destinul de român și de țăran

*

prin jarul nopții scormonind în pripă

am vrut doar zorii zilei să-i amân

și-am refuzat o cosmică aripă,

fiindcă eu sunt doar un țăran român

și-n preajmă încă-n picurat de turme

doar cântecul mijește pe cărbuni

și cerul îmi arată niște urme

din calea care duce spre străbuni,

*

apoi îmi pun cămașa străvezie

a zilei cenușiului urban

ca nu cumva vreun trecător să știe

că-n mine năzuieșe un țăran

să-și afle rădăcinile pierdute

și să le mute-n sânge cu migală,

în vreme ce doar coasa îi ascute

pe lespede întoarcerea finală:

 *

o, de-ar veni și noaptea mai curând

ca să aprindă cosmicul ocean!,

aud în mine încă invocând

destinul de român și de țăran