Forţa transparenţelor flamande, în pictura lui Iosif Csukat
Iosif Csukat, pictorul în care credea şi Maestrul Ion Irimescu, fascinat fiind de insolitul şi fineţea transparenţelor, deci de un simţ al culorilor şi armoniei care, vorba lui Konstantyn Ungureanu-Box, denotă profunda cunoaştere şi înţelegere a artei plastice, m-a surprins, în lucrările aflate acum pe simeze, cu fundalurile de factură flamandă, amintind, uneori de tuşele lui Corneliu Baba şi, fără îndoială, de cele ale discipolului său preferat, Virgil Parghel, care nu este decât… maestrul lui Iosif Csukat. Dar, spre deosebire de flamanzi, care foloseau umbra pentru decuparea luminilor de prim plan (“luminile create”, adică oamenii, cum stă scris în străvechile cărţi religioase), pentru Iosif Csukat şi fundalul înseamnă o succesiune de transpareţe distincte, în care nu exisă forme, ci nuanţe care pot lua oricând contur, funcţie de puterea de a privi şi cu mintea, nu doar cu ochiul şi sufletul, a iubitorului de frumos, de naraţiune fără cuvinte sau de tăcere menită povestirii.
În planul apropiat, culorile păstoase, aproape sculpturale, cizelate într-o spaţialitate specifică operei lui Iosif Csukat, încearcă şi izbutesc evadări, dar fundalul “flamand” este aidoma unei furtuni cosmice, care absoarbe şi eliberează, năzuind spre o mobilitate, cel mai adesea geometrică, a planurilor, a lumilor, a trăirilor, a sufletelor care îşi străfulgeră lăuntricul cu o anume sfială, dacă nu cumva cu disperare. Tocmai de aceea, transparenţele vizuale, cum ar fi zis Mircea Streinul – personajul plenar, dar nemeritat al ignorantei Bucovina, rotesc, decupează şi refac vârtejuri, într-un extaz existenţial la fel de proaspăt şi de pur ca o neprefăcută credinţă, cea care ţine mai curând de încredinţare, decât de smerenie.
Pictura lui Iosif Csukat nu este una smerită, dar nici revoltată, ci doar personală, în sensul unei intimităţi secrete, care are secvenţele ei de despovărare şi, implicit, de mărturisire. Pictura lui Iosif Csukat este profund mărturisitoare de sine, de sinele lui, pe care timiditatea de fiecare zi a artistului nu o lasă slobodă, să se bucure de prospeţimea fiecărei clipe. În tablourile acestea îndrăzneţe, în care întotdeauna vei zări numai lucruri care nu s-au mai făcut sau măcar perspective dinspre care nu s-a mai privit, trăieşte, povesteşte şi filosofează Iosif Csukat şi e surprinzător să constaţi cât de guraliv este tăcutul şi timidul om Iosif Csukat, atunci când ciopleşte idei sau plămădeşte, în voluptatea culorilor vii, puternice, matriţa frumuseţii lumii respirate de el, a lumii în care se simte răsfăţat, pentru că, în fond, un răsfăţ dumnezeiesc este viaţa pentru fiecare din noi. Iosif Csukat nu doar că înţelege, dar izbuteşte să şi exprime asta.
Vigoare şi frumuseţe. Prospeţime şi novaţie. Culoare şi lumină nestăvilită. Cam acestea ar fi caracteristicile intimităţii şi, deci, ale operei plastice a lui Iosif Csukat. Am fost acolo, deci am văzut. Nu era obligatoriu să şi pricep, dar asta e meseria mea.
‘