Ion Hămbăşian: La denii
*
A-nserat şi trage de vecernii…
Pe drum bătrânii, cu chip de mucenici,
Coboară-ncet la denii,
Tăcuţi la vorbă, duc ca ucenici
*
Prinosul de smerenii.
S-aşază-n jilţ, ascultă la cazanii…
În sanctuar mijeşte o lumină.
Se scoală; cad făcând matanii
*
Cu ochii la altar, îi văd cum se închină.
Din stânga-n strana învechită
Bătrân diac din vremile trecute
Întoarce-n glas cu vocea-i răguşită;
*
Sfinţi de pe iconostas stau pioşi s-asculte.
În mohorâte odăjdii preotul cuvântă:
„La Domnul să-se-ntoarcă toţi care vor iertare,
în el găsiţi odihna, priveliştea e sfântă…
*
Aprindeţi dar candela, în suflet fiecare!”.
Un moş îşi şterge plânsul…
Pe chipul lui, uscat şi galben cum e ceara,
Pluteşte în miresme
Fumul de tămâie, al arderii de seara.
*
Norodul prinde a se duce…
Mai sunt doar două ectenii;
Îmi fac o sfântă cruce
Şi plec şi eu din denii.
*
Ion HĂMBĂŞIAN
*
*
(Luceafărul cultural-social, Anul V, No. 3-4, aprilie 1938)