De cine depinde Bucovina Rock Castle 2020?
De voi. Doar de voi, rockerii. Pentru că ediţia Bucovina Rock Castle 2020 trebuie lucrată, ca şi ediţia din 2019, până cel târziu în decembrie anul curent, iar eu voi ieşi la pensie abia în 25 ianuarie 2020. Prin urmare, eu şi echipa care a întemeiat şi a adus Festivalul la performanţă avem datoria să lucrăm şi Ediţia a X-a, inclusiv concursul pentru debutul a trei trupe tinere din România, până atunci şi s-o încredinţez, în ziua pensionării, Consiliului Judeţean Suceava şi, respectiv, celor două instituţii de cultură subordonate, Centrul Cultural „Bucovina” şi Muzeul Bucovinei, instituţii care au făptuit admirabil şi ediţiile anterioare.
Dar lucrul acesta depinde numai şi numai de voi, de cei care sunteţi sufletul adevărat Bucovina Rock Castle. Dacă veţi fi prezenţi, cu abonamente sau bilete de intrare, măcar câte 5.000 de rockeri, pe seară, în cele trei seri de concerte din august 2019, ca să vă bucuraţi de muzica trupelor cu multă trudă şi sacrificii aduse, una mai bună decât cealaltă, iar mai bine de jumătate dintre ele şi cu mare notorietate mondială, vom încerca să aducem trupe şi mai renumite pentru ediţia din 2020, depunând, apoi, ediţia de festival în mâinile lui Constantin-Emil Ursu, manager al Muzeului Bucovinei, iar pentru mine şi Andi, mai mult decât prieten şi frate.
Datorită mult prea târziului aprobării bugetului naţional, proiectul Bucovina Rock Castle 2019 se va aproba abia vineri 10 mai 2019, apoi se vor organiza licitaţiile, inclusiv cea pentru vânzarea de abonamente electronice de către compartimentele de specialitate ale Centrului Cultural „Bucovina”. Este de presupus, deci, că măcar din 20 mai va începe vânzarea electronică de abonamente (Vă închipuiţi ce eşec ar fi însemnat să începem conceperea şi convenirea festivalului abia în 10 mai? Realizaţi ce costuri uriaşe ar fi presupus?), aşa că de atunci va presura clepsidra nisipul binefăcător de la temelia definitivă a Festivalului Bucovina Rock Castle. Care se va ţine, ca în fiecare an, până la cumpăna nopţilor, cumpănă în care se celebrează şi Învierea lui Iisus Hristos, şi Anul Nou, şi mai toate iluminările spiritualităţii umane (Ion Drăguşanul).