Cu paharul îndesește, dar cu birul mai rărește!

Constantin Cantemir

Un „Cântec vechi” chiar și pentru vremurile lui Costache Negri, m-a determinat să-l copii, ca să-l arăt și altora, mai ales că, „citindu-l, m-am încredințat să oamenii de pe atunci (de pe la anul 1700 – n. n.) nu scriau mai rău decât acum” – „acum” al lui Negri și „acum” al generațiilor care suntem.

Profit de prilej pentru a vă reaminti ceea ce susținea Voltaire, și anume faptul că părintele „Principelui Cărturarilor” și „Cărturarului Principilor” se trăgea din Timur Lenk, numit, în limba lui asiatică Chan Temir – deci Cantemir.

Din câte știu eu din relatările cronicarilor moldoveni, Constantin Cantemir a fost un domn bun, milos și prea puțin cheltuitor. „Cântecul vechi” însă îi contrazice pe cronicari, fiind plin de savoare în filonul său epic.

Citiți-l și înlocuiți numele lui Cantemir (Constantin) cu ce „voievod” al zilei vă convine:

Cantemir era un domn

Altfel prea de treabă om,

Numai țara cam prăda.

Boierii, văzând așa,

Îi zicea: Maria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Domnul la masă-i poftea

Și cu cotnar îi cinstea

Până ce îi îmbăta.

Boierii, când închina

Îi zicea: Maria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

El însă nu-i auzea,

Mânca, bea și jăcuia,

Și-n seamă nu le băga.

Boierii se supăra,

Și-i zicea: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Într-o zi s-au adunat

Și-au făcut între ei sfat,

Când la divan i-a chema

Pe norod a judeca,

Să-i zică: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Domnul dacă a văzut

Că de șagă s-a trecut

Și că vor a-l dărâma,

Căci boierii nu-nceta

A-i zice: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Foarte mult s-a mâniat;

Pre doi din ei i-au tăiat

Ca doar de ei va scăpa,

Nu-i va mai asculta

Zicându-i: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Ei la moarte se ducea

Veseli, vorbea și râdea

Frică nicicum arăta,

Și-n gura mare striga:

Ia-n auzi,  Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Spun că cum i-au omorât,

Pe loc Domnul s-a căit,

Căci îndată ce-nnopta,

Amândoi i s-arăta

Și-i zicea: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Pe la schituri, sihăstrii

A dat multe liturghii

Ca doar îi va împăca;

Dar prin somn tot îi visa

Zicându-i: Maria ta! Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

Ne-având nici cum răgaz,

De ciudă și de necaz,

Muri Înălțimea Sa.

Norodul îl îngropa

Zicându-i: Măria ta!

Cu paharul îndesește,

Dar cu birul mai rărește.

(Scrierile lui Constantin Negruzzi, Volumul I, București 1872, pp. 186-188).