ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene H

Hramurile populare, deci, însemnau un fel de memorie obştească moştenită difuz, un glas al sângelui care supravieţuia în timp, sub aura „stâlpului” iniţial, dar, fiind prea costisitoare şi „destrăbălate” (prin abundenţa bucatelor şi băuturilor, dar mai ales prin muzică naţională), irosind adevărate averi, autorităţile laice şi religioase încep să le interzică, după anul 1880, când hramul rubedeniei ţâşneşte din anonimatul istoriei, cu stigmatul, dar şi cu valorile sale inconfundabile, de adevărată odă a bucuriei săteşti a românilor.