Mârlănia cotidiană, la români
Nu-mi pot explica în nici un fel excesul extins de mârlănie care a cuprins societatea românească, la toate nivelurile, dar și în lung și în lat. E o mârlănie agresivă, de slugi dezbrăcate de uniformă și care, deghizate în oameni liberi, violentează și îmbrâncesc în jur cu obrăznicie, cea mai dezgustătoare fiind cea a consecinței tradiționalelor „pile”. Intri, de pildă, în incinta unei firme private cu laboratoare de analize sau RMN, care are contracte și cu Casa de Sănătate, și cu Spitalul Județean (unele chiar în incinta spitalului), și constați că programările nu valorează nimic, din pricina ălora cu „pile”, care îmbrâncesc, dau din coate și se vâră înaintea tuturor, zâmbindu-le disprețuitor celor programați, dar care, neavând „pile”, sunt sortiți sfântului așteaptă. Dacă protestezi, nu ajută, pentru că atitudinea civică a ieșit de mult din uz, ne-manifestându-se nici măcar la vot. Încet, încet, cireada copleșește pustietatea pârjolită dintre oameni și, umiliți și însingurați, ne lăsăm îmbrânciți de cireadă.
*
Mârlănia cotidiană se manifestă și ca atitudine față de Bucovina Rock Castle, festival făcut cadou Sucevei de trupa suceveană „Toy Machines”, cu sprijinul trupelor clujene „Luna Amară” și „Relative”, în limitele unui buget pentru concertul unei singure trupe rezonabile la manifestările electorale ale găștilor politice. Eu și Constantin-Emil Ursu putem să ne batem pentru Bucovina Rock Castle doar pentru că mizăm pe eforturile uriașe pe care le fac Andi Drăgușanul (în urmă cu doi ani, el a obținut împrumutul de 14 mii de euro, fără dobândă, pentru o trupă celebră, care nu putea fi adusă fără plată integrală anticipată, de la o puternică firmă bucureșteană de impresariat artistic, iar în acest an, 2018, a obținut un împrumut de 4 mii euro, tot fără dobândă), Mihnea Blidariu și Lucian Francisc Csibi.
*
Mai e puțin până ies la pensie și se va termina cu Bucovina Rock Castle, spre bucuria politicienilor și a mârlanilor care tot au de comentat, cerându-ne ultimativ să aducem cutare sau cutare trupă, fiecare cu cotă de piață europeană cât bugetul festivalului pe minimum zece ani, și care mârlani s-au „plictisit” să asculte, adesea și fără atât de ieftinul bilet de intrare, „aceleași” trupe, deși, în fiecare an, noi aducem măcar 9 trupe care nu au mai cântat vreodată la Suceava, din 15. E drept, mârlanii de acest tip sunt puțini, dar tot mă deranjează, pentru că, în vreme ce eu am făcut două descoperiri de card, plătind dobânzi, ca să pot achita transportul unei trupe dumnezeiești din Europa, în mine și în fiul meu se aruncă nu cu pietre, ci cu noroi împuțit, abia înșfăcat din băltirea mârlăniei cotidiene.
*
Mârlănia se manifestă și în palierul înalt al creației. Recent, un mănunchi de oameni cu suflet s-au adunat la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” ca să contribuie la crearea unui fond care să transforme în realitate un vis al lui Roman Istrati. Fiecare contribuabil era îndreptățit să-și aleagă un tablou, dintre cele care-i mai rămăseseră lui Roman Istrati după îndelungatele tratamente și spitalizări, dar oameni precum profesorul pensionar Viorica Ciubotaru, care a contribuit cu o sumă incredibil de mare, nu doreau să ia nimic, ci numai să ofere. În contrapondere, un pictor celebru și-a însușit trei cărți vechi și o mască din lemn (opera lui Toader Ignătescu), toate în valoare de circa 1.000 lei, fără să contribuie cu un șfanț; dacă tot era rost de o pleașcă, mârlănia înnăscută a ieșit la suprafață, cu îmbrâncirea atât de tradițional românească.
*
Ostenit de atâta mârlănie cotidiană, țin doar să vă avertizez: dacă nu veți lua atitudine față de fiecare manifestare a ei, altele decât cele schițate de mine, vă veți scufunda definitiv în această mlaștină.