Frédéric Damé: Bucarest en 1906 (VI)
*
Confuzia între Domeniile Coroanei sau Regale şi proprietăţile particulare ale familiei Hohenzolern, care se face cointeresat, în noul proces de jefuire a statului român, stă pe opulenţa revoltătoare, dezvoltată de partidele politice de odinioară, întru răsfăţul noului stăpân german, prin donaţii aglomerate către Domeniul Coroanei, şi sărăcia disperată a ţăranilor, care în zadar s-au jertfit pentru Neam şi Ţară, la Griviţa, Plevna sau Smârdan, pentru că doar cu brazda dintre averile altora au rămas. Dar, iarăşi, nici subiectul acesta nu mă interesează şi, deşi vă prezint şi câteva notiţe din cartea lui Frédéric Damé, închinată anului Expoziţiei Naţionale 1906 de la Bucureşti, nu o să-mi dezvălui sufletul, înfăşurat în poetica tânguire a lui Bolintineanu: “Cei ce poartă jugul şi-a trăi mai vor / Merită să-l poarte, spre ruşinea lor!”.
*
*
„Această rezidență, construită în stil renascentist german, este opera unui arhitect vienez, și tare fericit adaptată peisajului montan și pădurilor care încoronează munții. Interiorul, mobilat cu o bogăție și un bun gust deosebit, face din acest castel una dintre minunățiile arhitecturii moderne.
*
Începută în 1871, construirea a fost întreruptă în timpul Războiului de Independență, și a fost finalizată în 1883, după multe dificultăți biruite, provocate de instabilitatea solului și de izvoarele astăzi captate în canale, din care se varsă în torentul, pe malul căruia, pe o întinsă espladă, s-a înălțat, feeric, o locuință încântătoare, noua reședință, cu turnuri, galerii și creneluri. Mai încolo, în valea Peleșului, dependințele, corpul de gardă, dependințe, grajduri, și, în capătul văii, noul palat, în care locuiește familia princiară, Foișor, unde se regăsește, în ambient și în amenajările interioare, fantezia generoasă și surprinzătoare a Alteței Sale Regale, principesa Maria de România.
*
Construirea Castelului Peleș avea să servească, în această regiune, drept modă aristocrației române, care nu a întârziat să construiască, nu departe de castelul regal, un orășel de vile, hoteluri cu minunate vilișoare. Este locul unde societatea elegantă a Bucureștilor preferă să petreacă sezonul cald.
*
Înainte de construirea castelului regal, Regele și Regina petreceau bucăți de vară la mănăstirea Sinaia, în care amenajaseră câteva săli pentru primiri. Această mănăstire, ctitorită de Mihail Cantacuzino, la mijlocul secolului al XVII-lea, în amintirea unei călătorii în Țara Sfântă, făcută de ctitor, care a dat numele ei localității (Sinaia, de la Sinai, cum mai era cunoscută Țara Sfântă – n. n.), și care a îmbogățit și dezvoltat, în fiecare an, avantajele și forma unei foarte frumoase stațiuni mondene din Europa” (pp. 423, 424).
*
*
O listă cu prefecții poliției Bucureștilor, după Unirea din 1859, mi se pare a fi interesantă, pentru că are, în componență, și nume cu adevărat importante ale vremii:
*
1859: I. Băleanu, apoi D. Krețulescu
1860: Mihai Marghiloman
1861: maiorul Haralamb – provizoriu, apoi colonelul Boteanu, urmat de I. Crețeanu
1862: colonel N. Bibescu
1863: Mihai Marghiloman
1865: Alexandru Beldiman
1866: Radu Rosetti
1868: C. Ciocărlan, apoi Constantin Mihailescu
1869: P. Zăgănescu, apoi C. Manu
*
1870: V. Hiotu
1871: Gr. Murat – provizoriu
1873: colonel C. Blaremberg
1875: colonel I. Herishesco – provizoriu, apoi Jean Văcărescu
1876: I. Bălăceanu, apoi comandantul Bărcănescu – provizoriu, și, respectiv, Em. Protopopescu-Pake, urmat de I. Procopie Dumitrescu
1877: C. Ciocârlău, apoi Radu Mihai
1879: locotenent-colonel Candiano Popescu, apoi, până în 1885, Radu Mihai
*
1885-1888: prințul Dimitrie Moruzi
1888: colonelul S. Voinescu, urmat de colonelul I. Algiu
1891: colonelul Rasti
1894: Mihai Deșliu, urmat de colonelul Capșa
1895: Em. Cologlu, apoi Paul Stătescu
1896: Caton Lecca
1899: generalul Algiu
1900: D. Dobrescu
*
1901: Emil Petrescu
1902: M. Julian
1903: J. G. Saita
1904, decembrie: prințul Dimitrie Moruzi, în funcție și în 1906 (p. 450).
*