Dumnezeule, ce poet ignorăm în Hajdeu!

*

Curios fiind asupra valorii poeziei cărturarului care a îndrăznit să-şi bată joc de la fel de uriaşii de la “Conforbiri literare” (cu “La noi e putred mărul”), am început să culeg, în grafia actuală, poemele pe care le-a publicat prin presa vremii sale (plăcută preocupare!) şi, citindu-le, nu-mi vine a crede ce poet ignorăm noi, românii, în Bogdan Petriceicu Hajdeu. De pildă, poemul dedicat “Amicului meu N. N.” – adică N. Nicolean, pe care vi-l ofer după minunata satiră “Odă la boieri”, postată mai jos.

*

*

Amicului meu N. N.

*

Cât e june, omul plânge,

Râde omul, cât e june,

Şi râzând-plângând

El în cântec plânsu-şi stinge,

Râsu-n cântec îl depune,

Cântă vrând-nevrând.

 *

Râsul e speranţă plină,

Plânsu-i raza de speranţă

Până n-a apus,

Iar speranţa-i o grădină

De-unde cântecul se-nalţă

Drept la Cel de Sus!

 *

Însă, iată, fără veste

Focu-n spuză se preface,

Spuza piere-n vânt;

Când speranţa nu mai este,

Tace plânsul, râsul tace…

Oare cum să cânt?

 *

Dar eu sunt şi-orice fiinţă

Are-un scop în armonie

Cu destinul său:

Dezbrăcat de suferinţă,

Nemişcat la bucurie,

Voi să cuget eu!

*

Suflet veşted, minte rece,

Care altă soartă-n lume

Vreţi să-mi nimeresc?

Fără numai tot ce trece

Să-l despoi de mândru-i nume,

Masca să-i răpesc!

 *

Tot ce-i falnic, tot ce-i mare,

Tot ce-ţi place în natură,

June cântăreţ,

Nu e astfel cum se pare,

Totul are o măsură,

Totul are preţ!

 *

Ziua zboară, noaptea vine,

Când din marea vieţii, june,

Vei ieşi la mal,

O să vezi şi tu ca mine

Şi ca mine tu vei spune:

Ieşi din carnaval!

*

Până-atunci, în râs şi-n jale

Prin speranţă te îmbată,

Cântă, nu-nceta!

Cântecul deschide cale:

Cine n-a cântat vreodată

Nu va cugeta!

*

B. P. HAJDEU

(Familia, Anul V, 1869, nr. 29, pp. 338, 339)