Ion I. Nistor: Regele Carol I, la Cernăuţi, 25 iulie 1898

„În vara anului 1898, Regele României Carol I hotărâse să facă o vizită oficială la curtea imperială rusească. În drum spre St. Petersburg, Suveranul României trecu prin Bucovina şi se opri, pentru câteva minute, în gara din Cernăuţi. Vestea despre trecerea Regelui României prin capitala Bucovinei găsi un puternic răsunet în sufletele românilor cernăuţeni, dornici să vadă şi să aclame pe făuritorul României Moderne, Piemontul nădejdilor şi revendicărilor noastre. De aceea, cu multă vreme înainte de sosirea trenului regal, o mulţime mare de intelectuali români, preoţi, învă­ţători, studenţi, meseriaşi şi ţărani români, din satele vecine, umpluseră peronul gării cernăuţene, aşteptând cu înfrigurare intrarea trenului. Salonul de recepţie şi partea de peron din faţă, încon­jurat şi păzit de agenţi şi jandarmi austrieci, era rezervat pentru reprezentanţii autorităţilor locale, în frunte cu baronul Bourguignon, guvernatorul Bucovinei, care se grăbi să vestească, prin oficiosul său Czernowitzer Zeitung, că, întrucât trecerea prin Cernăuţi a Regelui României nu fusese „notificată” la timp, nu s-a putut face o recepţie oficială. Din însăşi nota aceasta a organului oficial, se putea vedea că guvernul din Viena nu vedea cu ochi buni vizita Regelui României la St. Petersburg, precum, de altfel, chiar în vremea aceea raporturile dintre guvernatorul Bourguignon şi românii bucovineni erau din cele mai încordate. Şi aceasta pentru motivul că guvernatorul Bourguignon inaugurase, în Bucovina, un nemaipomenit regim de persecuţie şi teroare faţă de tot ce mai rămăsese românesc în această parte a vechii Moldove. Persecuţia contra Românilor merse aşa de departe, încât agenţii lui Bourguignon nu se sfiau să pătrundă până şi în biserica catedrală şi să rupă, chiar în timpul serviciului divin, cocardele tricolore, pe care le purtau româncele.

În condiţiunile acestea, ne putem lesne imagina ce balsam bine­făcător putea strecura în sufletele chinuite ale românilor bucovi­neni oprirea la Cernăuţi, fie chiar şi numai pentru câteva minute, a Regelui României, Domn şi purtător de grijă al tuturor româ­nilor! Aceasta guvernatorul Bourguignon o ştia foarte bine şi, de aceea, el luă toate măsurile de rigoare, pentru a împiedica orice fel de manifestaţie. De aceea, grupul celor admişi în salonul de recepţie era foarte redus. În salonul de aşteptare nu fură admişi decât baronul Nicolai Mustatza, care reprezenta pe mareşalul Bucovinei Iancu Lupul, Anton Kochanowski, primarul oraşului Cernăuţi, profesorul Ion G. Sbiera, Membru al Academiei Române, baronul Dr. Alexandru Hurmuzaki şi preotul Dimitrie Brăilean, pe care Regele Carol I îl cunoştea de la Broşteni. Onorurile recepţiei „neoficiale” le făcea Constantin M. Cogălniceanu, consulul României la Cernăuţi, însoţit de George Gallin, secretarul consula­tului. Restul peronului era ticsit de lume românească. Între nume­roşii studenţi români, care veniseră să aclame pe Domnul româ­nilor, se găsea, înghesuit într-un colţ al peronului, şi autorul acestei modeste contribuţiuni la proslăvirea primului Rege al României.

Era o zi frumoasă de vară, cu multă lumină şi verdeaţă. Căldura se mai domolise şi soarele cobora spre asfinţit, când, la orele 18 şi 5 minute, trenul regal intră majestos în gară, întâmpinat cu ovaţiuni puternice de „trăiască”, ce izbucneau din mii de glasuri. Silueta severă şi majestoasă a Regelui Carol, în ţinută albă de vară, apăru la fereastra vagonului-salon, pentru a mulţumi mulţimii. Cum însă uralele continuau mereu, fără să înceteze, Regele, însoţit de Principele Ferdinand, Moştenitorul Tronului, se dădu jos din vagonul-salon, salutat de consulul Cogălniceanu, care făcu raportul. În suita Regelui se găsea Dimitrie A. Sturdza, preşedintele con­siliului, generalul M. Vlădescu, mareşalul palatului, generalul Dr. Teodoru şi colonelul Manu, adjutant regal. Guvernatorul Bourguignon salută pe înaltul oaspe, în numele guvernului austriac, şi-i ură bun sosit pe pământul Bucovinei. Regele se întreţinu, câteva minute, cu baronul Bourguignon, pe care-l cunoscu numai atunci. În vreme ce guvernatorul fu prezentat primului ministru Sturdza, Regele cinsti, cu convorbirea sa, pe Anton Kochanowski, primarul oraşului Cernăuţi, faţă de care Regele avu cuvinte de laudă, pentru progresul vizibil pe care capitala Bucovinei îl făcuse, de când suveranul trecuse pentru prima dată prin Cernăuţi. Regele Carol se adresă, apoi, profesorului Ion G. Sbiera, pe care-l cunoştea de la Academia Română, apreciindu-i lucrarea: Mişcări culturale şi literare la Romanii din stânga Dunării, în răstimpul de la 1504-1714. Toate acestea se petreceau în faţa ochilor noştri, înduioşaţi până la lacrimi de priveliştea măreaţă ce ni-o impregna în suflete figura majestoasă şi gesturile Regelui Carol şi ale Prin­cipelui Ferdinand, pe care mulţi dintre noi îi vedeam pentru prima oară. Nici cea mai îndrăzneaţă fantazie nu şi-ar fi putut imagina atunci că tânărul şi sfiosul Principe Ferdinand era predestinat de soartă ca, după două decenii, să se încoroneze, la Alba-Iulia, Rege al tuturor Românilor! Astfel s-a adeverit zicala bătrânească: Când norocul îşi schimbă pasul, nu aduc anii ce aduce ceasul.

În clipa când Regele Carol strânge călduros mâna profesorului Sbiera, generalul Vlădescu se apropie de Suveran, zicând în auzul tuturor: „Daţi-mi voie, Majestate, să Vă prezint pe baronul Mustaţă, un bun român din Bucovina!”.

Atunci Regele Carol, plăcut impresionat de recomandaţia mare­şalului său, se întoarse către baronul Mustatza, pentru a-i spune, în româneşte, că se bucură de a-l cunoaşte. Dar, la cuvintele măguli­toare ale Regelui, baronul Mustatza avu nefericita inspiraţie de a răspunde nemţeşte, zicând:

– Entschuldigen, Majestät, ich spreche nicht rumänisch, wir sind hier deutsch erzogen, adică „Scuzaţi, Majestate, eu nu vorbesc româneşte, noi aci suntem educaţi nemţeşte!”.

Răspunsul acesta, auzit de toată lumea, a produs o adâncă indignare în public, care numai cu greu a putut fi stăpânită. Regele Carol, neplăcut impre­sionat, dar plin de tact şi demnitate, a întors spatele baronului Mustatza, şi, adresându-se zâmbind baronului Alexandru Hurmuzachi, l-a întrebat, nemţeşte, dacă ştie româneşte. Baronul Alexandru Hurmuzachi, înţelegând fina ironie a Regelui, a răspuns politicos că ştie şi, continuând convorbirea în româneşte, a cerut scuze Suve­ranului pentru inadvertenţa baronului Mustatza, care nu era nici român şi cu atât mai puţin bun român. De penibilul incident de la gara din Cernăuţi, face menţiune şi dl Iorga, în a sa Geschichte des Rumänischen Volkes, apărută la Gotha, 1905, vol. II, p. 455. După ce se mai întreţinu o clipă cu preotul Dimitrie Brăilean, Regele, însoţit de Principele Moştenitor, se urcă în vagonul-salon. Trenul se puse în mişcare, iar Regele apăru la fereastră, salutând cu degetul la chipiu. Urale nesfârşite însoţeau privirile noastre aţintite asupra Regelui, pe care noi îl consideram ca fiind şi al nostru.

Incidentul penibil de la gară a fost viu comentat în toate cer­curile româneşti. Prima consecinţă firească a incidentului a fost excluderea baronului Nicolai Mustatza din „dirigenţa” Partidului Naţional Român în Bucovina. Baronul Mustatza intrase în acel comitet de direcţie ca reprezentant al marilor proprietari armeano-poloni, care aderau la politica conservatoare a marilor proprietari români. Familia Mustatza era originară din Epir, de unde Con­stantin Mustatza emigra în Moldova, negustorie făcând. Fiul său Toader mijloci vânzarea bunurilor fondului bisericesc din Buco­vina, ce rămăseseră dincolo de cordon, în Moldova, acumulând din misitia aceasta o avere foarte mare, învestită în largile sale pro­prietăţi rurale din Bucovina şi mai ales în părţile ucrainizate. Pentru serviciile aduse guvernului austriac, el fu ridicat, la 1822, la rangul de baron, titlu care îi înlesni intrarea în rândurile boie­rimii române băştinaşe. Nepotul lui Toader Mustatza a fost Nicolai Mustatza, tristul personaj al incidentului din Gara Cernăuţilor. Educat în şcoli germane şi angajat în afaceri cu evreii, Nicolai Mustatza era aderentul cel mai reprezentativ al doctrinei bucoviniste, care propovăduia desfacerea individului de legăturile sale organice cu neamul din care făcea parte, neglijarea limbii materne, înăbuşirea simţului naţional şi contopirea tuturor acestor renegaţi într-o specie exotică de homo bucovinensis, fără nici o convingere naţională, dar cu limba de conversaţie germană. Nicolai Mustatza era tipul cel mai autentic al acestei ideologii politice, care nu era însă deloc împărtăşită de românii bucovineni.

Patria, organul de publicitate al românilor bucovineni din acea vreme, dădu cea mai categorică dezminţire încercărilor de mistificare ale baronului Mustatza, declarând, în Nr. 154 din 17/29 Iulie 1898:

„Românii buni din Bucovina nu sunt de tagma dlui baron Mustatza.

Nu! Altceva sunt românii „buni” din Bucovina; ei în alte idei au crescut, alte sentimente păstrează şi lor nu li-e ruşine de vorba românească!

Baronul Mustatza stă singur în cercurile româneşti, cu doc­trinele sale, atât de singur, încât de demult i se contestă până şi dreptul de a se gira român, fie bun sau rău.

În sofistica sa, baronul Mustatza combate principiul naţional, pe motivul că singur „bukovinertum-ul” ne leagă de monarhia Habsburgică şi ne asigură dezvoltarea în cadrele autonomiei ţării.

Fals! Noi suntem bucovineni, dar ţinem să păstrăm caracterul şi autonomia ţării, dar ca români şi nu ca internaţionali.

După origine, Bucovina este o ţară românească, şi caracterul acesta ea trebuie să-l păstreze…

Dacă păcatele din trecut au spoliat, în parte, ţara de adevă­ratul ei caracter, este regretabil; dar faptul acesta ne impune cu atâta mai mult o sfântă datorie, să reconstituim caracterul adevărat al ţării, fie chiar şi cu cele mai mari jertfe.

Suntem români şi voim să rămânem români buni, în Buco­vina românească; aşa fiind, vom combate, până la ultima conse­cinţă, pe toţi aceia care umblă să ne facă de batjocura lumii: un popor fără limbă şi fără conştiinţă naţională!

Ţinem la autonomia provinciei şi reclamăm lărgirea acestei autonomii, nu pentru a ne preface ţara într-un mozaic de străini, traşi-împinşi din toată lumea, ci ca să-i păstrăm neschimbat carac­terul istoric, dezvoltându-l în conformitate cu spiritul timpului şi cu imperativele conştiinţei noastre naţionale.

Având înaintea ochilor acest măreţ scop, o singură lozincă ne va călăuzi în lupta noastră pentru neam şi ţară:

Jos bucovinertum-ul păcătos!”.

Incidentul regretabil de la gară a produs, în opinia publică din Bucovina, un efect contrar celor intenţionate de baronul Mustatza; el a contribuit la trezirea conştiinţei şi demnităţii româneşti şi a determinat pe guvernatorul Bourguignon să ia vaste măsuri de pază, la întoarcerea Regelui Carol I din călătoria sa din Rusia. Duminică, la 7 August, orele 8 dimineaţa, trenul regal intră în gara din Cernăuţi. Din motive de siguranţă, accesul pe peronul gării a fost rezervat exclusiv persoanelor oficiale, în frunte cu guvernatorul Bourguignon. În salonul de aşteptare nu se mai găseau decât primarul oraşului, Kochanowski, preşedintele tribu­nalului Wessely, profesorul I. G. Sbiera, arhimandritul Juvenal Stefanelli, consilierul Vasile Morariu. Regele Carol a descins, şi de astă dată, din vagonul regal şi s-a întreţinut, timp de 15 minute, cu cei prezenţi, pentru a-şi continua drumul spre frontiera de la Burdujeni, unde era aşteptat de membrii guvernului român şi de o mare mulţime de popor. Publicul românesc din Cernăuţi, şi îndeosebi noi, studenţii români, am regretat foarte mult că autorităţile austriece ne-au privat de fericirea de a vedea, şi la întoarcere, pe Regele României libere, simbolul unităţii naţionale şi nădejdea izbăvirii ce era să vină. / Ion I. NISTOR”[1].

[1] Nistor, Ion I., Regele Carol I, la Cernăuţi, 25 iulie 1898, în Revista Fundaţiilor Regale, Nr. 5, Anul VI, Bucureşti 1 mai 1939, pp. 268-273