George Lesnea: Psalm

Tu eşti nădejdea deznădejdii mele,

Pustiul meu şi oaza mea tu eşti.

În slăvi te scrii cu fulgere şi stele

Şi pe pământ cu noi te răstigneşti.

*

Te pipăi în prostirile[1] zăpezii,

În tine-mi spăl obrazul la pârâu,

Te gust în toate roadele livezii,

Te secer copt în spicele de grâu.

*

În pasul nostru ţi s-aude pasul,

În ochii noştri ai al doilea cer,

Privighetoarea îţi îngână glasul,

Te urlă lupii încolţiţi de ger.

*

Cu plugul lunii te brăzdează marea,

Te au în clonţuri vulturii de sus,

Rugându-se pădurile şi zarea

Te spală pe picioare cu apus.

*

Te port în truda mâinilor şi-a gleznei,

Te fumeg în tămâia din căţui,

Te rătăcesc prin beciurile beznei,

Pe funiile soarelui te sui.

*

Te pasc pe câmpuri oile şi caii,

Albinele te cară la prisăci,

Te înfloresc din sângele lor scaii,

Te dă la vânturi frunza de pe crăci.

*

Cu clipa ce rănită se strecoară,

Cu anii ce ne-aruncă-ntre strigoi,

Învaţă să scrâşnească şi să moară

Vecia ta întemniţată-n noi.

*

Eşti chinul meu şi singurul meu bine,

Eşti pânza bărcii mele cu nimic,

Eşti sâmburul cuvintelor din mine,

În traista mea cu zile te ridic.

*

Durerea mea ţi se aşterne-n cale,

Plutind apoi năucă-n funigei.

Pe trupul meu simt urma palmei tale

Frigându-mi viaţa cu furtuna ei.

*

În faţa ta nu-nsemn cât o furnică,

Cât firul de nisip dintr-un pustiu –

Şi te iubesc cu lacrimi şi cu frică

Şi mă-nspăimântă gândul că ţi-s fiu.

*

(George Lesnea, Din manuscrisul volumului

„Galben din Soare”,

în Bilete de papagal, III, 27, 1937, pp. 528, 529).

*

*

[1] Cearşafurile – în slavonă