Happy-end: Cuza Vodă, în exil
*
Înainte de a vă prezenta şi alte relatări din presa vremii despre înscăunarea şi despre abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, relatări pe care intenţionez să le reproduc în alternanţă, ca să vă dumiriţi singuri că, la schimbarea stăpânilor, straşinic se mai bucură românii, în toate vremurile, şi zvârl cu pietre în îngeri de-a mai mare dragul, vreau să vă prezint un happy-end.
*
Zilele trecute, umoristul Constantin Horbovanu mi-a lăsat pe birou o exegeză despre “monstruoasa coaliţie” şi Cuza Vodă, dar cartea aceea nu mă interesează, pentru că eu vreau să retrăiesc epoci, în întregul lor subiectivism, dar fără a mă molipsi de ieftinătatea mândriei nejustificate şi a patriordardismului.
*
“Monstruoasa coaliţie”! Ce năzbâtie pentru a disimula vrăjmăşia liberalilor şi a ierarhilor bisericeşti! Pentru că şi Alexandru Ioan Cuza, ca şi vărul său de-al patrulea, Mihai Eminescu, a fost victima unei şleahte liberale, unită, împotriva lui Cuza, şi cu trufaşa prea sfinţită elită a călugărimii multinaţionale, proaspăt lăsată fără averile naţionale româneşti ale eternei lor trândăvii. Inclusiv întru ale spiritului.
*
În prima relatare de presă, pe care am reprodus-o, se preciza că Alexandru Ioan Cuza a acceptat să fie ales Domn, abia după ce şi-a depus abdicarea în alb, pe masa prezidiului Divanului ad-hoc, urmând să intre în vigoare imediat după ce se va găsi un principe străin pentru tronul României. Tocmai de asta, povesteşte Iosif Vulcan, în chiar numărul “Familiei” în care îl debuta pe Eminescu, despre liniştea de pe chipul fostului domnitor, aflat în escală, la Budapesta, în drum spre Viena. Iată ştirea aceea măruntă şi însemnată, chiar şi din punctul de vedere al lui Iosif Vulcan, care şi el era român ca toţi românii:
*
Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza
*
Fostul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza, a sosit, în săptămâna trecută, aice (la Pesta – n. n.), şi a tras la otelul „La regina Angliei”. Cu dânsul a mai fost doamna Elena, cei doi copii adoptaţi, colonelul adjutant Pisotzky, doi servitori şi două servitoare. Cuza e încă destul de tânăr şi pe faţa-i nici că se vedeau urmele neplăcerilor din urmă. Doamna e o femeie foarte delicată. Aice n-au primit vizite şi au plecat la Viena (Ce e nou?, în Familia, anul II, nr. 7, 5/17 martie 1866, p. 84).