László Gergely Pál: Înainte de Siculeni
*
În majoritatea scrierilor apărute până în zilele noastre şi referitoare la maghiari bucovineni, se pot trage două concluzii, amândouă greşite: prima este că, până la evenimentele de la Siculeni din 1764, toţi secuii trăiau compact în Secuime şi nu s-au mişcat de acolo. A doua concluzie greşită ar fi că toţi maghiarii din Bucovina sunt de origine secuiască. Unii mai si plusează, spunând că suntem singurii (maghiarii din Bucovina), ai căror dată de naştere se cunoaşte exact: 6/7 ianuarie 1764, data celor petrecute la Siculeni. În asemena condiţii, şi scrierile încep cam asa: din cauza evenimentelor de la Siculeni, secuii, cu miile, s-au refugiat în Moldva şi, de acolo, în Bucovina.
*
Într-adevăr, evenimentele de la Siculeni au constituit, dacă se poate spune aşa, ultima picătură într-un pahar, a cărui umplere însă a început cu zeci de ani înainte. Scriitorul Földi István [1] nota: „Pentru a cunoaşte imparţial destinul secuilor din Bucovina este nevoie să cunoaştem cele petrecute înainte de Siculeni, ce s-a întamplat la Siculeni şi cele ce au rezultat din acel eveniment. Pe scurt, ce s-a întâmplat acolo este regretabil, dar interesant ar fi să studiem şi cele scrise de Michael Conrad von Heydendorf [2] şi Halmágyi István [3], căci cei doi au fost martori oculari la evenimente. Şi vom constata, cu surpriză, că n-a fost exact aşa cum se doreşte să cunoaştem.
*
László Gergely Pál
Aş începe întoacerea în timp cu călugărul Bandini. El a fost trimis de către papă, în 1646, să întocmească un fel de recensământ despre maghiarii şi saşii catolici din Moldova. Pe maghiarii găsiţi acolo, Bandini îi deosebeşte, numindu-i maghiari din Moldova, respectiv ceangăii, şi secui din Moldova. Deci, cu cel putin 120 de ani înainte de Siculeni, se poate vorbi despre secui în Moldova.
*
Despre originea secuilor, faptele şi drepturile lor, s-au scris multe. Aş dori să prezint câteva evenimente, care au avut loc în secolul XVIII, şi au dus la cele întamplate la Siculeni, la emigrarea de atunci a secuilor în Moldova.
*
În acele vremuri, secuii au fost consideraţi folositori pentru două lucruri: să se sacrifice pentru anumite interese, majoritatea străine lor, sau să fie plătitori de impozite. În secolul amintit, Secuimea a fost prădată nu numai de turci şi tătari, dar şi de austrieci. Cronicile vremii menţionează că, în 1707 mercenarii generarului Akton au provocat mai multă pagubă în Secuime, decât tătarii şi turcii împreună. Atunci era în plină desfăşurare revoluţia condusă de Rákóczi Ferenc. Revoluţia s-a terminat la 14 martie 1711, şi mulţi au emigrat în Moldova, de frica represaliilor.
*
Urmează foametea din anul 1718, când s-a ajuns până la canibalism. Cronicarul Bod Péter nota că, din cauza secetei, nu numai cerealele nu s-au făcut, dar nici iarba n-a crescut, râurile au secat, era lipsă de apă potabilă. Locuitorii plecau în toate părţile, sate întregi au rămas fără locuitori. Nu a trecut un an şi a apărut epidemia de pestă, venind dinspre Moldova. Prima dată a ajuns la Gheorgheni şi, de acolo, s-a răspândit în întreaga Secuime. Speriaţi, unii plecau spre vest, alţii în Ceangăime sau în Valahia. Scriitorul Mikecs László scria că, „începând din secolul al XVIII-lea, zona Bacăului avea legături strânse cu Ţara Secuilor, mai ales cu scaunul Ciucului. Acestă legătură însă era unilaterală, căci cunoaştem emigrarea secuilor acolo, dar nu ştim să fi fost emigrare dinspre Bacău spre Vest [4].” După statistici, în Secuime au fost peste 100 de mii de decese, din cauza epidemiei. Unii s-au întors pe meleagurile natale, ei fiind mai ales micii nobili şi secuii liberi.
*
Mereu aveau loc mici revolte, din cauza condiţiilor de viaţă. În anul 1738, secuii au formulat o petiţie către autorităţi, în care scriau că nu mai pot suporta obligaţiile (cătănie, impozite) şi sunt obligaţi să ia calea pribegiei, fiindcă loc mai amărât şi sărac, ca la ei, nu există în tot Ardealul.
*
Urmează anii1759-1750, când a avut loc o invazie de lăcuste, cu toate consecinţele ce provin din aceasta. Oamenii se rugau şi ţineau post, să scape de necaz, scria Bod Péter.
*
Cresc impozitele şi sărăcia. La mijlocul secolului XVIII, nobilii secui deja luptau ca pedestraşi, din cauza sărăciei. Şi luptau pentru interesele austriecilor în Silezia, în anii 1740-1742, 1744-1745, 1756-1763. Din această cauză, numărul celor încorporaţi a crescut. Era lipsă de soldaţi în războaie, si pentru apărarea graniţelor. Atunci a venit ideea înfiinţării regimentelor grăniceresti în Ardeal, respectiv Regimentul II năsăudean şi Regimentul I secuiesc. Din această cauză, în iarna anului 1762 şi primăvara anului următor, 292 de familii secuieşti, totalizând 900 de persoane, au emigrat în Moldova [5]. Dacă ne luăm după istoricii maghiari, la Năsăud austriecii au avut o misiune uşoară. Dar ce zic de revolta de la Salva şi de condamnaţii la moarte la 12 noiembrie 1763? [6]-
*
Şi urmează Siculeniul, cu alte migraţii.
*
După anexarea Bucovinei la Imperiu, s-au făcut colonizări, mai ales de nevoie: lipsa producţiei, a exploatării resurselor naturale, a meseriaşilor, etc. Şi îmi vine greu să cred că, atunci când s-au dus maiorul Mieg, căpitanul Beddaus şi părintele Martonffy în Moldova, la recrutat de colonişti maghiari, i-au întrebat dacă sunt acolo din cauza celor petrecute la Siculeni? Pentru participanţii la revoltă s-a dat, în 1765, aministie generală. Mai degrabă au fost aleşi după limba vorbită şi pentru că erau buni crescători de animale şi de zarzavaturi. Aşezarea lor strategică în Bucovina, între cele două oraşe, Siret şi Suceava, era cu un scop anume.
*
În manuscrisul lui László János găsim scris că mulţi secui deja erau de zeci de ani în Moldova, mai ales dezertorii. Şi, în atâtia ani, sigur erau şi căsătorii mixte. Concluzia mea este că maghiarii din Bucovina nu toţi sunt de origine secuiască, cu toate că ei constituiau majoritatea. Erau printre ei ceangăi şi altii. Şi încă un argument: la Măneuţi, „între 1801-1835 preot (reformat) a fost Miskolczy István… El a descoperit că populaţia satelor maghiare din Bucovina nu se compune numai din secui, ci şi din maghiari veniţi din Sătmar, Baia Sprie, Bistriţa, Nimigea şi comitatul Szolnoc-Doboka [7]”. Ar fi dificil de dovedit că preotul Miskolczy n-a ştiut pe cine înmormântează.
*
*
[3] Halmágyi István: Az oláh és székely határősrség felállítása, http://adatbank.transindex.ro/
[6] Şotropa, Virgil – Regimentul grăniceresc năsăudean, Revista Arhiva Someşană, nr. 2, Năsăud, 1925 sau http://enciclopediaromaniei.
[7] Árus Csongor László: Szemelvények a moldvai szórványmisszió történetéből, http://www.parokia.hu/v/