Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene | Dragusanul.ro

Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene

Ocoalele Iugaene

*

Scaunul Moldovei, înainte de a se urca în el Alexandru cel Bun, pentru a inaugura domnia sa cuvioasă, era ocupat de Iuga Vodă[1]. Despre acesta, cronicarul Ureche scrie un faimos capitol, în care pune talentului organizator al eroului său un simplu, dar plastic monument literar.

*

„Iuga Vodă întrecut-au pre domnii cei trecuţi, de mai înainte de dânsul, că au trimis la patriarhia de Ohrida şi au luat blagoslovenie i au pus mitropolit pe Teoctist i au descălecat oraşe prin ţară, tot la locuri bune, şi a ales sate şi le-au făcut ocoale pinpregiur. Şi au început a dărui ocini prin ţară la voinici, ce făceau vitejii la oşti”.

*

Avem înaintea noastră unul din acele îndoit de preţioase locuri ale cronicei urechiene, în care apar indicaţiuni asupra vechilor întocmiri ale ţării.

Ar fi de un interes eminent şi multilateral a distila, din ştirea analistului moldovean, elementele istorice.

Dar această problemă se poate dezlega numai după rezolvarea altora, mai preliminare.

Excursul ulterior ne va arăta cum, cel puţin la un punct al capitolului citat, cuvintele cronicarului au fost luate într-un sens străin textului şi cum rezultatul acestei interpretări greşite au fost o serie de deducţiuni nemotivate.

*

Primul pas, deci, ce trebuie făcut este a restabili înţelesul textului, a preciza ceea ce cronicarul a voit să transmită prin el.

Mărginim studiul nostru la cuvintele: „(şi au descălecat oraşe – şi ales sate) şi le-au făcut ocoale pinpregiur”.

De o claritate străvezie, până la partea privitoare la ocoale, notiţa lui Ureche acolo se întunecă.

*

Ce sunt ocoalele, despre care analistul ne spune că Iuga s-a grăbit a încinge cu ele locurile nou descălecate?

În 1804, Engel publica, în anexă la introducerea „literară” a istoriei sale[2] o frântură din cronica lui Ureche, în traducere latină[3]. Fraza ce ne interesează primeşte, în fragmentul engelian, următoarea tălmăcire: „et plurima oppida condidit in locis opportunis eademque muris cinxit”[4].

Oppida muris cinxit. Iuga a înconjurat oraşele cu ziduri. Ocoalele sunt, deci, întăriturile murale, cu care îşi înzelează voievodul târgurile nou întemeiate.

Ideea traducătorului latin, cum că prin notiţa despre facerea ocoalelor ar fi indicate măsuri luate pentru întărire se perpetuă.

*

Picot o introduce în „Chronique de Moldavie, par Gregoire Urechi”. Aflăm înrâurirea ei atât în textul francez al cronicei, cât şi în glosar. Laboriosul autor se încearcă a o da, în modificările reclamate prin textul mai explicit al ediţiilor Cogălniceanu, după care şi în alăturare cu care el îşi publică traducerea. Nu reuşeşte însă a oferi decât parafraza: „il fonda des villes, qu’il batit sur les meilleurs emplacements, et choisit, pour les fortifier les villages (les plus faciles a defendre)”[5].

Şi Xenopol se află sub impresia acestui mod de-a înţelege locul. După el, facerea de ocoale, relatată de Ureche, înseamnă o întocmire de întărituri şi ştirea cronicei devine, pentru el, deosebit de interesantă prin faptul că satele sunt arătate ca prevăzute cu asemenea cercuiri de pază. „Au descălecat oraşe şi au ales sate şi le-au făcut ocoale prin prejur” s-ar putea deci transcrie prin: „au întemeiat târguri şi mai ales sate, pe care le-a îngrădit cu apărături”.

*

În contra părerii tradiţionale, că ocoalele iugaene ar fi întocmiri fortificative, susţinem că ele sunt forme de organizare teritorială. Ocoalele iugaene sunt un fel de arondismente. Luăm ocol în înţeles de cerc cuprinzând mai multe sate. Iuga Vodă descalecă oraşe, iar mai ales sate, constituind acestea drept arondismente împrejurul celor dintâi.

Acesta este, după noi, cuprinsul locului întunecos din capitolul cronicei[6].

Glăsuirea textuală a întregii sume de variante existente îngăduie întru toate interpretarea propusă[7].

*

Relevantă este, mai departe, împrejurarea că, în limba epocii cronicarului, termenul „ocol” este adeverit ca fiind în întrebuinţare pentru a însemna o diviziune teritorială, un

complex ce închide în cuprinderea sa mai multe locuri, cu un cuvânt un fel de arondisment. Timpul lui Ureche a întrebuinţat cuvântul în acest înţeles tehnic, el l-a moştenit din vremi anterioare, dimpreună cu întocmirea indicată prin el. Ocoalele erau, în Moldova, cunoscute din vechime ca nişte forme de organizaţiune teritorială.

*

Câteva excerpte documentale vor pune aceasta în evidenţă.

*

Doc. 1589, Iunie 20[8]. Petru Vodă Şchiopul dă un sat în schimb: „un sat din satele noastre domneşti, cu numele Volovăţ, în ţinutul Sucevei, care sat Volovăţ a fost sub ascultarea ocolului Bădăuţi”.

*

Doc. 1592, Septembre 5[9]: „satul Pleşeniţ, în ţinutul Sucevei, care sat a fost drept domnesc şi ascultător de ocolul Bădăuţi”.

*

Doc. 1615, Martie 13[10]. Hărăzirea lui Ştefan Vodă Tomşa mănăstirii Solca: „am miluit cu cinci sate, în ţinutul Sucevei, anume Bădăuţi cu mori pe Suceava, Drăgăneşti, Criniceşti, Ivanceşti şi Părlăşeni, sate foste domneşti şi numite ocolul de Bădăuţi”.

*

Doc. de confirmare a hărăzirii tomşene de la Radu Mihnea.

*

Doc. 1625, Februarie 20[11]. Carte de judecată de la Radu Mihnea: „Bădăuţi, Drăgăneşti, Crinceşti, Ivancicăuţi şi Părlăşeni, în ţinutul Sucevei, toate aceste sate au fost mai nainte domneşti, cuprinse sub numirea ocolul de Bădăuţi”.

*

Reiese lămurit ca ocolul din intercalatele texte documentale trebuie luat în înţeles de cerc teritorial. Ocolul de Bădăuţi este un arondisment. Periferia lui include o întindere pe care sunt aşezate mai multe locuri; el se alcătuieşte din un număr de sate.

Numirea ocol „de Bădăuţi” arată unde avem a căuta centrul complexului, punctul de cristalizare al închegării teritoriale.

Părţile integrante ale ocolului bădăuţean, întâlnite de noi, sunt sate domneşti. Le vedem astfel caracterizate în documentele studiate şi vedem voievozi dispunând de ele, dându-le în schimb şi în dar. Observăm, mai departe, că prin alienare satul respectiv nu pierde numai calificativul de loc domnesc, dar iese, totodată, şi din legătura ocolnică. Ocolnicia lui rămâne o reminiscenţă.

Periferia ocolului bădăuţean devine din ce în ce mai îngustă. Ea este redusă, în urmă, la o cuprindere de cinci sate; încetând şi acele a fi locuri domneşti, cercul îşi pierde cuprinsul, ocolul este desfăcut.

Întrevedem, cu lămurire, natura agregatelor din ale căror alcătuire se compunea ocolul de Bădeuţi. Întreaga lor sumă consista din locuri domneşti. Ieşind unul din proprietatea voievodală, complexul se micşorează şi, înstrăinându-se ultima rămăşiţă, scurtata legătură unitară dispare.

*

Ocolul de Bădeuţi a fost, aşadar, o cuprindere de domenii; a fost un cerc domenial, un ocol domnesc.

Centrul acestei unităţi îl aflăm la Bădeuţi. Satele ocolului erau dependente de curtea voievodală, situată acolo.

În 8 Iunie 1583[12], Petru Vodă Şchiopul dăruieşte mănăstirii Suceviţa: „un sat din satele noastre, care a fost drept domnesc, aparţinând curţii din Bădăuţi şi care se numeşte Suceaviţa”. Pentru purtarea agendelor rezidau în Bădeuţi dregători de ocol.

*

Calitatea domenială a pământurilor teritoriului atins este străveche. Alexandru cel Bun constituie, domniţei Ringala, fostei sale soţii, un uzufruct viager asupra arondismentului. Numai centrificarea era, pe atunci, alta. Locul capital era Volovăţul, Doc. 1421: „târgul Siret şi Volhoveţul cu satele şi cătunele, cu mori şi heleştee, vămi, datorii, produse şi cu toate veniturile”.

Începuturile organizaţiunii curţilor de la Volovăţ vor trebui, deci, cătate mai adânc, în vreme. Tradiţiunea ne iartă să presupunem aici un teritoriu palaţial de contemporaneitate dragoşiană. Cuvântul, ce se trage din om în om, ca o biserică de lemn, la Olovăţ, să fie făcută de Dragoş Vodă şi acolo să fie îngropat Dragoş Vodă[13], ajutat de împrejurarea că tocmai în preajma numitului sat vedem întinzându-se domenii, ce rivalizează timpuriu, acum, cu cele de la Siret, vorbeşte convingător în favoarea unei asemene admiteri. Poate am reaflat, aşadar, un domeniu al familiei Dragoşeşti, trecut apoi, împreună cu sceptrul Moldovei, în mâinile dinastiilor ce au urmat.

*

Recapitulăm. Din înşiratele citaţiuni documentale, contemporane cu Ureche, reiese neîndoios existenţa de ocoale, în Moldova, în înţeles de cercuri teritoriale.

Părerea enunţată că ocoalele iugaene ar fi arondismente deci nu rămase rezemată numai pe singurul fapt că glăsuirea textuală a tuturor variantelor concede, fără greutate, un asemene înţeles.

Pentru a o face desăvârşit probabilă lipseşte numai arătarea ce o dăm în cele următoare.

*

Târgurile moldovene erau, în adevăr, încinse de un brâu de sate, ce constituiau un arondisment, numit, în documente, ocol. Raportul dintre târg şi ocol nu era numai o megieşie, o atingere confiniară. În târg era situat centrul ocolului, era fixat punctul către care ocolul era ascultător. Epoca lui Ureche a moştenit, în ocoalele oraşelor, o instituţie veche, rămasă în fiinţă în timpul cronicarului şi supiavietuindu-i.

Fie documentată aici existenţa unor ocoale de oraş:

*

Ocolul Bârlad:

Doc. 1602, Iunie 9[14]: „o selişte, anume Zorlenii la Bârlad şi cu loc de moară în Bârlad, din sus de târgul nostru Bârladul, care această selişte Zorlenii au fost dreaptă domnească de ocolul târgului Bârladului”.

*

Ocolul Botuşeni:

Doc. 1588, Dec. 20[15]. Petru Vodă hărăzeşte mănăstirii Moldaviţa un sat: „Onceni, care sat a fost drept domnesc, ascultător de ocolul de la Botuşeni”.

Doc. 1615, Mart. 13[16]. Hărăzirea lui Ştefan Tomşa mănăstirii Solca: „Costeşti cu moară în Sirete şi Mănăstireni, care sate au fost sub ascultarea curţii domneşti din Botuşeni”.

Doc. de confirmare de la Radu-Mihnea[17]: „confirmăm sfintei monastiri Solca două sate, Mănăstireni şi Costeşti, care au fost ascultătoare de ocolul de la Botuşeni”.

Doc. de confirmare de la Gheorghe Ştefan, mănăstirii Dragomirna[18]: „pe satul Nicşenii, în ţinutul Hârlău, ce-i sub ascultarea ocolului Botoşenilor”.

*

Ocolul Cernăuţi:

Doc. 1656, Sept. 7[19]. Raportul pârcălabului de la Suceava: „au giurat toţi cum acel sat (Mihalcea) (au) fost tot domnesc, de ocol la Cernăuţi”.

Doc. 1657, Febr. 10[20]. O mărturie de la divan: „pentru sat, pentru Mihalciu, ce-i în ţinutul Cernăuţilor, în ocolul târgului”; „satul Mihalciul, ce scrie mai sus, fiind sat domnesc de ocolul Cernăuţilor”; „cum ei din moşii lor şi din părinţii lor au apucat, acel sat Mihalciu, tot sat de ocol şi pre sama domnească”.

*

Ocolul Cotnar:

Doc. 1597, Aug. 2[21]. Ieremie Movilă confirmă mănăstirii metocul Sinaiţilor. satul Ulmii.

*

Ocolul Dorohoi:

Doc. de confirmare de la Radu Mihnea mănăstirii Solca[22]: „confirmăm un sat cu numele Iobaneşti, în ţinutul Dorohoi, care sat mai înainte a fost ascultător de ocolul Dorohoi”.

*

Ocolul Fălciu:

Doc. de hărăzire de la Ştefan, fiul lui Tomşa, mănăstirii Solca[23]: „un iazăr, care acel iazăr au fost drept domnesc, ascultător către ocolul nostru al târgului Fălciu”.

*

Ocolul Galaţi:

Miron Costin, Leatopisetul ţării Moldovei, cap. IX, zac. 37[24]: „de atunce sunt luaţi Renii, cu câteva sate, ocolul Galaţilor”.

*

Ocolul Hârlău:

Doc. 1624, Marte 15[25]. Radu Voda confirmă diecilor George şi Iuraşco Baţotă satele Tătăreşti şi Sbereni, „din ocolul Hârlăul”.

*

Ocolul Huşi:

Doc. de la Ieremie Movilă pentru dania mai multor sate, făcută de el episcopiei de Huşi[26]: „aceste mai sus scrise sate au fost drepte ale domniei mele şi sub ascultare la ocolul târgului nostru Huşului”.

Doc. 1619, Mai 4[27]. Ordin de la Gaşpar Vodă către podvodarii „cotorii hodiat po trăg Huşi i po ocol Huşscovo”.

*

Ocolul Iaşi:

Doc. 1554, Marte 17[28]. Hărăzire de la Alexandru Vodă Lapuşneanu: „Ivoeştii şi Văleşanii, care acele sate amândouă sunt ascultătoare de ocolul curţii noastre de la Iaşi”.

Doc. 1670, Iunie 24[29]: „pentru satul pentru Ciorbeşti, ce au fost de ocolul târgului Iaşului”.

Doc. 1677, Mai 3[30]: „pentru satul Ciorbeştii, ce au fost de ocolul târgului Iaşilor”.

*

Ocolul Neamţ:

Doc. 1599, Marte 30[31]. Carte de judecată, de la Ieremie Movilă: „Petru Vodă le-a dat în schimb satul Petricani din ocolul de la Neamţ –Aron (Vodă) l-a luat însă înapoi la ocol”.

Doc. 1609[32]. Carte de confirmare de la Constantin Vodă Movilă pentru: „moşia Verseşti, care au fost supusă de ocolul din târgul Neamţului”.

*

Ocolul Orhei:

Doc. cit. de confirmare de la Radu Mihnea pentru mănăstirea Solca: „un sat, cu numele Ustia, care sat a fost ascultător de ocolul Orhei”.

*

Ocolul Piatra:

Doc. 1577, Iuliu 9[33]. Petru Vodă Şchiopul miluieşte mănăstirea Pângăraţii „din ocolul Piatra”.

Doc. 1595, Ianuarie 4[34]. Ordin al lui Ieremie Vodă Movilă pentru cei din „ocolul Piatra”.

Doc. 1606, April 2[35]. Ieremie Movilă dă: „un sat anume Negriteştii, care au fost drept gospod, ascultător către ocolul târgului Petrei”.

Doc. 1608, Oct. 10[36]. Constantin Vodă Movilă hărăzeşte un sat din ocolul Pietrei.

Doc. 1617, Febr. 1[37]: „un sat anume Vânătorii care au fost al nostru drept domnesc sub stăpânirea ocolului târgului Pietrii”.

Doc. 1634, Marte 15[38]. Carte de judecată de la Moise Vodă Movilă: „fiindcă acel sat (Vânătorii) de multă vreme au fost drept al Domniei, subt ascultarea ocolului târgului Pietrii, şi s-au vândut de Constantin Moghilă voevod lui Chiriţă Dumitrachi”.

*

Ocolul Roman:

Doc. 1606 Mai 12[39]. Ieremie Movilă hărăzeşte mănăstirii Secul două sate, Săbăoani şi Berendeşti, din „ocolul Roman”.

*

Ocolu1 Suceava:

Doc. 1507 Martie 4[40]. Bogdan Vodă întăreşte cumpărarea satului Berindeşti: „hotarul sus numitului sat Berendeşti să fie despre satele domniei noastre ce sunt ascultătoare de curtea scaunului nostru Suceava, Costina, iar din celelalte părţi să rămână hotarul aşa precum a fost din vechime”.

Doc. nedatat de la Petru Şchiopul[41]: „am miluit sluga noastră, diacul Ilie Crimcovici cu un loc pustiu care a fost a domniei noastre din cuprinsul moşiilor noastre domneşti de la Suceava”.

Doc. 1632 Mai 9[42]: „un loc de moară în ţinutul Sucevei, care loc a fost mai înainte ascultător de Suceava şi drept domnesc”.

*

Ocolul Târgul-Frumos:

Doc. 1673 Aprilie 2[43]. Mărturie de judecată de la Miron Costin, vornic al Ţării de jos: „Adus-au şi uricul Târgului Frumos, carele scrie în semne, din movile, în movile. Pentru care lucru arată că Ruscanii au fost de ocolul Târgului Frumos”.

*

Ocolul Vaslui:

Doc. 1628, Decembre 12[44]. Miron Barnoschi hărăzeşte mănăstirii Bârnova mai multe sate şi dări: „şi iar satul Muntenii pe Bârlad, care sat au fost drept domnesc, ascultător de târgul Vasluiului”.

Doc. 1652, April 14[45]. Act confirmativ de la Vasile Lupu: „şi iar satul Muntenii, care sat au fost drept domnesc ascultător de târgul Vasluiului”.

*

Punând locul cronicei în lumina datelor de mai sus, este imposibil de a nu recunoaşte în ocoalele iugaene complexul satelor dimprejurul oraşelor, constituit în arondisment.

Să urmăm pe Ureche, din cuvânt, în cuvânt. Întâi apare povestita descălecare de oraşe. Împrejurul acestor locuri de centru voievodul înfiinţează sate, prinzându-le în raporturi ocolnice.

Că ne aflam pe calea adevărată presimţim şi din varianta păstrată la Şincai.

Citaţiunea la Şincai cuprinde numai frazele despre întemeierea de oraşe şi facerea de ocoale primprejur. Menţiunea satelor lipseşte total. „Şi au descălecat oraşe prin ţară, pre la locuri bune, şi le-au făcut ocoale prin pregiur”.

*

Să presupunem, pentru un moment, că interpretarea tradiţională, privitoare la textul mai complet al ediţiei Cogălniceanu, este corectă. Atunci, fragmentul trebuie considerat ca defectuos. El retace o ştire din cele mai interesante.

Dar dacă varianta şincaiană cuprinde mai fidel păstrată redacţiunea originară, iar cele mai explicite prezintă interpolaţiuni postume?

Admisă însă interpretaţiunea noastră, textul frânturii nu se deosebeşte prin altceva, decât numai fiind cel mai concis. Satele formând substratul real al ocoalelor sunt subînţelese, acum, prin aceste din urmă. Fragmentul nu este lacunar, el prezintă numai o contracţiune stilistică, care a lăsat intactă suma de notiţe, ce avea a fi transmisă. Contracţiunea arată vederile copiatorului asupra locului din Ureche, vederi ce sunt pe deplin identice cu modul nostru de a-l înţelege.

*

Am accentuat, acum, că interpretării noastre nu i se împotriveşte, textualmente, nici una din variante şi am putea adăuga c, din toate lecţiunile existente, afară de Cogălniceanu, 1852, înţelesul pretins de noi reiese în uniformă identitate. Diferenţa remarcată dintre Cogălniceanu, 1852, şi celelalte texte este provocată prin dicţiunea frazei privitoare la sate.

În contextul întâi, ni se pare că întrevedem[46] o întemeiere de sate şi, în consecinţă, o constituire de ocoale, nu numai împrejurul târgurilor nou descălecate.

„Alege” al celorlalte texte poate fi luat numai în înţeles de delimitare, hotărâre[47]. După aceste redacţiuni, Iuga Vodă a descălecat oraşe şi a delimitat, la periferia hotarului orăşenesc, teritorii săteşti, făcând din ele, totodată, arondismente.

*

Se ştie că, în privinţa faptelor organizatorice, înregistrate în capitolul de care ne ocupăm, ştiinţa a ridicat un „iudicium finium regundorum” între Iurg Coriatovici şi Iuga. Predominantă este ideea că meritele, atribuite de pana analistului lui Iuga, au a fi revindecate principelui litvan.

Trebuie admis că o asemene chestiune se poate pune, şi anume mai întâi privitor la hărăzirea de moşii pentru drept şi credincios serviciu. Dacă „au început a dăruire”, înseamnă că „au fost cel dintâi” şi nu „au prins a dărui”, atunci avem îndemn a socoti că ştirea dată de Ureche a fost, în origine, o ştire relativă la Iurg Coriatovici. Şi aceasta, pentru două motive.

*

1. Primul caz documental al unei astfel de hărăziri ne întâmpină din vremea domniei litvanului[48];

2. Formularul documentelor moldo-slavone, întrebuinţate pentru a atesta hărăzirile domneşti este, în cele mai multe puncte, analog cu formulele litvano-ruseşti[49].

*

Cu privire la descălecarea de oraşe, îndemnul este mult mai slab. Este simplul motiv că fondarea de oraşe e un semn caracteristic al familiei Coriatovici.

În sine, faptul că ştiri privitoare la Iurg Litvanul au putut fi înregistrate sub firma lui Iuga Vodă ar fi uşor explicabil.

În vechile însemnări călugăreşti[50], care sunt baza cronicelor noastre, Coriatovici nu este pus în seria domnilor Moldovei. Cronicarul va fi aflat, în tradiţiune sau în o însemnare aparte, amintirea despre întocmirile lui Iurg Vodă. Numele lui Iuga prezentând o asemănare şi chiar unică în întreaga listă a vechilor domnitori moldoveni, cronistul n-a putut pregeta să adaoge la domnia acestuia notiţa aflată.

*

George POPOVICI

(Convorbiri Literare, Anul XXIV, nr. 12, 1 martie 1891, pp. 1009-1023)

 *

 

[1] Persoana şi filiaţiunea lui Iuga Vodă al analelor moldovene sunt puncte de vie controversă. Trebuie însă recunoscut că, în cercul strâmt şi laconic al datelor până acum adunate, chestiunea nu este deplin rezolvabilă. Din el reiese, cu probabilitate numai, neidentitatea lui Iuga cu Iurg Coriatovici şi un nex familiar între cel dintâi şi dinastia Muşateştilor. Xenopol încearcă a preciza legătura de înrudire dintre Iuga şi Muşateşti, susţinând că voievodul este un fiu (natural) al lui Roman I şi, sprijinindu-şi teza pe un document din 1399, Nov. 28 (Despre Iuga Vodă, în Revista pentru istorie, archeol. şi filol. an. II. vol. IV. pag. 714-717). Dar locurile invocate ale acestui document (cunoscut numai din o traducere română, lipsicioasă) nu conduc cu necesitate la rezultatul pretins. Căci admisă de frăţia lui Iuga cu fiul lui Roman I, ea poate să fi fost uterină şi astfel rămâne deschisă posibilitatea că voievodul a putut numi (în doc. din 1399) fraţi pe Alexandru şi Bogdan, fără a fi, totodată, fiul lui Roman. De altă parte, formula în case documentul accentua serviciile prestate înaintaşilor lui Iuga, permite corectura după care acest pasaj al uricului sau îşi pierde valoarea informativă în chestiunea descendenţei lui Iuga, sau contravine pozitiv afirmaţiuni lui Xenopol. O eventualitate a cazului din urmă, prezentă prin lectura conjuncturală, a slujit, mai înainte, „întru sfinţi odihniţilor, părintelui nostru (cu dreaptă şi credincioasă slujbă şi) lui Petru Voievod şi lui Roman Voievod i Ştefan Voievod, dar acum ne slujeşte nouă”. Dacă citim astfel (cf. formula corespondentă în doc. din 1435, Sept. 19, publicat în Archiva istorica a Romaniei, I, 2, pag. 18), părintele lui Iuga este voievodul precedent lui Petru Muşat, este litvanul Iurg Coriatovici. Menţinând frăţia lui Iuga cu Alexandru şi Bogdan, ni s-ar impune aici combinaţia că Iurg Coriatovici a avut de soţie pe Anastasia, fiica lui Laţco (viitoarea consoartă a lui Roman I), şi că Iuga a odrăslit din scurta lor căsătorie. Nu este în desfavorul ultimei variaţiuni a romanului de filiaţiune, dacă relevăm că un Iuga, fiu al unui Iurg, se afla documentat drept o persoană de rang excelent, trăitoare la curtea lui Roman I (v. doc din 1392, Marte 30, publicat în Arch. Ist., I. 1, pag. 18 sq, doc din 1392, Nov, 18, publicat în Wickenhauser, Geschichte der Kloster Homor, Sct. Onufrii Horodnik, u Petrauz, Czernovitz, 1881, pag. 170 sq).

[2] Engel, Geschichte der Moldau u. Walachey, I. Halle. 1804, pag 121.

[3] Lecţiunea sa este făcută pe baza a două traduceri, puse lui la dispoziţie una din partea canonicului Samuil Vulcan, iar alta din partea basilianului Samuel Micul.

[4] În conformitate cu varianta română: „şi au descălecat oraşe prin ţară, pre la locuri bune, şi le-au făcut ocoale prinprejur”, cf. Şincai, Chronica Românilor, ed. 2., Bucureşti 1886, I, pag. 589.

[5] Picot, Chronique de Moldavie par Grigoire Urechi, Paris, 1878, pag. 29; 650.

[6] Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol II, Iasi, 1889, pag. 139: „Facerea de ocoale împrejurul satelor, însemnată de Ureche ca ceva neobişnuit, nu este decât sistemul slavon de întemeiere a aşezărilor omeneşti, toate prevăzute cu asemenea întărituri”.

[7] I. Textul publicat în Cogălniceanu, Letopisiţile Moldovii, I, Iaşi, 1852, pag. 102: „şi au descălecat oraşe prin ţară tot la locuri bune şi ales sate şi le-au făcut ocoale pen pregiur”.

II. Textul tipărit în Cogălniceanu, Cronicele României, I, Bucureşti, 1872, pag 103: „şi au descălecat oraşe prin ţară tot la locuri bune şi au ales sate şi le-au făcut ocoale pen pregiur”.

III. Textul publicat în Ioanid, Istoria Moldo-României, Bucureşti, 1858, pag 103: „şi a descălecat oraşe prin ţară pe la locuri bune şi le-a ales sate şi le-a făcut ocoale prin pregiur”.

IV. Citaţiunea la Şincai, l. c.: „şi au descălecat oraşe prin ţară, pre la locuri bune şi le-au făcut ocoale prin pregiur”.

V. Manuscript aflător în Muzeul Naţional (scris ceva după 1710): „şi au descălecat oraşe prin ţară pre la locuri bune şi le-au ales sate şi au făcut ocoale prin prejur”.

Variantele întregului cap. III se află confruntate în Tocilescu, Studii critice asupra cronicelor române, publicate în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, An. II, Vol. III, pag. 254. (cf. şi Columna lui

Traian, An VII, noua serie, I, pag. 397). Amândouă ediţiile ale acestui remarcabil studiu reproduc inexact („alese”) textul Cogălniceanu 1852.

[8] Publicat (în traducere germană) în Wickenhauser, Geschichte u. Urkunden des Klosters Solka, Czernowitz, 1877, pag. 64-66.

[9] Publicat (în traducere germană) în Wickenhauser, Geschichte u. Urkunden des Klosters Woronetz u Putna, I, 2, Heft Czernowitz, 1877, pag. 199.

[10] Publicat (în traducere germană) în Wickenhauser, Geschichte u. Urkunden des Klosters Solka, Czernowitz, 1877, pag. 72

[11] Publicat (în trad. germ.) în Wickenhauser, op. cit., pag 92., cf. şi doc. pag. 81., nr. XIII.

[12] Document inedit, aflător, în trad. germ., în arhiva Tabulei bucovinene din Cernăuţi, actele mănăstirii Suceviţa, nr. 89.

[13] Cogălniceanu, Cron. Rom., I. pag. 133 sub 1), Miron Costin, Opere complete, ed. V. A. Urechia, II, Bucuresti, 1888, pag. 173 sq.

[14] Publicat (în trad. Rom.) în Hăjdeu, Archiva istorică a României, III, Bucureşti, 1867, pag. 80.

[15] Publicat, după un exerpt, de condica română (în trad. germ.), in Wickenhauser, Die Urkunden des Klosters Moldawiza, Wien, 1862, pag. 93, nr. 71.

[16] Publicat (în trad. Germ.) în Wickenhauser, Solka, pag. 72. nr. 6, 88 sq.

[17] Publicat (în trad. Germ.) în Wickenhauser, Solka, pag. 72. nr. 6, 88 sq.

[18] Publicat (în trad. rom.) în Miron Costin, Opere complete, ed. V. A. Urechia, II, pag. 539 sq.

[19] Publicat în Hăjdeu, op. cit., III. pag. 233;

[20] Publicat în Hăjdeu, op. cit., III. pag. 238.

[21] Publicat în Hăjdeu, op. cit., III, p. 76.

[22] Publicat (în trad. germ.) în Wickenhauser, Solka, pag. 88 sq.

[23] Publicat (în trad. rom.) în Codrescu, Uricariul, V, Iaşi, 1862, pag. 267-269.

[24] Opere complete, ed. V. A. Urechia, I, pag. 501; Cogălniceanu, Cron. Rom., I, pag. 283.

[25] Inedit, aflător în Archiva mănăstirii Putna.

[26] Melchisedek, Chronica Huşilor, Bucureşti, 1869, pag 69 sq.

[27] Publicat în Melchisedek, op. cit., pag. 105.

[28] Publicat (în trad. Rom.) în Codrescu, Uricariul, X, pag. 128 sq.

[29] Publicat în Codrescu, Uricariul, V, pag. 233 sq.

[30] Publicat în Codrescu, Uricariul, I, ed 2, Iaşi, 1871, pag. 132.

[31] publicat (in trad. Germ.) în Wickenhauser, Geschichte der Kloster Homor, Sct. Onufri Horodnik u. Petrauz, Czernowitz, 1881, pag. 106-109.

[32] Publicat (în excerpt trad. rom.) în Miron Costin, Opere complete, I, pag. 73 nr. 15.

[33] Publicat în Hajdeu, op. cit., I, 2, pag. 27.

[34] Publicat în Hajdeu, op. cit., I, 2, pag. 7.

[35] Publicat în Hajdeu, op. cit., III, pag. 70.

[36] Publicat în Hajdeu, op. cit., I, pag. 78 nr. 95.

[37] Publicat (în trad rom.) în Codrescu, Uricariul, V, pag. 218-221.

[38] Publicat (în trad rom.) în Codrescu, Uricariul, V, pag. 224-228.

[39] Publicat în Melchisedek, Chronica Romanului, I, Bucureşti, 1874, pag. 22-26.

[40] Inedit, păstrat, în traducere germană, în archiva Tabulei bucovinene din Cernăuţi (Fascicula Dorf. Berendestie)

[41] Inedit, păstrat u. s. (fascicula Die Kloster St. Ilie u. Dragomirna).

[42] Inedit, păstrat u. s. (actele mănăstirii de călugăriţe de la Iţcani).

[43] Publicat în Miron Costin, Opere complete, I, pag. 149, nr. 158.

[44] Publicat în Hajdeu, op. cit., I, 2, pag. 6, nr. 277.

[45] Publicat în Hajdeu, op. cit., I, 2, pag. 6, nr. 190 sq.

[46] Din „şi ales”.

[47] Rezultă din împrejurarea că satele de ocol încingeau hotarul târgului în şir nemijlocit şi continuu.

[48] Doc. din 1374, Iunie 3, publicat de Hasdeu în „Foiţa de istorie şi literatură”, Iaşi, 1860, nr. 2, pag. 41; reprodus în Hasdeu, Istoria critică a Românilor, vol. I, Bucureşti, 1874, pag 89.

[49] „Că diplomatica moldovenească s-a dezvoltat, la început, sub influenţa celei litvano-ruseşti” a observat, foarte just, acum Bogdan, în „Io din titlul domnitorilor români” – Convorbiri literare, An. XXIII, pag. 734.

[50] Miron Costin, Opisanie ziemle mold i mult: „Zywoty et annales hospodarow po monasterach Moldawskich y Multanskich”, Opere complete, ed Urechia, tom. II, pag. 80.