Intrarea armatei române în Cernăuţi, în 11 Noiembrie

Mitropolitul de Repta, uitând de jurământul din 6 august 1917, până în 10 mai 1919, între Ion I. Nistor şi Iacob Zadik

„Ca pe un mire dorit aştepta capitala Cernăuţi intrarea falnicei armate române. Încă de duminică, multe edificii se împodobiseră cu steaguri tricolore. În piaţa principală, lumea mare adunată era febrilă în aşteptare. Dar, spre scară, se vesti că intrarea armatei va urma a doua zi.

Luni, de dimineaţă, lumea se adună in piaţa principala, doamnele şi domnişoarele române, cu flori, tinerii cu steaguri tricolore, toţi cu căldura entuziasmului în inimi, pătrunşi de măreţia zilei.

Membrii Consiliului naţional, în frunte cu marele român Dr. Iancu Flondor, se adunară în sala de recepţiune din Palatul naţional român. Către ameazi, sosiră primele patrule române, întâmpinate de urale şi ploi de flori.

Spre întimpinarea dlui general de divizie Zadic şi al statului major al diviziei, fură trimişi domnii Dr. V. Bodnarescu şi Dr. Georgian, însoţiţi de ofiţeri de onoare, dintre ofiţerii români bucovineni. Primite de un indescriptibil entuziasm, sosiră automobilele cu dl general Zadic şi colonelul statului major, dl. Rovinaru, însoţiţi de domnii trimişi spre întimpinare. Între ploi de flori şi entuziaste aclamaţii de „Trăiască Regele României Mari!”, „Trăiască România Mare!”, „Trăiască Armata Română!”, mult doriţii soli ai dezrobirii fură conduşi în sala de recepţiune din Palatul naţional.

Aici, urmară clipele celei mai mari înălţări sufleteşti, aşteptate cu dor, de aproape un secol şi jumătate. / Sublimă emoţiune pătrunse pe cei prezenţi şi dl Iancu Flondor vorbi:

„Domnule General!

Ca preşedinte al Consiliului naţional, am datorinţa să bineventez falnica Oaste Română, la intrarea ei în capitala Bucovinei, acestei ţări ce păstrează în sânul său sfintele moaşte ale marelui nostru Domn Ştefan.

Suntem pe cale să întregim iară moştenirea lui – România mare! Sufletul lui nemuritor e în mijlocul nostru!

Resimt un sfânt fior, ce trece prin inimile noastre!

Dară nu este dat fiinţei omeneşti de a fixa în grai viu o astfel de simţire. Numai o rugăciune fără cuvinte, care se înaltă la certuri, îi poate corespunde întru câtva.

Domnule General!

Daţi-mi voie să vă bineventez aşa cum o fac doi fraţi iubitori, care, după o lungă şi dureroasă despărţire, se întâlnesc spre a nu se mai despărţi niciodată!

O fac, deschizând braţele mele şi strângându-vă la piept”.

(Urmează înduioşătoarea îmbrăţişare între d1. Flondor şi dl general Zadic, care se sărută lung şi cu ardoare, iar jur împrejur ochii lăcrimează).

„Domnilor!

Acum să mulţumim, din adâncul inimilor noastre, celui mai mare şi mai bun român al veacului nostru: Maiestatea Sa, Regele nostru Ferdinand I. Trăiască!”.

Frenetice strigăte de „Trăiască!” însoţiră afecţiunea, participanţii lăcrimau şi se îmbrăţişau de bucurie, iar corul „Armoniei”, condus de diligentul lui, dl. Constantin Şandru, execută Imnul Regal al României. Solemn şi sublim pătrundeau accentele imnului în inimi.

Domnul general Zadic răspunse:

„Onoraţi cetăţeni ai Bucovinei!

În urma dorinţei Comitetului naţional bucovinean, Maiestatea Sa Regele şi Ţara României au răspuns chemării şi au adus ajutorul armatei române, pentru ca liniştea acestei ţări să nu fie turburată.

Sosind, aduc salutul, cu iubire frăţească, şi pot să spun cu iubire de mamă al României libere către ţara Bucovinei!

În aceste momente, gândul meu se înalţă către Dumnezeu şi-i adresează mulţumirile României mari, că a scos sfânta dreptate la suprafaţă.

Pentru despărţirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge şi să cadă un cap de Domn, pentru re-împreunarea ei, însă, n-a curs nici un pic de sânge.

Să strigăm cu toţii: Trăiască România mare! Trăiască Bucovina! Trăiască regele Ferdinand I!”.

Un torent de aplauze şi nezăgăzuite strigăte de „Trăiască!” întrerupseră şi însoţiră răspunsul dlui general Zadic.

Corul „Armonici” cxecută imnul „Salut armatei române”, imn nou, scris de Constantin Berariu şi compus de Constantin Şandru, ascultat cu sfinţenie do cei prezenţi.

Membrii Consiliului naţional, mai mulţi ofiţeri români bucovineni de onoare şi şeful nou creatului birou al presei, dl Constantin Berariu, fură prezentaţi dlui general Zadic şi dlui colonel Rovinaru.

Apoi, dl general şi dl colonel, însoţiţi de persoane de distincţie şi ofiţeri bucovineni români de onoare, plecară în Palatul arhiepiscopal, unde, la invitarea I. P. S. Sale mitropolitului Vladimir Repta, fură instalaţi dl general, împreuna cu statul major al diviziei.

Consiliul naţional a expediat următoarea depeşă:

„Maiestăţii Sale Regelui României, Iaşi

Astăzi, la orele unsprezece din zi, intrând falnica Armată a Regatului României în capitala Cernăuţi, întâmpinată de entuziasmul general, aducem Maiestăţii Voastre, plini de credinţă şi iubire, omagiile Bucovinei eliberate. Trăiască Regele României mari!

Consiliul naţional din Bucovina

Iancu Flondor”.

Paralel, femeile române au expediat următoarea depeşă:

„Maiestăţii sate Regina Maria, Iaşi

În clipa înfăptuirii visului de unire, prin intrarea falnicei Armate române în Cernăuţi, femeile române din Bucovina aduc Reginei lor, către care gândul lor s-a îndreptat atât de adesea, în cursul acestui război, omagiul lor de dragoste şi devotament.

Elena de Popovici, prezidenta Societăţii doamnelor române din Bucovina, Victoria Gaina, Olga Grigoroviţă, Dr. Aspasia Luţia, Veronica Procopovici, Eleonora Puşcariu, Pulcheria Tarnavschi”.

Armata română îşi făcu intrarea, prin piaţa principală, în mod triumfal, între ploi de flori şi nesfârşite aclamaţii ale lumii adunate. Corul „Armoniei” execută, de pe peronul edificiului municipal, Imnul Regal român şi alte cântece naţionale.

După trecerea armatei, publicul a format spontan un impozant cortegiu, ce parcurse, cu cântări şi strigăte entuziaste, stradele principale ale oraşului; porni la Palatul arhiepiscopal, unde se făcură mari ovaţii înaintea generalului Zadic şi colonelului Rovinaru, apăruţi pe marele balcon al palatului, însoţiţi de arhimandritul de scaun P. S. Sa Vorobchievici şi alte persoane distinse. „Trăiască România mare!”, „Trăiască Regele Ferdinand I!”, „Trăiască Armata română!” răsunau necontenit, pentru prima dată, între zidurile somptuoasei clădiri a Palatului arhiepiscopal.

Cortegiul se reîntoarse în piaţa principală, unde, la sunetele unei muzici, se încinse o horă naţională, până în seară.

Astfel se sfârşi o zi mare, de pregătire pentru sublima luptă a unirii tuturor românilor într-o Românie mare![1].