Dimitrie Dan: Portul poporului din Straja | Dragusanul.ro

Dimitrie Dan: Portul poporului din Straja

Straja Dimitrie Dan

*

O interesantă monografie, publicată de Dimitrie Dan, în 1897, „Comuna Straja şi locuitorii ei”, păstrează, şi prin descrieri, şi iconografic, portul autentic al străjenilor, croit după tradiţia huţulă. Aflând cartea, am dat şi peste o fotografie a lui Dimitrie Dan, cea în strai preoţesc, mică şi deteriorată, abia schiţând chipul cărturarului bucovinean, născut în Suceava.

*

Straja monografia lui Dimitrie Dan

*

Portul bărbaţilor.

*

Bărbaţii poartă pe trup o cămeşă destul de fină de in, cânepă sau de bumbac, care se încheia, la grumaz, drept înainte. Ea este albă ca omătul şi largă, însă nu prea lungă. Poalele ei cad peste izmene şi cioareci. Cămeşa este, întotdeauna, prevăzuta cu un guler, numit ciupac, care pentru oameni tineri este cusut cu felurite flori, cruci ş. a., în culorile roşu şi negru. Ciupacul bărbaţilor mai în vârstă este simplu sau cusut cu cusuturi pui, executaţi foarte rar în culori, adesea în negru şi mai adesea în alb. Puii se coasă sau jur-împrejur, pe întreg ciupacul, sau numai de amândouă părţile lui de dinainte, cât loc cu­prind parolile (petliţe – n. n.) la soldaţi. Ciupacul se ţine la un loc cu două sau trei perechi de chiotori albe, răsucite din aţa. Mânecile cămeşii sunt largi şi înfrumuseţate cu flori albe, adică sunt cusute cu bumbac. Mijlocul şi-l încing bărbaţii cu curele late, roşii sau albe, cumpărate în oraş, sau cu brâie de lâneţuri, ţesute în casa.

*

În curea sau brâu, poartă bărbaţii tutunul şi luleaua şi un cuţit cu plăsele de metal galben sau de cerb. Cu­ţitul atârnă de o curea sau de un lănţujel, legat de curea sau brâu. În curea sau brâu, se poartă o pungă de piele de oaie sau de iuft negru, cu baiere tot de piele. În pungă se ţin banii, atât hârtia, cât şi monedele. Dinainte, în curea, mai poartă bărbaţii o năframă, care o poartă şi flăcăii, însă dinapoi, după cureluşă.

*

Locuitori din Straja

*

Peste albele izmene se poartă, vara, o pereche de iţari albi sau negri. Ei sunt largi şi de lână fină. Iarna, însă, se poartă cioareci albi sau negi, de-o lână învelită la piuă. Iţarii şi cioarecii se poartă sau peste ciobote sau opinci, sau se învelesc cu obiele în opinci. În cazul din urmă, sunt ei lungi şi fac, de la genunchi, în jos, mai multe creţuri.

*

Vara, poartă bărbaţii, peste cămeşă, un pieptar fără mâneci. Acesta este, în realitate, un cojoc nu tocmai lung, care n-are mâneci şi se deschide dinainte. Culoarea acestui pieptar este intensiv albă, fără de oarecare orna­ment. Marginile lui de dinainte, de la poale, jur-împrejur, şi de la locul unde ar avea să vină mânecile, sunt primuite cu primuri, adică sunt blănite cu blană de miel neagră. Acest simplu pieptar este elegant şi e haina de sărbătoare. El are, dinainte, mai în jos de piept, o chiotoare de piele de oaie cam lungă, cu care se ţin la un loc dinainţele pieptarului, însă aşa, ca să se vadă cămeşa, la piept, cam de un lat de mână.

*

Locuitori din  Straja 2

*

Iarna, mai îmbracă bărbaţii, deasupra pieptarului, şi un cojoc, tot astfel construit ca şi pieptarul, însă cu poale mai lungi şi mai largi, cu mijlocul îngust şi cu mânecile lungi, rar se îngustează spre capăt. Se mai poartă şi nişte adevărate pieptare scurte, nu­mite  bonde, care se încheie pe umăr. Pe lângă gospodărie sau de ieşit până la vecini, şi numai în caz de nevoie, şi la biserică, se îmbracă un cojocel scurt, înzestrat, la o seamă, cu guler negru de cârlan. Atât pieptarul, cât şi bonda şi cojocelul au, la poala dreaptă, un buzunar, cu un capac de piele de oaie.

*

Deasupra acestor haine înşirate, se îmbracă, la călătorii sau pe vreme aspră, un suman prisne negru de lână, ale cărui margini sunt tivite, împrejur, cu un sarad de lână. Sumanul se poartă de bărbaţi, numai pe mâneci, şi se încheie la grumaz cu două chiotori de lână neagră, ale căror capete se formează, de regulă, de 2, mai rar de 4 sau 6, canafuri intensiv roşii. Totuşi, se pot vede şi canafuri roşii schimbişe cu albaştri. Sumanul este înfrumuseţat, la piept şi împrejurul gu­lerului, cu creţuri de sarad şi, dinainte, cu şase bumbi şi şase chiotori de sarad. Sumanele celor mai avuţi sunt ornate cu sarad şi pe la clinele poalelor. Sumanul este ceva despicat la clinuri, adică are „prohab”, ca clinul să stea înapoi.

*

Straja baiat în port national

*

La ger mare sau ninsoare, se mai îmbracă, deasupra veştmintelor amintite până acuma, o manta largă şi albă ca neaua, ale cărei margini sunt împrejurate cu pruh din marginea sumanelor. Mantaua este înzestrată, pe la poale, imediat lângă margini, cu sfere negre, răsucite din lână. Dacă este mantaua neagră, atunci gluga ei este prevăzută cu 2 parole roşii şi ornată, jur-împrejur, cu o dungă îngustă de stofă, de culoare albastră şi roşie, iar margi­nile mantalei sunt înfrumuseţate cu un găitan sau sarad albastru. Mantaua se ţine, la un loc, la grumaz cu o chiotoare de sarad, de culoarea de care este şi ornamentul mantalei.

*

Părul capului se piaptănă, după ce s-a uns cu unt de vaci sau de oi, într-o parte sau înapoi şi se poartă în plete lungi, care nu se tund nicicând. O seamă de băr­baţi îşi piaptănă părul, din vârful capului, spre frunte, şi îl retează ceva, ca să nu cadă în ochi. Alţii iarăşi îşi poartă părul capului împletit într-o coadă, care spânzură pe spate, peste pieptar sau suman. Barba se rade, musteţele însă nu. Capul se acoperă, vara, cu o pălăria neagră, rotundă şi înaltă, cu margini largi şi ridicate în sus. Pălăria se ornează cu un găitan negru, ale cărui capete se sfârşesc în două canafuri, care spânzură peste marginile pălăriei, în jos. Flăcăii poartă tot astfel de pălării ca şi bărbaţii, însă ei le mai înfrumuseţează, la ocaziuni festive, în zile mari şi la joc, cu flori şi pene. Înainte vreme, purtau flăcăii un fel de comanac ro­tund de suman, cu marginile îndoite în sus, până aproape de vârf sau fund (comanacul huţul – n. n.). Fundul era în patru cornuri, la care se află câte un canaf mic de lână.

*

Iarna, poartă bărbaţii şi flăcăii o cuşmă neagră, joasă, de miel, cu urechi şi cu un fel de coadă, care scuteşte grumazul de răceală. Urechile cuşmei se ţin, totdeauna, în sus, de nişte baiere de piele de oaie, răsucite, care se sfârşesc în canafuri mici de piele. La vreme de mare frig, se lasă urechile cuşmei în jos şi se leagă baie­rele pe sub barbă. În casă, cuşma sau pălăria se ţin, de regulă, pe cap, afară de timpul când se şede la masă, la praznice sau la alte rânduieli bisericeşti. Cuşma sau pălăria nu se pun pe masă, căci, la din contra, cârtiţa ar scoate în livadă mulţime de muşuroaie, ca cuşma sau pălăria.

*

Straja biserica ortodoxa

*

Picioarele şi le încalţă bărbaţii cu ciobote, mai adesea însă cu opinci din piele de vită sau şi de porc. Opincile au vârf ascuţit, ridicat în sus, sunt adică cu gurgui. Pe de laturi, au opincile nişte borticele, numite nojiţe, prin care se vâră şforile. Rupându-se, opincile se cârpesc cu câte un potlog vechi de piele. Opin­cile se colorează, de regulă, sau roşu, sau galben întunecat, cu fiertură de coajă de arin. Dacă cineva doreşte o cu­loare mai roşie, atunci adaogă acelei fierturi şl foarte pu­ţin var. Se întrebuinţează obiele mari, dintr-un cot de suman de lână, de culoare roşie, neagră şi, mai adesea, albă. Sforile de la opinci au o lungime de 4 stânjeni şi sunt sucite din coamă şi cozi de cal, sau cozi de vită cornută, sau din păr de capră. Sforile se leagă de nojiţele opincii, apoi peste căputa piciorului, şi, în urmă, împrejurul piciorului, în sus ori, adesea, cam până la încheietură sau, mai rar, până aproape de glezne. O seamă de oameni îşi leagă opincile, de căputa piciorului, cu curele, piciorul însă şi-l înfăşură, în sus, tot cu sfori. Sforile se înnegresc, de regulă, unii le poartă şi sure. Flăcăii poartă ori un fel de papuci sau bocanci, cu turetci scurte, care se îmbumbă deoparte, ori opinci, ori, şi mai ales acei veniţi acasă de la oaste, nişte ciobote de piele de viţel, cu creţuri multe.

*

Bărbaţii poartă, pe mâini, nişte mânecări de piele de cârlan, iarna, iar vara, împletite din lâneţuri. Inele nu poartă bărbaţii defel, doar numai flăcăii şi, mai ales, când vin la cununie. Pe sub pieptar sau şi pe deasupra lui, poartă însu­raţii şi flăcăii o traistă, taşcă, de piele neagră sau albă de iuft, atârnată de-o curea lată, care se pune cruciş peste umărul drept. Capacul taşcăi este bătut, cu mult gust, cu bumbi galbeni de metal. Unii poartă o traistă colorată de lână.

*

Straja altarul bisericii ortodoxe

*

Portul femeilor

*

Femeile poartă pe trup o cămeşă lungă, care aco­peră tot trupul, până la glezne. Cămeşa este de pânză de in sau cânepă, sau bumbac, şi are ciupac, ca şi cea a bărbaţi­lor Ciupacul este cusut jur-împrejur, cu pui, în culori. E l se leagă, la un loc, cu două chiotori de aţă răsucită. Când se apropie femeile ca să primească sfânta cuminecătură, atunci îndătinează de a veni cu cămeşa descheiată la ciu­pac, ca semn că primesc sfintele taine cu tot sufletul.

*

Gura cămeşii este drept dinainte şi se sfârşeşte într-o mrejă de reţele, care este cam tot aşa de lungă ca şi gura cămeşii. Pieptul cămeşii este brodat sau cusut cu flori, în culori. Tot aşa se înfrumuseţează spetele şi mâne­cile, cu felurite flori, în culori bine potrivite. Mânecile sunt înzestrate, Ia umeri, cu altiţe, cusute cu fluturi galbeni şi se finesc, la încheietura mâinilor, cu mânecuţe înguste, cusute jur-împrejur cu flori. Se află, însă, şi mâneci largi, fără mânecuţe, care sunt pe la margini brodate sau cusute cu flori în culori. Mânecile fetelor, însă, n-au mânecuţe, ci sunt largi şi scurte şi la margini cusute cu flori.

*

Partea de jos a trupului şi-o acoperă femeile cu catrinţe lungi, numite „pregitoare”, care ajung pană la călcâie. Pregitoarele sunt negre, de lână, şi numai părţile de dinainte sunt înfrumuseţate cu dungi vârste, în culori, mai ales roşu şi albastru, care se coboară, de la brâu, spre poale, în jos. Marginea de jos a pregitoarelor este cusută cu lâneţuri, în culorile naţionale româneşti. La un lat de mână, în sus de margine, este pregitoarea înfrumuseţată, jur-împrejur, cu o dungă roşie, o seamă au, pe jos, o vârstă roşie, de 3 degete de lată. Vârste duble, de la pregitoarele dinainte, câte 6-8, pe ambele părţi, iar la marginile lor, câte una simplă. Şi fetele poartă pregitoare, la joc, însă, şi la biserică se îmbracă ele, mai întotdeauna, într-un fel de fuştă, numită „sucnă”. Ea este de materie de lână roşie, cu flori, şi se cumpără în oraş. Sucna se coasă acasă, este cu piepţi, fără mâneci, şi are forma unei cămeşi largi în poale. La mijloc se strânge sucna cu o cordea roşie sau cu un brâu frumos ales. Poalele cele largi ale sucnei cad, în creţe, în jos şi ea este cu mult mai scurta decât pregitoarea. La cununie, fata trebuie să fie îmbrăcată în sucnă. Fata îmbrăcată în sucnă trebuie să fie încălţată în ciubote. Mijlocul şi-l înconjură femeile şi fetele cu brâne late şi în­guste de lână, ţesute în culori cu felurite desene. Aceste brâne se numesc „frânghii”.

*

Straja gospodarie

*

Vara, poartă femeile şi fetele, peste cămeşă, sus amin­titul pieptar, care este mai sprinten, însă tot aşa con­struit, ca şi cel al bărbaţilor. Iarna, poartă cojoace şi sumane, şi, câteodată, şi mantale. Fetele nu poartă man­tale defel. Femeile, mergând undeva, aproape, la vreo vecină, iau sumanul pe umeri, fetele însă îl poartă numai pe mâneci. Femeile poartă, în casă, peste părul capului, o cârpă mică şi rotundă de pânză, care se aşează pe vârful capu­lui, peste gâţă. Cârpa este, câteodată, cusută, jur-împrejur, cu flori negre. Ea este semnul că respectiva femeie atârnă de la un bărbat. Ieşind femeile din casă, se îmbrobodesc ele, peste cârpă, cu ştergare, „pânzături”, de bumbac, ţesute fin, în 2, 3, 5, 7 ba şi în 9 iţe.

*

Sub ştergar, poartă, mai ales femeile cele tinere, când merg la biserică sau la joc-strânsură, pe frunte o ca­tifea neagră, roşie, galbenă sau de altă culoare intensă sau una de mătase colorată, cusută cu mărgele mici co­lorate, cu hurmuz, fluturi şi şireturi de aur sau argint. Această cordea se poartă astfel că ea se vede de sub ştergar şi se numeşte „creţele” sau „motocaşi”. Pe după urechi, poartă femeile cele tinere, ca ornament, pene negre şi încârligate din cozi de răţoi. Femeile cele mai în vârstă, însă, îşi leagă capul, peste pânzătură, la ocaziuni festive, la nunţi, botezuri, la biserică sau, şi iarna, la vreme de ger mare, cu un tulpan colorat sau negru. Tulpanul acesta se pune îngust, în pa­turi, şi se leagă cu el capul, de la frunte, aşa încât capetele lui spânzură, dinapoi, pe spate. Părul capului şi-l poartă femeile ori despletit, ori îl împletesc într-o coadă lată, în 3, 5 sau 7. Capătul cozii adesea nu se leagă, crezându-se că aşa ar fi mai frumos.

*

Fetele se piaptănă aşa că-şi despart părul în partea stângă sau dreaptă a capului şi apoi îl dau în dreapta sau în stânga, ca să nu se facă cărarea lată şi, în urmă, îl împletesc în cozi cât se poate de late. Fetele nu leagă capătul cozii. Vara, umblă fetele, de regulă, cu capul gol şi numai când este frig sau ploaie se îmbrobodesc cu un şăluţ de lână, iarna însă poartă ele tulpane colorate de lână. La joc şi biserică, îşi fac fetele gâţă. Gâţa are forma unui semicerc, făcut pe ceafă, din părul capului, ale cărui extremităţi sunt îndreptate spre frunte. Gâţa se ornează cu ghiordane de mărgele de diferite culori, cu aranjament diferit. Ea se mai înfrumuseţează cu cordele, în colori intense, ale căror capete spânzură pe spate. Când se poartă gâţă, ceea ce se întâmplă la cununie întotdea­una, atunci părul capului rămâne despletit şi undulează pe spate. Unele fete aruncă uşor, pe deasupra gâţei, un tulpan frumos aşa că capetele lui cad pe spate. Acest fel de ornament se numeşte hobot. Fetele nicicând nu iau pălărie sau cuşmă pe cap, crezând că, dacă ar face aceasta, nu s-ar mărita curând. La grumaz, poartă fetele şi femeile mărgele de diferite culori şi mărimi şi cele mai avute şi salbe de monete vechi, mai ales de argint.

*

Picioarele şi le încalţă femeile şi fetele cu papuci, ciubote şi mai ales cu opinci. La opinci întrebuinţează ele tot astfel de sfori şi obiele de lână ca şi bărbaţii. Cu obielele cele mari îşi învelesc ele picioarele până deasupra încheieturilor, iar deasupra obidelor poartă ele, iarna, nişte ciorapi albi de lână, nuntiţi „cioreci”, care acoperă piciorul, de la încheieturi, până mai sus de glezne. Femeile şi fetele poartă în urechi cercei de metal simplu, de diferite mărimi, iar pe degete, câte unul sau două inele de bacfon. Ele întrebuinţează şi mânecari îm­pletiţi de lână, în tricolor, spre a scuti mâna de răceală.

*

 Mâna şi-o leagă femeile şi fetele cu un fir de lână neagră, ca mâna să nu se dezvelească. Femeile poartă în brâu o năframă de in sau cânepă, cusută, pe la cornuri, cu lâneţuri, iar fetele o ţin în mână. Femeile poartă, ca şi bărbaţii, când merg pe jos, la târg sau la vite, la munte, ei duc merinde, pe spate, cu o traistă de pănură felurit colorată, ale cărei baiere se ţin în mână. Traista se pune, câteodată, în vârful unui băţ şi apoi se poartă aşa, pe spate, sau se pune baiera peste cap şi se ţine pe piept, de-a curmezişul, aşa că traista acoperă spatele celui ce o duce (Dimitrie Dan, Comuna Straja şi locuitorii ei, Cernăuţi, 1897, pp. 35-44).