Lagărul de la Târgu-Jiu
„La Târgu-Jiu, ordonase fostul mareşal Antonescu, în februarie 1941, să se înfiinţeze un lagăr, unul din multele lagăre cu care era presărată ţara, în care urmau să fie depuşi toţi acei care luptau contra războiului şi a regimului antonescian. Astfel, în ziua de 15 februarie 1941, îşi deschide porţile lagărul de la Târgu-Jiu. În gândul acelor care-l înfiinţaseră se încuibase ideea de a forma, din acest lagăr, un mormânt al patrioţilor antifascişti. Pentru aceasta, îi trebuiau fostului Mareşal Antonescu oameni „de treabă”, oameni de încredere. Călăii au fost găsiţi din prima zi. Se pare că erau născuţi pentru această meserie, predestinaţi spre a se încălzi cu sângele celor nevinovaţi. Ei sunt: Colonelul Gheorghe Zlătescu şi locotenent în rezervă Grigore trepăduş, învăţător.
*
Colonelul Zlătescu, în cariera sa militară, de 35 de ani, a dezonorat pe omul din el, a călcat în picioare tot ce firea a ţinut să deosebească pe om de animal, slugarnic şi laş cu toţi cei tari, brută de ultimă speţă cu cei mici şi săraci. Sadic în născociri de torturi, dornic să vadă suferinţă şi cât mai mult sânge curgând, venal şi corupt. După chipul şi asemănarea lui era şi celălalt călău, Grigore Trepăduş, om, dacă i se poate spune aşa, lipsit de suflet, lacom în a născoci mijloace de tortură, mulţumit să înfometeze pe cei mulţi şi săraci, satisfăcut numai atunci când vedea oamenii chinuindu-se, fiară cu chip de om, Grigore Trepăduş era executantul fidel al celor mai ticăloase ordine date de Zlătescu. Cu astfel de oameni, la conducerea unui lagăr, gândul lui Antonescu nu numai că se realiza, dar ei l-au depăşit, căci cei ce intrau în lagărul de la Târgu-Jiu mergeau sigur spre o exterminare fizică. În acest scop, Zlătescu şi Trepăduş întrebuinţau sisteme diferite, şi anume: începând cu lipsa unei hrane substanţiale, cu tratamentul brutal, cu spolierea de tot avutul celor care au fost deportaţi în Transnistria, prin întrebuinţarea internaţilor la munci grele, chiar şi a bolnavilor şi a infirmilor, prin confiscarea alimentelor şi medicamentelor, pe care familiile le trimiteau internaţilor…
*
În ce priveşte hrana insuficientă şi nehrănitoare, sunt impresionante depoziţiile martorilor Ilie Cristea, care, de multe ori, a fost obligat să mănânce ierburi, pe care le aduna de pe lângă gard, ale lui Scarlat Calimachi, Matei Socor, ale ziariştilor străini Kaludis Vandori şi Gustav Weiner. Dacă prin hrana insuficientă Zlătescu vedea că nu-şi poate atinge ţelul – exterminarea internaţilor – el a recurs la mijloace care coboară pe om în rândul animalelor, la răul tratament pe care îl aplica internaţilor, pedepsindu-i pentru un gest sau vini imaginare. Pedepsele pe care le dădea Zlătescu nu erau inventate la întâmplare, ci făceau parte dintr-un sistem diabolic conceput, urmărind exterminarea cu orice preţ. Astfel, între pedepsele preferate de Zlătescu şi Trepăduş erau, întâi, regimul lipsit complet de hrană, pe timp de zece zile, introducând pe internaţi în carcere, unde rămâneau zile întregi, legarea de pomi, în felul răstignirii, unde rămâneau ţinuţi o zi şi o noapte, nepermiţând nimănui să se apropie de ei, să le astâmpere cel puţin setea; trimiterea bolnavilor la lucru în Valea Jiului, fără a ţine seama de certificatele medicale. La linia ferată Bumbeşti-Livezeni, care se construieşte pe valea Jiului, sute şi mii de internaţi au lucrat, luni de-a rândul, în picioarele goale, în plină iarnă, cu mâinile slăbite de munca istovitoare…
*
Zlătescu se purta ca un zbir nu numai cu internaţii, dar şi cu soldaţii concentraţi la paza lagărului, nici soldaţilor nu le dădea o hrană mai bună, deşi aproape toţi erau oameni în vârstă şi cărora în plină iarnă le confisca cojoacele şi căciulile, punându-i să facă instrucţie numai în vestoane, încât mulţi din ei s-au îmbolnăvit şi unii au murit. Este cunoscut cazul unui soldat muribund, dus în spate de alţi doi, spre spitalul din Târgu-Jiu, unde, după şase ore, a murit. Colonelul Zlătescu, întrebat de ce nu a transportat pe acest soldat bolnav, la spital, cu căruţa, a răspuns: „Deoarece a trecut pragul lagărului, nu mai mă interesează, poate să moară sau să facă ce vrea”.
*
Al doilea acuzat, Grigore Trepăduş, se face vinovat de aceleaşi fapte criminale ca şi fostul său comandant, Colonelul Zlătescu[1]. Acuzatul Trepăduş Grigore era atotputernic asupra internaţilor care lucrau pe Valea Jiului, unde şi-a arătat toată ferocitatea şi toată sălbăticia. Aceleaşi mijloace, acelaşi sistem de înfometare, aceleaşi schingiuiri, cu deosebirea că întrecea, câteodată, chiar pe fostul său comandant…
*
Acuzatul, la interogatoriu, recunoaşte că a legat pe internatul Silberstein I. de pom şi că i-a aplicat pedeapsa cu bătaia şi interzicerea mâncării. Iar la muncile de pe Valea Jiului, Trepăduş era la largul lui, cu un bici, pe care îl avea în mână întotdeauna, ca un zbir gata să lovească oricând. Acuzatul Trepăduş Grigore era spaima internaţilor”[2].