Liviu Marian: Toamna / Autumn Poem
06.06.1883, Siret – 25.11.1942, Craiova
Doctor în litere al Universităţii din Cernăuţi, cu lucrarea „Contribuţiuni la istoria literaturii române din veacul al XIX-lea” (1927), ctitorul şi întâiul preşedinte al Societăţii studenţeşti „Dacia”, Liviu Marian rămâne un pe nedrept uitat poet (remarcabile sunt cele patru „Tablouri flamande“), prozator, istoric literar şi traducător, care şi-a risipit opera, după anul 1905, prin paginile gazetelor vremii. Câteva povestiri au fost adunate într-un volum de „schiţe şi nuvele originale”, „Suflete stinghere” (1910).
Toamna
Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,
Ce-n vânt se zbate-ntruna sub spălăcitul cer
Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…
Din zbor, înfrigurate,
Cu aripi ostenite,
Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.
O clipă înfrunzite
Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,
Un ţipăt de erete!
Ca glonţul, spăriete,
Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte
Şi piere-n largul zării…
Tăcerea parcă creşte.
E clipa înserării.
Pe câmpu-ntins şi trist
Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist
Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită
… În zarea mohorâtă,
Ce-o-nghite-ncet amurgul,
Se stinge tot mai jalnic
Un ţipăt de erete!
Autumn Poem
A lone acacia dwelling on the deserted land,
wrestling in the wind under poor-coloured sky.
Bare, crippled, grayish branches, a huge beseeching hand…
Freezing, fluttering wry,
exhausted wings. A flock
of sparrows goes like lightning toward the lonesome tree.
One moment lasts the shock of
its weight, feeling like leaves.
A desperate hawk’s cry!
Scared,
like thieves,
the sparrows rise and flapping hard they go.
And spread
and vanish…
The night is falling.
And the silence’s widening.
Upon the mournful field,
just like a Christ to heaven, the acacia
won’t yield
in stretching out her crippled and agonising being.
In the gloomy horizon, slowly swallowed by the dusk,
one can hear a desperate
hawk’s cry
fading.
Desen de Radu Bercea
Traducere: Ioana Carp (Olanda)