Cucerirea Hotinului, în letopiseţul moldovenesc

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

Cum Miron Costin, mare logofăt al Moldovei, se afla, în noiembrie 1672, alături de marii boieri ai ţării, în tabăra lui Ştefan Petriceicu Vodă, de la Hotin, relatarea din letopiseţ a fost scrisă de Ion Neculce, care foloseşte, cât se poate de străveziu, mărturiile poloneze din campanie, pierzând informaţii, dar aducând tot felul de amănunte, care s-au transmis, cu legenda de rigoare, din om în om.

Ostaşi moldoveni

Neculce susţine că între poloni şi voievozii moldovean şi muntean ar fi existat o înţelegere secretă anterioară asediului Hotinului, pusă în practică cu ocazia primei ieşiri a cavalerii turceşti din fortificaţii, când moldovenii şi muntenii s-au împreunat cu armata polonă:

*

„A stat domn Petriceicu Vodă la leatul 7180 (1672) şi dacă, s-a aşezat domn, a rămas, cu oastea sa, la Hotin, pentru grija podului şi a Cameniţei, până-n postul Crăciunului. Apoi a venit la Iaşi, în scaun.

*

Iar în primăvară, a venit împărăţia până la Obluciţa şi a trimis pe Hussein-paşa, cu oşti, la Hotin. Mers-a şi Petriceicu Vodă, cu oastea şi cu toţi boierii săi, şi domnul muntenesc Grigore Vodă, iar cu oastea sa, la Hotin, iar la Ţuţora a stătut caplan-paşa, cu oastea turcească.

*

Stema regală poloneză

Atunci, leşii, gătindu-şi oaste, a venit asupra turcilor, la Hotin, Sobieki, hatmanul coroanei, care, pe urmă, a fost şi crai, şi cu Sinavski, hatmanul polonez, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leşesc, era, cu toată puterea sa, la Lvov.

*

Turcii, văzând că vine oaste asupra lor, făcut-au şanţuri pe lângă cetatea Hotinului şi au intrat în şanţuri, iar moldovenii şi cu muntenii, deoparte, în alte şanţuri, înconjuraţi. Iar ei, precum cei cu nevoi, s-au sfătuit între ei, Grigore Vodă cu Petriceicu Vodă, să se închine la leşi, să stea cu toţii să bată pe turci, ca să nu apuce a se aşeza în cetatea Hotinului paşa, precum s-a aşezat în Cameniţa. Că, aşezându-se în Hotin paşa, deci în Moldova, n-are de ce mai domni domn. Şi, ajungându-se cu leşii, ei îi cheamă să vină mai curând, că ei încă vor ţine cu dânşii, asupra turcilor.

*

Deci leşii au primit, cu bucurie, şi îndată s-au pornit asupra Hotinului.

Jan Sobiecki

Hussein-paşa, ce era saraschier, cu alţi paşi, ce erau în Hotin, înţelegând că vine oaste leşească asupra lor, se sfătuiră cum ar tocmi oastea, acolo, în şanţuri – pedestrimea, şi cum ar tocmi călărimea în afara şanţurilor, să se bată cu leşii. A chemat şi pe domni, pe Grigore Vodă şi pe Petriceicu Vodă, la sfat, să vadă cum ar socoti şi ei.

*

Grigore Vodă şi cu Petriceicu Vodă se rugau lui Dumnezeu şi aşteptau să vadă mai degrabă izbânda leşilor asupra turcilor, ca să nu se poată aşeza turcii în Hotin.

*

Zis-a paşa acestor domni, după ce au venit la dânsul:

*

„Marele şi puternicul împărat ne-a trimis, cu oaste, la această cetate, la Hotin, cu puterea sa cea nebiruită, să ţinem locul şi cetatea aceasta şi să purtăm de grijă, şi de ajutor să fim cetăţii Cameniţei, care este, de curând, luată, din norocoasa campanie a împăratului nostru, ce s-a plimbat până aici, ca să fie raia Ţara Moldovei, ce este sub ascultarea împărăţiei. Să fim de ajutor în apărarea dinspre leşi, aflându-se leşii neprieteni împărăţiei, în această margine. Acum, cum socotiţi să tocmim oastea, pedestrimea şi călărimea, să putem lua izbânda neprietenilor, celor ce vin acum asupra noastră cu oşti?“.

*

Începutul bătăliei, la Hotin

*

Iar Grigore Vodă a răspuns paşei şi a zis:

*

„În aceasta, nu pot sfătui într-alt chip, decât că oastea puternicului împărat, fiind deprinsă la loc larg, călăreşte să dea război, foarte este tare şi cu nădejde de izbândă, fără de nici o sminteală, iar din şanţuri este cu grijă a se lupta cu neprietenii cei dinafară. Că de multe ori se iveşte prilejul ca cei dinafară să-i înconjure pe cei dinlăuntru şi-i ţin închişi şi-i flămânzesc, şi pe urmă, de nevoie, se închină şi cad în mâinile vrăjmaşilor lor, fără nici un război. Ci eu socotesc să ieşim, de aici, cu oastea, să lăsăm cetatea Hotinului şi să ne pogorâm, în jos, pe Prut, unde vom alege loc larg şi bun de bătălie. Şi, de vom vedea că nu putem sta împotriva neprietenilor, vei trimite, măria ta, de o veni şi Kaplan Paşa, cu oaste, de la Ţuţora, şi-i vom bate“.

*

Iar seraschierul-paşă, dacă a auzit pe Grigore Vodă zicându-i să lase cetatea, să iasă la loc larg cu oştile, s-a mâniat atât de tare pe Grigore Vodă, încât a scos hangerul, să-l lovească, să-l omoare, şi a răcnit, de i-a zis că pentru cetatea aceasta l-a trimis pe dânsul împăratul.

*

Iar Grigore Vodă, cu Petriceicu Vodă, s-au îngrozit şi de sârg au ieşit, de sub cort, afară. Şi cum s-au dus la otacul lor, îndată au trimis solie la leşi, să vină mai curând, să nu zăbovească.

*

*

Venit-a oastea leşească aproape de Hotin, unde îşi aşeză tabăra, tocmind oastea pe orânduiala lor de război. Ieşit-au şi turcii, cu oaste aleasă de călărime, din şanţuri, şi Petriceicu Vodă, cu moldovenii, şi Grigore Vodă, cu muntenii. Şi, începând războiul, mergeau turcii cu năvală asupra polcurilor leşeşti, iar leşii, încet păşind, opriră năvala turcilor. Şi stând leşii vitejeşte, s-au şi închinat Petriceicu Vodă şi cu Grigore Vodă, împreună cu oştile lor, la leşi, şi s-au amestecat cu leşii şi au şi început, cu toţii, asupra turcilor a-i tăia.

*

Călărimea turcilor, văzând asta, n-a mai avut vreme să facă năvală asupra leşilor, ci numaidecât a intrat în şanţuri, lângă pedestrimea lor, ca să se apere, iar steagurile husăreşti, păşind înainte, au intrat în şanţurile turceşti şi, după dânşii, cealaltă oaste. Şi au şi început a-i tăia pe turci, încât n-au mai putut să se mai îndrepte turcii. Şi au şi purces în risipă.

*

Unii au apucat pe podul ce era peste Nistru, sub cetatea Hotinului, alţii, prin Nistru, şi se înecau, alţii, pe sub cetate, de pe stânci săreau, de se zdrobeau. Şi podul încă s-a rupt de năvala turcilor, la mijlocul Nistrului, de s-au înecat mulţime de turci. Numai câţi au apucat, cu paşa înainte, de-au trecut asupra Cameniţei, atâţi au hălăduit.

*

Pierit-au optsprezece mii de turci. Umplutu-s-au leşii şi moldovenii şi muntenii de cai turceşti, şi de haine, şi de arme, şi de bani, şi de alte lucruri bune.

*

După ce au făcut leşii această izbândă, chemat-au pe aceşti domni, de s-au sfătuit să purceadă, în jos, să treacă Dunărea, în Ţara Turcească. Şi au orânduit pe moldoveni şi pe munteni să meargă înainte, pe Prut, să le fie de strajă şi să strângă oştii zahareaua. Şi, cu acea socoteală, au purces domnii, în jos, pe Prut, iar leşii, aşteptând să le mai vină oaste, pe urmă au luat-o, de la Hotin, pe sub codru, asupra Toporăuţilor, întru întâmpinarea celeilalte oşti, ce venea dinspre Sneatin, ca să se împreuneze cu toată oastea, la un loc, să purceadă, în jos, precum le era sfatul.

*

Deci, domnii au trecut Prutul, pe la Zalucie, în aceastălaltă parte şi, de acolo, s-au despărţit. Petriceicu Vodă a mers la satul lui, la Tătărăşeni, şi, de la Tătărăşeni, a luat-o, pe sub codru, asupra Iubăneştilor, întru întâmpinarea leşilor, iar Grigore Vodă a luat-o în jos, că nu avea într-alt chip cum face, că-i erau doamna şi coconii în Ţarigrad, în mâna turcilor.

*

Hatmanii leşeşti, văzându-l pe Grigore Vodă că a luat-o în jos, şi calea nu-i era într-acolo, au trimis un domn, să-l întrebe pe Grigore Vodă de ce merge pe acolo, că calea oştii nu-i într-acolo. Iar Grigore Vodă a dat seamă, către acel domn, că merge să dea ştire ţării să nu fugă, nici să se bejenească, şi să orânduiască conace pentru treaba oştii. Că într-alt chip nu are pe unde merge, că se vor speria oamenii şi se vor bejeni, şi nimic nu vor găsi hrană de treaba oştii. Şi acest răspuns a luat acel domn leşesc şi s-a întors la hatmani” (Neculce, pp. 47-50).

 *

*

Încărcaţi cu prăzi uriaşe, dar încă tremurând de frica seculară faţă de turci, boierii moldoveni, în frunte cu Miron Costin, şi-au părăsit domnitorul şi, trimiţând solie, au plecat, apoi să se închine turcilor, aşa cum deja procedase Grigore Vodă, al cărui scaun domnesc fusese încredinţat, între timp, lui Duca Vodă. Vizirul, deşi prinsese zvonurile despre trădarea lor, îi iartă pe toţi, numai bietul Ştefan Petriceicu fiind mazilit şi înlocuit cu Dumitraşco Cantacuzino, voievodul care avea să distrugă, pentru totdeauna, cetăţile Neamţ şi Suceava.

*

Rămas singur, doar cu hatmanul Hăbăşescul, Ştefan Petriceicu s-a întâlnit cu polonii lângă Cernăuţi, însoţindu-i în tentativa de campanie asupra Moldovei, întreruptă în postul Crăciunului, şi din pricină că tocmai murise, în 10 noiembrie, „cu o zi înainte de câştigarea bătăliei, regele Poloniei, Mihail Wisnioweski, dar şi din cauza aşezării tătarilor în ţară, ca sprijin pentru Dumitraşco Vodă. Iar tătarii, „ca lupii într-o turmă de oi, s-au aşezat la iernatic pin sate”, asuprindu-i „pe oameni, din Prut, până în Nistru şi mai sus, până în apa Jijiei, nimănui nefiindu-i nici o milă de săraca de ţară”, care era, acum, ca şi „cum ar fi fost fără domn”, victimă a tuturor blestemăţiilor. Nu chiar a tuturor, pentru că, peste câţiva ani, în 1685, avea să înceapă epoca zvârcolită a lui Jan Sobiecki (Sobieski, cum îi scriu numele cronicarii moldoveni).

*

*

Campania din 1685 începea, la sfârşit de septembrie, iar în 12 octombrie, Philippe le Masson du Pont consemna o informaţie, care ţine de obişnuinţele cancelariei polone, extrem de importantă:

*

„Marele codru al Bucovinei are peste 30 de leghe în lăţime şi aproape tot atâta în lungime. Începe de la munţii Carpaţi şi merge până la fluviul Nistru.

*

În cuprinsul acestor păduri, se găsesc goluri mari, odinioară foarte populate şi bine lucrate. Se pot vedea multe livezi, sădite cu pomi care fac poame minunate. Primăvara, când aceşti pomi sunt încărcaţi de flori, culoarea albă a florilor, amestecată cu verdeaţa celorlalţi copaci, oferă o privelişte încântătoare, mai ales când se află pe o coastă, de unde pot fi mai bine văzuţi. Şi aşa este în toate pădurile de la aceste hotare.

*

Se cunosc locurile pe care le ocupaseră, odinioară, satele şi celelalte locuinţă, după pometele sau plantele care se găsesc acolo, ca pepeni de mai multe feluri, castraveţi şi altele, care se înmulţesc prin seminţele lor.

*

Din Carpaţi, care înaintează foarte departe în această pădure, se desprinde un şir de munţi. Din acest şir, izvorăsc mai multe râuri, care o scaldă, în mai multe locuri, şi sapă, acolo, multe defileuri şi pasuri anevoioase. Cel mai mare din aceste râuri este Prutul, care ajunge acolo şi mai mare, îmbogăţindu-se cu apele celorlalte râuri, care se varsă în el. Acest râu, după ce străbate Moldova, îşi duce apele în Dunăre, aproape de vărsarea ei în Marea Neagră…

*

Armata, după ce a străbătut, de-a curmezişul, aproape două treimi ale acestei păduri, şi-a aşezat tabăra într-una din acele poieni mari, de care am pomenit, şi care avea un circuit de mai multe leghe. Aici a stat două zile, pregătindu-se să ridice tabăra a treia zi” (Călători, VII, pp. 287, 288).

*

Că Bucovina însemna, de veacuri, o provincie geografică moldavă, numită aşa doar de polonezi, nu şi de moldoveni, care, după reforma administrativă a lui Alexandru cel Bun, rareori o menţionau, echivoc, doar în hotarnice, am probat-o, pe baza mărturiilor călătorilor străini, într-un material separat, dar o să revin, la finalul „descâlcirilor” de mărturii uitate, cu un probatoriu separat.