Cu Ursu, printre oale vechi şi hârburi

Constantin Emil Ursu: arheologul care a descoperit străvechea aşezare de la Baia.

Regret că, datorită spaţiului, nu am putut să pun o fotografie şi mai mare a aparent poznaşului meu prieten, arheologul Constantin Emil Ursu. Emil trudeşte, pentru al doilea an, pe acelaşi miraculos şantier arheologic de la Baia şi va trebui să o mai facă, încă vreo doi-trei ani, pentru că, la fiecare atingere de perimetru, dă de alte relicve sacre ale unor spaţii arhitecturale care l-ar năuci pe oricare alt mare arheolog din lume.

*

Vatra? Altar? Groapă de cereale? Sanctuar?

*

La Baia, dincolo de locuinţele tipologice, scoase la lumină în 2012, iată că există ruinele unor spaţii construite uriaşe, s-ar părea că şi despărţite prin pereţi, obligând şi arheologul (şi au mai venit arheologi din toate marile centre universitare din România) să ia în serios ipoteza existenţei unor spaţii sacre, ritualice, cu minim vreo şapte mii de ani înainte de vremelnicia noastră.

*

Splendide simboluri sacre ale fertilităţii, pe un vas care a rezistat vreme de peste şapte milenii.

*

Din punctul meu de vedere, care nu am competenţe în domeniu, spaţiile acelea uriaşe nu puteau avea roluri de temple, pentru că primul templu a fost bolta cerească (odată cu înlocuirea simbolisticii ascendenţei în profunzimea astrală cu simbolistica “plană” a “colii” pe care Dumnezeu îşi scria poruncile), numită, ca la evrei, “cortul lui Dumnezeu”.

*

Vas ritualic, marcat de iniţierile în astral (vârfurile de munţi).

*

Şi-atunci, dacă nu e templu, dar e un spaţiu sacru, ce poate fi? Cum sunt doar un pârlit de scriitor şi nu un om de ştiinţă, pot risca o presupunere: eu cred că spaţiile acelea construite uriaşe fac parte din cultul străbunilor şi că, într-un fel sau altul, acolo erau păstraţi străbunii. Înclin să cred că existau, pe atunci, morminte (precum cel din apropierea Cetăţii, descoperit de Ioan Mareş), cu antecesorii aşezaţi în poziţia fetusului.

*

Alt vas ritualic, aproape intact, după şapte milenii.

*

Cultul străbunilor se află, în fond, la temelia tuturor religiilor, străbunii realizând totala “religare” a urmaşilor, deci legătură cu “cel nedesluşit, veşnic şi fără nume”. Tocmai de asta mi se pare a fi justificată şi o arhitectură terestră proteguitoare, dar şi identitară, la începuturile civilizaţiei, civilizaţia fiind degenerescenţa metafizicii.

*

Spusesem că nu o să mai scriu un rând despre incredibila descoperire arheologică de la Baia, şi iată că mă ţin de cuvânt. În fond, eu scriu doar despre prietenul meu Constantin Emil Ursu, care deja s-a învrednicit la veşnicie. Şi sunt fericit pentru el şi odată cu el.