În Fălticeni se află încă Tribunalul Suceava
*
„Prin graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa naţională”, o imensă pustietate se întinde peste memoria românilor. O pustietate fără poteci, fără pâlcuri de verdeaţă în jurul unui izvor proaspăt, fără păsări cântătoare şi fără nici o rădăcină, care să-şi scoată scorburile la iveală măcar ici, colo. O pustietate şi fără pietre şi nici nu ai avea în cine şi de ce să le arunci. Dar eu ştiu că tocmai în această pustietate stau de veghe străbunii. Dacă nu pe pământ, în cer. Şi simt că e datoria mea să-i caut şi să le şterg colbul şi păienjenişul de pe nume uitate, cioplite în nicăieri, adăpostite în niciunde. E de datoria mea, pentru că sufletul meu tânjeşte după închinări fireşti, cu care să oblojesc suferinţe ignorate, pentru că am convingerea că fiecare nume aflat şi rostit va răspunde chemării şi omul cu nume regăsit mi se va aşeza, ostenit, la masă, ca să-mi povestească ce e de povestit, câte-n lună şi în stele. De asta m-am şi poposesc în perioada interbelică, în care mi s-au născut părinţii – tata în 1926, mama în 1933 –, cu convingerea că de acolo, din timpul naşterii lor, pot începe drumeţiile cu rost înspre rădăcinile noastre. Rădăcinile mele le ştiu, dar nu e suficient, dacă nu-mi va fi dat să regăsesc, trunchi cu trunchi, pădurile care i-au înveselit odinioară, dându-le puteri să păşească mai departe, dincolo de mine şi de cei care din mine se trag. Am utopiile mele, am credinţele care-mi dau putere de viaţă şi de moarte. Numai cei care nu trăiesc se tem de moarte, spunea un înţelept, dar adevărurile lui nu din scrieri le-am descifrat, ci din propriile mele rătăciri, îndelung premeditate.
*
Nu ştiu înspre unde voi răzbi, astăzi, şi nici pe cine va fi să întâlnesc în cale, dar sufletul mi-e îngreunat de gândurile abia mărturisite. Spun asta pentru mine, fără să-mi pese dacă mă crede cineva sau nu. Eu nu am de dat socoteală nimănui, eu doar mă caut, eu doar ridic un colţ de cer, ca să pot zări ierburile de dincolo. Va trebui să depăşesc graniţele Bucovinei, înspre timpul judeţului meu, şi să rătăcesc pe alte holuri de tribunal, pentru că doar în memoria tribunalelor mai există memorie românească, adică istoria măruntă, de sub temelia istoriei mari, dar vitregă întotdeauna, „prin graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa naţională”.
*
La Fălticeni, e octombrie cu vârtejuri de frunzişuri galbene, plutind pe apele odihnitoare din megieşie. În Fălticeni se află încă Tribunalul Suceava al fostului judeţ Suceava, judeţ care înălţase perdele de fum, care să facă uitată Suceava cea adevărată, pierdută nevrednic şi fără împotrivire, odată cu cele mai însemnate morminte ale străbunilor. Lângă Fălticeni, e o moşie întinsă, Pleşeşti-Jacota, iar asupra acestor pământuri se încaieră interese ale vremelniciei care vremelniceşte doar generaţiile.
*
„Tribunalul Suceava, prin jurnalul din 4 octomvrie 1921, la cererea părţii creditoare „Obştea de arendare Olga şi Lt. Comandor C. Focşa”, prin reprezentanţii săi, Vasile Păduraru, Gh. Casandrei şi loan Petrescu, domiciliaţi în comuna Pleşeşti, judeţul Suceava, sediul „Obştei”, ordonând din nou vânzarea prin licitaţie publică a moşiei Pleşeşti-Jacota, din comuna Pleşeşti, judeţul Suceava, proprietatea dotală a doamnei Olga C. Focşa, cu autorizaţia soţului său, Lt. Comandor C. Focşa, şi uzufructuar dotal, ambii cu domiciliul ales în Fălticeni, la dl advocat Octav Zareau, pentru îndestularea ei cu suma de lei 40.000 capital şi procente de 7 % pe an, plus cheltuieli de urmărire şi onorariu, în baza actului de ipotecă rangul al II-lea, autentificat la Tribunalul judeţului Suceava, sub No. 1.095/921 şi investit cu formula executorie sub No. 78/921, sumă împrumutată de doamna Olga C. Focşa, cu autorizaţia soţului său, vânzare ce a fost amânată de tribunal, prin jurnalul No. 6.866 din 30 septembrie 1921, la cererea părţilor, pentru neprezentare de concurenţi.
*
A cărei descriere şi situaţie este următoarea: Moşia Pleşeşti-Jacota, din comuna Pleşeşti, judeţul Suceava, situată la o depărtare de 12 km de Fălticeni, având o suprafaţă aproximativ de 200 fălci sau 286 ha, partea rămasă neexpropriată, din care aproximativ 122 ha păşune şi fâneţe, 150 arătură şi 14 ha pădure mlodă, esenţă mesteacăn, carpen în creştere, ca atenanse pe moşie, are un coşar de nuiele vechi şi o şură, la punctul numit Coşere, un hambar de scânduri, acoperit cu şindrilă şi o căsoaie veche, se mărgineşte cu moşia proprietăţii Mecleşeu, la răsărit, cu ogoarele locuitorilor şi partea expropriată, la apus, cu moşia Davidel-Tatos şi Hartof, la miazăzi, iar la miazănoapte, ci moşia Vultureşti.
*
Pentru care se înştiinţează că vânzarea şi adjudecarea prin licitaţie publică va avea loc în pretoriul Tribunalului Suceava, în ziua de 25 noiembrie 1921, ora 12 din zi, începând licitaţia publică de la suma de lei 200.000, având ca sarcini şi împrejurări până acum, cunoscute, suma de lei 31.000, datoraţi în primul rang, cu actul No. 67/86, Creditului funciar Rural Bucureşti, cum şi dările la stat şi comună, prin percepţia circumscripţiei Pleşeşti. Sunt somaţi toţi cei ce au vreun drept de arendă, chirie, ipotecă sau alte privilegii, ca, înaintea adjudecării, să arate Tribunalului pretenţiile lor, sub pedeapsa de a nu li se mai ţine în seamă. / No. 3 681 / 1921, octombrie 14” (MO, nr. 162 din 21 octombrie 1921, p. 6763).
*
Informaţii, care ţin de memorie, în afară de situaţia vremelnică a unei moşii oarecare? Davidel-Tatos. Cine nu ştie de ce, nici nu merită să ştie.