“Înţelepciunea umorului” lui Constantin Horbovanu (2)

*

Constantin Horbovanu, cugetând “Însemnările unui trecător”

*

N-am întâlnit încă şef care să spună că e mai mult mare, decât tare, sau invers.

Şefii care se justifică prin prezenţă nu sunt şefi cu adevărat.

Sunt femei care se căsătoresc pentru a găsi… ţapi ispăşitori.

Când întâlneşti un om cu mari calităţi, descoperi marile tale defecte.

Cea mai sinceră atenţie pentru o femeie e să-i dăruieşti o floare. Dar cea mai nesinceră?

Deşi a fost o nulitate, a vrut, cu tot dinadinsul, să ajungă director, ca şi taică-său, iar logica-i era destul de simplă: „Aşchia nu sare departe de trunchi!”.

Doamne, cât de uituci sunt tinerii de astăzi! Eu îmi amintesc perfect de prima întâlnire, de sărutul din seara nunţii, pe când fiică-mea nu-şi aminteşte măcar cui a dat întâlnire în astă seară: lui Gică?… lui Dănuţ?… lui Mişu?…

Ce-i frumos şi urâtului îi place. Ce-i urât nici urâtului nu-i place.

Fiecare om e cu umbra lui. Şi totuşi, am întâlnit umbre fără oameni.

Nu exisă moment în care faţa să nu exprime ceva.

„Opera de trei parale” e de… milioane!

Înţeleptul găseşte drumul şi în beznă.

Între două încurcături, e… descurcăreţ.

Descoperind o bază de idee nu înseamnă că ai descoperit o idee de bază.

La şeful lăudat să nu te duci cu sacul.

Zicala „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge” aş propune să o discutăm pe schimburi.

Cel care are mintea ascuţită nu înţeapă.

Chiar dacă are maşină, mă duce cu cobza.

În general, drumul cel mai scurt e şi cel mai scump.

Oare ce face, când nu face nimic?

L-a urât atât de mult pe băiatul acela, încât şi-a dorit, ca răzbunare, să-i devină soacră.

Ce cultură frumoasă are omul acesta!, a zis un cetăţean, privind lotul vecinului.

Nu haina-l face pe om, ci… cravata.