Din anul 1848: Starea lucrurilor în Moldova
Iaşi, mănăstirea Cetăţuia
Am tras la un hotel, unde am găsit câţiva emigraţi din Moldova. Ei ne informară despre starea lucrurilor din Moldova. Excesele guvernului se făceau, din zi, în zi, mai nesuferite : violări de domiciliu, arestări, maltratări, persecuţiuni de tot felul se făceau în toate zilele, fără cruţare şi fără teamă de răspundere. Oamenii cei mai meprizabili formau guvernul lui Mihai Sturza; ciocoii cei mai neruşinaţi, mai corupţi şi mai venali îşi băteau joc de tot ce era nobil şi onest în ţară.
După cum relatai faptele, de la începutul suvenirurilor mele, s-a văzut că, din manifestaţiunea spontanee şi sinceră a spiritelor liberale, sateliţii politici ai Rusiei voiră să facă o răscoală, pentru ca să legitimeze invaziunea muscalilor. Era şi Vodă Sturza iniţiat în complotul acesta? Excesele lui de putere le făcea el cu consimţământul Rusiei? Nu, cată să mărturisim adevărul. Dacă ar fi fost iniţiat, el ar fi lăsat ca mişcarea să ia caracterul unei revoluţiuni şi n-ar fi sugrumat-o de îndată, precum a făcut, în urma celor petrecute după 29 martie. Generalul Duhamel, întorcându-se, de la Bucureşti, la Iaşi, se zice că ar fi propus lui Sturza ca să ceară intrarea unui corp de oştire rusească, pentru ca să menţină ordinea. Acesta însă ar fi refuzat, după toate ameninţările ce i s-ar fi făcut, răspunzând că el este în stare a înfrâna orice rebeliune şi a ţine buna ordine în ţară. Pentru aceasta se afirmă că el îşi pierduse favoarea puterii protectoare, care l-a fost susţinut până aici. Aceasta, simţindu-se în ţară, opoziţiunea, reprezentată, de astă dată, numai de elementul aristocratic, se făcuse ameninţătoare: numai mijloacele şi curajul lipseau pentru ca Vodă să fie răsturnat şi gonit de pe tron.
Acesta însă se ţinea cu puţină oştire, de care dispunea, şi cu curajul ce i-l insuflau fiul său şi sateliţii ce-l înconjurau : credea că, după complicaţiunea lucrurilor din Europa, va putea încă să-şi mai ţină tronul, chiar fără protecţiunea Rusiei şi cu dispreţul opiniunii publice din tară.
Iaşi, biserica Galata
Pe lângă terorismul guvernamental, care bântuia Moldova, în zilele acelea, venise şi flagelul holerei cu o furie spăimântătoare. În Iaşi mureau până la 300 persoane pe zi; prin oraşele şi satele din provincii, ravagiile erau nu mai puţin furioase. Capitala ajunsese mai pustie: boierii şi toţi acei ce aveau vreun colţ de proprietate pe afară se retrăseseră pe la ţară. Evreimea cea numeroasă şi tot poporul de jos se tăbărâse prin colibe, pe la marginile Iaşilor. Cu toate acestea, mortalitatea nu era mai puţin teribilă.
În toate zilele, primeam scrisori, care ne anunţau câte o nenorocire, câte o pierdere printre amicii şi rudele noastre. De aceea, pe lângă emigranţii politici, în Cernăuţi veniseră şi mai mulţi moldoveni ce fugeau de holeră; astfel, colonia noastră ajunsese, în curând, destul de numeroasă.
(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297)