Din anul 1848: Familia Hurmuzachi

Portret de Franz Xaver Knapp

Când întreba cineva pe aceşti oa­meni ce sunt, spuneau că sunt boieri; şi aceasta o dovedeau cu aceea că au dreptul de a pune un „von” înaintea numelor lor (von Grigorcea, von Tabără, von Vasilco!); când îi mai întrebai de ce naţiune sunt, abia înţelegeau ase­menea vorbă şi, în fine, răspundeau că sunt bucovineni! Cea mai mică idee despre istoria, limba sau literatura română nu aveau! Spiritele, cu totul materializate, nu puteau con­cepe cea mai elementară idee de patriotism sau naţionalitate. Numai în trei, patru familii se conservase, ca într-un taber­nacol, tradiţiunile, datinile, limba şi simţămintele naţionale. Una din acestea era familia Hurmuzachi. Capul acestei familii, anume Eudoxiu (Doxache – n. n.), un bătrân octogenar, plin de virtuţi antice, soţia sa venerabilă ca şi el, reprezentau în adevăr tipul pa­triarhilor biblici. Casa acestora era casa lui Avraam: tot­deauna deschisă şi gata a îmbrăţişa pe orice trecător sau emigrat, care ar fi purtat numele de român. Cinci fraţi, fii ai acestora, toţi tineri, cu instrucţiune solidă, cu inimi generoase, erau adevăraţi emuli ai părinţilor lor, sub toate privirile[1]. În această familie, mai cu seamă, toţi emigraţii găsirăm ospitalitate, îmbrăţişare, ajutoare şi mângâieri la durerile şi lacrimile exilului.

(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297).

[1] Aceşti fraţi se numeau: Constantin, George, Eudoxiu, Alexandru şi Nicolae. În timpul când tipăresc cartea aceasta, numai cel din urmă trăieşte. Mai trăiesc încă două surori ale lor: doamna Baroneasă Eufrosina P. Petrino (muma poetului) şi doamna Elisa Sturza de la Dulceşti (Gheorghe Sion).