Ion Hămbăşian: La denii

*

A-nserat şi trage de vecernii…

Pe drum bătrânii, cu chip de mucenici,

Coboară-ncet la denii,

Tăcuţi la vorbă, duc ca ucenici

 *

Prinosul de smerenii.

S-aşază-n jilţ, ascultă la cazanii…

În sanctuar mijeşte o lumină.

Se scoală; cad făcând matanii

 *

Cu ochii la altar, îi văd cum se închină.

Din stânga-n strana învechită

Bătrân diac din vremile trecute

Întoarce-n glas cu vocea-i răguşită;

 *

Sfinţi de pe iconostas stau pioşi s-asculte.

În mohorâte odăjdii preotul cuvântă:

„La Domnul să-se-ntoarcă toţi care vor iertare,

în el găsiţi odihna, priveliştea e sfântă…

 *

Aprindeţi dar candela, în suflet fiecare!”.

Un moş îşi şterge plânsul…

Pe chipul lui, uscat şi galben cum e ceara,

Pluteşte în miresme

Fumul de tămâie, al arderii de seara.

 *

Norodul prinde a se duce…

Mai sunt doar două ectenii;

Îmi fac o sfântă cruce

Şi plec şi eu din denii.

 *

Ion HĂMBĂŞIAN

 *

*

(Luceafărul cultural-social, Anul V, No. 3-4, aprilie 1938)