La răscrucea cântecului național românesc
Zicălaşii legendarului Nicolai Picu
*
Concertul „Zicălașilor” cu cele 48 de cântece naționale românești din anii 1841-1850, pe care le-a publicat, în patru caiete, la Viena, discipolul lui Chopin, armeanul cernăuțean Karol Mikuli, înseamnă, ca și cântecele culese și publicate de neamțul Franz Josef Sulzer, în 1791, răscrucea fundamentală, pe care Petru Oloieru sau Răzvan Mitoceanu o pot studia exemplar, dacă vor răspunde provocării lui Mihăiță Cotos, care, la doar 24 de anișori, va lansa o carte importantă despre tradiția lăutărească în Bucovina și, implicit, despre tehnicile de interpretare de odinioară.
*
Datorită fonotecărilor de până acum (vreo 600 de cântece vechi, din care 300 înregistrate doar audio, cu Răzvan Mitoceanu la vioară și cu Petrică Oloieru la țambal), și un nepriceput ca mine a putut desluși dovezile că, din vremea lui Ștefan cel Mare și până prin 1914, au supraviețuit în Bucovina, cu atestări (cu siguranță, și în alte provincii românești, dar fără dovezi), splendidele construcții melodice „Haiducii” („Haiducki”, în tabulatura lui Jan z Lublina din 1502) și „Cucuruz cu frunza-n sus” (publicată, în 1531, în „Wittenberger Gesanbuch”), cântec pe care Eminescu mărturisea, în 1883, că l-a învățat în Bucovina, nu în Ardealul pe care îl cunoscuse temeinic și în care cântecul s-a înrădăcinat pentru totdeauna. Iată cum se cânta, în Suceava, în vremea lui Ștefan cel Mare, acest minunat și durabil cântec:
*
*
Mikuli, care îl ascultase și pe legendarul Nicolae Picu, a publicat cântece românești din nordul Moldovei care fie că s-au pierdut, fie au fost adoptate și păstrate de Ardeal, fie au devenit componente ale inegalabilei „Rapsodia a II-a” a lui George Enescu, și el bucovinean prin mamă și, dinspre tată, tot pe linia maternă (bunica). Și pentru „Pasăre galbenă” am apelat noi, „Zicălașii”, la vocea „arhaică” a profesorului Constantin Irimia și la cobza lui de zicălaș înnăscut:
*
*
Celelalte cântece vechi, culese de Mikuli, a căror poveste o știu, n-am izbutit, încă, să le ascult, cu excepția unor hore și a „Arcanului”, decât în execuția grăbită a unui program de computer, dar nu mai e mult până în februarie, când zicălașii al căror drăgușan sunt le vor lucra și, astfel, voi fi primul care să le asculte. Am, undeva, fragmentele acelea de execuție acustică mecanică și, dacă le voi găsi astăzi, voi reveni cu un material, care să vă convingă dacă merită sau nu să participați la unul dintre cele trei concerte, programate la Gura Humorului (22 februarie, ora 16, la muzeu), Vatra Dornei (1 martie, ora 16, la Casa de Cultură) și Suceava, 7 sau 9 martie – încă nu am luat decizia definitivă pentru dată, oră și locație.*