De ce nu suntem veseli? | Dragusanul.ro

De ce nu suntem veseli?

 

În sfârşit, visul înaripat şi aurit s-a realizat! Avem, da, avem întocmirea tuturor Românilor, avem alături de inima noastră Ardealul, avem în braţele noastre Moţii cei viteji, avem pământul străbun, de unde au pornit cele două descălecări, avem Făgăraşul lui Radu Negru, avem Maramureşul lui Dragoş şi al lui Bogdan, în fine, avem Romania Mare… Şi, totuşi, o piatră ne stă parcă în inimă. De ce?

*

De ce? Fiindcă, dacă s-au schimbat graniţele, nu s-au schimbat şi oamenii. Din nenorocire, oamenii nu s-au schimbat.

Mă uit împrejurul mei şi văd, acolo unde se ţine cârma Statului, aceiaşi lipsă de bună credinţă, aceiaşi dragoste pentru necinstea politică, aceiaşi falsificatori de alegeri, aceiaşi măsluitori ai legilor, aceeaşi magiştri ai imposturii.

*

Am crezut şi eu că tragicele evenimente prin care a trecut ţara, că sângele mult ce a curs, că mizeria grea ce ne apasă, că experienţa dureroasă ce am făcut, va fi hotărât pe cei rău nărăviţi ca să se îndure şi să se amendeze.

Am crezut că, de milă măcar, pentru această ţară, să se schimbe vechea sistemă de guvernare. Am crezut că vom fi scutiţi, dacă nu de aceleaşi figuri cunoscute şi compromise, cel puţin de aceleaşi procedee nedemne. Dar am crezut în zadar.

*

La Decembrie 1918, România e cârmuită tot ca înainte de Turtucaia, de Mărăşti şi de tratatul de la Bucureşti. La guvern, aceeaşi oameni, cu aceleaşi năravuri… De la un capăt la altul, bătrâna Europă e zguduită de convulsiile reformei; numai la noi, numai la păcătoşii de noi, tot aceiaşi indispensabili nepopulari, tot cenzura, tot starea de asediu, tot Curtea Marţială, tot alegeri falsificate, tot necinstea, tot minciuna!

*

Cum vrei ca să fie vesel Românul, care vede că, în afară de preţurile din piaţă, care s-au urcat tâlhăreşte, avem acelaşi nivel scăzut al moravurilor politice? Dacă este ceva schimbat în această ţară e în mai rău; în mai bine nu e nimic schimbat! Şi cu ce sete aşteptam ziua schimbării în bine!

*

Eu, care am văzut de aproape pe soldaţii Kaizerului, călcându-ne mândria naţională sub ciubotele lor greoaie, aşteptam cu nerăbdare febrilă ziua în care steagul tricolor va reintra în Bucureşti. Ca cel mai umil dintre mahalagii şi eu aşteptam „pe ai noştri”.

*

Dar „ai noştri” sunt tot „ai noştri”. N-au apucat să intre pe o barieră şi entuziasmul naţional a ieşit pe toate celelalte / Constantin BACALBAŞA (Adevărul, Anul XXII, No. 10611, joi 3 ianuarie 1919).