Ion Grămadă, mărturii din vremea jertfirii de sine | Dragusanul.ro

Ion Grămadă, mărturii din vremea jertfirii de sine

Fotografia din ADEVĂRUL

Fotografia din ADEVĂRUL

*

Spre jurnalistica bucureşteană a Eroului Bucovinei, scriitorul Ion Grămadă, abia acum şi printr-o norocoasă întâmplare, am izbutit să răzbat.

*

Condamnat, în Bucovina, la moarte prin spânzurătoare, pentru că trecuse în România, împreună cu prietenul lui, Dimitrie Marmeliuc (cel care avea să scrie, împreună cu Iancu Nistor, la „Pajura Neagră”, Proclamaţia Unirii Bucovinei cu Ţara), Ion Grămadă s-a năpustit în presa bucureşteană pentru a-şi asuma o cauză, iar chestia asta i-a enervat atât de rău pe liberali (cei care-l persecutaseră şi pe Eminescu(, încât l-au ameninţat pe viitorul erou de la Cireşoia că-l expulzează în Bucovina, ca să fie spânzurat, dacă nu se potoleşte.

*

Jurnalistica lui Ion Grămadă, cu toate subiectivismele care îl caracterizau şi pe el, înseamnă o formidabilă mărturie, înseamnă spovedania celui care-şi asumase şi moartea, urmând să se jertfească, aidoma lui Iisus – cum zicea un popă sucevean, care-l terfelea drept trădător, în 1915 – pentru a-şi asuma păcatele neamului său.

*

Acest prim material, scris de omul care mi-a luminat dintotdeauna sufletul, va fi însoţit şi de alte fotografii, decât cele folosite de ziarul „Adevărul”, pentru că eu însumi am nevoie de o teleportare în acele timpuri, ceea ce, spre uimirea muzicianului Răzvan Mitoceanu, îmi cam izbuteşte, ori de câte ori îmi propun să o fac.

*

MARTIRIUL ROMÂNILOR BUCOVINENI

*

de Dr. I. GRĂMADĂ

 *

Adevarul p cu Gramada

*

Cine-i mitropolitul Vladimir de Repta? – Răzbunarea guvernului austriac împotriva lui – Austriecii îi întind o cursă, luându-l prizonier – Scopul lor este: Jefuirea fondului bisericesc – Mitropolitul e târât peste munţi, iarna, pe viscol – Ruşii îl cheamă pe Repta la Cernăuţi – Ruşi au voit să aducă la Cernăuţi un mitropolit şi preoţi ruşi – Urmările prigonirii preoţilor: pustiirea satelor – Ruşii îl chemară din nou pe Repta la Cernăuţi – Propaganda catolică împotriva ortodoxiei – Austriecii răpesc odoarele mănăstirilor – Ei duc şi moaştele Sfântului Ioan, atingând însăşi suveranitatea statului român – Cazacii fac gardă de onoare în jurul mormântului de la Putna – Alte orori

*

După o ezitare îndelungată, m-am hotărât să destăinuiesc, azi, o parte din suferinţele românilor bucovineni, care gem sub teroarea autorităţilor militare austriece. Destăinuirile mele de azi se referă la biserica românească din Bucovina şi la însuşi capul ei, la mitropolitul Vladimir de Repta, care este, împreună cu întregul său consistoriu, tratat ca prizonier de război al austriecilor.

*

Azi, când nu mai sunt cetăţean austriac, dacă aş tăcea mai departe, ar însemna să mă fac complicele zbirilor naţiunii mele. Denunţ, deci, lumii şi opiniei publice româneşti şi străine fărădelegile şi prigonirile cârmuirii austriece faţă de biserica noastră şi faţă de venerabilul ei cap în Bucovina, având ferma speranţă că, la viitoarele întruniri ale „Ligii culturale” şi ale „Acţiunii Naţionale”, vor fi discutate aceste fapte din Bucovina.

*

 Mitropolitul Vladimir de Repta

 *

Mitropolitul de Repta avea să-i supravieţuiască lui Ion Grămadă. Iată-l, în 10 mai 1919, între Ion I. Nistor şi Iacob Zadik

Mitropolitul de Repta avea să-i supravieţuiască lui Ion Grămadă. Iată-l, în 10 mai 1919, între Ion I. Nistor şi Iacob Zadik

*

Nu voi povesti în mod amănunţit cine este mitropolitul Vladimir de Repta. Aceasta ar putea-o face mult mai bine ambii mitropoliţi de astăzi ai României, care i-au fost, pe vremuri, elevi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Scriind acest articol, mă gândesc şi la ce ar putea face foştii elevi pentru profesorul de ieri şi mitropolitul de azi pentru ca autorităţile militare şi politice din Vatra Dornei să-i redea acestui venerabil şi paşnic bătrân libertatea şi toată stima şi consideraţia ce i se cuvin unui cap al bisericii ortodoxe româneşti din Bucovina.

*

Se ştie că, atunci când autorităţile austriece din Cernăuţi au fugit în faţa primei năvăliri ruseşti, mitropolitul Repta, deşi slab bătrân de aproape 80 de ani, a rămas, totuşi, la postul său, pentru mângâierea şi ajutorarea păstoriţilor săi, lăsaţi în cea mai cumplită deznădejde de vitregii lor stăpâni. Impunând ruşii oraşului Cernăuţi o contribuţie de război de 600.000 de coroane, ei au redus această sumă – care trebuia adusă în 2 ore – la jumătate, numai în urma intervenţiei lui Repta, care, văzând că nu se ajung banii, a oferit ruşilor însăşi mitra sa de mitropolit, bătută cu pietre scumpe, numai să fie uşurată populaţia săracă de un impozit aşa de oneros. Ruşii, însă, ce-i drept, n-au primit-o, după cum n-au voit să ia cu dânşii nici contribuţia de război.

*

Numai cine n-a trăit acele clipe de nespusă groază şi disperare – când ruşii spuneau că vor dărâma oraşul cu tunurile, în caz că nu se vor strânge banii în termenul fixat – numai acela nu-şi poate da socoteală de opera creştinească şi românească a lui Repta şi a dlui Gh. Galin, girantul consulatului român din Cernăuţi, cărora bucovinenii le poartă toată recunoştinţa pentru jertfa lor în acele vremuri grele şi neuitate.

*

Austriecii, însă, deşi ei înşişi dăduseră ordinul să rămână în Cernăuţi şi să primească pe ruşi, deciseră, încă înainte de a se reîntoarce la Cernăuţi, prinderea lui Repta, pe simplul motiv că el a fost silit, de guvernatorul rusesc Evreinow, să dea acea circulară, din 19 septembrie 1914, către preoţii din Bucovina, ca să se roage lui Dumnezeu pentru sănătatea ţarului rusesc. De fapt, altele erau însă motivele lor, pentru a-l ţine în captivitate, cu întregul consistoriu.

*

Răzbunarea guvernului austriac împotriva lui

*

Felicitat de împăratul Carol, Eduard Fischer (în dreapta), şeful jandarmilor din Bucovina, partener de afaceri necurate cu Vintilă Brătianu, căzând prizonier la români, avea să fie eliberat cu onoruri militare

Felicitat de împăratul Carol, Eduard Fischer (în dreapta), şeful jandarmilor din Bucovina, partener de afaceri necurate cu Vintilă Brătianu, căzând prizonier la români, avea să fie eliberat cu onoruri militare

*

Imediat după retragerea ruşilor din Bucovina, i se anunţă lui Repta – într-o miercuri – vizita contelui Meran, preşedintele Bucovinei. Repta retractase circulara din 19 septembrie, prin altă circulară, publicată în „Foaia ordinăciunilor”, zicând că tot ce a făcut, pe timpul ruşilor, a făcut numai sub presiunea baionetelor. Cu toate acestea, Meran îl „sfătui” pe bătrânul mitropolit să se retragă la Dorna, „din motive de sănătate”, cu atât mai mult că aceasta era şi dorinţa guvernului central din Viena, care – de milos ce era! – nu voia ca mitropolitul, om bătrân şi slab, să suporte o eventuală bombardare a Cernăuţului.

*

Mitropolitul, însă, nu voia să plece la Vatra Dornei şi avea, pentru aceasta, motivele sale bine întemeiate. Unui mitropolit, adică unui urmaş al lui Hristos, nu-i este permis să-şi părăsească turma şi dieceza, în faţa primejdiei, dezertând de la datorie. Aceasta ar fi însemnat să calce canoanele ecumenice. Afară de asta, un om bătrân, debil, ca mitropolitul Repta, nu putea suporta clima cea aspră de la munte, fără să-şi primejduiască sănătatea. Dar austriecii n-aveau aceste lucruri în vedere.

*

Văzând Meran că nu i-a succes să-l înduplece pe Repta de a părăsi reşedinţa sa, a plecat cu automobilul la Dorna. Două zile după plecare acestuia, îi sosi mitropolitului o telegramă de la guvernul central din Viena – din partea ministrului de culte Hussarek – ca să părăsească numaidecât Cernăuţul, împreună cu întregul consistoriu, şi să se aşeze în Vatra Dornei. Dar Repta s-a opus şi de data aceasta, nevoind să se mişte de la postul său.

*

 Austriecii îi întind o cursă, luându-l prizonier

*

Cernăuţenii, de 1 mai 1917

Cernăuţenii, de 1 mai 1917

*

Văzând Meran că mitropolitul opune o astfel de rezistenţă maşinaţiunilor guvernului, puse la cale o stratagemă, în urma căreia Repta avea să cadă în cursa ce i-o întinsese, în înţelegere cu colonelul Fischer. Îi telegrafia mitropolitului, din Vatra Dornei, să vină numaidecât acolo, în interes de serviciu, iar după aceasta va putea să se întoarcă, îndărăt, la Cernăuţi.

*

Mitropolitul, nebănuind nimic, plecă, duminică, în 8 noiembrie, la Dorna, unde contele Meran îi comunică ştirea că nu-i este permis să părăsească Dorna, ci trebuie să rămână acolo, la dispoziţia guvernului. Zadarnice i-au fost toate protestele, capul bisericii româneşti din Bucovina fu reţinut în captivitate. I se dădu o odăiţă, deasupra locuinţei contelui Meran, la poarta căruia străjuiau soldaţi înarmaţi.

*

În curând, fură aduşi la Dorna – cu nepusă masă – şi membrii consistoriului, precum şi patru lăzi mari, cu cele mai importante şi mai indispensabile acte din arhiva mitropoliei.

Dovada cea mai eclatantă că mitropolitul nici de gând n-avea să se retragă, de bună voie, la Dorna este şi faptul că mitropolitul chemase la Cernăuţi, pentru joi, 3 noiembrie, pe 11 studenţi teologi, ca să-i sfinţească în preoţi. Aceştia fură chemaţi, apoi, două săptămâni mai târziu, pentru acelaşi scop, la Dorna, unde fură sfinţiţi.

Vineri, în 14 noiembrie, ruşii intrară din nou în Cernăuţi.

*

 Scopul austriecilor era: Jefuirea fondului bisericesc

*

Guvernul austriac îşi dădu pe faţă adevăratele gânduri, ce le avea cu mitropolitul Repta şi cu întregul consistoriu ortodox din Bucovina.

Se ştie că statul austriac este administratorul marii averi a bisericii române din Bucovina. Cu toate acestea, statul austriac nu poate lua, după statute, o leţcaie din acest fond, fără ca mitropolitul şi consistoriul să fi votat – măcar de formă, pentru salvarea simulacrului legalităţii – acea sumă de care statul are nevoie. Dar nici biserica nu poate întrebuinţa nici ea vreun ban, fără consimţământul guvernului.

*

Fondul bisericesc din Bucovina dispune de un numerar de aproape 36 milioane de coroane, plasate pe la băncile din Viena, în hârtii de stat, şi anume rentă de aur.

Aflându-se, acum, statul austriac, din cauza războiului, într-o mare strâmtorare, a făcut un împrumut intern, negarantat însă prin nimic, dar la care au fost silite să contribuie toate instituţiile financiare, precum şi ceilalţi contribuabili cu dare de mână. Între instituţiile cu averi mari este şi fondul bisericii române din Bucovina.

Voind guvernul austriac să aibă, cu vremea, la dispoziţia sa, pentru necesităţile războiului, tot fondul disponibil al bisericii române din Bucovina, adică 36 milioane coroane, iar mai târziu, cu siguranţă, şi banii luaţi cu împrumut, ipotecând moşiile din Bucovina, a pus mâna pe mitropolitul Repta şi pe întregul său consistoriu, ca să le poată smulge iscăliturile – prin diferite mijloace – pentru votarea sumelor necesare molohului războiului.

*

La Dorna, sub teroarea legii marţiale, mitropolitul Repta şi consistoriul său au fost constrânşi să voteze, deocamdată, numai suma de două milioane coroane în aur pentru împrumutul de război. Cele două milioane de coroane sunt însă pierdute pentru totdeauna, deoarece statul austriac, care va bancruta, în curând, sau se va desfiinţa, n-a garantat acest împrumut prin nimic.

Chiar dacă nu s-ar realiza această ipoteză, totuşi fondul bisericii române din Bucovina va fi păgubit cu vreo 400.000 de coroane, deoarece şi-a dat din mână hârtiile sale bune, garantate prin renta de aur, într-o vreme când cursul banului austriac a scăzut pe toate pieţele financiare cu cel puţin 20 la sută.

Iată, deci, de unde izvorăşte „mila” guvernului austriac pentru sănătatea mitropolitului Bucovinei şi Dalmaţiei! Hinc illae lacrimae!

*

De altfel, guvernul austriac n-a jefuit fondul religionar din Bucovina pentru prima dată, sub pretextul unui „împrumut de război”. Au mai fost, până acum, şi alte „împrumuturi” de acest soi, care n-au fost plătite nici până azi. În anul 1859, după teribilul dezastru al Austriei la Magenta şi Solferino, Episcopul Eugeniu Hacman – un rutean – a fost silit să împrumute statului austriac 2 milioane de coroane; tot aşa, şi după înfrângerea de la Kouiggractz, în 1866.

*

 Mitropolitul e târât peste munţi, iarna, pe viscol

*

În vreme ce austriecii întrebuinţau acest ruşinos şantaj faţă de capul bisericii din Bucovina, ruşii se apropiară, cu oaste numeroasă, de Câmpulung şi de Dorna. Austriecii fură, atunci, constrânşi să părăsească Dorna şi să treacă munţii în Ardeal, luându-l cu dânşi pe mitropolitul Repta, împreună cu întregul său consistoriu.

Atunci le-a fost dat românilor bucovineni să-l vadă pe bătrânul lor cap bisericesc, om de 76 de ani, slab, bolnav şi zdrobit sufleteşte, din cauza umilinţelor şi suferinţelor prin care trecuse, târât de austrieci, în puterea iernii celei aspre şi silit să treacă munţii în Ardeal, pe un viscol cumplit, într-un automobil. După zile de suferinţe şi de chinuri, rebegit de frig, slab, prăpădit şi bolnav, ajunsese la Cluj ca un dezertor involuntar din eparhia sa, călcând prin aceasta şi canoanele bisericeşti, care nu permit unui episcop să-şi părăsească dieceza în vremuri grele.

*

Iată ce au făcut austriecii cu un moşneag octogenar, cu un prinţ al bisericii sale, cu un membru al Senatului din Viena, cu un consilier intim al împăratului Franz Iosif I! Şi să ne mai mirăm, acum, de atrocităţile austriece, comise faţă de nişte simpli „valahi puturoşi”, care au fost schingiuiţi, împuşcaţi şi spânzuraţi ca nişte dobitoace necuvântătoare?

La Cluj, a petrecut mereu sub pază, umilit şi amărât până în adâncul sufletului său, afară de asta – privat şi de cel mai elementar confort.

*

În aceste clipe grele, l-a ispitit gândul să se retragă într-o mănăstire, depunând cârja pastorală, dar, în cazul acesta, austriecii sunt hotărâţi să-l numească în locu-i pe un rutean, Artemon Manastirsky, iar această numire a unui slav în scaunul mitropoliei bucovinene, într-o vreme când Bucovina e în pericol să devină o provincie rusească, ar putea avea nişte consecinţe nespus de grave pentru biserica noastră.

Desigur că numai teama de un astfel de pas l-au determinat pe Repta să ducă crucea suferinţei şi a umilinţei până la sfârşit.

*

Ruşii îl cheamă pe Repta la Cernăuţi

*

Cernăuţi, 1 mai 1917

Cernăuţi, 1 mai 1917

*

Intrând ruşii, a doua oară, în Cernăuţi, guvernatorul Cernăuţului, Evreinow, văzând că mitropolitul şi-a părăsit reşedinţa, i-a trimis înştiinţare, mai întâi la Dorna, unde petrecea pe atunci Repta, ca să se întoarcă în scaunul păstoriei sale, deoarece nu i se va întâmpla nimic. Mitropolitul, care locuieşte – şi azi – la Dorna, într-o biată cămăruţă, deasupra guvernatorului Meran, la poarta căruia păzesc soldaţi înarmaţi, ce putea să facă, decât să dea un răspuns evaziv, că este bolnav?

Ruşi voiau să aducă la Cernăuţi un mitropolit şi preoţi ruşi

*

Văzând Evreinow că nu-i chip să-l aducă îndărăt pe Repta în scaunul său, le comunică preoţilor din Cernăuţi că va aduce la Cernăuţi un episcop rus, ca să păstorească dieceza văduvită.

Aceştia, împreună cu alţi români din Cernăuţi, merseră la consulatul român, cerând intervenţia României, ca să împiedice lovitura ce se pregătea. Şi numai graţiei intervenţiei consulatului român din Cernăuţi, al cărui girant a pus în vedere dlui Evreinow că asemenea măsură ar face sânge rău în România şi ar putea da prilej la agitaţiuni contra Rusiei, se datoreşte că Bucovina a scăpat de episcopie rusească.

Evreinow, convins de argumentările aceste, renunţă la măsura cea mai drastică, spunându-le, mai târziu, şi preoţilor că nu se mai gândeşte, deocamdată, la realizarea acestui plan, deşi starea bisericilor şi poporului din satele fără preoţi este lamentabilă.

*

 Urmările prigonirii preoţilor: pustiirea satelor

*

În acest punct, al lipsei de preoţi, Evreinow avea perfectă dreptate, deşi măsura ce o proiectase era o lovitură pentru noi, mult mai dureroasă decât a austriecilor.

De la începutul războiului între Austria şi Rusia, austriecii au dezvoltat o teroare nemaipomenită mai ales împotriva preoţilor şi învăţătorilor din Bucovina, care erau prin satele din apropierea câmpului de bătaie. Din aceste sate, pentru o simplă bănuială de spionaj, fură aproape toţi preoţii şi învăţătorii din satele din nordul Bucovinei parte arestaţi, parte împuşcaţi sau spânzuraţi; alături de ei, şi o mulţime de ţărani. Unii dintre preoţi fură recrutaţi şi duşi, ca preoţi militari, în război, încât sate întregi au rămas fără preoţi, fără primari şi fără învăţători, adică fără cei mai chemaţi conducători ai poporului, mai ales în aceste vremuri de restrişte.

*

De opt luni de zile, de la izbucnirea războiului, în o mulţime de sate din Bucovina, mai ales în nord, se nasc copii, fără a mai primi, mai târziu, botezul; nu se fac cununii, oamenii mor, fără să primească sfânta cuminecătură şi sunt înmormântaţi ca şi elinii, fără preoţi, deoarece preoţii lor – dacă n-au fost încă trimişi pe lumea cealaltă – zac cu zecile în temniţele din apusul Austro-Ungariei. Bisericile stau zăvorâte şi pustii, iar unde sunt preoţi nu e permis să sune nici clopotele şi să-i cheme la slujba dumnezeiască pe cei rămaşi acasă, care sunt însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu.

E o nespusă jale şi o sfâşietoare deznădejde neagră în sufletele acestor nenorocite fiinţe, care n-au putut să asiste, în acest an, măcar la slujba Învierii. Ei mor pe capete, neştiuţi de nimeni, din pricina epidemiilor şi a foametei, sunt îndobitociţi şi înnebuniţi de schingiuirile jandarmilor austrieci şi trăiesc în bătaia tunurilor şi ploaia gloanţelor ce bântuie prin preajma lor. Cine să-i apere? Cine să-i mângâie şi să-i sfătuiască? Nimeni!

*

 Ruşii îl chemară din nou pe Repta la Cernăuţi

 *

Un singur pretext îl putea induce sărmanul mitropolit Repta – prin gura căruia vorbea, însă, guvernul austriac – că n-are la ce merge la Cernăuţi, anume că el poate conduce dieceza şi de la Dorna. După ce a ieşit, însă, din cuprinsul diecezei sale, petrecând la Cluj, el nu mai avea nici acest pretext.

Atunci guvernatorul rusesc Evreinow îi trimise o întrebare precisă: vine sau nu vine la Cernăuţi?

*

În caz că avea să vină, guvernatorul îi făgăduia că îi va trimite un act în toată forma, prin care i se garantau libertatea personală şi toate drepturile şi privilegiile ce le avusese şi înainte. Iar de nu venea, existau două motive pentru acest refuz: sau nu voia, şi atunci Evreinow era hotărât să-l privească drept dezertor şi să-l înlocuiască, sau nu putea veni, ceea ce însemna că austriecii îl ţin în captivitate, ca pe un prizonier de război, şi, în cazul acesta, ruşii aveau să ia alte măsuri, probabil represalii.

Răspunsul ce-l dăduse mitropolitul Repta era însă aşa de nelămurit, încât Evreinow le comunică preoţilor ortodocşi din Cernăuţi, asemenea şi altor români, că e decis să ia hotărâri în privinţa ocupării scaunului de mitropolit.

*

Dar şi de data aceasta, tot în urma intervenţiei consulatului român din Cernăuţi, care-i atrase atenţia asupra susceptibilităţii opiniei publice din România. Evreinow nu avu încotro şi renunţă la planul său.

În curând, ruşii fură alungaţi din Bucovina, până la Boian, uitând şi de mitropolitul Repta, şi de planurile lor reformatoare.

Repta petrece, însă, până azi, în captivitatea austriecilor, în cămăruţa sa, păzită de soldaţii lui Fischer.

*

 Propaganda catolică împotriva ortodoxiei

*

 

"Prigoniţii" Wassilko von Serecki

“Prigoniţii” Wassilko von Serecki

*

Şicanele şi prigonirile guvernului austriac împotriva bisericii române şi a credincioşilor ei din Bucovina nu sunt cazuri izolate, ele fac parte dintr-un sistem diabolic, bine stabilit, sistem menit a ne zdrobi prin orice mijloace şi a ucide în noi orice sentiment românesc, orice legătură ce am putea avea cu fraţii noştri din regat. Iar biserica este, desigur, o astfel de legătură trainică între noi şi ei, de aceea duşmanii i-au jurat pieirea.

*

Din pricina dezastrelor armatelor austriece în Galiţia şi Bucovina, s-a produs, în cercurile cele mai înalte din Viena, o astfel de atmosferă duşmănoasă faţă de tot ce-i ortodox în monarhia habsburgică, încât aceste cercuri nu fac taină, ci spun pe faţă că o parte din aceste dezastre ale austriecilor sunt de atribuit şi faptului că în nord-estul monarhiei este o populaţiune ortodoxă, despre care pretind ei că simpatizează cu Rusia şi trădează mişcările armatei austriece.

*

După război, guvernul austriac hotărâse să dezvolte o vastă propagandă catolică în aceste provincii austriece, deoarece biserica romano-catolică va forma un zid izolator între Rusia şi foştii ortodocşi. Din pricina acestei atmosfere insuportabile, duşmănoase a sferelor înalte de la Viena, toţi ortodocşii sunt aproape constrânşi să treacă pe faţă la catolicism.

Alexander Wassilko von Serecki

Alexander Wassilko von Serecki

*

Astfel, avem de înregistrat, în timpul din urmă, trecerea la catolicism şi a doi membri din aristocraţia română din Bucovina, fraţii Baron Vasilco, dintre care unul, Ştefan, este consilier la ministerul de interne, iar altul, Alexandru, căpitan în armata austro-ungară şi aghiotantul unui arhiduce austriac. Ei au făcut acest pas, de silă, lepădându-se de credinţa strămoşească, cu toate că un frate al lor este preot ortodox şi cu toate că rudele lor din Bucovina şi din România se ţin încă de legea veche strămoşească.

*

Austriecii pun mâna pe odoarele mănăstirilor bucovinene

*

Despre aceste „adăpostiri” ale odoarelor din vechile mănăstiri bucovinene şi din muzeul mitropoliei din Cernăuţi s-a amintit ceva, şi până acum, în presa din România. Ştirea este adevărată şi nu a fost dezminţită până acum. Asupra marelui preţ şi a importanţei acestor odoare, guvernul austriac din Bucovina nu-şi dăduse încă bine seama.

*

În vara anului 1913, însă, a făcut o călătorie de studii, pe la mănăstirile din Bucovina, vestitul profesor de istoria artelor, de la Universitatea din Viena, Strzygowski, care a atras atenţia guvernului, într-un articol-foileton din ziarul „Zeit”, asupra nepreţuitei valori artistice a acestor odoare, decât care, spunea el, nu sunt altele mai de preţ în întreaga monarhie, afară de cele din tezaurul Curţii Împărăteştin din Viena.

*

Cunoscătorii spun că preţul acestor odoare, rămăşiţe scumpe de la marii voievozi ai Moldovei şi de la vechii boieri din acea ţară, trece peste 20 milioane coroane.

Aceste odoare au fost – aşa zicând – confiscate, pentru că nu e de crezut că austriecii le vor reîntoarce mănăstirilor şi mitropoliei din Bucovina, ci le vor păstra, sub diferite pretexte, chiar şi dacă li se va impune în viitorul tratat de pace să le restituie foştilor proprietari.

În pacea de la Paris, în 1815, i s-a cerut Franţei să restituie comorile de artă, răpite de Napoleon; cu toate acestea, cele mai însemnate din ele au fost trecute ca pierdute în vălmăşagul războiului, iar azi împodobesc muzeele din Paris.

Cu siguranţă că şi austriecii vor întoarce acelaşi lucru şi vor induce aceleaşi scuze. Pierderea acestor vechi comori de artă veche moldavo-bizantină este, deci, ireparabilă, din moment ce ele au intrat în ghearele vulturului cu două capete şi două feţe.

*

 Răpirea moaştelor Sfântului Ioan de la Suceava

atinge suveranitatea statului român

*

Sub pretextul că ruşii ar putea fura relicvele sfântului din vechea mitropolie a Sucevei, austriecii au trecut racla, cu moaştele lui, peste munţi, în Ardeal, însoţite de părintele protosingel Pancratie Sidorovici, care a mers cu ele până la Viena, unde au fost aşezate în capela românească de acolo.

Nu mă ridic împotriva faptului că a fost dus la Viena acest sfânt, care este patronul Bucovinei şi de ale cărui moaşte, de când Alexandru cel Bun le-a adus de la Cetatea Albă, în 1402, se leagă o bună parte din istoria Moldovei, ci mă ridic împotriva faptului că transportarea acestor moaşte, în mod clandestin, de către autorităţile austriece, a atins, întrucâtva, suveranitatea statului român şi drepturile ce le are acest stat asupra moaştelor şi asupra mănăstirii din Suceava, în care au fost păstrate.

*

Se ştie că mănăstirea din Suceava, împreună cu moaştele Sf. Ioan, stă sub patronajul României. Mitropolitul de la Iaşi, împreună cu ministrul de culte de la Bucureşti au dreptul, rămas prin uz şi tradiţie, de a propune spre numire pe egumenul acestei mănăstiri; mitropolia din Iaşi subvenţionează mănăstirea din Suceava cu 6.000 lei pe an; prin urmare, o astfel de transportare clandestină a moaştelor şi odoarelor din această mănăstire atinge direct însuşi dreptul de patron al statului român, care cred că n-a fost deloc înştiinţat de guvernul austriac despre acest proiect de răpire.

*

Guvernul român are dreptul să-i ceară socoteală celui austriac de acest pas. Dacă austriecii se temeau ca moaştele şi odoarele de la Suceava – şi din celelalte mănăstiri – să nu fie luate de ruşi, n-avea decât să le treacă, peste apă, la Burdujeni, cum au făcut cu sutele de vagoane şi de maşini, care au împiedicat, cu lunile, circulaţia pe liniile româneşti. Sau poate vagoanele de porci ale statului austriac sunt mai de preţ decât comorile de artă ale bisericilor şi mănăstirilor noastre?

 *

 Ruşii pun gardă de onoare la mormântul lui Ştefan cel Mare

*

Dovadă că austriecii n-aveau nici un motiv să ia aceste măsuri faţă de invazia ruşilor şi că, dimpotrivă, ruşii au arătat cu mult mai multă pietate faţă de bisericile şi mănăstirile noastre, dovadă este, zic, însăşi purtarea ruşilor la mănăstirea Putna, pe timpul celei de a doua invazii a lor, care purtare diferă de barbariile germane de la Reims.

Înainte de a trece ruşii apa Siretului, pe care ei îl considerau ca viitoarea graniţă între România şi Rusia (?!?), a venit la Cernăuţi însuşi comandantul aripii stângi ruseşti, adică a armatei din Galiţia şi Bucovina, generalul Webel, ca să pună la cale operaţiunile din sudul Bucovinei.

*

De la acest general, consulatul român din Cernăuţi a obţinut promisiunea că mormântul şi mănăstirea Putna – care este o adevărată „Meca” a românilor – nu vor fi încălcate de trupele ruseşti.

Şi, în adevăr, generalul Webel a dat ordine severe generalilor Aritinow şi Laurentiew, colonelului de cazaci Seşin, precum şi şefului statului major al aripii stângi, generalul Morlewicz, să nu permită soldaţilor ruşi să intre înarmaţi în incinta mănăstirii, doar cel mult pentru rugăciune, ca să se închine, însă totdeauna fără armă. Asemenea, şi ofiţerii n-aveau voie decât să se închine, încolo nu le-a permis să intre în lăcaşul cel sfânt.

*

Ba, ce-i mai mult, oamenii de prin partea locului spun că ruşii au pus, la început, gardă de onoare la mănăstire, care o păzea, să nu se întâmple vreo pângărire. Pe urmă, a fost retrasă.

Episodul acesta, în care purtarea unor duşmani contrastează aşa de mult cu impietatea austriecilor a făcut cea mai bună impresie între românii bucovineni, care numai filosofi nu sunt. El merită să fie cunoscut şi de lumea românească din regat, cu atât mai mult că, într-un ziar din Iaşi, s-a scris, prin noiembrie, că Putna a fost prădată de cazaci.

 *

 Alte orori austriece

*

Austriecii, de o îndrăzneală care frizează obrăznicia, vor căuta, desigur, să dezmintă acuzaţiile grave, ce le-am adus în acest articol-rechizitoriu, voind să tragă, din nou, un văl de nepătruns peste ruşinoasele lor fapte şi crime faţă de neamul şi biserica românească din Bucovina. Ei pot smulge chiar declaraţii de dezminţire însuşi mitropolitului Repta şi consistoriului, dar toate aceste declaraţii nu vor avea nici o valoare, deoarece ştim când, cum şi în ce împrejurări au fost smulse acele declaraţii. Eu voi menţine în întregime cele afirmate aici de mine.

*

Dezminţirile ce ar urma nu mă vor opri de la dezvăluirea celorlalte orori, comise de ei, şi pe care ţin de o sfântă datorie a mea de a le denunţa românilor de pretutindeni, când fraţii noştri din Bucovina nu pot vorbi ei înşişi cum trebuie.

*

În curând, voi stigmatiza, din nou, autorităţile militare austriece, aducând alte cazuri, mai înfiorătoare. Jandarmii şi soldaţii austro-ungari, în loc să se războiască cu duşmanii, dinaintea cărora fug mereu, asasinează în mod laş propria lor populaţie paşnică, neînarmată şi nevinovată.

Aceste „isprăvi” vor fi, în curând, cunoscute.

*

Dr. Ion Grămadă

(Adevărul, Anul XXVIII, No. 10090, vineri – 17 aprilie 1915, pp. 1, 2).