Hora de la moară sau prostia uitării
*
Nu există nerozie mai păguboasă decât uitarea. Iar uitarea este, mereu și mereu, consecința suficienței. O suficiență care face ca în „știința folclorică” a parvenitismului cultural să fie ignorat un determinant folcloric de primă mână: ograda morii. În copilărie, am cunoscut bine acest determinant și am fost marcat de ingeniozitatea cu care o vioară și o trișcă născoceau cântece repezi pentru dezmorțirea celor care așteptau, câte o noapte întreagă, să le vină rândul la măcinat. Există, de altfel, și câteva hore și sârbe vechi, care fac trimitere directă la petrecerile țărănești din ograda morii, aceste surprinzătoare biruințe asupra clipitelor. Nu asupra Timpului, ci doar a clipitelor.
*
Dând, din întâmplare, peste „Hora de la moară”, în varianta de mai sus, mi-am amintit că, în anul care urmează, se va petrece un alt circ cheltuitor al dezbinării politice, în care Unirea va fi doar un pretext pentru cheltuitoare deșănțare patriotardă. Se va minți cu nerușinare, se va vântura pleava lozincilor banale, iar norocosul an 1918 va fi călcat în picioare, după cum ni-i obiceiul, deși Bucovina ar putea relua reperele spiritualității ei de atunci, adică imnul, țintuirea buciumului și petrecerile populare ale bucuriei de a fi ales, între două rele, răul cel mai mic, adică Unirea cu România.
*
Imnul Bucovinei, folosit și ca imn al Unirii, în 28 noiembrie 1918, a fost „Hora Junimii”, iar simbolul voinței obștești l-a reprezentat „țintuirea buciumului”. Am reprodus povestea acestui insolit (pentru noi) sacrificiu, atunci când mi-a ieșit în cale, dar o reiau, premeditând să le dau idei celor care-și bat capul gol și descoperit cu omagierea Unirii.
*
De-a lungul întregii noastre istorii, orice sărbătoare presupunea și un sacrificiu. În vara anului 1918, la Suceava, s-a hotărât adaptarea unui obicei nemțesc, cel al țintuirii statuii unui general biruitor. Așa că s-a cumpărat un bucium („Glasul lui Dumnezeu”, cum sugerează hora pe care o notase și Dimitrie Cantemir, înainte de anul 1700), de la Câmpulung Moldovenesc, apoi, într-o anume zi, oficialitățile și elitele Sucevei, contra unor contribuții financiare, menite unor cauze umanitare, au fost îndreptățite să bată, primele, câte o țintă în bucium. Vreme de câteva zile, dându-și obolul mărunt, și sucevenii de rând au putut țintui buciumul, iar pe parcursul verii, buciumul a fost dus, în același scop, prin satele de lângă Suceava, unde, după preot, primar și notar, și sătenii s-au putut solidariza cu cauza.
*
Ca să nu se cheltuiască banii aiurea, Suceava și județul Suceava ar putea apela, în 2018, la memoria bucovineană. Ar trebui procurate 5 buciume, câte unul pentru fiecare provincie românească unită sub „Coroana de Oțel”, care să fie folosite, ca simbol, împreună cu imnul (la „Hora Junimii” se impune și „Hora Buciumul”), în cadrul manifestărilor culturale cu tradiție. Din 24 ianuarie și până în 27 martie, de pildă, se pot țintui buciumele Moldova și Țara Românească, buciumul și imnurile ținând loc, în cadrul existentului de manifestări culturale, steagului de strânsură al tradiției sătești. Începând cu 27 martie și până în 1 decembrie, cu marcarea zilei de 28 noiembrie (prin re-editarea petrecerii populare de la Cernăuți, de pildă), se pot țintui buciumele Basarabia, Bucovina și Transilvania, urmând ca, între timp, un sculptor sau mai mulți să gândească un monument al Unirii, care să adune pe soclu cele 5 buciume, cele „5 glasuri ale dumnezeirii românismului”.
*
Sugestia nu înseamnă încă nimic, fără un scenariu chibzuit, dar și tradiția scenariilor argumentate a fost de mult uitată în Bucovina, adică în provincia românească în care și spiritualitatea se azvârle cu furca, la plesneală, în purșorii capitalurilor politice.