Constantin Horbovanu – Senior al Scrisului Bucovinean
Constantin Horbovanu este ultimul umorist al Sucevei. Are drept antecesori pe legendarii Mihail Teliman Eusebiu Hotinceanu şi Ştefan Stroe, faţă de care se diferenţiază prin umorul de situaţie şi prin esenţializarea, aproape lirică, numită aforisme, deşi el, iarăşi printr-o superbă modestie, le numeşte „însemnările unui trecător”. Dar fiecare însemnare este, în fond, un poem într-un singur vers, care are, însă, şi verb.
În proza lui umoristică, dincolo de comicul de situaţie, evoluează, mărşăluieşte dezorientată şi se defineşte lumea obişnuită, iar Constantin Horbovanu izbuteşte, în conturarea ei, să sugereze şi eroismul, şi martiriul bietei societăţi omeneşti, din care toţi facem parte, indiferent de amăgirea care ne dă putere de viaţă (politicieni, artişti, sportivi, funcţionari, slujbaşi – doar un statul conjunctural, care ne împiedică să ne desluşim, fiecare în parte, aşa cum suntem). Şi tocmai de asta, pe bună dreptate sublinia prozatoarea Gabriela Teişanu, cea care l-a „uns” Senior al Scrisului Bucovinean, că umoristul Constantin Horbovanu este un contribuabil la starea generală de fericire, cioplind zâmbete chiar şi în materialele care, aparent, nu sunt propice zâmbetului. O poţi face doar dacă eşti ursit, doar dacă te-ai născut cu un suflet proaspăt şi plin de căldură, doar dacă te fascinează lumina până într-atât, încât să simţi nevoia, precum un ţăran din poezia lui Mircea Streinul, să iei în braţe snopi din soarele care ţi-a năvălit în ogradă şi să-i împrăştii prin câmpuri şi fâneţe.
Am observat, astăzi, o oarecare sfiiciune la Constantin Horbovanu faţă de dimensiunea poeţilor Constantin Hrehor şi Alexandru Ovidiul Vintilă, adevăraţi „aristocraţi ai simţirii”, deşi în firea lui omenească, dar şi în cărţile pe care le-a scris şi publicat până acum, eu şi mulţi alţii am desluşit aceeaşi nobleţe, cu care te naşti, fără să o poţi contraface vreodată. Constantin Horbovanu înseamnă, în literatura din acest nord de ţară românească a Moldovei, o fereastră deschisă, prin care nu conteneşte să strige: „Oameni, vă iubesc!”.
