Ilie Boncheş, o stâncă din Munţii Dornelor

Pe Ilie Boncheş l-am asemănat, de când îl ştiu, cu o stâncă de neclintit, care stă de veghe între pământ şi cer, din neam în neam, din veac în vecie. Omul provine din spiţa lui George Boncheş, cantorul ales de munteni să-i reprezinte şi în Dieta din Viena şi în cea din Cernăuţi, pentru că era „apărătorul românilor din ţinutul Dornelor şi Câmpulungului, un om de bine, un străjer devotat al interesului public, un patriot renumit, deci: un mărgăritar din adâncile zăcăminte ale neamului”,  şi, poate că şi de aceea, Ilie Boncheş nu-şi dezamăgeşte falnicul bunic, din moment ce, pentru făptuirile lui cotidiene, câştigă mandat după mandat, pentru demnitatea de primar al oraşului de la poalele Ouşorului.

Rareori mi se întâmplă să leg prietenii cu personaje politice, dar pe Iliuţă Boncheş, pe care l-am cunoscut printr-o strângere de mână, pe care se putea pune mai mult preţ decât pe orice angajamente scrise, îl ştiam dintotdeauna şi tocmai de aceea întreaga lui familie, în frunte cu Doamna Rodica, a devenit şi familia noastră, a Drăguşanilor: familia unui frate şi o iluminare a sufletului care tămăduieşte, alină, împrospătează. În public, îi zic, desigur, „domnule primar”, dar în sufletul şi în scrisul meu Iliuţă Boncheş e un geamăn, adică mai presus decât ceea ce se cuprinde în semantica deja convenţională a substantivului „domn”. Iar apropierea asta a familiilor Boncheş şi Drăguşanul (nevestele noastre se sună săptămânal) înseamnă, în fond un filon identitar, de tipul „cine se aseamănă se adună” care mă şi onorează, care mă şi bucură.

Bucovinenii deputatului vienez George Boncheş, în 1908, la Viena

Astăzi, Iliuţă Boncheş împlineşte vârsta mea şi simt nevoia să-mi exprim şi public afecţiunea profundă pe care i-o port şi care, nu arareori, mă întăreşte şi îmi dă putere de viaţă.

La mulţi ani, Iliuţă Boncheş,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!