Drumurile rock-ului încep la Tişăuţi
*
Până ieri, Tişăuţii însemnau, pentru mine, unul dintre puţinele sate din judeţul Suceava, pe care nu-l văzusem până acum, deşi l-am tot privit fascinat, de peste apă, de-a lungul întregii mele copilării. De multă vreme mi-am propus să ajung în satul unuia dintre primii poeţi ai Bucovinei, Tudor Şoimul, cum obişnuia să-şi semneze operele laice viitorul mitropolit al Bucovinei, Teoctist Blajevici, satul poetului Ion Paranici şi al graficianului Vasile Socoliuc, dar nu a fost să fie. Ieri, însă, am ajuns la Tişăuţi, pentru că drumurile rock-ului şi, în general, ale muzicii, din judeţ şi nu numai, încep de la Tişăuţi, acolo unde îşi au familiile şi depozitele fraţii Marius şi Lucian Socoliuc, doi tineri de un dinamism ieşit din comun şi care au pus pe picioare o afacere cu instrumente muzicale şi cu tot ceea ce ţine de arta spectacolului, bazată pe importuri de tehnologie de ultimă oră din Germania, mai mult decât remarcabilă. Li s-a dus buhul în cele patru zări, aşa că nu mai există muzician de prestigiu din România, care să nu-şi fi cumpărat instrumente şi echipamente de la fraţii Socoliuc. Ba chiar şi muzicieni din străinătate, care vin la Bucovina Rock Castle, le vizitează magazinul din Suceava şi nu pleacă, vreodată, cu mâna goală.
*
Cum, în Suceava, nu mai există un club de rock, dotat cu toate cele necesare, precum fostul “VOX” – “VOX” însemna şi o adevărată academie de arte – orice trupă care ne vizitează oraşul apelează la fraţii Socoliuc pentru închirierea unei linii de sunet, dar cei doi fraţi refuză banii şi oferă cabinete, microfoane şi nu mai ştiu cum se cheamă chestiile celelalte, în regim de sponsorizare, adică de omagiu adus muzicii şi muzicienilor. Şi cum “Relative” nu putea să vină cu o linie de sunet de la Cluj, dar o aveau promisă de Marius şi de Lucian Socoliuc, am trecut eu la munca de jos, cea de şofer transportator, şi, aşa, am ajuns, pentru prima dată în viaţă, la Tişăuţii râvniţi de întreaga mea copilărie.
*
Splendid sat, rezemat de apa Sucevei şi de tăcere, vâslind amplu şi oarecum duios din tăriile cerului şi îmblânzindu-ţi sufletul cu o linişte tămăduitoare, proaspătă ca zorii zilelor de primăvară. Nu am avut vreme să-l străbat cu pasul, pe îndelete, dar am smuls câteva instantaneee, inclusiv cu Monumentul Eroilor Cunoscuţi, primul obiectiv pe care-l caut în toate localităţile prin care mă duce soarta, instantanee pe care vi le încredinţez doar celor care au nevoie de tămăduiri oneste ale sufletului.
*
*