Inconfundabilul artist plastic Cezar Popescu

În urmă cu vreo două decenii, puneam la cale, împreună cu inconfundabilul artist plastic Cezar Popescu, o „Cale” stâlpică între Reuseni și Tihuța, marcând, astfel, nu doar calea pe care și-au aflat supraviețuirea și intrarea în istorie Ștefan cel Mare și vărul său drept, Vlad Țepeș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 1451, când fu ucis Bogdan Vodă, ci și o adevărată „Cale a Străbunilor”, similară cu „Calea cea demnă de admirațiune a zeilor”, din zorii imaginativi ai civilizației umane care își conștientiza locul său în univers. Proiectul urma să folosească doar resursele taberelor de creație și să ofere, astfel, Bucovinei un itinerar spiritual și istoric pe deplin ignorat, în care splendida realizare arhitectonică de la Reuseni să-și capete adevărata strălucire.

Monument realizat de Cezar Popescu

Cezar Popescu, tovarășul meu de vise, avea deja o operă sculpturală demnă de toată considerația, care includea bustul lui Constantin Ștefuriuc de la Udești, cel al lui Ion Grămadă de la Stroiești, efigia lui Franz Ritter Des Logest din Palatul Administrativ Suceava, discretul „Monument al Martirilor”, din Muzeul Satului Bucovinean, „Trofeul Bucovinei”, cu care se mândrea, cândva, în Norvegia, chiar și celebra trupă „Dubioza Kolektiv”, ca să nu pomenesc și contribuțiile decisive în arta ambientală, cu care își asigură supraviețuirea în aceste vremuri atât de vrăjmașe față de mărturie și de identitate.

Cezar Popescu

Din nefericire, ceea ce există bine conturat în imaginația creatoare a artistului plastic Cezar Popescu nici măcar în discuție nu s-a luat, noi, glorioșii contemporani ai trasului pe sfoară având de edificat chestii ale sacralității clipei de imbecilitate, de genul drumul rumegușului, drumul tămâiei, drumul haida-dâra-dâr-dâr-da etc. Dar nu-i bai.

În fața unor astfel de realități, Cezar Popescu a aflat în sine înțelepciunea de a trăi într-un alt univers, în care fetița lui înseamnă totul, despovărându-se de imaginea publică și de statutul de artist plastic inițiat în performanță și în cadrul Universității din Chișinău (unde ar fi putut cunoaște mai bine dimensiunea artelor plastice rusești?), dar și a celei din Iași, unde, dacă-mi aduc bine aminte, rememorând atmosfera primei lui expoziții, l-a avut Maestru pe admirabilul Liviu Suhar.

Cezar Popescu este una dintre resursele de creație valoroase ale contemporaneității. Nu spun a Bucovinei, pentru că Bucovina nu mai există decât ca vechitură cu care-și lustruiesc ciubotele toate gângăniile vremelniciei clipei. Am un mare respect față de acest creator profund și cu viziuni care depășesc frontierele tulburi ale mondenității, pe care țin să-l salut cu sufletul, în această zi în care își aniversează nașterea.

Posibilă sugestie pentru crima de la Reuseni

La mulți ani, Cezar Popescu,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!