în trupul curgător al unui vers

*

de-atâtea invocări de primăvară

pământul a rămas fără ninsori

şi se aud doar umbrele pe-afară

vestind călătoriile din zori,

le va păstra auzul pe vecie

crezând că-s voci din ceruri picurate

şi vor dura mereu vremelnicie

sub alte galaxii însingurate

 *

şi dând de veste fără nici un rost

că-n veşnicie nu există veşti,

că fiecare este ce a fost

şi cât ai fost numai atâta eşti

chiar dacă speri că printr-o invocare

o să păşeşti dezlănţuit pe cer

pe calea unor păsări călătoare

durate pe nelinişte şi ger:

*

nimic nu se desprinde din cuvinte

şi nu durează-n largul univers,

şi-atunci de ce m-ai săvârşit, părinte,

în trupul curgător al unui vers?