„Dacă e vorba de istoria Sucevei…”
„Istoria Sucevei e scrisă de Schmidt, în limba germană. N-avem, în limba românească, o istorie a Sucevei. Documentele privitoare la istoria Sucevei au fost strânse, din toate cancelariile, de acelasi Schmidt, care, când a murit, familia lui a vândut colecția lui de acte privitoare la istoria Moldovei bucovinene, în special a Sucevei, la „Nemzeti Muzeum”, la Muzeul Național din Budapesta. Mă iertati, dar bine a făcut, fiindcă lucrurile acestea trebuiau adunate de un român, și, mai mult, de un român care să aibă curajul de a rămânea aici, de a lucra pe pământul Bucovinei, pentru scopuri bucovinene. S-au ridicat istorici de aici, dar împrejurările vieți i-au adus la București sau aiurea. Trebuia să fie cineva care, în împrejurări cât de modeste, aici să rămână și să scotocească spre a pune în lumină tot ce se atinge de trecutul moldovenesc, românesc al acestei țări.
Va să zică, istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt. Nici nu s-a tradus în românește cartea lui, nici vreo critică românească n-a apărut, semnalând și completând o operă care, pentru partea veche, e greșită, dar cuprinde multe informașii, căci Schmidt n-avea nici pregătirea istorică, nici talentul istoric, deși a dat lucruri destul de folositoare.
Săpăturile la Cetatea lui Ștefan cel Mare le-a început cine? Romstorfer. Le-a condus Romstorfer. Le-a mai continuat cineva altul?
*
Dar Bucovina avea deputați în Parlamentul din Viena, dar Bucovina avea veniturile sale, pe care Dieta din Cernăuți le intrebuința mai bine sau mai rău. Dar se putea face apel la românimea de pretutindeni; putea să plece o inițiativă de aici, la care, vă asigur, nimeni din nici un ținut românesc n-ar fi rămas indiferent. Dar Romstorfer voia să facă un muzeu, n-a avut timp. Cum l-a lăsat, așa se găsește în momentul de față.
Și cartea aceasta, după care citesc, carte care cuprinde inscripțiile pe piatră de la toate bisericile din Bucovina, cu reproduceri foarte frumoase, e făcută, nu numai de un străin de poporul român, dar și de un dușman, pentru a ne face rău; e făcută de domnul profesor de la Universitatea din Cernăuți Kozak, ruteanul militant, adversarul declarat al poporului românese, care și-a scris cartea în limba germană, a publicat-o în Viena, cu sprijinul statului austriac și cu intenția hotărâtă de-a arăta că, de la un capăt, la altul, tot ce se găsește în Bucovina este românesc numai în aparență, iar în ce privește izvoarele și adevărata însemnătate, e rusesc. Cartea lui Kozak a ieșit, a avut o răspândire destul de largă prin statul austriac, și totuși toate neexactitățile cuprinse într-însa, toate falsificațiile și erorile n-au fost relevate de aceia pe care astfel de falsificații îi atingeau mai grav și astfel de erori îi puteau încurca mai mult, ci a trebuit ca la București, în „Studiile și Documentele” mele, să apară rectificarea și apărarea drepturilor noastre, pentru ca, pe urmă, să se reproducă într-un ziar și o broșură, pe care numai câțiva o cunosc. Dar inscripțiile n-au fost retipărite din nou: ele sunt încă numai în cartea lui Kozak.
Dacă e vorba de istoria Sucevei, la Schmidt trebuie să recurgeți; dacă e vorba de dezmormântarea cetății lui Ștefan cel Mare, la Romstorfer; dacă e vorba de inscripțiile monumentelor bucovinene, la Kozak trebuie să recurgeți. Ei bine, aceasta nu se mai poate. Să zicem chiar că se putea, în vechea Bucovină, dar în România Mare hotărât nu se mai poate. Sunt lucrurile noastre, de care tebuie noi să vorbim cu toată evlavia noastră firească, potrivit scopurilor noastre, și inițiativa pentru aceasta trebuie să plece de aici, din Bucovina. Nu trebuie să se lase ca, de la București, de la Comisiunea Monumentelor Istorice, să înceapă această lucrare, ci aici trebuie luată inițiativa. Și inițiativa nu poate pleca, în Bucovina, dintr-alt loc mai potrivit decât din Suceava.
Prin urmare, iată ce vă propun, rugându-vă, în numele acelei prietenii față de mine, așa de călduroasă, pe care mi-ați marturisit-o, și pe care o simt adânc în inima mea, dar de care nu mă socot vrednic. Faceți, în legătură cu conferința din această seară și cu cea dintâi călătorie a mea în Bucovina dezrobită… faceți o Societate românească pentru păstrarea și studierea urmelor trecutului moldovenesc al fostei Bucovine, societate care se va ocupa de inscripțiuni, de tot ce mai este aici, până și de elementele de folklor, până la povești, la cântece, dansuri, artă populară.
Și, fiindcă vine vorba de artă populară, iarăși aș întreba: albumul, foarte frumos, cu prefață în trei limbi, care cuprinde atât de minunate modele de țesături, ce iscălitură poartă? Iarăși o iscălitură străină” (Menirea Sucevei / Conferință ținută la Suceava în august 1919, în Iorga, Nicolae, Conferințe bucovinene, București, 1919, pp. 73-76).