Comori bucovinene, sub colbul ignoranţei

*

Există, printre ignoratele mărturii bucovinene, şi nestemate ale comorii româneşti de cântece naţionale, care nu pot fi spulberate de timp, precum acest “Bordeiaşul”, “cântec vechi” (u, de la “vechiu”, nu se citea, aşa cum nu se citea nici cel de la “desculţu”, din ultimul vers), care diferă discret şi de “Bordeiaşul” lui Gheorghe Zamfir, dar şi de cel al lăutarilor din Chişinău. Astfel de cântece, care ne conturează şi ne sublimează identitatea reală, au dreptul la reîmpământenire.

*

Când vom fonoteca, după portative, aceste două cântece (vi-l prezint şi pe următorul, imediat), va trebui să apelăm şi la vocea inconfundabilă a lui Constantin Irimia. Ulterior, vom încredinţa aceste cântece vechi satelor noastre, care au îndreptăţirea de a le cânta în orice formulă de orchestră, inclusiv cu orgă, şi în stil propriu, chiar modernizând fraza muzicală, cu condiţia să preia şi din cântecele pe care le-au zis, odinioară, strămoşii locului, ai baştinei lor.

*

Al doilea cântec, pe care îl cunoaşteţi drept creaţie folk a lui Doru Stănculescu, este şi mai vechi:

*

*

Ştiu că sunt mulţi potrivnicii demersului meu, ştiu că nu am nici o legătură cu muzica, dar mă pârjoleşte lăuntric dorinţa de a-mi asculta străbunii, încât, aflându-le mărturiile, o să-i tot aduc în contemporaneitatea mea, ca să-mi şoptească despre vremurile lor prin arcuşul lui Răzvan Mitoceanu şi prin corzile ţambalului lui Petrică Oloieru. În fond, dacă tot nu o face nimeni, vreme de multe, multe decenii, de ce nu aş îndepărta eu colbul ignoranţei de pe Calea Străbunilor?