Gălușca și victoria lui Cezar asupra galilor

Strămoşul mioritic

*

Dau, din întâmplare, de textul unei scrisori, adresată de Vasile Alecsandri lui Alecu Hurmuzachi, în 14 martie 1863[1], și mă amuză asemănările abuzurilor de latinism de atunci cu excesul de daco-romanism de astăzi, când toate elementele mitologiei primordiale boreale sunt puse, hodoronc-tronc și cu retezarea rădăcinilor spirituale străvechi, pe seama dacilor, întru gloria românilor de astăzi, deși dacismul nu a fost decât o tentativă de istoricitate.

*

Se ajunsese până acolo cu „lătinismul”, mai ales din partea ardelenilor, care erau foc și pară pe Alecsandri, pentru că încercase să le domolească exaltările[2], încât era „stropşită biata limbă românească în gura unor pedanţi, ce se cred mai români când îşi adaugă un us în coada numelui lor”, iar „personajul cel mai comic este un profesor de sat, anume Ion Găluşcă, dar care a găsit de cuviinţă a se numi Ionus Galuscus, sub cuvânt că s-ar trage dintr-un general roman, ce a făcut războiul cu Galia, pe timpul lui Cesar”. Nostim, nu?