Cu arcanul se luau flăcăii la oaste în Moldova

Ostaşi austrieci

*

O mitologie patriotardă românească, specifică nu istoriei, ci folclorului şi etnomuzicologiei, susţine că, datorită faptului că austriecii i-ar fi luat pe tinerii bucovineni la oaste cu arcanul, ar fi apărut celebra kolomeică (dans românesc, dar cu melodie inventată de lăutarii evrei din Kolomeea) “Arcanul”, care ar fi stigmatizat acest inuman abuz. Prostii, luarea de flăcăi la oaste cu arcanul se făcea doar în Moldova (amintiţi-vă doar de povestirea lui Creangă, despre luarea la oaste a dascălului său), nu şi în Austria, deci nici în Bucovina, unde, vreme de o jumătate de veac, nici nu existau obligaţii militare (aşa se explică exodul galiţienilor tineri), deşi voluntariatul “werbung”, cu consecinţa dansului “Berbuncul”, s-a practicat. “Werbung”, după cum povestea Ion Grămadă, înseamnă “deal”, cu trimitere la deluţul pe care îşi aşeza masa subofiţerul recrutor, prin iarmaroace şi târguri tradiţionale. Patru oşteni austrieci, aleşi dintre ardeleni, în uniformă de gală, şi câteva vivandiere se insinuau în petrecerea românească, ostaşii luând la joc doar pe iubitele flăcăilor voinici şi buni de oaste. Aşa s-a introdus, şi la noi, dansul în două, în trei şi în patru perechi. Oştenii glumeau cu fetele, care se simţeau flatate, iar iubiţii lor, cărora vivandierele le ofereau vin din belşug, prindeau curaj şi încercau să intre în dans, lângă iubitele lor, dar ardelenii îi ironizau: “Unde te bagi, mă ţărane, nu vezi că puţi a balegă! Uită-te la mine, care şi eu am fost ţăran, ce haine, ce mănuşi albe şi ce punguţă cu bani am!”. După repetate tentative de a intra în joc, flăcăii bucovineni, deja îmbătaţi de vivandiere, se îndreptau spre deluţ (werbung), puneau degetul în registrul voluntarilor şi primeau un chipiu şi câteva coroane. Din clipa aceea, pe ostaşii ardeleni din armata austriacă nu-i mai interesau iubitele acelor flăcăi, care, a doua zi, când se trezeau din beţie, plecau cătane împărăteşti.

*

După cele câteva decenii de voluntariat, s-a introdus “asentarea” (recrutarea), flăcăii fiind convocaţi la garnizoana cea mai apropiată de satul lor şi supuşi unui exigent examen medical. Cei care nu corespundeau sau care aveau probleme de familie mari, precum Simion Florea Marian, care rămăsese întreţinător de familie, după uciderea tatălui său de către corlăţeni, făceau doar o lună de instrucţie, la glotaşi (învăţau să sape tranşee şi să facă întărituri), apoi erau trecuţi în rezervă. Ciprian Porumbescu, primind “asentarea”, care-i fusese trimisă la Stupca, la Braşov, în toamna anului 1882, a mers la comandantul garnizoanei din Braşov, care i-a anulat-o, sfătuindu-l să-şi caute de sănătate, înainte de toate, şi asigurându-l că, dacă se va întrema, va fi luat în evidenţă în rândul glotaşilor. În 1880, nici un flăcău din Bucovina, român sau ucrainean, nu a fost primit la oaste, din pricina debilităţii căpătate prin conceperea lor la beţie, şi au fost mari proteste din partea elitelor bucovinene.

*

În sfârşit, viitorii Eroi ai Bucovinei, Ion Grămadă şi Dimitrie Marmeliuc, ambii cu doctorate obţinute la Viena, abia ajunseseră ofiţeri în armata austriacă şi visau la cariere, când, din pricina unor probleme cardiace, au fost demobilizaţi. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.