În casa mea, cu Menachem Falek şi poeţii Ierusalimului
Fratele meu din Naţiunea Poeţilor, Menachem Falek, lucrează o antologie a poeziei evreieşti de astăzi în limba română, iar eu, cum e firesc, îl ajut la corectura finală. Doar atât, fără merite de traducător, deşi Mena, cu generozitatea lui debordantă, mi le tot atribuie, ori de câte ori lucrăm câte ceva împreună. Am simţul limbii şi al poeziei şi mă descurc bine cu astfel de corecturi finale, atât de bine încât Menachem Falek nici nu gândeşte la un alt parteneriat pentru spaţiul spiritual din care şi el provine, născându-se în Bistriţa, încredinţată ulterior Cleopatrei Lorinţiu, care i-a închinat şi o cronică literară a uneia dintre cărţile lui, o cronică pe care mă grăbesc să v-o înfăţişez. Astăzi, când mi-a trimis poemele altui poet evreu, Mena glumea: “văd că, în ultima vreme, m-am cam mutat la tine, acasă, încălcând grav legile izolării la domiciliu”. Dar legea pe care o încălcăm noi, cei doi fraţi din cadrul frăţiei Naţiunii Poeţilor, ţine de “izolări” cumplite, petrecute mai adineauri (cei care îşi închipuie că izolările acelea s-au petrecut cândva, deja se expun riscului unei pandemii de neiertat!), şi nu de lumea largă, care ţi se aşează pe pervazul ferestrei, când ţi-i lumea mai dragă, doar ca să-ţi dea bineţe şi să te invite la călătorii minunate în lungul şi în largul Universului. Cronica poetesei Cleopatra Lorinţiu: