în Basarabia toţi oamenii trăiesc!

în Basarabia livezile cu meri

păşeau încet cu viile spre soare,

îi căutam cântările de ieri

în suflet să-mi găsesc despovărare

şi-am mers la Pererita, la Grigore,

să-ncep pelerinajul la un frate,

să sorb din cupa verbelor sonore

străvechile psaltiri adevărate,

dar fratele meu geamăn pribegise,

deja cânta străbunilor din cer,

şi ascultam cum razele piezişe

se desprindeau de-acolo, din mister:

hai, Petre Oloieru, mai departe

căci cântecul se-aude peste tot,

iar cerul se deschide ca o carte

din cel mai vechi părinte în nepot;

şi-am mers spre nord, împovărat de rouă,

să poposim în Cotiujenii lui,

din ceruri doar cu aur sacru plouă

ca într-un templu şi pe zare nu-i

vreo curgere de apă să despartă

în două omeneştile trăiri,

pe cer nu-i desenată nici o hartă

de paşii tăinuiţilor martiri,

iar Basarabia, cu mesele întinse,

întâmpină pribegii care trec

împovăraţi de umbrele prelinse

de fiecare trase la edec

şi totul ca un cântec plin de viaţă

se desfăşoară simplu şi firesc,

iar sufletul s-aude cum învaţă:

în Basarabia toţi oamenii trăiesc!