.
        Reprezentarea a fost precedată de un magistral discurs al domnului prof. Dr. Victor Morariu, având ca obiect istoricul Reuniunii muzicale din loc.
        Opereta „Crai Nou”, reprezentată cu prilejul jubileului, a avut parte de o distribuţie aleasă şi de o montare deosebit de fericită. Interpretarea, realizată cu cel mai perfect acord de ansamblu, a fost admirabil armonizată în jurul doamnei Lucrezzia Ionescu-Milano, care, pentru încarnarea plastică şi sugestivă, pentru tonul mare şi cald, merită frumoase cuvinte de laudă.
        O surpriză plăcută: domnişoara Margareta Burduhos, care se afirmă ca un puternic talent. Dovedeşte o pricepere deosebită în frazare şi o tehnică destul de reliefată pentru ca să poată râvni la o accentuare mai pronunţată a personalităţii sale.
        Pe Moş Corbu l-a interpretat Ion Berhang, cu o bogăţie de nuanţe şi-ntr-un accent atât de fericit, încât a făcut o adevărată creaţie din acest rol, dublat, a doua seară de Nicu Stănescu, care a dat mult stil interpretării sale.

        Procopie Rodinciuc: mască bună, joc degajat, umor sănătos. Un element de comedie bogat înzestrat.
        Un viu succes a înregistrat tânărul Octav Rodinciuc: natural, plastic şi armonios, ne-a înfăţişat un tip prins cu o varietate deplină. O notă de eleganţă suplă aduce locotenentul (respectiv, căpitanul de jandarmi) al lui Ştefan Pavelescu.
        Costumul naţional al protagoniştilor, cât şi al corului, bogat şi pitoresc, a fost nota sărbătorească a serii.
        Montarea, datorată domnului prof. Ilarie Berezniţchi, cum şi decorurile, executate de domnul Emilian Pauliuc, au contribuit, în mare măsură, la superbul succes al reprezentării. Ansamblul, ireproşabil pus la punct. La pupitru, maestrul August Karnet.
        Activitatea intensificată a Societăţii muzicale „Ciprian Porumbescu” răspunde unei nevoi simţite a culturii noastre artistice şi nu putem s-o primim decât cu cea mai vie gratitudine”.

        Aşadar, de la 5 aprilie şi până la 19 decembrie 1928, zece manifestări dramatice-muzicale, pe diferite scene.

VIII. Patru remarcabile succese: „Prostul”,

„Doctorul fără voie”, „Institutorii” şi „Vânt de primăvară”.

Ideea unui bust al lui Ciprian Porumbescu.

Anul administrativ 1929/30, preşedinţia Ştefan Pavelescu

        Domnul Severian Procopovici, care, prin decurs de un sfert de veac, a condus destinele acestei vrednice societăţi, cu rosturi atât de mari şi frumoase pe aceste istorice meleaguri, jertfindu-şi, astfel, cei mai frumoşi ani pe terenul artistic şi naţional-cultural, s-a exprimat, în ultima vreme, că nu se mai simte în stare să meargă, cu acelaşi avânt, pe drumul variatelor şi multiplelor realizări ale Reuniunii; de aceea, ferma dumisale convingere e că urmaşul la prezidenţie nu poale fi altul decât fostul lui elev şi ucenic întru cele muzicale şi culturale: Ştefan Pavelescu, care, din 15 iunie 1924 şi până-n prezent, s-a afirmat ca un element harnic, de iniţiativă şi priceput în ale teatrului. Astfel, în adunarea generală ordinară, din 10 ianuarie 1929, se alege următorul comitet: preşedinte – Ştefan Pavelescu; vicepreşedinte I – Grigore Scotniţchi, vicepreşedinte II – Ion Berhang; secretar I – Victor Morariu; secretar II – Dimitrie Moldovan; casier – Eugen Ursachi; bibliotecar I – Octavian Rodinciuc; bibliotecar II – Adrian Olinic; controlor – Eugen Palie; membri fără funcţie – Ştefan Ionescu-Milano, Emilian Pauliuc; econom – Rudolf Malcean; comisia revizuitoare – Eusebie Sârbu, preşedinte, Gheorghe Socoliuc şi Mihai Cărăuşu.

        Tot în această adunare, domnul prof. Mihai Cărăuşu propune ca domnull Severian Procopovici să fie numit preşedinte de onoare al Reuniunii. Propunerea aceasta e acoperită de unanime şi entuziaste aclamaţii.
        Domnul preşedinte Ştefan Pavelescu, după ce ocupă scaunul prezidenţial, declară următoarele:

        „Rolul de conducător al societăţii noastre mi se pare cu atât mai greu, cu cât sunt urmaşul vrednicului şi idealistului român, al scumpului nostru preşedinte de onoare, Severian Procopovici, care, vreme de 25 ani (1903-1928) a stat ca o santinelă credincioasă la cârma Reuniunii. În preajma unei atât de îndelungate şi rodnice activităţi, vorba cronicarului, se sperie gândul”.

        Comitetul actual şi-a propus, chiar din prima şedinţă, să pună accentul principal pe latura muzicală, întrucât unele voci din public, cunoscători şi iubitori de muzică, făceau necontenite obiecţiuni că Reuniunea cultivă prea mult teatrul, în detrimentul muzicii. Şi-ntr-adevăr, în ultimii doi ani, spectacolele de dramă şi comedie au prevalat. Deci, noul preşedinte a îndrumat serioase pregătiri, în vederea unui concert întru comemorarea lui G. Kiriac (mort în 1928).
        După vreo zece repetiţii, însă, rândurile cântăreţilor rărindu-se mereu, comitetul s-a văzut silit să întrerupă această muncă şi cheltuială zadarnică şi să apuce pe acelaşi drum, pe care a mers comitetul vechi: teatrul.

        S-a pus, deci, în studiu „Prostul’”, comedie în 5 acte, de L. Fulda, traducere de Sofia Nădejde, care, după cinci săptămâni de repetiţii asidue, s-a reprezentat, în seara zilei de 26 martie 1929, cu un răsunător succes.
        Distribuţia a fost fericită: doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Doris) şi Eleonora Franke (Schirmer), domnişoarele Aneta Samson (Lucy), Frizzi Müller (Lisbeth) şi Greti Franke (servitoarea), apoi domnii Eugen Chirovici (Justus), Ştefan Pavelescu (Engelhardt), Gheorghe Ruptaş (Bohrmann), Gheorghe Socoliuc (judecătorul), Rudolf Malcean (Aprodul), Severin Doncean (Thilemis), Ion Grămada (Servitorul).
        Corespondentul ziarului „Universul” (31.03.1929) găsea următoarele aprecieri:

        „Reuniunea ,,Ciprian Porumbescu” şi-a inaugural noul an de activitate (al 26-lea) cu una din cele mai bune comedii din repertoriul teatrelor noastre: „Prostul”, de L. Fulda. A fost un spectacol de elită. Până acum, nu s-a văzut o mai completă omogenitate a ansamblului Reuniunii noastre. Puţine din reprezentaţiile acestei active societăţi au obţinut un succes mai desăvârşit”.

        În cursul lunilor lui martie şi aprilie, comitetul a organizat, după modelul „Armoniei” din Cernăuţi, o serie de „conveniri”, în Casa Germană, unde membrii şi prietenii Societăţii „Ciprian Porumbescu” aveau prilejul să se întâlnească, cu scopul de a cimenta mai mult legăturile, în jurul crezului Reuniunii.
        La 12 mai, Reuniunea reprezintă, pentru a doua oară, „Prostul”, în beneficiul Societăţii A.R.P.A., de sub preşedinţia domnului prof. Mihai Cărăuşu, rezultând un venit net de 2.000 lei.

        Paralel cu manifestările amintite, Reuniunea pregătea „Vânt de primăvară” (Frühlingsluft), operetă în 3 acte, de Ernst Reiterer, care s-a reprezentat în trei seri consecutive (23, 24 şi 25 iunie).
        Distribuţia: doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano (Hani), Eleonora Franke (Knickebein), Eusebia Iliescu (Bertha), domnişoarele Margareta Burduhos (Emilia) şi R. Vijniţer (Baroneasa de Croise), domnii Octav Rodinciuc (Landmann), Ştefan Pavelescu (Hildebrandt), Gheorghe Ruptaş (Knickebein), Nicu Mihuţă (Felix), E. Suharovschi (Nazzi), Gheorghe Socoliuc (birtaşul).
        Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; la pupitru: August Karnet. Baletul a fost organizat de domnişoara Grete Franke. Succesul a fost neaşteptat.
        Corespondentul ziarului cernăuţean „Cuvântul Ţărănimii”, făcând bilanţul artistic al acestor trei spectacole, scrie următoarele rânduri:

        „Vor fi existând ele, fără-ndoială, multe societăţi culturale şi artistice-muzicale, care, în limitele posibilităţii, desfăşoară o activitate lăudabilă în faţa publicului, o dată sau de două ori pe an, cu programe selecte şi temeinic studiate, însă, fără pic de exagerare, m-a uimit activitatea intensă şi prodigioasă a Reuniunii „Ciprian Porumbescu” din localitate, care, aproape în fiecare lună, reprezintă câte o piesă de teatru, operetă, aranjează vreo şezătoare literară-muzicală sau câte un concert. Aş putea spune că această societate, unică în felul ei, substituie onorabil, în acest orăşel izolat, toate turneele marilor teatre. Activitatea acestei societăţi m-a surprins, mai ales când am văzut opereta „Vânt de primăvară”, de Ernst Reiterer, pe care preşedintele Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, domnul prof. Ştefan Pavelescu, a pus-o în studiu (10 aprilie) şi a terminat-o în două luni şi jumătate, cu diletanţi. Cele trei spectacole consecutive au întrecut orice aşteptări, încât domnii Nello Bucevschi şi Nicolae Sireteanu, actori ai Teatrului Naţional din Cernăuţi, mi-au mărturisit, fără nici o politeţe de circumstanţă, că n-au avut deloc impresia că se găsesc în faţa unui ansamblu de diletanţi”.

        Iar „Făt-Frumos”-ul domnului Leca Morariu (anul IV, nr 165) ne aduce următoarele aprecieri:
        „Dar Sânzienele pot, totuşi, rămâne o zi de sărbătoare a Sucevii. A dovedit-o, şi de data aceasta, Suceava culturală românească, Societatea „Ciprian Porumbescu” şi-a cucerit iarăşi o strălucită izbândă cu reprezentarea operetei „Vânt de primăvară”. Fapt care nici nu mai surprinde, când ştim că această harnică societate dispune de forţe atât de rutinate şi de reputaţie ca doamnele Lucrezzia Ionescu-Milano, Eleonora Franke şi domnii Ştefan Pavelescu (acum chiar preşedintele societăţii) şi Gheorghe Ruptaş în jocul de scena, şi ca domnişoara Margareta Burduhos şi domnul Octav Rodeanu în cântec, când cel ce creează minunea e neîntrecutul maistru August Karnet. Trei seri, de-a rândul, reprezentaţia aceasta n-a putut înfrâna aglome¬rata publicului”.

        În urma acestor reprezentări, Reuniunea a intrat în vacanţa cea mare.
        Pe la mijlocul lui august, însă, secţia de teatru a luat în repertoriu „Institutorii” lui Otto Ernst, comedie în 4 acte, care a văzut lumina rampei în 26 şi 27 septembrie.
        Interpreţii rolurilor: Erica Voevidca (Gisa Halm), Emilia Rodinciuc (Biesendal), Eusebia Iliescu (Dörman), domnişoara Otilia Zabocarschi (Sturhalm); domnii Ştefan Pavelescu (Flachsmann), Eugen Chirovici (Prell), Procopie Rodinciuc (Bröscke), Nicu Mihuţă (Fleming), Max Culin (Vogelsang), Alois Franke (Weidenbaum), Gheorghe Socoliuc (Dircks), Eugen Suharovschi (Riemann) Severin Doncean (Römer), Gheorghe Ruptaş (Regendanks), Rudolf Malceanu (Kluth şi Brockmann).

        Această piesă, menţinându-şi aceeaşi distribuţie, s-a jucat (29 septembrie) la Fălticeni, unde Liga Culturală şi autorităţile locale ne-au făcut o caldă primire, terminându-se cu un copios banchet.
        La 30 septembrie, Reuniunea joacă „Institutorii” în Gura Humorului.

        În seara zilei de 14 octombrie, comitetul aranjează un Festival Eminescu (40 ani de la moartea poetului), cu următorul program:

1) „Ce-a adus Eminescu nou în poezia românească”, cuvânt festiv ţinut de domnu1 prof. Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;
2) Ştefan Ionescu-Milano: „O, mamă”, „Ca floarea albă de cireş” şi „Lacul”, cântate de Ştefan Ionescu-Milano (tenor), acompaniat la pian de August Karnet;
3) Scheletti: „Ce te legeni, codrule?”, „O rămâi” şi „Somnoroase păsărele”, tustrele cântate de doamna Octavia Lupu-Morariu (canto) şi domnul August Karnet (pian);
4) „S-a dus amorul”; şi E. M. Drossino: „Când o să vii?”, cu Margareta Burduhos (canto) şi August Karnet (pian);
5) Corul mixt, dirijat de August Karnet, cântă: „De voi adormi curând” şi „Rugăciune”;
6) Domnul Eugen Chirovici recită „Scrisoarea I”, de Eminescu, şi „Odă lui Eminescu”, de George Voevidca, iar Ştefan Pavelescu „Floare albastră”, de Mihai Eminescu.

        „La Suceava, scrie poetul George Voevidca, în „Tribuna”, din Cernăuţi (0l.11.1929), şi cu acest prilej (40 ani de la moartea „Luceafărului poeziei româneşti”) conştiinţa românească a zvâcnit dârz şi impresionant.
        Un merit mai mult pentru venerabila Reuniune muzicală „Ciprian Porumbescu”, în cadrul căreia s-a desfăşurat festivalul.
        Un merit mai mult pentru românii suceveni, care au învăluit, cu atâta înţelegătoare dragoste, această manifestare profund românească. Din nou, deci, cuvinte de laudă Societăţii „Ciprian Porumbescu” şi harnicilor ei membri şi colaboratori”.

        La 1 noiembrie, Reuniunea reprezintă „Doctorul fără voie”, de Molière, cu următoarea distribuţie: Eugen Chirovici (Sganarelle), doamna Erica Voevidca (Martine), Max Culin (Robert), Ştefan Pavelescu (Geronte), doamna Eusebia Iliescu (Lucinda), Gheorghe Socoliuc (Valere), Gheorghe Ruptaş (Luca), Otilia Zaborcaschi (Jaqueline), Max Culin (Tibaut), Şerban Bumbac (Octav) şi Cristea Tabacaru (Perrin). Direcţia de scenă: Eugen Chirovici şi Ştefan Pavelescu.
        Cu această piesă, Reuniunea pleacă în turneu la Fălticeni (03.11), unde, presa locală, precum şi intelectualitatea din oraşul lui Foltea, al cărui suflet e domnul prof. Dr. V. Tempeanu, îi salută pe Ciprianişti ca adevăraţi şi osârdnici crainici culturali şi pioni de unifi¬care sufletească.

        Gazeta fălticeneană „Săptămâna”, sub titlul „O nouă manifestare culturală a Societăţii „Ciprian Porumbescu”, ne întâmpină (03.11) cu următoarele rânduri:

        „Duminică, 3 noiembrie, va avea loc, în sala de spectacole a Liceului, reprezentarea comediei „Doctorul fără voie”, de Molière.
        Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava vine a doua oară la noi, în scop de înfrăţire culturală. Cei ce au avut plăcerea să asiste la reprezentarea comediei „Institutorii” (29.10), jucată de aceeaşi Reuniune, sunt, desigur, în măsură să cunoască cu cât talent şi măiestrie de adevăraţi actori au interpretat rolurile mem¬brii Reuniunii. Aceştia vor fi, desigur, cei mai buni propagandişti pentru serbarea de mâine.
        Date fiind toate acestea şi nobilele scopuri ce le urmăreşte Reuniunea, de a cimenta legăturile între fraţi şi de a ridica un bust celui mai ales compozitor român, Ciprian Porumbescu, nu ne îndoim că fălticenenii îşi vor da cu toţii întâlnire, duminică, 3 noiembrie, la liceu. Din parte-ne, salutăm, cu toată dragostea, venirea între noi a iubiţilor şi distinşilor oaspeţi”.

        Şi-ntr-adevăr, fălticenenii au fost la înălţime: sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru lumea ce-a alergat să asiste la acest spectacol. Ţinem să menţionăm că „Doctor fără voie” s-a jucat, ca şi „Avarul” (21 martie 1927), în costumele epocii, împrumutate de la Teatrul Naţional din Cernăuţi.

        De Revelion (31 decembrie 1929), societatea noastră dă concurs Cazinoului Funcţionarilor Publici din Suceava, cu piesele „Supremul argument”, satiră într-un act, de George Voevidca, de faţă fiind şi autorul, jucată de: Erica Voevidca (Baroneasa), Emilia Rodinciuc (Stocker), Ştefan Pavelescu (Baronul şi Dr. Marton) şi Nicu Miluţă (Jean), şi „Un leu şi un zlot”, comedie într-un act de D. R. Rosetti, cu Emilia Rodinciuc (Tarsiţa), Otilia Zabocarschi (Lina), Frizzi Müller (Nataliţa), Ştefan Pavelescu (Trifan), Octavian Modreanu (Sărăcilă), Şerban Bumbac (Mişu), Cristea Tabcaru (Tertipof).
        Satira dramatică a domnului George Voevidca a recoltat entuziaste aprecieri din partea publicului. Remarcăm faptul că domnul George Voevidca mai are o piesă de teatru („Puteri întunecate”, un act, Suceava, 1926); liricul bucovinean este, în acelaşi timp, şi-un remarcabil dramaturg.
        Şi revista „Făt-Frumos”, an. IV, p. 227, făcând bilanţul ultimelor şase luni de activitate artistică a Societăţii „Ciprian Porumbescu”, scrie: „Din strădania câtorva eminente şi cu adevărat tinereşti energii (ca domnii profesori Ştefan Pavelescu, Eegen Chirovici şi Părintele Teodor Coclici), Suceava, ca pulsaţie culturală, deţine azi locul întâi în întreaga Bucovină”.

        În şedinţa comitetului din 5 februarie, domnul preşedinte Ştefan Pavelescu vine cu propunerea ca Reuniunea să ridice un bust lui Ciprian Porumbescu.

        „Astăzi, când opera lui Ciprian Porumbescu e tot mai mult apreciată şi tot mai răspândită în cuprinsul ţării, când societatea noastră, ce-i poartă numele, desfăşoară o tot mai apreciabilă şi variată activitate, cred că ne-am achita de-o sfântă datorie faţă de memoria autorului operetei „Crai nou”, ridicându-i un bust, în parcul din Suceava, deci în această străveche reşedinţă voievodală, de care Ciprian Porumbescu e atât de indisolubil legat.
        Reuniunea deschide o listă de subscripţie, semnând singură 500 lei”.

        Propunerea aceasta e acceptată cu entuziasm, urmând ca Ciprianiştii să întreprindă o vie acţiune, în vederea strângerii fondurilor necesare acestei frumoase opere.
        Revista „Făt-Frumos” (1929, p. 68) publică următoarele rânduri:

        „Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care, în decembrie 1928, şi-a serbat jubileul de 25 ani, a luat hotărârea de a ridica, într-unul din parcurile oraşului Suceava, un bust marelui compozitor bucovinean, al cărui nume îl poartă.
        Reuniunea va aranja, începând cu luna septembrie a. c, diferite serbări, al căror venit va fi destinat pentru acest scop.
        Până atunci, deschide o listă de subscripţie, invitând pe toţi oamenii de bine, cât şi toate instituţiile culturale şi financiare, să contribuie cu cât îi va lăsa inima.
        Reuniunea, din sărăcia ei, face începutul cu 500 lei.
        Donaţiile se vor trimite la adresa Reuniunii, în Suceava.
        Revista „Făt-Frumos” înmânează, şi ea, 500 lei”.

        De aici, înainte, una din preocupările principale ale Reuniunii va fi sporirea fondului pentru bust.
        În cursul anului 1929, s-au adunat, afară de suma de 5.000 lei, colectată pe lista de subscripţie, deschisă de ziarul „Glasul Bucovinei”, din Cernăuţi, 4.200 lei, bani rezultaţi din generoase ofrande şi de pe urma spectacolelor date de societatea noastră.
        Astfel, ideea ridicării unui bust lui Ciprian Porumbescu prinde consistenţă şi strădaniile Reuniunii vor tinde, cu toată râvna, la realizarea cât mai grabnică.

IX. „O scrisoare pierdută”, „Vânzătorul de păsări”,

„Anonimul”. Jubileul de 30 ani al Reuniunii.

Semicentenarul morţii lui Ciprian Porumbescu.

Dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu.

„Familia improvizată”, „Dracul”.

Perioada 1930-1935, preşedinţia Ilarion Berezniţchi.

        Încă înainte de adunarea generală ordinară (13 februarie 1930), domnul prof. Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii pe anul administrativ 1929/30, a declarat că nu mai poate fi preşedinte şi-n acelaşi timp şi conducător al sec|iei teatrale, fiind prea ocupat. Îl recomandă, deci, pe domnul Ilarion Berezniţchi ca viitor preşedinte.
        Acesta, după multe stăruinţe, depuse de domnii Severian Procopovici, Victor Morariu şi Ştefan Pavelescu, acceptă misiunea grea, ce i se încredinţa, cu condiţia ca adunarea generală să-i voteze lista comitetului propusă de domnia sa, având convingea că numai în felul acesta se poate munci mai cu spor.
        De fapt, adunarea generală extraordinară din 20 februarie 1930 a ales, prin aclamaţiune, următorul comitet, propus de domnia sa: preşedinte – Ilarion Berezniţchi, vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ştefan Ionescu-Milano; secretar de externe – Victor Morariu; secretar de interne – Ştefan Pavelescu; casier – Virgil Ionescu; econom – Gheorghe Socoliuc; controlor – Petre Iliescu; bibliotecari – Eugen Chirovici şi Alexandru Isar.
        Noul comitet, stăpânit de multă dragoste de muncă, a şi pornit la drum, divizându-şi strădaniile in trei direcţii: a) intensificarea repetiţiilor de cor, în vederea unui concert; b) punerea în studiu a comediei lui I. L. Caragiale, „O scrisoare pierdută” (în locul abandonatului „Funcţionar de la Domenii”, de Petre Locusteanu, luat în studiu în noiembrie 1929 şi din care se făcuseră o serie de repetiţii) şi a unei operete; şi c) organizarea internă a societăţii.
        De la vechiul comitet mai rămăsese în studiu vodevilul „Doi morţi vii”, de Vasile Alecsandri, cu muzica de cunoscutul folclorist muzical din Bucovina, Alexandru Voevidca.
        În şedinţa comitetului din 23 februarie, se decide amânarea reprezentării, deci întreruperea repetiţiilor. Amânarea aceasta a fost, însă, fatală, căci „Doi morţi vii” nu s-a mai repetat, rămânând tot numai cu reprezentarea din 1921.
        Comitetul se gândeşte la reprezentarea uneia din operetele lui Tudor Flondor („Moş Ciocârlan” sau “Noaptea Sfântului Gheorghe”), dar nu le poale obţine. Atunci, scăparea e tot Al. P. Marinescu din Fălticeni, fost director de trupă de operete, care, dispunând de vreo 20 de operete, ne împrumută „Vânzătorul de păsări”.

        „O scrisoare pierdută” se repetă conştiincios, avându-se ca directori de scenă domnii Eugen Chirovici şi Ştefan Pavelescu, şi, la 10 aprilie, are loc premiera, în „Dom Polski”, cu distribuţia: Maria Chirovici (Zoe), Eugen Chirovici (Caţavencu), Ştefan Pavelescu (Tipătescu), Octavian Modreanu (Farfuridi), Gheorghe Socoliuc (Trahanache), Gheorghe Ruptaş (Pristanda), Grigore Vasiliu, de la Teatrul Naţional din Cernăuţi (Dandanache), sublocotenent Radu Anghel (Cetăţeanul turmentat), Octavian Burac (Brânzovenescu), Rudolf Malceanu (Popescu), A. Schley (Ionescu); figuraţia: elevi de la Liceul „Ştefan cel Mare”.
        Datorită priceputei şi serioasei pregătiri, piesa aceasta a înregistrat un frumos succes. Remarcăm, în primul rând, creaţia domnului Grigore Vasiliu, care ne-a dat un Dandanache ireproşabil, înţelegând să sublinieze, de minune, atât ramolismentul fizic, cât şi cel intelectual. Domnul Chirovici a înţeles să se identifice pe deplin cu rolul; de altfel, ca muntean, era cel mai indicat să ni-l redea pe aprigul şi zvăpăiatul Caţavencu.
        Regretatul critic Garabet Ibrăileanu susţine, undeva, în criticile sale, că piesele lui Caragiale au succes desăvârşit numai când sunt jucate de actori munteni.
        La fel, Zoe şi-a găsit o ideală încarnare în doamna Maria Chirovici. Restul actorilor a completat armonic ansamblul.
        Comitetul, întrunindu-se în mai multe şedinţe, constată că ideea unui concert mare, aşa cum se proiectase la început, trebuie abandonată, deoarece cântăreţii manifestă un fel de apatie pronunţată pentru concerte. Lipsa de punctualitate, neregularitatea cu care coriştii vin la repetiţie, apoi şi predilecţia publicului pentru comedie şi operetă îndrituiesc comitetul să pună accentul pe acestea din urmă.
        Deci, aceeaşi piesă şi cu aceiaşi interpreţi (de astă-dată, rolul lui Dandanache fiind jucat de Cristea Tabacaru) s-a reprezentat şi la 23 iunie (în ajunul Sânzienelor). E spectacolul de adio, dat în cinstea soţilor Chirovici, care, peste o lună (iulie 1930), vor pleca din Suceava, pentru a se stabili la Târgovişte, lăsând în sufletele sucevenilor amintiri atât de frumoase, iar în sânul Reuniunii, două goluri ireparabile.
        A doua zi, seara, în 24 iunie, Reuniunea a dat concurs Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Suceava, cu „Institutorii”, comedie în 3 acte, de Otto Ernst (reluare; premiera a avut loc în 26.09.1929). Interpreţi: Erica Voevidca (Gisa Halm), Eusebia Iliescu (doamna Dörmann), Otilia Zabocarschi (Sturhalm), Ion Falat (Prell), Ştefan Pavelescu (Flachsmann), Procopie Rodinciuc (Bröscke), Alois Franke (Weidenbaum), Nicu Mihuţă (Flemming), Gheorghe Ruptaş (Regendank), S. Dorneanu (Römer), Gheorghe Socoliuc (Diercks), Traian Saghin (Riemann), Rudolf Malceanu (Kluth), Cristea Tabacaru (Brockmann).

        În cadrul Ligii Culturale din Suceava, secţia de teatru a Reuniunii reprezintă „Pescuitorul de umbre”, dramă în 4 acte, de Jean Sarment, traducere de Sandu Teleajen, care se reprezintă în seara de 18 septembrie 1930, pe scena din „Dom Polski”.
        Distribuţia: Eleonora Franke (Mama), Nicu Mihuţă (Jean), Ştefan Pavelescu (René), sublocotenent Radu Anghel (Monseniorul Lescure), À. Malceanu (Alfred); direcţia de scenă: Nicu Mihuţă.
        Dintre toţi interpreţii, s-a remarcat îndeosebi Nicu Mihuţă, actor cu reale aptitudini dramatice dovedite, în acelaşi timp, şi-nu eminent regizor.
        La 22 septembrie, piesa aceasta se reprezintă pe scena din sala de gimnastică a Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni.
        În timp ce manifestările artistice şi culturale îşi urmează drumul lor, domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi elaborează noul statut, „lărgind programul Reuniunii, împrospătând anumite dispoziţiuni şi punând întreaga structură şi spiritul societăţii, în acord cu cerinţele şi cu vremea de azi. S-a schimbat denumirea de Reuniunea de cântare „Ciprian Porumbescu” în „Reuniunea muizical-dramatică „Ciprian Porumbescu”, dându-se, astfel, în program, laturii dramatice, pe lângă cea muzicală, importanţa ce şi-o merita, prin activitatea desfăşurată în trecutul apropiat. S-au modificat denumirile de membri în: a) fondatori; b) de onoare; c) activi şi d) aderenţi; s-a sporii numărul membrilor comitetului la 20, pentru a atrage, astfel, cât mai multe puteri şi talente artistice în comitet; s-a prelungit termenul de funcţionare a comitetului, la 3 ani, pentru a nu stânjeni continuitatea de activitate. Numai cenzorii au rămas să fie aleşi anual; s-au prevăzut acordarea de ajutoare şi subvenţii.
        Aceste statute s-au discutat şi s-au votat într-o serie de şedinţe, ultima finindu-se la 7 octomvrie 1930, când s-a votat pe articole, alegându-se, în adunarea generală constitutiva din 15 octomvrie 1930, la notar (căci, pentru a evita conflicte cu legea, am procedat ca la înfiinţarea unei noi societăţi) următorul comitet: Ilarion Berezniţchi – preşedinte; Grigore Sotniţchi şi Ştefan Ionescu-Milano – vicepreşedinţi; Ştefan Pavelescu – secretar; Aurelian Isar – bibliotecar; Petre Iliescu – casier; Gheorghe Socoliuc – econom; comisia de control – C. R. Niculescu, Virgil Ionescu şi Eugen Palie. Membri în comitet, dar fără funcţie: Victor Morariu, Procopie Rodinciuc, Dimitrie Moldovan, Leonte Burac, Gheorghe Ruptaş, Eusebie Oscobeniuc, Vasile Turtureanu, Dr. Rudolf Gassauer, Haralambie Mitre, sublocotenent Radu Anghel, Ion Cârdei , Eleonora Franke şi Glicheria Sotniţchi.
        Împlinindu-se, deci, toate formele de constituire şi de legalizare a statutelor la notarul public, in ziua de 15 octombrie 1930, dosarul s-a înaintat Tribunalului, iar cu data de 25 februarie 1931, nr. Asoc. II/175, Reuniunea a fost recunoscută şi înregistrată ca persoană juridică, în baza noilor statute. Cu această înregistrare, am intrat, cu noul comitet, arătat mai sus, într-o nouă perioadă administrativă, de 3 ani, care începe cu anul 1931, urmând ca, după acest termen, deci în 1934, adunarea generală să aleagă alt comitet” .
        Între Reuniune şi celelalte societăţi culturale din Suceava există, încă dinainte, strânse relaţii de prietenie. În special Societatea „Ciprian Porumbescu” a înţeles şi înţelege să cultive asemenea legături cu deosebită râvnă. De aceea, ori de câte ori i se cere concursul, la aranjări de festivaluri, concerte, spectacole de binefacere etc., îl oferă cu dragă inimă şi din belşug.

        Astfel, în 10 octombrie 1930, când „Ateneul Român” aranjează o serbare comemorativă, cu prilejul împlinirii a patru decenii de la moartea bardului de la Mirceşti, secţia de teatru a Reuniunii joacă piesa „Creditorii”, comedie într-un act, de Vasile Alecsandri, având ca interpreţi pe: domnişoara Sylvia Culin (Aglaia), Ştefan Pavelescu (Alecu Verişan), Octavian Modreanu (Jăvrescu), Gheorghe Ruptaş (ciubotarul) etc., iar Ştefan Pavelescu a conferenţiat despre „Satira comediilor lui Alecsandri”.

        Aceeaşi sec|ie de teatru cooperează, cu vodevilul „Cinel-Cinel”, de Vasile Alecsandri, la Festivalul Naţional, aranjat de Liga Culturală, în 24 ianuarie 1931, în „Dom Polski”. Piesa e jucată de doamna Eusebia Iliescu (Florica), domnişoarele Sylvia Culin (Tincuţa) şi Coca Warchow (Smărăndiţa), cu sublocotenentul Anghel Radu (Graur) şi Octavian Modreanu (pitarul Sandu).

        La 14 Martie 1931, Prefectura şi Primăria oraşului Suceava, având în vedere criza care bântuia în toate părţile, organizează un festival pentru ajutorarea şomerilor din localitate. Reuniunea îşi dă concursul cu piesa „Creditorii”, de Vasile Alecsandri, susţinută fiind de aceiaşi interpreţi ca şi la spectacolul din 10 octombrie 1930.

        Repetiţiile la opereta „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller, care începuseră în toamna anului 1930, au continuat, cu febrilitate (partea muzicală, sub conducerea domnului prof. August Karnet, iar cea dramatică, sub direcţia de scenă a domnilor Ilarion Berezniţchi şi Ştefan Pavelescu), până la finea lui martie 1931, când, în sfârşit, s-a putut reprezenta.
        Astfel, la 30 şi la 31 martie 1931, au avut loc două spectacole consecutive, înregistrând un răsunător succes artistic.
        Distribuţie aleasă şi adecvată: Lucrezzia Ionescu-Milano (Cristina), Emilia Rodinciuc (Adelaida), Eusebia Iliescu (Principesa Maria) „diletante, al căror talent şi experienţă scenică le-au ridicat în rândul artiştilor consacraţi ai Reuniunii; domnul Ştefan Ionescu-Milano (Stanislas) contribuind, cu solidele şi distinsele sale însuşiri şi cunoştinţe în arta dramatică şi în muzică, cu vocea-i splendidă, de tenor liric, la prestigiul şi strălucitele succese ale spectacolelor cu „Vânzătorul de păsări”. Doamna Aglaia Botezat (Nebel), domnişoara Sylvia Culin (Jeta), domnişoara V. Bălan (Emerenta), domnul Vasile Turtureanu (consilier comunal), apoi domnii Ştefan Pavelescu (Baronul Weps), Procopie Rodinciuc (Schnek), Gheorghe Socoliuc (Dolcini), Gheorghe Ruptaş, (Amaretti), domnul Octav Rodinciuc (Adam), sunt cu toţii talente experimentate şi cu tot dreptul gustate şi apreciate, având fiecare nota-i personală şi specifică originalitate, iar domnul Octav Rodinciuc, în plus, şi un tenor dulce şi simpatic, cu care a contribuit, în mare măsură, la succesul muzical al acestei operete”.

        În 25 aprilie 1931, domnul Leca Morariu, directorul Muzeului „Porumbescu” din Suceava, preia, de la Reuniune, toate manuscrisele lui Ciprian Porumbescu, inventariindu-le, apoi, în muzeu.
        O bună parte din ele, constată Leca Morariu, s-au pierdut sau s-au descompletat (desigur, în timpul războiului), prin dispariţia unor părţi (e vorba de piesele corale şi instrumentale). Acum se află la loc sigur, aşteptând să fie tipărite.

        Dar în toiul atâtor manifestări, ni-i amintim şi de cei decedaţi. Astfel, la 6 iunie 1931, ziua morţii lui Ciprian Porumbescu, Reuniunea a făcut, din iniţiativa doamnei Marioara Raţiu-Porumbescu, sora neuitatului nostru patron, un pelerinaj la mormântul din Stupca, cu prilejul împlinirii a 48 ani de la moartea lui. Coriştii reuniunii, conduşi de domnul Aurelian Isar, au dat răspunsurile la serviciul divin şi la panahida, săvârşite la mormânt. Aici, le-a vorbit poporenilor domnul prof. univ. Victor Morariu despre însemnătatea lui Ciprian Porumbescu pentru muzica românească.

        Şi sufletele Ciprianiştilor îngenunchează (15 octombrie 1931), din nou, în faţa memoriei lui Leon cavaler de Goian (20 ani de la moartea lui), marele meloman şi neuitatul nostru membru onorar şi Mecena al Reuniunii, căreia i-a lăsat, drept moştenire, întreaga-i bibliotecă muzicală şi şase instrumente (două violoncele, trei viori şi o violă” .

        Reuniunea s-a bucurat, prin tot timpul, de la război, încoace, de cel mai real sprijin din partea prefecturii şi a primăriei. Aşa, de exemplu, din suma de 23.000 lei, donată de domnii prefecţi Gavril Tudoraş (10.000 lei) şi G. Saint-Georges (10.000 lei) şi domnul primai Vasile Ienceanu (3.000 lei), domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi se îngrijeşte de repararea radicală a pianului, costându-ne peste 10.000 lei. Se şi impunea acest lucru, fiindcă pianul, prin desele transporturi la „Dom Polski” şi prin păstrarea lui în cutare clasă de liceu (băieţi şi fete) se ruinase.
        Între timp, domnii August Karnet şi Ilarion Berezniţchi au reluat repetiţiile operetei „Vânzătorul de păsări”, cu distribuţia de la premieră (30 martie), afară de rolul baronesei Adelaida, încredinţat doamnei Eleonora Franke, din cauza îmbolnăvirii doamnei Emilia Rodinciuc, operetă care s-a şi reprezentat în Suceava (13 noiembrie 1931), sub formă de concurs dat Regimentului 37 Infanterie din Botoşani, pentru ridicarea unui Monument al Infanteriei.

        La 21 noiembrie, aceeaşi operetă s-a reprezentat la Botoşani, in colaborare cu Societatea „Filantropia” din acel oraş. Succesul material (8.387 lei), dar mai ales cel moral, a fost din cele mai satisfăcătoare şi neaşteptate. Amintirea frumoasă, ce-o lăsase Reuniunea în Botoşani, cu prilejul spectacolului „Crai nou”, din 1925, a fost, de astă dată, sporită. Numele şi faima Reuniunii au crescut considerabil.

        În 19 decembrie 1031, comitetul şcolar al Liceului de fete „Doamna Maria” ne denunţă locuinţa. Şi domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi umbla „cu pletele-n vânt”, vorba lui Creangă, în căutarea unui adăpost pentru cea mai activă societate culturală suceveană, pe care-l va găsi în şcoala primară de băieţi, de sub conducerea domnului dirirector E. Varzariu.

        În aprilie 1932, împlinindu-se 60 ani de la naşterea lui Grigore Pantazi, eveniment sărbătorit de Societatea studenţească „Junimea”, din Cernăuţi, societatea noastră i-a expediat următoarea telegramă:
        „Exprimăm omagiile noastre cele mai bine simţite iubitului şi neuitatului Grigore Pantazi, membru de onoare al reuniunii noastre şi admirabilul regizor al operetei „Crai nou”, şi-i dorim mulţi ani!
                                                   Ilarion Berezniţchi, preşedinte”.

        La 18 ianuarie 1932, cohorta de cercetaşi extraşcolari „Ion Grămadă”, înfiinţată şi condusă de domnul prof. Mihai Cărăuşu, aranjează o serbare în „Dom Polski”, unde Ciprianiştii (domnişoara Sylvia Culin, Ştefan Pavelescu, Octavian Modreanu, Gheorghe Ruptaş etc.) joacă „Creditorii” lui Vasile Alecsandri, iar la festivalul organizat (25 martie) de către Cantina „Pâinea Săracilor”, condusă de doamna Olga Pruncul, secţia de teatru a Reuniunii reprezintă „Rămăşagul”, de Vasile Alecsandri, cu: doamna Eleonora Franke (M-me Franz), domnişoarele Sylvia Culin (Smărăndiţa), Coca Warchow (Tincuţa), Ştefan Pavelescu (Teodoreanu), Cristea Tabacaru (Nicu), W. Franke (valetul).

        Din raportul general al domnului preşedinte Ilarion Berezniţchi, mai desprindem următoarele înfăptuiri, pe anul administrativ 1932: întrucât, atât din partea publicului, cât şi din partea membrilor, se observa un fel de tendinţă spre piese de teatru şi operete, tendinţă motivată de faptul că piesele teatrale reclamă mai puţine persoane şi mai puţină muncă, iar opereta atrage, prin variaţie, membri şi public, deşi e foarte costisitoare, comitetul a decis să pună accentul pe teatru şi operetă; deci, revenirea la concerte a fost zadarnică.
        În consecinţă, secţia de teatru pune în studiu „Anonimul”, comedie în 3 acte de Arnold şi Bach, având următoarea distribuţie: doamnele Eleonora Franke (d-na State), Eusebia Iliescu (Mimi), Aglaia Botezat (d-na Mălăiescu), domnişoarele Sylvia Culin (Rodica), Coca Warchow, Rene Neher. domnii Ştefan Pavelescu (Jean), Gheorghe Socoliuc (Mihăiescu), Octav Rodinciuc (Marin Mălăiescu), Cristea Tabacaru (Fundeanu), E. Fomino (Ion Mălăiescu), Gheorghe Ruptaş (Scormon). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu.
        Spectacolul a avut loc în 20 aprilie. Piesa, care, fiind citită de domnul preşedinte de onoare Severian Procopovici, părea să nu aibă auspicii de succes, la reprezentare a obţinut o reuşită neaşteptată, dovadă că s-a cerut repetarea spectacolului, la Burdujeni (15 mai), Iţcani (22 mai), iar în Suceava, se mai reprezintă o dată, în ajunul Sânzienelor (23 iunie).
        S-a făcut, apoi, şi-un turneu cu această ilariantă comedie, la Câmpulung şi Gura Humorului (16 şi 17 aprilie 1932).
        Paralel cu aceste reprezentaţii, Reuniunea repetă opereta „Mam’zelle Nitouche”, sub conducerea muzicală a domnului August Karnet, operetă menită să fie reprezentată în trei seri consecutive, de Sânziene, însă, din cauză de doliu în familiile domnilor Octav Rodinciuc şi Octavian Modreanu, care deţineau roluri principale, repetiţiile se suspendară fără termen. În cursul vacanţelor mari, s-a hotărât chiar scoaterea acestei operete din repertoriul Societăţii.

        La 1 decembrie 1932, „Ateneul Român” din Suceava, condus de domnul Nicolae Caba, şi-a sărbătorit jubileul de 10 ani de la înfiinţare, comemorând, totodată, şi 25 ani de la moartea lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu.
        Societatea „Ciprian Porumbescu” cooperează cu „Trei crai de la răsărit”, comedie în 2 acte, de B. P. Hasdeu, jucată de domnişoarele Sylvia Culin (Mariţa) şi Coca Warchov (Trandafira), de Ştefan Pavelescu (Jorj), Gheorghe Socoliuc (Numa Consule), Gheorghe Ruptaş (Hagi-Pană) şi V. Franke (Petrică).

        Anul artistic 1933 şi-l inaugurează Reuniunea, dând concurs Ligii Culturale, în 24 Ianuarie, cu „Zorile”, dramă în 2 acte, de Şt. O. Iosif. Rolurile au fost susţinute de: Lucrezzia Ionescu-Milano (Mama Anisia), Marioara Blându (Iustina), Ştefan Pavelescu (Părintele Dan), Cristea Tabacaru (Temnicerul) Nicu Tiscuteanu (Contele), Eugen Crainiciuc (Gabor), iar figuraţia (Moţii răsculaţi) au făcut-o elevii Liceului „Ştefan cel Mare. Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; regizoratul: Gheorghe Socoliuc. Venitul de 2.000 lei a fost dat pentru bustul lui Ciprian Porumbescu.
        „Zorile” s-a bucurat de-o primire frumoasă. Domnişoara Marioara Blându, în rolul Iustinei, a fost o revelaţie. Jocul de scenă, accentele-i de mamă duioasă şi de soţie disperată, văzându-şi soţul mergând la moarte, au fost remarcate de suceveni şi recompensate cu aplauze îmbelşugate. „Ce armonic ar completa ansamblul Reuniunii – spuneau unii cunoscători ai teatrului – dacă rosturile vieţii n-ar mâna-o în altă parte!”.
        Se reorganizează corul bisericesc, în cadrul Reuniunii, care urmează să cânte la Mănăstirea Sfântului Ioan, măcar la zile mari.

        „Ideea concertelor se impunea, acum, din ce în ce mai imperativ. Un fapt îmbucurător venea să accelereze realizarea acestei vechi dorinţe şi străduinţe a Reuniunii: este bunăvoinţa membrului nostru, a domnului Aurelian Isar, de a pune la dispoziţia şi în serviciul societăţii noastre, în mod gratuit, timpul său liber şi, mai ales, temeinica sa pregătire muzicală, excelenta-i metodă şi strălucitu-i talent.

        În două luni, corul Reuniunii s-a închegat şi, cu un avânt ce ne îndreptăţeşte toate nădejdile, s-au dat două frumoase audiţii (academii) de cântece muzicale şi instrumentale” . În felul acesta, Reuniunea are, de aici, înainte, doi dirijori: pe domnii August Karnet şi Aurelian Isar.
        Prima „academie” a avut loc la 18 februarie 1933.
        Programul: Bach: „Corala”; I. Vidu: „Peste deal” (solo tenor: E. Fomino); Ciprian Porumbescu: „Cât îi ţara românească” (acompaniament de pian: Grete Franke); I. Vidu: „Vara, grânele se coc”; I. Vidu: „Negruţa”; N. Oancea: „Cântec de leagăn”; Mozart: „Menuet”, cântat de Aurelian Isar (flaut) şi Grete Franke (pian); „Mă gândesc la tine”, romanţă; şi „Potpuriuri din operete vieneze”, interpretate de Grete Franke (pian).

        A doua academie muzicală a avut loc la 30 martie 1933, cu programul următor: J. S. Bach: „Corala nr. 75, în si-bemol major”; I. Vidu: „Răsunet de la Crişana” (solo tenor: Octavian Rodinciuc); C. Dimitriu: „Puişorul”; I. Vidu: „Lugojana”; Ciprian Porumbescu: „Frunză verde mărgărit” (solo soprană: doamna Leopoldine colonel Jarzembicki, acompaniată la pian de Otilia Peyersfeld); N. Popovici: „Hora dobrogeană”; Ciprian Porumbescu: „Cântec de primăvară”; Ciprian Porumbescu: „Reverie”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian); Haydn: „Trio în Sol. Major”, interpretat de dr. L. Wachtel (vioară), A. Migdal (violoncel) şi Otilia Peyersfeld (pian).

        Va să zică, în intervalul de la 3 aprilie 1932, până la 10 aprilie 1933, Reuniunea a realizat zece manifestări: şase spectacole de teatru cu „Anonimul”, două colaborări (Ateneul Român şi Liga Culturală) şi două academii muzicale. „Pentru vremurile de criză în care ne zbatem, aceste realizări constituie un titlu de glorie pentru Reuniunea noastră” .
        Fondul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu, care urmează să se ridice în Suceava, chiar în cursul acestui an, a ajuns la suma de 33.651 lei, urmând a fi intensificată acţiunea în vedere sporirii lui.
        Adunarea generală ordinară, din 10 aprilie 1933, alege următorul comitet: preşedinte – Ilarion Berezniţchi; vicepreşedinţi – Grigore Sotniţchi şi Ion Berhang; secretar general – Ştefan Pavelescu; casier – Petre Petrescu; bibliotecar – Octav Rodinciuc; econom – Gheorghe Socoliuc; membri fără funcţie – Elena Cojocariu, Leopoldine Jarzembicki, Eleonora Franke, Eusebia Iliescu, Adelina Cârdei , Victor Morariu, Gheorghe Doroftei, Dr. Rudolf Gassauer, Petre Iliescu, Procopie Rodinciuc, Dr. L. Wachtel, Ion Cârdei, Gheorghe Ruptaş, Emil Deladorna şi Dr. D. Cudla.
        Întrucât suntem în an jubiliar (50 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu), noul comitet vine cu propunerea ca , cu acest prilej, să se organizeze serbări cu caracter măreţ, demn de numele acestui mare compozitor. Se decide, deci, ca de la 6 iunie, să se dezvelească bustul şi, afară de aceasta, să se mai aranjeze: 1) o academie muzicală; 2) un concert Porumbescu; 3) reprezentarea operetei „Crai nou”; 4) pelerinaj şi parastas la mormântul compozitorului din Stupca; şi numirea unui juriu artistic pentru alegerea bustului lui Ciprian Porumbescu.
        Ba reuniunea noastră şi Societatea muzicală „Armonia”, din Cernăuţi, prezidată de domnul Leca Morariu, a făcut (8 martie) un demers comun, pe lângă Ministerul Instrucţiunii, ca această comemorare să se extindă în întreaga ţară. Cererea aceasta e rezolvată favorabil.
        În sensul hotărârilor comitetului Reuniunii, Ciprianiştii se pregătesc febril. Joi, 27 aprilie, se aranjează o academie muzicală, numai cu piese de Ciprian Porumbescu.

Programul:
1) „Personalitatea muzicală a lui Ciprian Porumbescu şi opera sa”, cuvânt festiv, ţinut de domnul prof. univ. Victor Morariu ;
2) „Tempi passati”, nocturnă interpretată de Victor Morariu (vioară) şi August Karnet (pian);
3) „Balada”, interpretată de Leca Morariu (violoncel) şi Octavia Lupu-Morariu (pian);
4) „O roză veştejită”, interpretată de Octavia Lupu-Morariu (canto) şi August Karnet (pian);
5) „ A căzut o rază lină”, interpretată de doamna Elena Colonel Teodorescu (soprană), Octavia Lupu-Morariu (alto) şi August Karnet (pian);
6) „Reverie”, interpretată de Victor Morariu (vioară), Leca Morariu (violoncel, partitură scrisă chiar de domnia sa) şi August Karnet (pian).

        În şedinţa comitetului, din 28 aprilie, se fixează definitiv juriu artistic de cinci, pentru alegerea bustului lui Ciprian Porumbescu: domnul prof. univ. Al. Tzigara-Samurcaş, domnul prof. univ. Leca Morariu, I.C.S. Părintele Arhimandrit-Mitrofor Dr. Orfisie Popescu, domnul prof. univ. O. Tafrali şi Severian Procopovici; domnul Ştefan Pavelescu e designat să îndeplinească funcţia de secretar. Busturile urmează să fie expuse în Casa Naţională, iar juriul să se întrunească în după amiaza zilei de 30 aprilie.
        Astfel, „duminică, 30 aprilie, a avut loc, în sala festivă din Casa Naţională, concursul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu. Din cele patru busturi (prezentate de domnii Gheorghe Bilan, Dumitrescu-Leorda, Ion Simionescu şi Ioan Cârdei), juriul s-a pronunţat, cu patru sufragii, pentru bustul prezentat de Ioan Cârdei, realizare cu adevărat vred¬nică de Ciprian Porumbescu, aducând nu numai o frapantă imagine a omului, ci şi o înaltă sinteză, plină de elan, a artistului Porumbescu” .
        Dintre celelalte trei, numai bustul domnului Gheorghe Bilan a avut votul lui Severian Procopovici.
        În vederea serbărilor jubilare din 6 iunie, ne-au venit doi oas¬peţi scumpi, tocmai de la Cluj: doamna Dr. Livia Cionca şi Ciprian Raţiu, nepoţi de soră ai marelui Ciprian, care, acolo, în Cluj, unde i-au dus rosturile vieţii, întreţin un deosebii cult pentru scumpul lor unchi.
        În 20 mai, Biblioteca „Mihai Eminescu” din Burdujeni, condusă de entuziastul Gheorghe Maxim, aranjează o serbare în sala de teatru a gării, Reuniunea fiind invitată să coopereze cu „Trei crai de la răsărit”, de B. P. Hasdeu.
        Pe ziua de 4 iunie, s-a hotărât un mare pelerinaj la Stupca, pentru a ne închina în faţa mormântului lui Ciprian Porumbescu, cu prilejul semicentena¬rului morţii lui. Comitetul, corul societăţii noastre, însoţiţi de doamna Dr. Livia Cionca şi de Ciprian Raţiu, şi de alţi oaspeţi din Cernăuţi, în frunte cu doamna şi domnul Leca Morariu, ne-am îndreptat spre Stupca lui dragă, unde îşi doarme somnul de veci. Dar să dăm cuvântul Drumeţului (cf. „Glasul Bucovinei” din 15.06.1933), care a prins atât de minunat desfăşurarea acestei frumoase comemorări:

        „Şi iarăşi, numai şi numai din generozitatea distinsei culturalităţi bucovinenee (reprezentată, de data aceasta, mai ales prin jubilanta Societate „Ciprian Porumbescu”, de la Suceava, care, în acest 1933, împlineşte 30 ani de admirabilă activitate) s-a dat, în 4 iunie, cinstire Marelui Mormânt de la Stupca. Urmând, deci, invitării Societăţii „Ciprian Porumbescu”, norod şi cărturărime bucovineană s-au adunat în jurul mormântului lui Ciprian Po¬rumbescu, pentru a pomeni împlinirea a jumătate de veac de la moartea celui ce-a fost ctitorul muzicii adevărat româneşti.
        Mai întâi, toată lumea asistă la sfânta liturghie, oficiată de Părintele Inspector Misionar Dr. Orest Tarangul, Părintele protopop Al. Baciu, Părintele prof. Lazar Ianovici, parohul Stupcei Aurel Soroceanu, C.S. Părintele Ieromonah Varlaam Ciochină şi Părintele Silviu Bălan, de la Măzănăieşti.
        Afară, o zi mândră ca aceea! O răcoroasă, dar senină zi de foarte lungă primăvară. Scame de nori albi, străluminaţi de soare, sporesc şi mai mult argintirea acestei zile de sărbătoare. Lumea forfoteşte în preajma albelor cruci ale Porumbeştilor, aşteptând ieşirea soborului preoţesc din biserică.
        Mângâitor de pitoresc se vădeşte neaoşul port al stupcanilor, care nu şi-au uitat străbuna catrinţă şi care, în cămeşi şi pieptare, poartă distinse alesături monocrome, deci nu acel strident şi neromânesc amestec de toate culorile, prea frecvent în saloanele noastre dansante!
        Multă „surtucărime”, apoi, din judeţul Suceava; mai puţină de la Cernăuţi; câte unul-doi, din restul Bucovinei şi nimeni, nimeni de peste hotarul bucovinean! Absenţă compensată, însă, darnic prin cele mai apropiate rude ale lui Ciprian Porumbescu, copiii neuitatei Mărioare Raţiu-Porumbescu: doamna dr. Livia Cionca, medic la Cluj, şi domnul Ciprian Raţiu, judecător la Cluj”.
        După terminarea liturghiei, „la un semn al agerului bădica Gheorghe Păşcuţ, primar al Stupcei, lumea se îndeasă în jurul bine îngrijitelor morminte ale familiei Porumbescu. Măreţe cruci de piatră, înflorite cu adevărat creştineşti şi româneşti dăltuiri, înfăţişând simbolicul potir şi struguri; două dintre ele, proeminente: mormântul lui Ciprian şi al duioasei lui mame, Emilia…
        Pripită jelanie de clopote curmă vorbăria. IÎ zgomotos fâlfâit de prapuri (căci vântoasa se zbuciuma cu înteţire) – şi parcă ai auzi fâsâit din faldurii nevăzuţi cu care Majestatea Veşniciei păşeşte acum – soborul preoţilor”, ieşind din biserică, se apropie… „Şi rar când „Adusu-mi-am aminte” al lui Ciprian Porumbescu o fi răsunat cu mai covârşitoare copleşiri de obidă şi de neteamă de moarte, decât acum, prin corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, dirijat de domnul Aurelian Isar… Cuvântează, cu spornic rost, despre Ciprian Porumbescu, Părintele Aurel Soroceanu.
        Şi începe cea mai duioasă din toate slujbele câte s-or fi ţinut în Ţară pentru „adormitul întru Domnul, robul lui Dumnezeu, Ciprian”.
        Moşul Ilie Oniga, tovarăş de ani al lui Ciprian, nu-şi mai poate ogoi năvala lacrimilor. Şi-s foarte multe asprele năframe albe de in, care se umezesc pentru cel ce ne-a învăţat să cântăm româneşte…
        Cuvântează, apoi, întru prăznuirea lui Ciprian Porumbescu, preşedintele Societăţii „Ciprian Porumbescu”, domnul Ilarion Berezniţchi; domnul prof. Constantin Loghin, din partea Societăţii pentru Cultură de la Cernăuţi; domnul Leca Morariu, din partea „Armoniei” cernăuţene; trei reprezentanţi ai Societăţilor studenţeşti din Cernăuţi: domnul Traian Ropcean, de la „Junimea”, domnul Octavian Sabin, de la „Dacia”, şi domnul Pantelimon Socaciu, de la „Arboroasa”. Şirul cuvântărilor îl încheie vrednicul director de şcoală din Stupea, Constantin Brăteanu.
        După parastas, oaspeţii s-au îndreptat spre şcoala primară, unde „stupcanii ştiu să-şi prăznuiască cea mai mare zi a lor, cu o somptuoasă masă de frăţietate moldovenească, în care iscusite voroave, rostite de domnii Ilarion Berezniţchi, Severian Procopovici, Ciprian Raţiu, Constantin Brăteanu, prof. Vasile Iencennu, prefectul judeţului, şi Leca Morariu, au adăugat, din plin, şi hrana după care jinduia sufletul.
        După amiază, la ora 5, Societatea „Ciprian Porumbescu” îşi desfăşoară şezătoarea poporală, în ograda gospodarului Ilie Oniga, cât se poate de potrivită pentru aşa treabă. Mai întâi, se produce corul de plugari stupcani, dirijat de domnul director de şcoală Constantin Brăteanu, cu „Salutare”, de Ciprian Porumbescu. Apoi profesorul Ştefan Pavelescu povesteşte cu şart şi ca pentru „crăienii” dumisale, deci în grai obştesc, viaţa de mucenic a lui Ciprian Porumbescu.
        Povestea întemniţării pentru prea neîngrădit românism şi cea a morţii lui, care l-a pândit atât de hain, stârneşte suspine şi dese clipiri de gene.
        Măreaţă e apoi izbânda Corului ,,Ciprian Porumbescu”, măreaţă, căpetenia corului fiind meşterul Aurelian Isar; mai ales piesele care, aici, pot fi pe placul oricui: „Pe-al nostru steag”, „Foaie verde foi de nalbă” (cu reliefatul tenor-solo al domnului Octav Rodinciuc) şi „Cât îi ţara românească”. Dar Stupcăreţul ăsta cunoaşte bine şi „Cântecul tricolorului”, încât şi acesta se bucură de răsunet vioi. S-a executat şi „Serenada” (cu simpatic solo de soprană, doamna Eusebia Iliescu)”.
        A treia zi, după profund duioasa şi înălţătoarea închinare de la Stupea, s-a săvârşit, tot atât de demn, comemorarea la Suceava, care, cu atâta dreptate, îl reclamă pe Ciprian Porumbescu ca al său.
        Iată ce ne relatează domnul V. Morariu (,,Glasul Bucovinei”, 23.06.1933): „Acest 6 iunie s-a început cu serbările comemorative la cele două licee şi la celelalte şcoli. A fost firesc ca să se dea mai multă strălucire serbării de la liceul de băieţi, care se mândreşte de a-l fi avut pe cel sărbătorit printre elevii săi.
        De aceea, Liceul „Ştefan cel Mare” s-a învrednicit şi de prezenţa doanei Dr. Livia Cionca, cu fratele său, domnul Ciprian Raţiu, însoţiţi de domnul Liviu Halip, absolvent al Conservatorului din Cluj, de domnişoara Otilia Payersfeld, înrudită cu familia Porumbescu, de doamna Octavia Lupu-Morariu, de domnii Leca şi Victor Morariu, oaspeţi special salutaţi de domnul director Vasile Burduhos, după al cărui cuvânt de deschidere, corul elevilor, sub conducerea domnului prof. August Karnet, a intonat „Tatăl nostru”, de Ciprian Porumbescu. A urmat discursul comemorativ al domnului prof. Ilarion Berezniţchi, bogat în frumuseţe şi avânt.
        Deasupra tribunei, era chipul lui Ciprian Porumbescu, executat de domnul Ion Cârdeî. Corul liceului a mai cântat ,,Pe-al nostru steag”, ,,Tricolorul” şi admirabila „Iarnă”.
        La ora 11, sucevenii şi oaspeţii s-au adunat în Mănăstirea Sfântului Ioan, la parastasul oficiat de către Părintele Protopresviter Gheorghe Berariu, Părintele Arhimandrit Pancratie Sidorovici, L. Ianovici şi arhidiaconul Grigore Sotniţchi. Corul Reuniunii a dat răspunsurile. Cuvântarea a ţinut-o Părintele Grigore Sotniţchi.
        În după-amiaza aceleiaşi zile, Reuniunea a organizat o şezătoare în Casa Naţională, în locul reprezentării operetei „Crai nou”, care s-a amânat pe ziua de 24 iunie (Sânziene). Sala festivă a Casei Naţionale era împodobită cu portretul lui Ciprian Porumbescu (opera domnului Ion Cârdei), în faţa căruia ardeau două lumânări mari. A vorbit domnul prof. univ. Dr. Victor Morariu despre trecutul Reuniunii ,,Ciprian Porumbescu”, care, acum, îşi serbează 30 ani de la înfiinţare”.
        După conferinţă, a urmat audiţia muzicală. Corul mixt al Reuniunii a executai următorul program:

1) „Cât îi ţara românească”;
2) „Pe-al nostru steag”;
3) „Tricolorul”;
4) „Frunză verde mărgărit” (cu solo-tenor Octav Rodinciuc);
5) „Cântec de primăvară” şi serenada „Dormi uşor”, apoi muzică instrumentală;
6) Nocturna „Tempi passati”;
7) „Reverie”;
8) „Suvenir de Nervi”, tustrele executate la vioară de Victor Morariu, acompaniat de domnişoara Otilia Payersfeld (pian);
9) „Balada”, interpretată de Leca Morariu (violoncel) şi de Victor Morariu (pian).

        Audiţia s-a terminat la ora 8. Publicul a rămas în sală până la ora 9, când urma audiţia festivalului de la Radio Bucureşti, pentru care domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi a îngrijit de instalarea unui aparat ad-hoc.
        Dăm iar cuvântul cronicarului gazetei „Gl. Bucovinei”: „Scurta conferinţă a domnului G. D. Mugur a fost, totuşi, cât se poate de substanţială şi de caldă. Din programul muzical, executat de corul Societăţii „Carmen”, sub conducerea domnului I. Chirescu, nr. 1, „Adusu-mi-am aminte”, a fost o decepţie, nu numai fiindcă suntem obişnuiţi a-l auzi în cor bărbătesc, ci mai ales din cauza arbitrarei ciuntiri şi alterări, ce şi-a permis-o cel ce a „prelucrat” acest mărgăritar al muzicii noastre bisericeşti.
        Pentru rest, n-avem decât cuvinte de recunoştinţă şi laudă: „Tricolorul”, „Noapte de primăvară”, „Frunză verde mărgărit”, „Steagul nostru” ne-au dat clipe de transport, culminând, şi aici, cu „Dormi uşor”, pe care, în pauză, o voce plină de bariton o califica drept „cea mai bună din piesele corale ale lui Ciprian Porumbescu”, calificare, din întâmplare, identică cu cea enunţată, de curând, de maestrul August Karnet”.
        Repetiţiile la opereta „Craiu nou” continuă cu sârg, căci Sânzienele se apropie tot într-o fugă. Se prevede un succes rar… Iată-ne în ajunul Sânzienelor, când trebuia să se facă repetiţia generală… Dar clopotele bisericii Sf. Nicolae ne aduc vestea-trăsnet că Severian Procopovici, preşedintele de onoare al Reuniunii, a trecut în lumea umbrelor. El, care trăia pentru muzică, pentru memoria lui Ciprian Porumbescu şi pentru Reuniunea lui dragă, pe care a întemeiat-o, servindu-i, timp de 30 ani, a închis ochii pentru totdeauna. Consternare generală…
        Întrucât Severian Procopovici era pe catafalc, s-a discutat, în comitetul Reuniunii, ori de se mai poate reprezenta, a doua zi, ope¬reta ,,Crai nou”, spectacol menit să încheie sărbătorirea semicentenarului morţii lui Ciprian Porumbescu. Hotărârea unanimă a fost că acest spectacol, departe de a fi o impietate faţă de neînsufleţitul Severian Procopovici, trebuie considerat mai degrabă cel mai frumos omagiu pentru cel dus, care a trăit pentru muzică şi sub oblăduirea căruia „Crai nou” s-a jucat de nouă ori…
        Deci, „în seara zilei de 24 iunie, Reuniunea a pomenit, astfel, pe adormitul întru Domnul: înainte de ridicarea cortinei, pentru „Crai nou”, domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi, în câteva cuvinte, subliniază durerea Societăţii, pricinuită de această pierdere. Corul, după culise, a cântat „Adusu-mi-am aminte”, al lui Ciprian Porumbescu, în timp ce, pe scenă, era aşezat chipul senin al decedatului, executat ad-hoc de domnul prof. Ion Cârdei , având în faţă o splendidă jerbă de flori.
        Asistenţa îşi manifestă doliul, ridicându-se în picioare.
        „Moşul” Severin „parcă sta să deschidă gura şi să întrebe, cu obişnuita mirare naivă, de ce a încremenit toată suflarea din sală într-o atât de adâncă şi de grea tăcere…
        Al doilea tablou alegoric ni-l înfăţişează pe Ciprian Porumbescu, fiind executat de acelaşi distins artist Ion Cârdei. Chipul e încadrat de fetiţe-îngeraşi, încât corul Ciprianiştilor, tot nevăzut, adie fragmentul „Îngeri din rai cu dulce alai”, din capodopera „Serenadă” („Dormi uşor!”), de Ciprian Porumbescu. Acelaşi fin nuanţat cor cântă, apoi, solemn, cântecul „Tricolorului”.

        Urmează reprezentaţia operetei „Crai nou”, remarcabilă sub toate raporturile, strălucind, îndeosebi, prin pleiada protagoniştilor. E de ajuns să relevăm că Anica şi Dochiţa erau Octavia Lupu -Morrariu şi Eliza Manug-Tabacar. Orice calificativ n-ar putea să fie decât mai prejos de realitate…
        Fermecătoarea Dochiţă a avut un vrednic partener în Bujor-ul domnului Liviu Halip, autentic bujor. Plin de prestanţă în joc şi distins în cântec, deşi, ca tenor, avea de susţinut o partitură de bariton.

        Profund impresionanta Octavia Lupu-Morariu, plastic reliefată, alături de Octav Rodinciuc, în Leonaş, simpatic şi discret în joc, liric în cântec.
        Ispravnicul domnului Procopie Rodinciuc, figură de un comic irezistibil.
        Ca prestaţie dramatică, s-a ridicat proeminent Ştefan Pavelescu, dăruindu-ne o adevărată creaţie în Moş Corbu, neaoş, autentic în toată sinteza şi în toate amănuntele.
        La pupitru, domnul prof. August Karnet, care, la finea acestei mari serbări, fu cald ovaţionat de colaboratorii săi şi de întreaga asistenţă, pentru împlinirea unui sfert de veac în slujba Societăţii „Ciprian Porumbescu” şi a artei româneşti”. Aceasta e ultima reprezentaţie, în care domnul prof. August Karnet mai apare ca dirijor al Reuniunii.
        Şi, astfel, Suceava (prin Societatea „Ciprian Porumbescu”), Bucovina (prin societăţile muzicale şi culturale), precum şi întreaga ţară au prăznuit, cu demnitate, 50 ani de la moartea autorului lui „Crai nou”. Jubileul acestui semicentenar a avut darul să contribuie la o cunoaştere mai profundă a vieţii şi operei lui Ciprian Porumbescu.
        Acum, mai rămânea ca Reuniunea să desăvârşească o altă operă începută: bustul lui Ciprian Porumbescu, executat de Ion Cârdei. A fost intensificată acţiunea pentru adunarea de fonduri.
        La 20 august, s-a săvârşit solemnitatea punerii pietrei fundamentale a soclului.
        Şi, în sfârşit, în ziua de 12 octombrie 1933, când se împlineau 50 ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, i se desveleşte bustul. Acest moment fiind una din realizările cele mai proeminente în activitatea Societăţii „Ciprian Porumbescu”, îl evocăm, cu toate detaliile, după „Glasul Bucovinei”, din 22 octomvrie 1933, în capitolul următor.