„Goaba pântecelui” și „moartea de om”, în Moldova anului 1741
Religve interesante ale dreptului pelasg supraviețuiau, degenerate și adaptate la vremuri, în „pravila”, deci în dreptul valah al Moldovei anului 1741. Despre păcatul „preacurviei”, uneori cu caracter incestuos, nu am găsit repere în legile în care Maica Pământ (Hestia) le încredințase lui Zalmoxe, dar despre vinovăția „morții de om”, da, și nu doar în documentele de cancelarie domnească a lui Ștefan cel Mare sau în cele câmpulungene de prin anii 1700, ci, cu veacuri înainte de legiuitorul Licurg, în… Iliada lui Homer.
Fără îndoială, cel mai interesant principiu al dreptului valah este cel al „răscumpărării capului”, după omor, prin plata unei sume de bani. Un prim exemplu de aplicare a dreptului privat de răzbunare sau compensare, pe seama arbitrajului, specific şi celţilor, dar şi Legilor încredinţate lui Zalmoxe de Hestia, s-a petrecut la Curtea domnească din Suceava, în 14 octombrie 1473, atunci când Ilca, fata lui Petru Ponici, moştenind vinovăţia tatălui său, „nu a tăgăduit această moarte a lui Andriţă, pe care l-a ucis Petru Ponici, tatăl Ilcăi, ci s-a ridicat… şi a plătit în mâinile slugii noastre, pan Petrea stolnic, moartea lui Andriţă” şi, astfel, „prin tocmeală bună şi înţelegere şi pace veşnică”, omorul a fost dat definitiv uitării, Petrea stolnic beneficiind de compensarea bănească, plătită de fata ucigaşului.
Acelaşi tip de compensare, prin arbitraj, se săvârşeşte şi în satele câmpulungene, cel mai sugestiv caz fiind cel judecat în 7 august 1696 şi în 10 mai 1724. În 1695, pentru un „loc după Straje, în faţa Măgurii di cătră satul Pojorâta, care acel loc au fostu a Petrii Tolovanului celui bătrân, care întro vremi au fost giurat Toloveanul cel bătrân cu brazda în cap pentru dânsul” şi „având Tolovanul cel bătrân doi nepoţi, veri primari, şi vrând ei să-ş împărţască acel loc şi neputându-să ei învoi, s-au prelejit di au ucis şi au omorât pe Simion Boza, vărul său, tocma pe acel loc, iar cealaltu au pribegit în ţara ungurească”.
Deci, pentru un fânaţ din Pojorâta, pe care îl moşteneau de la bunicul lor, răposatul Petrea Toloveanu (care jurase „cu brazda în cap”), doi veri se iau la harță, iar unul dintre ei este ucis. Celălalt fuge în Ardeal. Omorul trebuia răzbunat sau compensat şi, cum nu mai exista vreun Tolovan, care să răspundă pentru crimă, vinovăţia este atribuită obştii săteşti din Pojorâta, din simplul motiv că pe teritoriul satului ei se săvârşise acel omor cu autor cunoscut. Atunci, în 7 august 1696, pentru că „pentru ace moarte au plătit satul judeţului”, Toader Filimon întoarce banii obştii şi obţine hotarnică, proprietatea astfel obţinută putând fi contestată de vreun Tolovan, dar acesta „fară nici un cuvânt să aibă a da gloabă care se chiamă „hultamo” judeţului. 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”.
Cu două milenii şi jumătate înainte de această tragică întâmplare, Homer avea să descrie… Procesul de la Câmpulung (judecat în baza Legilor Pelasgine, din care, ulterior, se va inspira şi Licurg), în felul următor:
„Gloata s-adună-ntr-un loc în sobor, între doi e o sfadă,
dânşii se judecă pentru răsplata cu care să fie
răscumpărat un omor. I-asigură unul că dase
plata, o spune-n vileag; celălalt, că nimic nu primise:
de-asta ei vor amândoi ca judeţul s-aleagă ce crede.
Oamenii strigă, fac gură, fiind pentru unul sau altul,
crainicii însă-i opresc şi fac linişte. Judecătorii
şed la judeţul lor sfânt, pe trepte de netedă piatră;
ia fiecare în mână toiagul strigacilor crainici
şi se ridică-n picioare şi judecă după olaltă.
Stau între dânşii talanţii, doi bulgări de aur, răsplata
judelui, care, rostind judecata, mai drept o să fie” (lliada, XVIII, pp. 360. 361).
Pravila aceasta străveche are, în 1741, următoarea aplicare zonală:
„Noi Grigorie Ghica Voevod bojiia milost. gpodar zemli Moldavschii[1]. Dat-am cartea Domniei mele cinstit și credincios boiarului nostru, dumnealui Constandin Roset, vel vornic, şi pe cine va pune dumnealui vornici la târgul Bârladului, (aceia) să fie volnici, cu cartea Domniei mele, a căută şi a cerca gloabe, şugubine, morţi de om, venitul vorniciei (în) ţinutul Tutovei, a Tecuciului, a Putnii, Covurluiul, Fălciului.
Şi oriunde ar afla, sau prin târguri, sau prin sate domneşti, boiereşti, călugăreşti, fete, muieri văduve a făta (gravide – n. n.), să aibă a le lua gloabă: de fată mare, 20 de lei, de muieri 12 lei, de la cei ce le vor fi făcut (deci, de la părinții fetelor – n. n.), iar de la femei numai ciobotele (darea pentru călătoria investigatorilor – n. n.), câte 2 ughi (ducați ungurești – n. n.), pe obiceaiu. Însă într-acest chip poruncim să urmeaze, după cum scriem mai jos: pentru preuți, diaconi, ţărcovnicii călugări, feciorii de popă, nămeţii lor, oamenii bisericeşti, de se vor întâmplă vreunii dintr-aceştia să facă pe cineva a făta dinre mirence, fieştecare dintr-aceşti să aibă a-i globi protopopul care a fi, iar vornicii vor lua 2 ughi, ciobotele, de la femee, fiind mireancă; iar de se va întâmpla, dinspre partea femeiască, să fie a făta ori preoteasă sau diaconeasă, sau ţârcovnice, sau fată de popă, sau călugăriţă, fiind făcut de vreun mirean sau neam, ginere de popă fiind mirean, să nu fie (globiți – n. n.) de oamenii bisericeşti, ci să ia gloaba pântecelui oamenii dumnealui vornicului, pentru că bărbatul este obiceiul de dau gloaba pântecelui, iar femeia va certa-o potropopul şi va lua ciubotele, pe obicei; de va fi din oamenii bisericeşti femeia, pentru rudenii, pentru cuscrii, cumetrii, sânge amestecat, de s-a întâmpla a făta, să ia vornicii gloaba pântecelui, iar prptopopul va lua cicbotele, şi să-i certe, şi să-i judece pe pravilă pentru sânge amestecat; iar de se va întâmpla vreo greşeală fără pântece, să nu fie a făta (sex, fără a rămâne gravidă – n. n.), pe aceştia, ce-or fi sânge amestecat, iar protopopul să-i judece cu pravila şi să-i globească.
Pentru morţi de om, negăsindu-se ucigaşul, să plătească 12 sate din împrejurime moartea de om, pe obicei, şi ciobote să dea; iar prinzându-se tâlharul ucigaş, să ia ciobotele oamenii lui vel (marele) vornicul, şi pe tâlhar să-l dea pe mâna lui vel armaş.
Aşijderea, pentru târgeveţi den Bârlad şi ocolul târgului, de fapte rele, de furtişaguri, de bătăi, de greşeli ce-or fi, cine ar face, ori din moldoveani sau armeni, sau jidovi, cine ar fi pe greşelile ce ar avea, vornicii de Bârlad să-i judece, să-i globească pe fieştecare, după cum îi va fi vina; aşijdere, să aibă a lua şi venitul vornicii din târg din care cu peşte, 2 potronici, 2 ocă de peşte; de bute de vin, de cofă de horilcă, iar câte 2 potronici, 2 ocă de băutură; şi alte venituri ce-ar fi, să aibă a lua şi a urma, la toate, pe obiceai; alt nimeni să nu se amestece. / Aceasta poruncim. / 15 Mai let 7249[2] (1741)”[3].
[1] Transcris după manuscrisul No. 237 de la Academia Română, fol. 404. Îl pun între doc. bis. Catedrala Domnească, pentru că în el îi vorba de atribuţiuni date protopopului, care, în multe rânduri, la Bârlad, a fost dintre preoţi acestei biserici – nota preotului Ioan Antonescu; Nota noastră: reproduc documentul cu corecturile firești, pentru că nu mă interesează ca mărturie lingvistică; cei interesați să meargă la sursa citată – I. D.
[2] În urma unei cărţi domneşti de la Scarlat Grigorie Ghica voevod, din 1758 (7266), Martie 27, s-a luat autorităţii bisericeşti dreptul de a globi pe cei vinovaţi. „Prin aceasta, zice mult regretatul Episcop Melchisedec, s-a făcut bine; căci în puterea acelui drept se vor fi făcut multe abuzuri. La căutarea pricinilor bisericeşti, nu trebue să fie motive materiale, ci numai morale” (Cronica Huşilor, p. 265).
[3] Antonescu, Ioan, Preotul, Documente bârlădene, volumul I, Bârlad 1911, pp. 6, 7