co
COMĂNEŞTI
Atestat documentar în 3 august 1601, când, cu întăritura lui Ieremia Movilă, Vâscan Dobrenchi primeşte uric pentru o parte din satul Comăneşti, „care este pe Soloneţ, în ţinutul Sucevei, cu loc de iaz şi de moară la pârâul Soloneţul Mic şi la Botăşana, şi cu pometuri şi cu lazuri, satul Comăneşti izbuteşte, în mod aproape miraculos, să-şi păstreze statutul răzeşesc, până aproape de venirea austriecilor, doar jumătate de moşie încăpând pe lacomele mâini călugăreşti.
În 7 decembrie 1739, când membrii familiei Gafenco, Ursuleţ şi Volcinschi împart între ei moşiile rămase de la strămoşii lor, a şasea parte de sat Comăneşti aparţinea lui Miron Gafenco.
Jumătate de sat, cea pe care Ghedeon şi Ghelasie, feciorii lui Sabin de Comăneşti, o vând, în 22 septembrie 1742, pentru 175 lei, lui Iuon Dociul, va rămâne în proprietatea Tăutenilor, în vreme ce jumătatea cealaltă ajunge, odată cu dania Antimiei şi a lui Teodor Braha (a şasea parte din sat), pe mâna călugărilor de la mănăstirea Homor, care se angajează ca, în fiecare an, pe 8 noiembrie, să-i pomenească pe cei doi soţi.
În 8 ianuarie 1756, Ion Dociul dăruieşte o parte de moşie, pe Soloneţ, nepotului său, Simion Tăutul de Comăneşti, care o va dărui, la rândul său, în 26 iunie 1760, nepotului său, Simeon Tăutul de Comăneşti, moşia venindu-le din partea lui „Pătraşco Simionel sterpul”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Comăneşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „38 – toată suma caselor”, însemnând 5 femei sărace, 2 mazili, 2 ruptaşi, 2 popi, 1 ţigan, 6 argaţi ai mazililor şi ruptaşilor şi 20 birnici. Cătunul Liuzii Homorului avea 10 case, cu tot atâtea familii de scutelnici ai spătarului Enăkaki Cantacuzino.
În 1774, satul Comăneşti avea 31 de familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Vicovelor, avea 2 mazili, 3 popi şi 37 familii de ţărani, numărul gospodăriilor ajungând, în 1784, la 66.
În 12 decembrie 1792, Simion Tăutul lasă, prin testament, jumătate din sat şi din moşia Comăneştilor feciorilor săi, Ion şi Costache Tăutul.
În 10 ianuarie 1829, feciorii lui Ion Tăutul, Mihalachi şi Vasile, vând partea lor de sat şi de moşie lui Gheorghe Flondor, pentru 400 ducaţi împărăteşti.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Comăneşti, înălţată, în 1772, de mazilul Simion TEUTUL, cu filială în Liudi Homora, unde exista biserica Sfântul Mihail, adusă din Stulpinani, în 1833 şi reînzestrată, în 1893, cu iconografie adusă de la Pârteştii de Jos, îl avea patron pe George de FLONDOR, preotul administrator Ambrosie COMOROŞAN ocupându-se de 1.332 enoriaşi, numărul acestora ajungând, în 1876, sub privegherea aceluiaşi paroh, la 1.846 suflete. În 1907, sub patronajul imperial, dar şi sub cel al evreului Nathan STANGER, altarul bisericii din Comăneşti era slujit de parohul George GEORGIAN, născut în 1844, preot din 1870, paroh din 1880, de preotul cooperator Tit GEORGIAN, născut în 1872, preot din 1899, cantor fiind, din 1853, Vasile VASILOVSCHI, născut în 1830.
La Comăneşti funcţiona, din 1885, o şcoală cu 2 clase, o alta, tot cu 2 clase, fiind deschisă, în 1887, la Liudi Homora .
În 15 decembrie 1886, la Liudi Humora (Comăneşti), pe la orele 8, seara, a fost prădat Mendel Izg Rosenstreich, pe când cârciumarul evreu se afla la maă. Cei patru hoţi, înarmaţi cu o puşcă ruginită şi îmbrăcaţi munteneşte, l-au prins pe Vasile Stratău, sluga cârciumarului, şi l-au legat cu mâinile la spate, apoi au furat 70 florini, tutun, tabac, hârtie de ţigară, plus două şipuri cu rom şi cu rachiu .
În 1890, comuna Comăneşti avea 1.247 locuitori. Primar era Teodor Gafenco, paroh – George Georgian, cantor bisericesc – Vasile Vasilovschi, iar învăţător – Vasile Stănescu.
Cabinetul de lectură „Unirea” din Comăneşti s-a înfiinţat, în 8 februarie 1903, cu 75 membri, sub preşedinţia lui George BOCANCE. Din comitetul de conducere mai făceau parteIoan COTLEŢ (vicepreşedinte), Pastei ŞANDRU (secretar), Ştefan MAIERAN (casier), Teofil CONSTANTINESCUL (controlor), Ioan CONSTANTINESCUL (bibliotecar) şi Mihail MORARIU (econom) .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la comăneştenii Varvara CONSTANTINESCU (20 ani în 1907) şi Ioan CIUHAN (fără vârstă menţionată, în 1907).
La Comăneşti, satul vizitat adeseori de întâiul pictor român al Bucovinei, Epaminonda Bucevschi, care avea o soră, măritată cu preotul din Comăneşti, s-au născut soprana Octavia LUPU-MORARIU (2 septembrie 1903) şi pictorul Alexandru IACOBAN (28 mai 1910).
COMĂREŞTI
Satul este atestat documentar din 3 august 1610, zi în care Ionaşco, Todosca şi Toader, copiii lui Pătraşco, strănepoţii lui Vasile Machidon cel Bătrân, vând a patra parte de sat Comăreşti, pentru 120 taleri de argint, lui Zaharia, fiul popei Iuon, şi nepotului său, Nichita, şi ei strănepoţi ai lui Vasile Machidon. În 1640, Zaharia şi Nichita vor cumpăra, cu 20 taleri, „ocina de Comăreşti din vatra satului, din cămp şi lazurile cumpărate” de la Ioana, nepoata Salominei, strănepoata lui Gribincea de Comăreşti.
În 29 mai 1620, un răzeş, Machidon din Comăneşti, este martor la vânzarea satului Bahrineşti.
În 21 august 1687, Dumitraş Langă, fiul lui Constantin şi nepotul lui Langă cel Bătrân din Comăreşti, vinde lui Leon şi lui Gheorghe Goian, pentru 15 bani de argint, „o vacă cu viţel, socotită la 8 lei bătuţi…, poiana ce se cheamă Gura Heleşteului, a doua, în deal, în dreptul celei dintâi, a treia, însă sub oblasul cel de sus, apoi a patra, sub mocir, care se cheamă Locică”.
În 20 septembrie 1695, Ion Lastiuca zălogea lui Ion Vlădescul, pentru 11 lei bătuţi, „partea lui Machidon din sat din Cumăreşti ce este pre apa Siretului”.
În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.
În 22 iulie 1758, Toma, nepotul lui Dumitraşco Lastiuca, moşteneşte jumătatea de sat Comareşti, pe care bunicul său o cumpărase de la Vasile Gribincea.
Popa Iftimie din Călineşti şi fraţii săi moştenesc de la bunicul lor, Zaharie, o jumătate şi o optime din Cumăreşti, în 25 ianuarie 1760, părţi confirmate şi în 15 martie 1762, când Alexandru Vasilco, fiul lui Ion Vasilco, stăpânea a opta parte din sat, Gheorghie Răpta – a patra parte, care fusese a lui Ivaşco Ţăntă, care se trage din Toader Iuraşco mare paharnic.
În 20 iulie 1763, se cercetează o ceartă între răzeşi, „zicând Vasile Brahă cu Răpteştii că au părţi de moşie la Comăreşti… de la moşul lor, Ivaşco Ţintă şi Solomona, care Ţintă avusese două fete cu Solomona, anume Mariana, căsătorită cu Tăutul, din care se trag Lupulenco, Răpta şi Vasile Brahă, şi a doua fată, Sofronia, fosta soţie a lui Stratea, care a făcut pe Cârste, părintele lui Nicolai”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Comăreşti din Ocolul Berhometelor „10 – toată suma caselor”, însemnând toţi atâţia birnici.
În 1774, satul Comăreşti avea 14 familii, iar în 1775, conform evidenţelor lui von Spleny, dar împreună cu Storojineţ, 1 mazil (Gheorghe Flondor), 1 popă şi 42 familii de ţărani, numărul acesta sporind, până în 1784, la 82.
În 27 septembrie 1775, un sfert din satul Comăreştii est revendicat de fraţii Iuon şi Vasile Veriha şi de Vasile Onciul, care primiseră moşioara de la bunica lor, Paraschiva, fata lui Lupul Tăutul, dar o vedeau împresurată de Gligoraş Reus din Igeşti, care susţinea că ar moşteni partea aceea de sat de la unchii lui, Tănasie Răpta, Gheorghe Răpta şi Gavrilaş Lupulenco, care îl zălogiseră lui Mihalachi Calmuţchi, în contul unui împrumut de 110 lei, iar el, Reus, ar fi răscumpărtat sfertul de sat.
În 18 februarie 1781, Gligoraş Volcinschi şi jupâneasa Ileana, cumnatul lui, Costaş Bohatiriţ şi jupâneasa Nastasia (Ileana şi Nastasia erau fetele lui Vasile Brahă şi ale jupânesei Maria, deci nepoatele lui Iuon Lupulenco) vindeau partea de moşie primită de la mama jupâneselor, Maria, pentru 250 lei, lui Iuon Mitescul căpitan şi jupânesei lui, Casandra.
În 10 septembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, protopopul Iftimi Baloşescu declara că stăpâneşte, împreună cu rudele sale, o jumătzate de sat Comăreşti, iar din cealaltă jumătate, cinci optimi dintr-un sfert. Vasile Coce stăpânea o optime din sat, zestrea soţiei lui, fata lui Vasilco, cel care cumpărase moşioara de la Isac Goian; Vasile Onciul şi rudele lui stăpâneau o optime şi o şaisprezecime, parte baştină (zestrea soţiei lui, Paraschiva, fata lui Lupul Tăutul), parte cumpărătură, iar căpitanul Iuon Mitescul stăpânea şaisprezecimea de sat pe care o cumpărase, cu 250 lei, în 1781.
În 1 noiembrie 1797, Tănase Răpta de Comăreşti avea să lase copiilor lui, Aniţa, Ion, Ileana, Iftimia şi Mihalachi (partea fetei moarte, Cârstina, îi revenea băiatului ei, Ion), moşiora lui din Comăreşti şi din Vilauce.
Toader Lastiuca va lăsa moşioara, după o judecată, vărului său, Ilaş Lastiuca din Căbeşti, fiul lui Ştefan Lastiuca, în 10 august 1798.
Partea de sat a lui Gheorghe Răpta va fi moştenită, în 25 noiembrie 1827, din voinţa văduvei sale, Paraschiva (născută Buţura, fata Mariei Buţura din Ivancăuţi), de copii lor, Safta şi Casandra, care moşteneau şi 50 stânjeni la Bănila Moldovenească, în lungul hotarului Ciudeiului, până în hotarul Jadovei.
În 18 februarie 1806, Mihalachi Răut şi Vasile Ciornii vindeau lui Sămon Grigor von Turcul părţile lor de moşii în Comăreşti pe Siret, „din hotarul Bobiştilor păr-în hotarul Bănilii moldoviniaşti, care să tragi… di pi maica loar, anumi Marie, soră bună cu Toma Barnaovschi, din stâlpul lui Dumitraşco Lastivca”.
Prin testamentul din 25 iunie 1820, Ilie Baloşescul din Stăneşti pe Siret lăsa soţiei sale, Măriuca, şi copiilor lor, Catrina, Ştefan şi Vasăli, moşia din Comăreşti, „adică heleştu şi moară şi altele, care am în stăpânire cu fraţii”.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Comareşti, ctitorită, în 1812, de George de BALOŞESCUL, sfinţită în 1817 şi restaurată în 1884, cu 358 enoriaşi, patronată de Dimitri de VASILCO, era slujită de preotul Nicolai MITROFANOVICI. În 1876, patroni ai bisericii, care servea şi enoriaşii din Slobozia-Comareşti şi din Fântâniţa, erau Constantin de BALOŞESCUL şi Nicolai de VASILCO. Parohul Iakob GROMNICKI păstorea peste 1.761 suflete. În 1907, patroni ai bisericii erau Constantin şi Ioan de BALOŞESCUL, precum şi evreii Anton KRAYGHER şi N. FRANKEL, paroh fiind Onufrei MALCINSCHI, născut în 1862, preot din 1899, paroh din 1905, care-l avea cantor, din 1899, pe Ioan ALBOTA, răzeş din Cuciurul Mic, născut în 1868.
În Comareşti funcţiona, din 1886, o şcoală cu 2 clase .
În 1890, Comăreştii aveau 956 locuitori, paroh fiind Teodor Şcraba, învăţător – Ioan Şcraba, iar primar – Dionisie.
CONIATIN
Sat de graniţă, aflat în apropiere de Putila, situat, pe Ceremuşul Alb, între Câmpulung Rusesc şi Iabloniţa, cu populaţie huţănească, din 20 mai 1762, când egumenul Putnei, Vartolomii, încurajează exodul huţănesc spre proprietăţile mănăstireşti, Coniatinul avea, în 1774, 94 familii de huţani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 119.
În 8 iulie 1793, Vasile Balş vindea lui Iacob Romaşcan un sfert din satele Coniatin, Stebnic Iabloniţa şi un sfert din Ispas.
În 24 iunie 1795, când se împart moşiile lui Mihalachi Giurgiuvan, conform voinţei sale testamentare, „parte din Conetin” rămâne văduvei sale, Maria, fata lui Ioniţă Potlog.
În 1843, biserica Sfântul Vasile din Coniatin, cu 830 enoriaşi, patronată de Mihail de ROMAŞCAN, Ioan de GAFENCO şi Grigore de AIVAS, avea neocupat postul de paroh. În 1876, patron al bisericii era Gudenus GORDIAN, paroh fiind Vasile HIMEN, numărul enoriaşilor rămânând aproximativ acelaşi (859). În 1907, comuna bisericească Coniatin şi Semacova, cu biserică în Coniatin, număra 1.199 enoriaşi, patron al bisericii find Ladislaus Graf BAWOROWSKI. Paroh în Coniatin, dar şi în Iabloniţa, era Ştefan HALIP, iar cantor, din 1902, Vasile TOUSTIUK, născut în 1872.
În Coniatin funcţiona, din 1884, o şcoală cu o clasă .
În 1890, comuna Coniatin avea 1.091 locuitori. Primar era Vasile Charabanovici, paroh – George Daşchievici, iar cantor bisericesc – Teodosie Şcraba.
Situat la poalele munţilor Chicerele Roşişnei, Maximeţ, Pleta şi Semacova şi ale dealurilor Bulenca, Hliboca, Lipovăţul, Pohar şi Volşineţ, Coniatinul avea cinci părţi de sat, Chicera, Hliboca, Kipovăţ, Roşişna şi Seneţa, precum şi trei cătune, Hliboca, Pleta şi Semacova.
CORCEŞTI
Satul lui Sima Corcea, de lângă Cupca, întărit lui Sima, de Ştefan cel Mare, în 1462, Corceşti pe Cozancea, învecinat cu Pătrăuţi pe Siret, Frătăuţi, Târnauca şi Cupca, menţionat printre proprietăţile mănăstirii Dragomirna, în 22 martie 1654, devine selişte pustie, în veacurile următoare, apoi, ca moşie, pe jumătate, a mănăstirii Dragomirna, se populează „cu câteva case împrăştiate” abia din 1783, când va fi colonizat cu 76 familii de ruteni.
În martie 1785, 18 familii de ruteni s-au mutat, din Bălcăuţi, la Corceşti, biserica satului, construită din lemn, în 1807, fiind sfinţită, cu hramul Sfântului Vasile, în 1 ianuarie 1808.
În 1843, biserica Sfântul Vasile din Corceşti, construită în 1815, restaurată în 1848-1850, cu 712 enoriaşi, era slujită de preotul Petre IANOVICI. În 1876, paroh era George HNIDEI, care păstorea peste 1.108 suflete. În 1907, paroh era Dimitrie GRAMATOVICI, născut în 1867, preot din 1898, paroh din 1905, cantor fiind, din 1900, Parftenie TCACIUC, născut în 1858.
La Corceşti funcţiona, din 1888, o şcoală cu 2 clase .
În 19 octombrie 1884, a fost inaugurată prima şcoală din satul Corceşti.
În 1890, satul Corceşti avea 1.226 locuitori, primar fiind Petru Şchipor, preot – Leon Zugrav, învăţător – Ştefan Sorocean, iar cantor bisericesc – Parfenie Tcaciuc.
CORLATA
Una dintre „ocinile lui Corlat” de pe valea Moldovei, singura care-i mai păstrează numele, Corlata, împărtăşeşte, din 13 septembrie 1473, soarta Berchişeştilor, cu care se şi contopeşte, mai ales după anul 1577, când ambele ajung sub stăpânirea călugărilor de la Moldoviţa.
Între anii 1762-1772, se stabilesc la Corlata ardelenii Toma TRINŞAN (Bârgău), Ion MINTEAN (Mintiu), Axentie BUBURUZĂ (Bârgău), Vasile DONISĂ (Rodna), Sava MĂGARIU (Leşu Ilvei), Vartolomei HUSAR (olar din Leşu Ilvei), Damian MORARIU (Leşu Ilvei), Vasile VOLA (Leşu Ilvei), Valentin VARGĂ (Rodna), Ion BÂRGĂUAN (Leşu Ilvei), Gavril PERSIEC (străbunul neamului Piersic, din Leşu Ilvei), Vasile şi Iacob BARTOŞ (Bârgău), Alexie, Simion şi George SAMSON (Leşu Ilvei), Filip MINTEAN (Mintiu), Ioniţă BORŞ (Bârgău), Ioniţă BUDU (Bârgău), Maftei BÂRGĂUAN (Bârgău), Petru, Florea şi Axenti BUBURUZĂ (Bârgău), Nicolae CONDREA (Bârgău), Ioniţă IANUŞ (Ilva Mică), Constantin ŞTEFAN (Ilva Mică), Vasile ŞOBREA (Ruşii Bârgăului), Andrei SERITON (Ruşii Bârgăului), Ursu FARINOI (Rodna), Vasile MORARIU (Leşu Ilvei), Mihai VOLA (Leşu Ilvei) şi Ilie CONDREA (Bârgău).
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Corlata, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 7 femei sărace, 1 ţigan, 1 nevolnic, 1 dascăl, 2 case pustii şi 34 birnici.
În 1774, Corlata avea 34 familii, 32 familii fiind, deci, provenite din Ardeal iar 2 familii fiind cele ale preotului şi cântăreţului bisericesc, numărul familiilor scăzând, în 1775, la 1 popă şi 25 ţărani, dar ajungând, în 1784, la 60 de familii, după colonizarea, din 1778, cu alte 12 familii de emigranţi transilvăneni, şi anume: George, Iosif şi Ioan ZABUDAŞ (Bungard pe Someş), Ion ARDELEAN (Cuşma, Năsăud), Andrei TRIFAN (Chiochiş, Năsăud), Mihai MICULĂ (Şieuţ, Cluj), Dumitru RUSU (Şieuţ, Cluj), Simeon BOCA (Şieuţ, Cluj), Simeon ONUŢ (Şieuţ, Cluj), Lazar BURTĂ (Şieuţ, Cluj). Lupu TRIFAN (Şieuţ, Cluj) şi Ilie ILOVAN (Şieuţ, Cluj).
În 1843, biserica Sfântul Mihail din Corlata, cu 310 enoriaşi, înălţată în 1777, restaurată în 1826 de Matei CĂPITANUL, avea postul de preot vacant. În 1876, când biserica din Corlata era filială a comunei bisericeşti Berchişeşti şi Corlata, cu 1.739 enoriaşi, paroh era, ca şi la Berchişeşti, Mihail IEREMIEVICI, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1853. În 1907, biserica poartă hramul Sinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, paroh fiind acelaşi Mihail Ieremievici, cantot fiind, din 1900, Anania VELEHORSCHI, născut în 1873.
În 1890, Corlata avea 679 locuitori, primar fiind Ioan Buta, iar învăţător – Vasile Clipa, deşi şcoala din Corlata, cu 2 clase, urma să fie deschisă din toamna anului 1891 .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la corlăţeanul Tanasi MAZERE (30 ani în 1914).
CORNU LUNCII – STELENEŞTI
Numit, până în 1775, când a fost rupt în două de graniţa Bucovinei, Stanileşti, Stenileşti sau, mai în vechime, Stăniga, pentru că pe vatra lui se afla „biserica de la Sluga Stan”, din lemn, menţionată, în 11 iulie 1428, printre primele 50 de biserici din „ţinutul Sucevii”, închinate, de Alexandru cel Bun, mănăstirii Bistriţa, Cornu Luncii are o istorie adevărată abia din 1775, deşi are parte de atestare documentară încă din 16 februarie 1424, când Stăniga intra în uriaşul patrimoniu latifundiar al popii Iuga, fratele lui Sluga Stan Fultic, dar şi al lui Nan.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Sasca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „38 – toată suma caselor”, însemnând 20 scutelnici ai banului Ştefan Sturza, 6 femei sărace, 3 nevolnici, 5 case pustii şi 4 birnici.
„Zastavna” de la Cornu Luncii este amintită ca loc de trecere în Moldova şi în 25 aprilie 1847.
La Cornu Luncii s-au născut medicul Irimie BISTRICEANU (25 aprilie 1896) şi prozatorul Constantin BLANARU (14 februarie 1940).
COROVIA
Un laz „numit Onica”, aflat la confluenţa pâraielor Pietrosul şi Corovia este menţionat în hotarnica Mihalcei din 4 octombrie 1732, ca moşie a mănăstirii Puna.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Corovia „34 – toată suma caselor”, însemnând 9 scutelnici ai paharnicului STURZA (Ion sin TOADER, Grigoraş brat ego, Dumitraşcu brat ego, Toader rus, Andrei CIUMAK, Ion CIMPOEŞ, Gavril zet CIMPOEŞ, Vasile CHIPER şi Vasile HALUNGA), 13 scutelnici a starostelui cernăuţean HERESCU, fratele episcopului de Rădăuţi (Georgii zet HALUNGĂI, Neculaiu dohotar, Ştefan sin rotar, Toader sin GABUR, Andrieş zet HALUNGEI, Ion zet PĂLADE, Toader HALUNGA, Pălade sin GORCEA, Vasile merticar, Andrei rotar, Sandul a babii, Tudose rus şi Mihălache rotar), 6 scutelnici ai capichihaii (Ion sin rotar, Simion SPÂNU, Grigoraş rus, Tănasă sin GABOR, Neculaiu rus şi Ion MANEGA), 3 scutelnici ai mănăstirii Putna (Ion morar zet PEPELE, Georgii HALUNGA prisăcar şi Iftemii GABUR) şi 3 scutelnici ai paharnicului LIMBO ( Ursul CIOLAC, Ştefan brat Andrieş şi Petre rus).
Aflat pe pârâul Corovia, mai jos de Mihalcea, între Cuciurul Mare, Voloca, Molodia şi Ceahor, în sud-estul Cernăuţilor, satul Corovia avea, în 1774, 29 familii ţărăneşti, numărul lor sporind la 32, în 1775, şi la 170, în 1784.
În 1843, biserica Sfântul Mihail din Corovia, înălţată, în 1818-1822, de Petru GABORA, şi sfinţită în 1824, cu 932 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Petre VORONCA. În 1867, a fost ridicată o biserică nouă, hramul fiind schimbat (Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril). În 1876, cei 1.274 enoriaşi erau păstoriţi de parohul Ştefan NICHIFOROVICI. În 1907, paroh era Nicolai MITROFANOVICI, născut în 1840, preot din 1873, paroh din 1886, cantor fiind, din 1878, Ieremie BUZDUGAN, născut în 1851.
În Corovia funcţiona, din 1857, o şcoală cu 4 clase .
Sat în toatalitate românesc, şi în 1910, Corovia avea, în 1890, 1.481 locuitori. Primar era Vasile Chiperi, paroh – Nicolai Mitrofanovici, învăţător – Dionisie Paulovici, iar cantor bisericesc – Ieremie Busdugan.
COSMINUL
Satul care dă numele codrului legendar, pe care polonii aveau să-l numească „înspăimântătoarea Bucovină”, Cosminul, „care acum se numeşte Molodia”, cum declara egumenul Putnei, în 1782, a fost dăruit mănăstirii Putna, drept selişte pustie, în 3 aprilie 1488.
Bătălia de la Codrul Cosminului, descrisă de Grigore Ureche, a dat celebritatea locurilor pentru totdeauna. „Într-aceia Albriht, craiul leşesc, fiind de inimă rea bolnav, a dat semn de întors înapoi, de care semn erau toţi bucuroşi să-l auză, să să întoarcă de la atâta flămânziciune la casile lor. Şi în 19 zile ale lui octombrie (1497), joi, s-a întors craiul de la Suceava şi s-a apucat de cale. Ci nu s-a întors pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era ţara intreagă, spre Codrul Cozminului.
Simţind, deci, Ştefan vodă că craiul n-a luat urma pre unde venise, ci spre codru, îndată au trimis după dânsul de l-au pohtit să nu ia pre aceia cale, spre codru, ci pre urmă, pre unde venise, că făcând într-alt chip, văzând ţara paguba ce să va face de oastea leşască, nu vor răbda, ci vor vrea să-şi apere ale sale, de unde toate să vor aţâţa de iznoavă spre vreun lucru rău, carile va strica şi pacea. Ci craiul mai bucuros fusese să meargă di dereptul, să iasă în ţara sa şi n-au băgat în samă, ci ş-au păzit calea spre Codrul Cozminului. De care lucru fiind înhierbântat Ştefan vodă de război, socotind că are vreme de a-şi răscumpăra strâmbătatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea veche o au călcat-o, care avusese domnii Moldovei cu craii leşăşti, ce şi jurământul şi şi pacea ce legase atunci, de curând, aşezându-să să să întoarcă pe urmă, pre unde şi venise, deci îl aţâţa ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea şi oastea sa toată gata strânsă şi odihnită, văzând dobânda di pre cei flămânzi şi slăbiţi, a trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să săciuiască pădurea, să o înţineaze, ca să o poată porni asupra oştii, dacă vor intra în pădure. Iară el, cu toată oastea, a intrat după dânşii şi cu doao mii de turci. Şi, a patra zi, i-a ajuns în pădure, joi, octomvrie în 26 de zile, luând ajutoriu pre Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a sfântului marelui mucenic Dimitrie, şi, lovindu-i de toate părţile şi oborându copacii cei înţinaţi asupra lor, multă oaste leşască a pierit, unii de oşteni, alţii de ţărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alţii de copacii cei înţinaţi. Aşa pierzând puşcile, lăsând steagurile care toate le-a adunatu Ştefan vodă şi ei cine cum au putut, în toate părţile s-au răşchirat prin păduri, de au scăpat puţini afară. Şi însuşi craiul cu puţini rămăsese, strângându-să s-au adunatu într-un ocol, la sat, la Cozmin. Şi de acolo, bulucindu-să, au tras spre Cernăuţi. Iară oastea lui Ştefan vodă, cu dânşii mergându împreună, să bătiia şi să tăia. Ci şi acei puţini, ce ieşisă din codru, n-ar fi scăpat, de nu s-ar fi încurcat ai noştri în carăle crăieşti şi în carăle altor boieri, de le-au dat vreme de au ieşit.
Şi acolea veni veste lui Ştefan vodă, că vine şi altă oaste leşască, într-ajutoriu craiului. Atuncea au chiemat pre Boldur, vornicul, şi i-a dat lui oaste de ajuns şi a trecut Prutul împotriva acei oşti, sâmbătă sara. Şi duminică, dimineaţa, octovrie 29 zile, le-au dat războiu şi pre toţi i-a răsipit îndată şi i-a topit, cu ajutoriul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă, şi mare moarte şi tăiere s-a făcut atuncea în oastea leşască, la locul ce să chiiamă Lănţeştii, satul. Şi nimica n-a ştiut craiul de venirea acei oşti, nici de pierirea lor.
Şi într-aceiaş duminecă, trecând craiul Prutul, la Cernăuti, iarăşi fu lovit de oastea lui Ştefan vodă, de i-au răsipit şi i-au tăiat, de-abiia au scăpat însuşi craiul cu puţină oaste de a sa. Deci, trecând craiul spre ţara sa, pre multe locuri i-au lovit ai noştri, ales pre craiul, că mazurii, întorcându-să să dea războiu şi să apere pre craiul şi pre cei scăpaţi dintru acel pojar, au dat asupra lui Boldur, vornicul cel mare, pre carile îl trimisese Ştefan vodă împotriva acei oşti leşăşti, ce veniia într-ajutoriu craiului, şi mare moarte au făcut într-înşii. Şi la sat la Şipinţi puţini au scăpat din oastea de era strânsă pre lângă craiul. Deci craiul, cu multă nevoie strecurându-să, a tras la Sneatin şi, de acolo, a slobozit oastea pre acasă, de cătă rămăsese, iară el s-a dus la Liov”.
În 1775, Cosminul, împreună cu Mologhia, cu care formează un sat, şi cu Ceahorul, avea 2 popi, 133 ţărani, 1 umblător, 1 arnăut şi 1 baran.
În 16 octombrie 1784, mănăstirea Putna vinde satul Cosmin unor greci.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Mologhia, sat care avea, încă din 1843, o şcoală trivială cu 6 clase, era slujită de preotul administrator Dimitrie SEMACA, numărul enoriaşilor fiind de 2.040. În 1876, paroh era Vasile MANDICEVSCHI, preot cooperator fiind Constantin COCA, parohia numărând 3.090 creştini ortodocşi. În 1907, paroh era Nicon TOMIUC, născut în 1844, preot din 1868, paroh din 1881, preoţi cooperatori fiind Ioan IANOVICI, născut în 1859, preot din 1889, şi Ioan VOROBCHIEVICI, născut în 1872, preot din 1901, iar cantor, din 1900, Mihail LESNIUC, născut în 1869 .
COSTÂNA
Sat străvechi ca şi Bălăceana şi, ca şi Bălăceana, populat, cândva cu câte o breaslă de meşteşugari saşi (dovadă toponimele Săsciori, din Bălăceana, şi Saşii, din Costâna), Costâna beneficiază de atestare documentară tot în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 42-a biserică, cu popă, la gura Costinei;… a 44-a biserică, cu popă, la Costina, la Dragomir Juratu”. În 1499, Ştefan cel Mare întăreşte mănăstirii Moldoviţa satul Saşi al Costânei, care, ulterior, va dispărea fără urmă.
În 3 martie 1507, ginerele lui Luca Arbure, vistiernicul Gavril Trotuşan, cumpără „satul Berindeşti, pe gura Costinei… şi moara pe Costina… cu bani 600 zloţi tătăreşti” de la descendenţii vornicului Onişor şi ai fratelui lui, Bâzdâga, cei doi fraţi, fiii lui Dragomir Juratu, fiind, practic, împreună cu părintele lor, moş-strămoşii costânenilor.
În 20 aprilie 1546, Petru Rareş dăruieşte mănăstirii Sf. Ilie jumătate din satul Costâna, „partea de jos, cu mori, care parte din jos a satului a fost a noastră din veci”. Cu siguranţă, partea aceasta de sat fusese confiscată de Ştefăniţă Vodă, de la vornicul Trotuşan, după uciderea lui Luca Arbure, iar ipoteza este susţinută de faptul că, în 26 aprilie 1581, fiii lui Isac Udre (alt ginere al lui Luca Arbure), Gavril şi Grigore, revendică partea de sat, intrată în stăpânire mănăstirească, dar Iancul Sasul dă câştig de cauză călugărilor, pe motiv că pe uricul Udreştilor scrie „satul Berindeşti, pe apa Costinii”.
Cealaltă jumătate de sat aparţinea răzeşilor, care, încet, încet, cer ieşirea din indiviziune, primul dintre aceştia fiind Dociul paharnic, costâneanul care cere divanului lui Vasile Vodă, în 19 aprilie 1641, „să se aleagă partea lui… de către alţi fraţi răzeşi, atât din vatra satului, cât şi ţarină” .
În 1649, un alt răzeş care ieşise din indiviziune, Ştefan ot Costâna, dăruia mănăstirii Sf. Ilie o livadă cu pomi şi o prisacă, situate pe Dealul Mare, loc lăzuit de el, „cu sapa şi focul”.
Din istoria Costânei nu putea lipsi, totuşi, zvânturatul neam al Murguleţilor, printre răzeşii satului numărându-se şi Ipatie Murguleţ, pe care-l moşteneşte Toader Murguleţ fost mare armaş, care, în 15 octombrie 1669, cerând uric de la divanul domnesc, susţine că „a şasea parte de Costăna s-au vinit în partea unchiului nostru Ipatii Murguleţ, cu vecinii şi cu tot venitul”.
În 1723, Măricuţa, sora lui Ştefan Murguleţ, moştenea după fratele ei a patra parte din moşia Costâna, „partea ce o ţine Abăza, cumpărată de la Cărca, feciorul Măricuţei”.
În 1774, Costâna avea 30 de gospodării, numărul lor sporind, până în 1784, la 98, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina apărând, în 11 noiembrie 1782, fraţii Ilie şi Ion Cărste, care revendicau o jumătate de sat.
În 1843, biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de CĂRSTE, cu 1.190 enoriaşi, patronată de Ianacachi de CĂRSTE („von Kriste”), avea postul de paroh vacant. În 1876, Nicolai de CĂRSTE moştenea drepturile şi obligaţiile patronale asupra bisericii din Costâna, cu 1.621 enoriaşi şi cu Ioan MANDAŞEVSCHI paroh. În 1907, paroh era George BERARIU, născut în 1854, preot din 1882, paroh din 1895, iar cantor, din 1904, Ilie NAHORNEAC, născut în 1878.
Şcoala din Costâna, cu 3 clase, funcţiona din toamna anului 1861 .
L-a Costâna s-au născut fraţii Vasile şi Ion Bumbac, primul, în 7 februarie 1837, celălalt, în 31 ianuarie 1843. Vasile Bumbac, profesor gimnazial la Cernăuţi şi Suceava, harnic traducător al poeziei latine, dar şi al celei eline, a fost recunoscut drept „poet al Sucevei”, încropind puzderii de versuleţe, inclusiv o epopee, „Dragoşiada”. Celălalt frate, Ion, om trufaş şi atentator la arta scrisului, a fost editorul gazetei „Aurora Română”, pe care a împestriţat-o cu nuvele mai mult sau mai puţin reuşite.
În 14 septembrie 1880, s-a născut, tot în Costâna, poetul Vasile Huţan, şi el extrem de prolific, ba chiar ceva-ceva mai talentat decât fraţii Bumbac.
În anul 1888, antistele comunal al Costânei, George Goian, preotul I. Mandacevschi şi bătrânii satului „au oprit hramul, punând străji şi jandarmi pe la intrări, ca să nu lase pe nici un străin în sat. Străjerii şi jandarmii, înţelegându-şi, la rândul lor, misiunea, pe toţi cei ce voiau să-i înşele, spunându-le că ei nu merg la hram, ci se duc la Suceava, îi petrecură frumuşel, prin mijlocul satului, până ce-i scoaseră de cealaltă parte de sat, afară. În felul acesta, după propria mărturisire a Costânenilor, le rămăseseră ca la vreo 6.000 florini în pungă” .
Însoţirea de păstrare şi credit, în sistem Raiffeisen, din Costâna s-a înfiinţat, cu 103 părtaşi, în anul 1901, sub direcţiunea lui Dimitrie cavaler de opovici, vicedirector fiind George Berariu, preşedinte – preotul Vasile Procopovici, iar vistiernic – Ioan Ferlievici. Cabinetul de lectură „Albina” din Costâna fusese înfiinţat, încă din anul 1896, cu 30 membri, cu 15 cărţi, 4 abonamente la gazete şi 12 florini avere, sun preşedinţia moşierului din comunăm, armeanul Dimitrie cavaler de Popovici, din conducerea acestei prime biblioteci săteşti făcând parte şi George Berar, şi Amfilochie Ţurcan.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Mafta ZVANCIUC (37 ani în 1908) din Costâna.
COSTEŞTI
Jumătate din satul Costeşti a fost dăruit de Constantin Movilă Vodă, în 7 ianuarie 1608, mănăstirii Pobrata, cealaltă jumătate fiind întărită, în 15 ianuarie 1617, copiilor lui Dumitru şi ai Antimiei Lenţa, Marca, Anghelina, Magda şi Miron. Din aceşti ujrmaşi ai lui Lenţa se desprind câteva neamuri răzeşeşti, care obţin, de-a lungul timpului, ieşirea din indiviziune pentru părţi din sat din ce în ce mai mici.
În 10 iunie 1650, Vasilie Lastiuca primeşte întăritură, de la Vasile Lupu Vodă, pentru partea lui Paholcea din Costeşti, care fusese zălogită pentru doar 10 galbeni.
În 28 iulie 1651, Nastasia, nepoata lui Ilea din Berbeşti, vinde moşioara ei din Costeşti, pentru 20 zloţi, lui Vasile Dumitraşcovici. În acelaşi an, dar pe 14 septembrie, Isac Cocoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, şi Ion Tudan îşi disputau posesia unui sfert din satul Costeşti în faţa Divanului Domnesc, câştig de cauză având, în cele din urmă, Isac Cocoranul, care, în 23 februarie 1663, lasă acel sfert de sat feciorilor lui, Constantin şi Săcuianul.
În 14 septembrie 1651, Isac Cucoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, se ceartă la Divan, pentru a patra parte din Costeşti, cu Ion Tudan, care apare singur la sorocul de o săptămână, stabilit de Vasile Vodă, şi are câştig de cauză.
În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.
În 25 octombrie 1717, Ilie Catargiu moşteneşte patrea de sat a lui Dumitru Calmuţchi.
În 20 august 1719, „Axana, nepoata Mstiţchii” findea lui Ion Otrublenca, fiul lui Vasilie Zahariciuc şi, deci, nepotul lui Zaharie, partea ei „de moşie din Căbeşti şi din Comăreşti, care parte de moşie este despre partea lui Ion Otrublenca, pe care el a moştenit-o de la mama sa, Vasilca, fiica lui Ionaşcu, nepoata Gribincei şi a lui Ionaşco… şi i-am mai vândut un laz, pe care l-a curăţit părintele meu, Miron Purcel, care laz este mai sus de Lucov al lui Gribincea, apoi merge până la hotarul Costeştilor şi peste hotarul Costeştilor, mai sus de lazul pe care l-a cumpărat Bohatir de la părintele meu”.
În 25 iulie 1729, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Mihai şi Gheorghe Lenţa, „ficiorii lui Niculai Lenţii, nepoţi de fată lui Ion Lihacinschi, strănepoţii lui Vasilev Dumitraşcovici… părţile de ocină şi cumpărătură şi danie din zapis ce ar ave ei la satu la Costeşti”.
În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… a şepte parte di satu de Costeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.
În 22 iunie 1754, Matei Ghica întăreşte răzeşilor Văsiian şi Tănasie Coval şi altor fraţi ai lor, „moşeni din Costeşti” jumătatea de sat stăpânită de Sandul Brânzanul, mazil de Rohozna.
În 12 iulie 1758, fraţii Sandul şi Toader Brânzanul vindeau, pentru 12 lei bani gata, lui Vasile Brahă, care mai avea o parte de moşie în sat, partea mamei lui, Măriuţa.
În 20 septembrie 1760, Mihai şi Aniţa Lenţa dădeau lui Alexandro Costriş, pentru o datorie neplătită de 20 lei, părţile lor din Costeşti, „care săntu cumpărate de strămoşu mieu”.
În 10 ianuarie 1768, pentru că bordeiele ţărăneşti din Costeşti erau făcute prin vecinătatea ţarinilor, Grigore Vodă Callimah, sesizat de egumenul mănăstirii Solca, i-a poruncit vornicului Constantin Kogălniceanu să adune toţi vecinii în vatra satului, unde să-şi facă alte bordeie.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Costeşti, moşie răzeşească, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Maftei, 2 dascăli, Dănilă şi Mihălache, 3 ruptaşi, Vasilie COMAN, Pătraş DRATFA şi Arsenii GAVRILESCUL, 1 umblător, Vasilii SĂNDULESCUL, 2 jidovi, Nosin şi Aizik, 2 văduve, Marie şi Acsinia, 33 călăraşi şi 16 birnici. Călăraşii de Costeşti erau: Dumitraş COŢIC chihai, Dumitraş COVAL, Vasili HRINCIUC, Ion DOLINSCHI, Grigoraş SCULICI, Vasili COŢIC, Ion CHISĂLIŢĂ, Ioniţă SĂNDULIAC, Ştefan COŢIC, Ion COŢIC, Tănasi COŢIC, Manoli MĂSÂIAN, Toader CHIRIICIUK, Enachii SCULEŞ, Ion ungurian, Ion sin PETRO, Vasili BĂNDAC, Ion CRURCA, Ion CECALĂ, Ion GAVRILIUC, Georgie MĂNĂILĂ, Costandin MANGUR, Ion ORICSUC, Irimie ŞERBAN, Toader VEZÂRCO, Ştefan CEDAŞ, Ion TOMICA, Andrieş ŞFEDUL, Ştefan HONCIAR, Costăn HRIHOR, Ştefan ANTONESCUL, Giorgie COŢIC şi Vasilie ŢOPA. Birnici erau Simion SĂVERIN, Toma MIRĂUŢĂ, Ştefan zet ego, Ştefan ZINA, Grigoraş PÂNTESCUL, Enachii PÂNTESCUL, Alecsa sin lui, Simion BRAHĂ, Vasili CIORNOHUZ, Toader MĂSĂIAN, Ion MASCIUK, Acsenti MANGĂR, Ştefan ungurian, Toader olar, Mihalachi CHERSÂN şi Severin sin popii.
În 1782, în faţa comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, neamul Tudan, reprezentat de Iuon, Toader, Maftei şi Dumitraş Tudan, declara că stăpâneşte un sfert de sat, parte moştenit din moşi, parte cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Noşa stăpânea alt sfert de sat, cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Popescul moştenea un sfert de sat, din care cumpărase Iuon Mitescul, ginerele lui Iuon Calmuţchi, două odgoane şi jumătate, adică 55 stânjeni; ultimul sfert de sat Costeşti aparţinea mănăstirii Pobrata. Căpitanul Iuon Mitescul era fiul lui Gheorghie Mitescul şi al Ioanei, fata lui Toader Holban armaş, nepotul lui Gavril Mitescul şi strănepot lui Pavel.
În 26 decembrie 1796, Niculai Grigorcea şi jupâneasa lui, Maria (Volcinschi), dăruiau feciorului lor, Ilie, părţi din satul şi moşia Costeşti.
În 1843, biserica Sfântul Mihail din Costeşti, construită în 1785, cu 1.799 enoriaşi, patronată de Udalricus von CINSKI, era slujită de preotul administrator Grigorie SARNAWSKI. În 1876, patron al bisericii cu 2.478 enoriaşi era Anton Ritter von KOCHANOWSKI de STAWCZAN, deci de… Stăuceni, paroh fiind Leon PALIEVICI. În 1907, sub patronajul lui Victor SARNAWSKI, paroh al bisericii din Costeşi, cu hramul dedicat celor doi sfinţi arhangheli, paroh era acelaşi Leon Palievici, născut în 1833, preot din 1861, paroh din 1866, cantor fiind, din 1902, Eusebie POPOVICI, născut în 1874.
Şcoala din Costeşti, cu 4 clase, funcţiona din toamna anului 1860 .
În 5 iulie 1941, câţiva săteni ucraineni, foşti membri LANC, i-au îmbrânit pe evreii din Costeşti într-un câmp de la marginea satului, de lângă casa lui Honceriuc, soldaţii români executând, atunci, 105 oameni. Ceilalţi, adică diferenţa de până la 420, au păşit pe drumul martiric înspre lagărele din Transnistria.
COŞNA
Deşi exista, în 15 februarie 1410, un stăpân pe acele locuri, Branco, care îşi avea păltinişul între Coşna Mică şi Coşna Mare, satul Coşna este unul relativ nou, menţionat în cadastrul Prefecturii judeţului Câmpulung din 1939, format din Bancu, Dealul Coşnei, Poiana Coşnei, Tebeleauca, pe locurile unor branişti câmpulungene din hotarul cu Ardealul.
În 1907, era menţionat, în cadrul comunei bisericeşti Poiana Stampii, Pilugani, Tatarul, Teşna, Romaneşti, Plaiul şi Muncei, un alt cătun, la fel de mărunt pe atunci, Gura Coşnei .
COŢMANI
Atestat încă din 6 iulie 1413, când Alexandru cel Bun întăreşte soacrei sale, Anastasia, „Coţmanul Mare, cu toate cătunele ce ţin de el, anume Suhoverhul, Hliveştii, apoi Valeva, până în pădurea care se cheamă Dumbrava”, avea să revină, după moartea Anastasiei, Episcopiei de Rădăuţi, care administra vechea necropolă domnească, în care voievodul îşi avea înhumaţi bunii şi străbunii.
În 26 august 1503, Ştefan cel Mare întăreşte Episcopiei din Rădăuţi „Coţmanul Mare, cu cătunele sale Gavrilăuţi, Hliviscea, Davidăuţi, Sadcău, Clivodinul, Bludna, Suhoverhul, Ceaplinţii şi Valeva”, Ştefăniţă Vodă adăugând la danie, în 6 octombrie 1520, „Rogozna şi o prisacă pe locul târgului Cernăuţi, acolo unde au fost stupii lui Grumază, pentru pomenirea mamei noastre, Stana”.
În 8 decembrie 1707, la cererea episcopului Ghedeon, Mihai Racoviţă Vodă scuteşte satul Coţman de plata solăritului.
În 13 aprilie 1737, Grigore Ghica Vodă dă instrucţiuni Marelui Căpitan de Coţmani referitoare la import-exportul de cai şi de vite, făcut de armenii polonezi, stabilind taxele încasate de el şi de subalternii săi: de 1 leu pentru fiecare cireadă care trece graniţa, vameşii – 1 leu, iar călăreţii care păzesc trecătoarea – 2 potronici de cireadă.
În 1741, Marele Căpitan de Coţmani primeşte poruncă să interzică polonezilor să mai treacă graniţa pentru a tăia şi lua lemne, pentru că „prea fără cale au făcut socoteală şi margine acia să fie foarte poprită de către Leşi”.
În 15 februarie 1754, Matei Ghica Vodă dă carte de volnicie episcopului Dositei Herescu pentru a supune la obligaţiile ce le revin, după obicei, pe călăraşii din Coţman şi Hlivişte. Iar dacă vor experima nemulţumiri călăraşii, Marele Căpitan de Coţman, care, atunci, era „Enacache, staroste de Cernăuţi”, îi va obliga pe călăraşi „ca tot căsariul să dea câte 2 lei pe an”.
Călăraşii de Coţmani încetează să-şi mai execute atribuţiunile militare începând cu 27 aprilie 1759, când Ioan Teodor Calimah îi lasă la vetrele lor, motivând că „în vremuri ca astea ţara are mai multă nevolie de birnici decât de slujbaşi”, iar scutirea de solărit, pe care o aprobă în 27 februarie 1761, nu vizează o posibilă reluare a atribuţunilor militare, ea fiind motivată de faptul că, în locul platei solăritului, foştii călăraşi „sunt de ajutor şi posluşanie Episcopiei de Rădăuţi”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Coţmani „137 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Ştefan, Ion şi Dumitru, 3 diaconi, Dumitraşco, Sandul şi Grigoraş, 3 dascăli, Vasile, Mihail şi Hrihor, 1 poroşnic ostavoi, Ihnat PETROVICI, 8 scutelnici ai poroşnicului, Dumitro FEUKO, Simeon FINKO, Vasile MURGOCI, Tănasă FEUCIUK, Grigoraş rotar, Ştefan COSOVAN, Toader CHIŞCAN şi Grigore rusul, 1 jidov, Iutko, 11 văduve, Paraschiva, Odochia, Lianka ruscă, Sofia ruscă, Sofia GAVRILOAI, Irina, TOCIOAII baba, Dochiţa baba, LUPUŞOAIA, Acsănia şi Gafia baba, 15 case pustii şi 92 birnici, şi anume: Neculai vornic, Ivan zet ROMAN, Ivan LUNGUL, Dumitru FACĂŞ, Ivan rusul, Georgi CRAVCIUK, Fodor vătăman, Vasile DOSTEIU, Ivan PAVLIUK, Mihail SCRIPNIC, Ion zet HARASIM, Harasim, Petre ROTAR, Ivan SINCO, Prodan PIVULIAC, Vasile sin diacon, Vasile CREŢU, Ivan FACĂR, Toader RĂZNIC, Ivan PINTEMA, Muţic rus, Fodor rus, Fodor ZADOBRIŢCHI, Petre LOICA, Neculai CULIC, Mihail PROCLECIUK, Vasile berar, Hrihor ungurian, Vasile DANIŞUC, Ivan văcar, Ivan SAUCIUK, Nichifor CUDRECIUK, Alecsa RUDEI, Ivan CUDRIC, Iacob BĂŞCHII, Vasile BĂŞCHII, Sârghii rus, Ivan LEVCUN, Ivan MOŞPANUC, Procopi rus, Georgi rus, Sârghii LEZEI, Vasile PRASCHII, Ivan PETRIVANCIUK, Sandul NASTASIACIUK, Ştefan CĂPĂŢÂNĂ, Sandul CANTEMIR, Dumitru CANTEMIR, Semen CANTEMIR, Ion zet CANTEMIR, Semen MARIŢUC, Andrinachi sin VASILE, Ştefan CANTEMIR, Georgi BUCĂTARCIUC, Vasile cojocar, Procop scripcar, Ştefan zet morar, Hrihor VEŞCIUK, Ivan MOŞIŞCIUC, Vasile rus, Ivan rus, Dumitraşco IORDACHIANCIUC, Grigoraş PIVULIAC, Ion POCLITAR, Coste rus, Neculai zet MALIC, Fodor TRIU, Ştefan CHIUCIUK, Andrei morar, Andrei BĂNULIAC, Timofei haidău, Ivan VOIUCO, Vasile rus, Georgi merticar, Vasile morar, Ştefan POCLITAR, Ilaşco cojocar, Matei bejenar, Vasile LIATOSKI, Ivan GULEVAN, Vasile FACĂS, Nicolai morar, Andrei SOMERCA, Vasile SOMERCIUK, Toma MAZUR. Matei FRANSKI, Toader pânzar, Simeon cojocar, Semen HUJNIK, Vasile rus, Iacob rus şi Pavel STASII.
În cătunul Suhaverca, existau 45 de case, locuite de 1 popă, Miron, 2 diaconi, Toader şi Andrei, 2 slugi ale Episcopiei Rădăuţilor, Neculai ROSCHIP şi Dănilă, 4 văduve, Irina, Maria URSULIASA, Palaghia şi Maria morăriţa, 11 case erau nelocuite, iar în celelalte 25 locuiau familiile birnicilor: Ivan vornic, Andrei rus, Toader CURLAT, Georgii brat ego, Iacob vătăman, Ursul sin văcar, Ştefan HORIŢCI, Costin MACCIUC, Ion brat ego, Ion DIMURCIAC, Timofti morar, Andrii DIMULIAC, MÂNDRIŞOR, Vasile IVANUC, Luchian rus, Vasile NEGOIŢĂ, Tănasă BĂETU, Ştefan GAVRILIUC, Alecsa zet MACSIN, Ion DEBLE, Andrei PRODAN, Sava zet PRODAN, Ion rus, Simion rus şi Fodor DREJCIAN.
În 1774, satul Coţmani avea 81 familii de călăraşi, numărul gospodăriilor ajungând, în 1784, în baza masivelor colonizări cu ruteni, la 177.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Coţmanii de Sus, cu 911 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Wassilie JUZARKOWSKI, în vreme ce biserica Sfântul Nicolai din Coţmanii de Jos, cu 924 enoriaşi, îl avea paroh pe Mihail VOROBCHIEVICI. În 1876, este menţionată doar biserica Sfântul Nicolai, cu 2.540 enoriaşi, paroh fiind Dimitrie GRIBOVICI. În 1907, la biserica Sfântul Nicolai, cu 3.954 enoriaşi, slujeau parohul Ştefan IVANOVICI, născut în 1832, preot din 1855, paroh din 1859, preotul cooperator Ioan SIMIGANOVSCHI, născut în 1861, preot din 1890, şi, din 1904, cantorul Zosim EUSTAFIEWICZ, născut în 1849.
O şcoală trivială moldovenească, cu 6 clase, funcţiona la Coţmani din 1788, o alta, cu 5 clase, din 1888, un gimnaziu inferior începând să funcţioneze, tot la Coţmani, din 1904 .
O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Ioan HOMIUCA, paroch şi protopresbiter în Cozman”, menţionează, printre familiile comunei, pe: preotul Eleuterie DAŞCHEVICI, SNIATINCIUC, Ion LOJUK, Nicolaiu BULANKA, Dumitru PAULINE, Michael ZUKOWSKI, Nicolaiu PERCHINSKI şi Nicolaiu DIACONIUC.
Colonizat puternic cu ruteni, Coţmanul a avut parte şi de o puternică infuzie evreiască, dar comunitatea s-a organizat ca atare abia în 1914, sub şefia lui Anschel, care-l avea ca adjunct pe Aron Weintraub, printre membri aflându-se Salomon Merdlinger, Samuel Fritz, Jakob Gruen, Chaim Schorr, Hersch Kreisberger, Leibisch Rosenblatt, Samuel Oberwaeger, Hermann Schulmann, Markus Stier, Schorr Abraham, Moise Tannenbaum, Alter Tennenblatt şi Hersch Zimmer. Rabin era Samuel Schaechter, urmat de David Fraenkel-Hager.
Comunitatea evreiască din Coţman, care cuprindea şi pe evreii din satele dijn jur, a avut o sinagogă şi un cimitir.
Dintre medicii evrei din Coţman, s-au bucurat de notorietate Josef Silber, mort în Transnistria, şi, mai ales, Benjamin Schorr. Din comunitatea evreiască din Coţman provin avocaţii Josef Sperber, Josef Wagner şi fiul său, Richard Wagner, Chaim Birnbaum, toţi trei morţi în Transnistria, Siegfried Herzan, Leo Auerbach, Arnold Auerbach şi Leopold Rieber, inginerii Philipp Herzan şi Elias Gaertner, bancherul Fritz, negustorii Mottel Binder, Schmuil Binder, Arie Awineri şi Leib Binder.
În vara anului 1941, au fost împuşcaţi evreii Uscher Rubin, Baruch Auerbach, fratii Schwarzkopf, fraţii Berl, Isiu Hecht, Hersch Spierer, cei doi fii ai lui Simon Schorr, Hersch Gaensler, Simon Rottenberg, Jakob Baer Schorr, Moise Chaim Schiffer şi Leib Nagler.
Printre cei deportaţi în Transnistria se numără Jakob Nathan Seidmann, Avraam şi Moise Hersch Seidmann, Ida Seidmann, Josef Herzan, Mailman Meier Schulmann.
CRASNA
Printre satele din nordul Moldovei, pentru care obţinea întăritură Stan Cupcici, stăpânul de la „Jicove”, în 15 iunie 1431, se număra şi jumătatea de sat şi de moşie de pe malul stâng al Sireţelului, înspre amonte, cumpărată de la Şandru Spătar, fiul lui Baliţă Mândricică, fratele lui Mihail de Dorohoi.
Moşia de pe malul drept a Sireţelului, dăruită mănăstirii Putna de episcopul Huşilor, Filohtei, care cumpărase locul „cu banii săi drepţi şi l-a dat mănăstirii pentru pomenirea sa şi a părinţilor săi”, situată mai jos de locul „de prisacă, la obârşia Crasnei, anume Hruzca”, dăruit de Ştefăniţă Vodă, în 30 iunie 1522, Episcopiei de Rădăuţi, a fost întărită mănăstirii, în 11 ianuarie 1613, de sângerosul Ştefan Tomşa al II-lea.
Moşia de pe malul stâng al Sireţelui, ajunsă în proprietea logofătului Gavrilaş Mateiaş, este lăsată moştenire, în 4 martie 1652, fetelor lui, Ileana comisoaia şi Alexandra visterniceasa, jupâneasa lui Gheorghe Ursachi.
Gheorghe Ursachi dăruieşte moşia fiului său, fostul mare sulger Dumitraşcu Ursachi, cel care avea să vândă părţile lui din Crasna, în 1 mai 1696, căpitanului Alexandru Ilschi („fost Liah de la Litva de oraşul Grodno şi, alăturându-se cu oaste leşească la marginea ţării leşeşti, i s-au dat starostie tărgul Horodinca”).
În 10 august 1724, ginerele lui Ilischi, Miron Gafenco îi moşteneşte moşia, şase ani mai târziu, în 15 ianuarie 1730, plângându-se Divanului Domnesc de abuzul mănăstirii Putna, care, după ce „au fost tras tot satul”, izbuteşte să şi-l adjudece, în 12 ianuarie 1736, şi să-l reconfirme, în 13 ianuarie 1754.
O hotarnică a moşiei din Crasna a mănăstirii Putna, datată în 5 noiembrie 1761, drept consecinţă a jelaniei egumenului Putnei, Pahomii, împotriva lui Alexandru Ilschi, „carele fiind aşezat şi cu şidere acolo şi călcând hotarul satului peste tot cuprinzând şi slujba a tuturor oamenilor ce lăcuescu acolo să lipsea mănăstirea Putna de tot venitul şi folosul acii moşii”, vorbeşte şi despre „ o cercetare”, făcută de dregătorii domneşti şi din care rezult că moşia lui Ilschi, „fiind între munţi, mergând hotarul ei la apus şi la răsărit, şi având opcine de munţi mari, despre înbe părţile înpregiur, nu s-au mai însămnat cu alte sămni, fiind hotărâtă cu opcinile munţilor şi numai pe vale, prin mijlocul moşii, are puţintel câmpu şi poeni şi, măsurându-să lungul moşiei, prin mijlocul moşiei şi a câmpului, s-au aflat o sută douăzeci de funii şi funie de douăzeci stânjeni, şi stânjănul de opt palme domneşti, s-au însămnat, cu optu pietri, hotară, care s-au pus în lungul câmpului, despărţind mijlocul, rămăind giumătate de câmpu în parte de sus şi giumătate în parte de gios; şi într-această măsură, prin mijlocul câmpului, rămâne şi silişte tăetă în două, şi s-au dat giumătate de sat, parte de gios, în parte mănăstirii despre munţii Vicovilor, şi cu poiana slatinii ce iaste în munţi despre Vicove, şi pe această partea mănăstirii, ce iaste pe din gios, cuprinde şi apa Siriţălului; iară parte ce din sus a Crasnei au rămas în parte lui Alexandru Ilschi, cu poiana din pogorul Crasnei, ce să numeşte despre pârâul Corbului, cuprinzând giumătate de silişte; şi pe parte din sus, a lui Ilschi, şi măsura siliştii încă să se ştie că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăşi, cu aceeaşi funii ce s-au măsurat şi celalalt câmpu, şi această măsură a siliştii s-au tăet în două şi, în capul hotarului despre răsărit, osăbit de piatra ce iaste pusă în capul hotarului, în pogor, s-au făcut şi bour într-un arin, şi taea peste topliţă şi piste apa Siriţălului, pe la un bour, ce s-au mai făcut într-un brad, de acolo apucă opcina, spre Vicove, care să înpreună cu alte opcine, ce încungiură hotarul despre Vicove. Iară piatra ce s-au pus în fundul câmpului despre apus, ce caută în prislop spre apus, până în opcina ce să hotărăşte Crasna cu Banila, şi această piatră desparte opcina în două; şi obârşiile ce să prăvale din opcină, de curgu cătră Siriţăl, să fie a părţii de gios, iară obârşiile pârailor Căcacii, ce curgu cătră parte de sus, să fie a părţii de sus. Într-acestaş chip s-au dat hotar despre amândouă părţile, cu dreptate, ce s-au căzut şi aşa să aibă a-ş stăpâni cineş parte sa, în sămnile ce s-au arătat mai sus şi pe hotărâre ce s-au făcut”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Crasna, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „35 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 nevolnic, 7 femei sărace, 2 popi, 3 ţigani şi 20 birnici.
În 1775, Crasna Putnei era selişte pustie, în vreme ce Crasna Ilschi mai avea 2 mazili (Alexandru Ilschi şi Gheorghie Galerie), 1 popă şi 34 ţărani.
În 15 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolae Ilschi, declara că stăpâneşte, împreună cu Miron Gafenco, cumnatul tatălui său, jumătate de sat, cumpărată de bunicul lui, Alexandru Ilschi. Cealaltă jumătate de sat era stăpânită de mănăstirea Putna.
Alexandru Ilschi o va înzestra pe fata sa, Anastasia, jupâneasa lui Vasile Vasilco, în 15 decembrie 1787, doar „cu lucruri din casă”, sfertul de sat Crasna urmând să aparţină feciorilor lui, Ilie şi Neculai, din 12 mai 1794, când cei doi fraţi primesc zapis de mărturie de la verii lor, Toader Tăutul (fiul lui Vasile Tăutul şi al Antimiţei, fata Mariei Dediulesii) şi Afandule Dediul (fiul lui Ştefan Dediul, nepot Mariei Dediulesii).
În 15 mai 1784, raportul consilierului şi comisarului imperial Taddeus Piethner von Lichtenfels, cuprinzând concluzii despre prospecţiunile sale, făcute, în Bucovina, în toamna anului 1783, conţinea şi referiri la slatina din Crasna.
În 1786, se stabilesc la Crasna şi câteva familii de agricultori germani, care vor vorma colonia Huta Veche.
Din 14 ianuarie 1787, Crasna Ilschi aparţine, în bună patte, lui Vasile Vasilco, care se însurase cu fata lui Alexandru Ilschi, Anastasia, un sfert de sat aflându-se în posesia surorii lui Alexandru, Sanda Volniceasa, care i-l vinde lui Ilschi în 15 decembrie 1787.
În iunie 1792, Alexandru Ilschi construieşte biserica, cu clopotniţă deasupra pridvorului, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
La data de 20 mai 1798, în Crasna se încheie testamentul Mariei Galer, fiica lui Neculai Ilschi şi a Ilinchii, născută Flondor. Ea lasă fiilor ei Ioniţă, Costachi şi Ştefan partea ei din Crasna, anume o şesime din jumătate. La 1 noiembrie 1798, este un document prin care Alexandru Ilschi dăruieşte fiilor săi Iordachi şi Ilie, a şasea parte din tot satul Crasna. La 5 iunie 1799 în Crasna, Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolai Ilschi îşi face testamentul, dând fiilor săi Iordachi şi Ilie a şasea parte de Crasna ţinutul Siretelui, baştină şi cumpărătură, şi a douăsprezecea parte din Crasna cumpărată de la Toader Tăutul.
În primăvara anului 1803, arendaşul Kriegshaber din Crasna aduce, pentru fabrica de sticlă din Huta Veche, câteva sute de slovaci din comitatul Trencin.
Cei doi feciori ai lui Nicolai Ilschi, unul mazil bucovinean – Ilie von Ilschi, iar celălalt boiernaş moldovean – Iordachi Ilschi clucer, stăpânesc împreună moşia din Crasna până în 1825, când moare clucerul Iordachi, iar fiul său, Dumitrachi, moşteneşte, în 25 aprilie 1825, drepturile răposatului.
Ilie von Ilschi cedează drepturile sale de proprietate, în 6 iulie 1835, nepotului său de soră, Emanuil Stârcea şi soţiei lui, Ilinca Ralea, fiica sfetnicului Ţarului Rusiei, Zamfirache Ralea, moşia Crasna cuprinzând „casele zidite, mori, crâşme, velniţă, potăşării, sticlărie”.
În 1843. biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Crasna-Ilschi, ctitorită de mazilul Alexandru Ilischi, în 1792, refăcută de Ilie de Ilschi în 1832, cu 1.853 enoriaşi, patronată de Ilie de ILSCHI, îi avea paroh pe George HACKMANN. În 1876, când numărul enoriaşilor ajunsese la 2.747, biserica era patronată de împăratul austriac şi de Eugen cav. de STRIŞCA, paroh fiind Samuel PIOTROVSCHI. În 1901, biserica a fost, din nou, restaurată, de Eugen cav. de STRIŞCA. În 1907, patron bisericesc era baronul Alexandru de STRIŞCA, iar de cei 3.393 creştini ortodocşi se ocupau parohul Michail BENDEWSCHI (BÂNDEA, dar aşa îi plăcea să semneze), născut în 1859, preot din 1885, paroh din 1890, preotul cooperator Alexandru BACIU, născut în 1873, preot din 1900, cantor fiind, din 1902, Grigorie ILIUŢ, născut în 1857.
Şcoala din Crasna-Ilschi, cu 5 clase, funcţiona din 1820 .
În 1885, Ion Bumbac, aflat în călătorie, de la Ciudei, la Vicove, îşi exprima încântarea în faţa dumnezeiescului peisaj de pe valea Sireţelului: „Ce să mai vorbesc despre vesela regiune a comunei Crasna sau despre partea şoselei ce suie, prin Crasna, în sus, până la plaiul ce duce printre drăgălaşul pasagiu de codri şi crânguri romantici, deasupra cărora se rădică, spre vest, lungul şir de munţi? O adevărată gură de raiu aceea! Pasagiul acesta se fineşte de-abie ieşind la câmp deschis, cătră Vicovul-de-sus” .
În 1 octombrie 1886, spre seară, Iliana lui Simion Percec trimitea pe ginerele ei, împreună cu cei doi feciori ai acestuia, să facă o clacă de păpuşoi. Noaptea, târziu, când ginerele s-a întors acasă, uşa casei era legată pe dinafară, iar în casă Iliana zăcea, gâtuită cu brâul ei. Hoţii spărseseră lada de pe bancă, în care se aflau 10 florini. Jandarmeria din Ciudei i-a descoperit rapid pe ucigaşii Anton Isopel, Constantin al lui Ioan Tomiuc, Constantin al lui Vasile Toniac şi Ioan al lui Toader Plamadă, toţi din Crasna Ilschi. Procesul s-a desfăşurat, mai târziu, la Storojineţ .
În 1890, Huta Veche avea primar pe Franz Aschenbrenner, iar învăţător, pe Franz Ernst.
Corul e plugari din Crasna a fost alcătuit, în 1894, de învăţătorul Mihai RĂUŢ, în următoarea alcătuire:
Tenori I: Ilie ŞTIPOR, Anton PLEŞCA şi Vasile AMBROŞ.
Tenori II: Ionică alui Alexie IHNAT, Vasile alui Grigori PLEŞCA şi învăţătorul Mihai RĂUŢ.
Bas: Pavel PERCEC, Alexie MITRIC, Georgi alui Grigori PLEŞCA şi George alui Leonti MOTRESCUL .
O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în iunie 1896, de Magdalina Iliuţ, menţionează următoarele nume de localnici din Crasna: învăţătoarea Maria GRIGORCE, Axenia lui Grigorie ILIUŢ, Mariuca lui Grigorie alui Ursu ILIUŢ, Aniţa CHELARIU ILIUŢ, Aniţa lui Ionică GHERMAN, Aniţa lui Istrati GHERMAN, Axenia lui Luca alui Popan MITRIC, Varvara lui Alexandru MITRIC, Domnica lui Andreiu POPESCUL, Varvara lui Alexandru IHNAT, Ileana lui Zaharie GROZAVUL, Mariuca lui George GROZAVUL, Domnica lui Gavril MOTRESCUL, Mariuca lui George PERCEC, Varvara lui Nicolae alui Dumitraş PERCEC, Varvara lui Prisacariu PERCEC, Mariuca lui Ioachim PERCEC, Magdalina lui Vasile ISOPEL şi Toader alui Dumitru MITRIC .
Pe lista încredinţată preotului Emilian GRIBOVSCHI şi gospodarului Ioan GHERMAN, au subscris crăsnenii: Ştefan GHERMAN, Alexandru IHNAT, Teofil VASILOSCHI, Emilian GRIBOVSCHI, IRODION, Ştefan SOROCEAN, Eugenia VASILOSCHI, Istrate GHERMAN, Adrian GHERMAN, Ştefan alui Ilie GHERMAN, Sofron PLEŞCA, Alexandru IHNAT, Alexandru PERCEC, Nicolai PERCEC, Toader PERCEC, Ioachim PERCEC, Grigori PLEŞCA, Vasile alui Ioan PLEŞCAVasile alui George PLEŞCA, Silvia VASILOSCHI, Ştefania VASILOSCHI, Ioan alui Alexandru IHNAT, Chilina lui Ştefan GHERMAN, George alui Ştefan alui Toader GHERMAN, Alexandru alui Ioan GHERMAN, Dumitru alui Toader GHERMAN, Istrati alui Toader GHERMAN, Mihail PERCEC, Nistor PERCEC, Mariuca lui Dimitrie GHERMAN, Isaie ILIUŢ, Zăhărie alui George ILIUŢ, Rachila lui Zăhărie ILIUŢ, Ana lui Zăhărie ILIUŢ, Constantin PERCEC, Pavel PERCEC, Ilie BABIUC, Rachila OSALCIUC şi Ileana OSALCIUC .
Comunele Crasna Ilschi şi Crasna Putnei aveau să beneficieze de o celebritate bucovineană comună după 1 ianuarie 1898, datorită preotului Mihai Bendevschi, care, deşi constituise a cincia bancă rurală dibn Bucovina, se considera şi se promova pe sine drept întemeietorul cooperativelor de credit, „croite ca şi băncile Şvabilor celor avuţi de lângă Viena, după planurile vestitului Neamţ Raiffeisen”, care „bănci poporale săteşti… se potrivesc de minune pentru gospodarii de prin satele noastre”.
Însoţirea din cele două sate Crasna a fost întemeiată de „câteva zeci de gospodari din Crasna, în frunte cu preotul lor, M. Bendevschi, şi cu fruntaşii lor, Grigore Iliuţ, Nicolai Ihnat, Nicolai a lui Dumitru Percec şi George Tarnovieţchi (care) s-au însoţit, au pus la un loc părtăşii de câte 10 florini şi şi-au croit o bancă sătească. Acum, gospodarii din Crasna, cari vor fi în strâmtoare şi vor trebui să împrumurte bani, de la banca lor vor împrumuta… La banca lor, ei foarte mici procente vor plăti şi şi acestea tot în buzunarul neamului lor va curge” .
Banca raiffeisiană din Crasna este prima care avea să beneficieze şi de un ajutor de 300 florini din partea Dietei Bucovinei, care, datorită demersurilor făcute de George Popovici (poetul T. Robeanu), de Iancu Flondor şi de fraţii cavaleri de Grigorcea, avea să pună în practică un adevărat program de sprijinire a satului bucovinean, în care intrau şi ajutorările cu fonduri pentru întemeierea de însoţiri de păstrare şi credit, dar şi o lege a creditului agricol cu prevederi eficiente şi imediat aplicabile (din 1903).
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Rachila BABIUC (20 ani în 1909) din Crasna Ilschi.
CRIŞCEATEC
Aflat pe malul drept al Nistrului, mai jos de Zviniace, satul Crişceatec este ales de negustorul Teodor Preda şi de răzeşii din Răpujineţ, alt sat din megieşie, pentru a adăpoti şi sluji un schit, construit în 1765 şi închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Schitul a fost înzestrat cu un teren în Răpujineţi, sat aflat mai jos, pe Nistru, cu jumătate din satul Zviniace, cu 4 mori, un atelier şi cu aşa-zisul sat Crişceatec, cel care, în 1775, avea… 2 ţărani (!), puşi în slujba celor 5 călugări aşa-zişi sihaştri şi care arendează, în 1784, toate „bunurile dumnezeieşti” dobândite, pe trei ani, pentru 500 florini, lui Mihail Mocranschi.
În 1843, biserica Sfântul Ioan Teologul din Crisceatec, ctitorită, în 1765, de hagiul Theodor PREDA, şi finalizată, în 1768, prin contribuţia voievodului grigore Ioan Callimah şi a căpitanului Mihail TALPĂ, a lui Constantin TALPĂ, Grigore BOTEZ, Ieremie BOTEZ, postelnic George TALPĂ, Catarina BOTEZ şi Ioan COZMA din Răpujniţa, cu 742 enoriaşi, patronată de Dimitrie von MOKRANSKI, era slujită de parohul George ZURKANOWICZ. În 1876, Dimitrie KOZB păstorea peste 836 suflete. În 1907, când patron al bisericii era evreil Marcus FISCHER, paroh era Eugen GOREŢCHI, născut în 1871, preot din 1894, paroh din 1902, cantor fiind, din 1901, George FOKI, năschut în 1858.
La Crisceatec a foncţionat, din 1787 o şcoală trivială moldovenească, iar din 1892, o şcoală cu 2 clase .
La Crisceatec s-a născut, în 7/19 aprilie 1818, Ioan Ţurcan, viitor preot la Mamaieştii Vechi, doctor în teologie, din 1880, Arhipresviter şi Mitrofor, deputat în Dieta din Viena, din 1891 .
CUCIURUL MARE
Satul vatamanului Gherman, de pe malul stâng al Dereluiului, învecinat cu Storojineţ, Chicera, Voloca, Corovia şi Camenca, a beneficiat de prima atestare documentară în 25 decembrie 1422, când satul Cuciur a fost întărit boierului Boguş, fiul lui Nesteac, apoi în 3 aprilie 1488, când este menţionat în hotarul Cozminului „stîlpul vechi, la drumul mare care vine de la Cernăuţi şi, peste drum, drept la Iabluniveţul de la Cuciur şi peste valea ce se cheamă ruptura”.
În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „3 biserici din Cuciur”.
În 30 martie 1575, din porunca lui Petru Şchiopu Vodă, se face o hotarnică, în proprietatea mănăstirii Putna, care stăpânea, deja, „un sat… anume Cuciurul, cu toate pricurile sale şi cu morile”. Satul fusese cumpărat de Ruxandra, soţia lui Bogdan Vodă, confiscat de Ştefan, fiul lui Petru Şchiopu, şi răscumpărat de mănăstirea Putna de la acest Ştefan Vodă, cu 400 ughi, adică ducaţi ungureşti.
În 17 aprilie 1729, drept consecinţă a jalbei trimise de egumenul Putnei, Misail, care se plângea că „şed o samă de (oameni din) Cernăuţi cu case pe moşia mănăstirii, în hotarul Cuciurului, şi fac satului stricare”, Grigore Gheca Vodă poruncea starostelui de Cernăuţi, fostul mare ban Dumitraşco Macrii, ca „pe câţi Cernăuţeni să vor afla pe locul Cuciurului, pe toţi să-i rădice, cu case şi cu bucate, cu tot, să-i aducă la târg în Cernăuţi, de vreme că n-are mănăstire nici un folos şi încă are pagubă despre dânşii”.
În 15 ianuarie 1759, Pahomie, egumenul Putnei, se jeluieşte lui Ioan Teodor Callimah Vodă împotriva oamenilor din Cuciurul Mare, care „fac stricăciune la loc de hrană, în cămp” şi care nu vor să dea venitul pământului pe care îl lucrează, „necinstind cu vorbe de necinste şi cu batjocură” pe egumen.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Cuciurul Mare „180 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 1 dascăl, 1 marchitan, 1 jidov, 12 scutelnici, 7 văduve şi 155 birnici, aceştia fiind: Ursul MITENCU, Ion sin MACOVEIU, Vasile sin LUNGUL, Anton LEŢCANUL, Ştefan BERBENICIUK, Hrihor HUŢUL, Grigoraş MITENKO, Costin sin CRĂCIUN, Simion MICULESCU, Andrieş BRATKO, Ion BRATKO, Tănasă MICLIAC, Neculaiu sin IONUŢ, Panteli SPÂNUL, Andrieş MICLIAC, Simion CRĂCIUN, Ignat CRĂCIUN, Vasile CRĂCIUN, Vasile sin NECULĂESCU, Georgii SPÂNUL, Iurii HUŢUL, Andrieş ONUŢUL, Georgii ONUŢUL, Simion SPÂNUL, Anton zet BELII, Georgii SPÂNUL, Grigoraş cojocar, Acsentii DĂMIAN, Andrieş MACOVEIU, Tănasă MITENKO, Vasile sin ego, Toader MACOVEIU, Grigoraş FUSUL, Grigoraş sin ŞTEFU, Chirilă DĂMIAN, Toader MACOVEIU, Grigoraş ILAŞ, Ştefka, Andrunachi sin ego, Andrieş MACOVEIU, Mihalaş ILCO, Timofei RADU, Dumitraşcu RADU, Ion sin ego, Ion GĂLAN, Dumitru zet ego, Ion HONDRAGĂ, Chirilă MICHICIELE, Ilaş brat ego, Ion brat ego, Ion zet DĂNILĂ, Grigoraş zet ego, Vasile HRIHORCIUK, Ion HRIHORCIUK, Istrate BĂNDAS, Gavril ŞUŞINCĂI, Vasile sin RUSKOI, Grigoraş RUŞINSKII, Toderaş sin ISTRATE, Ştefan PAVLIUK, Gavrilaş ŢIGĂNAŞ, Vasile brat ego, Grigoraş MOROZ, Ion sin GAVRILĂ, Georgii brat ego, Vasile CORJOLIAC, Toader PAVLIUK, Istrate PAVLIUK, Vasile brat ego, Hrihor KRAINIK, Costaşcu BUDNIK, Ion PANTE, Gorda PANTE, Toader sin ONULUI, Tănasă ONUL, Ştefan sin VĂCĂRIŢII, Vasile PANTE, iar Vasile PANTE, Iftemi KRINKO, Toader BUDNIK, Georgii PANTE, Vasile ŢIGĂNAŞ, Vasile sin PAVLO, Hrihor sin RUŞCIII, Vasile ungurian, Iacob rus, Mihalaş PANTE, Irimiţă PANTE, Ivan zet NAHRINIUK, Fedor rotar, Anton liah, Hrihor butnar, Ion HRINEVICI, Ivan butnar, Georgii CIPEŞKA, Ion sin prisăcar, Toader MOROZ, Toader ŞUŞÂNSCHII, Dumitraşcu PANTE, Andrieş PANTE, Ivan olar, Vasile vărzar, Petre CAFECIUK, Vasile HLIBOCIAN, Vasile TEVELIUK, Ignat CARCIA, Panteleiu CARCIA, Acsenti CARCIA, Ion sin MATENKUL, Vasile MITENKA, Dumitru sin ANDONI, Ion sin ANDONI, Mihalaş SPÂNU, Ursul brat ego, Costin BUDNIK, Ivan HRISTIK, Vasile sin IHNAT, Arseni GHEBA, Toader, Vasile sin DĂMIAN, Alecsandru brat ego, Ilaş ISAENKO, Vasile sin popa, Georgii BOGHIUL, Ostafi zet PAVLO, Ştefan OCIUNENKO, Toader sin ILII, Andrieş sin prisăcar, Ştefan sin popii, Mihalaş sin ŞTEFAN, Vasile ŞTIVKA, Ştefka morar, Ion HUPCĂ, Tănasă sin KRAINIK, Mihail rus, Istrate sin MACOVEI, Ion sin KRAINIK, Anton BĂSĂRABĂ, Vasile DUMCIAK, Toader GAVLIUK, Ion DUMCIAK, Ion IACOBIUK, Vasile CEPŞIKA, Ion sin ego, Vasile sin OKSENTI, Simion brat ego, Neculaiu DUŞCIAC, Tănasă SOLOMON, Istrate sin ego, Ştefan DUŞCIAC, Sandul GAVA, Tănasă sin GRIGORAŞ, Vasile MACOVEI şi Ion IONUŢUL.
Rufeturile erau pentru slujitorii bisericii, popa Georgii, popa Simion, diaconul Ion şi dascălul Georgii, pentru marchitanul Tănasă, pentru jidovul Leizer, fiul lui Iţcul, pentru scutelnicii marchitanului Tănasă, Ion ciubotar, Ştefan TIHANIUK, Vasile BUTNIOK, Petre NAHRINIAK, Macsin, Vasile TESLIUK, RAŢĂ şi Costandin sin RAŢĂ, pentru dârvarul starostelui cernăuţean HERESCU, Mihalache, pentru scutelnicul popii Simion, Hrihor, pentru scutelnicul popii Georgii, Ivan, pentru scutelnicul paharnicului LIMBO, Nechifor, şi pentru văduvele Irina, Paraschiva, Măriuţa, Nastasia, Mariţa, Acsinia şi Vasilca.
În 1775, Cuciurul Mare, din Ocolul Cernăuţilor, avea 2 popi şi 181 familii ţărăneşti.
În 1843, pentru cei 4.926 de enoriaşi, funcţionau două biserici, prima, Arătarea Maicii Domnului, stitorită în 1815, sfinţită în 6 decembrie 1823 şi dotată cu un iconostas de Teodor CEPIŞCA din Voloca pe Derelui, în 23 aprilie 1831, cu 1.090 credincioşi ortodocşi, păstoriţi de parohul Grigorie GRAMATOVICI, şi cu 1.288 enoriaşi, păstoriţi de al doilea paroh, Grigori KAZIEWICZ, cealaltă biserică, Sntul Dimitrie, cu 1.437 enoriaşi, păstoriţi de preotul Ioan HUBKA, şi cu 1.111 credincioşi, păstoriţi de preotul administrator Ioan MIRONOVICI. În 1876, biserica Arătarea Maicii Domnului, cu 3.120 enoriaşi, era slujită de parohul Ioan MARCO şi de preotul cooperator George DIMITROVICI, în vreme ce biserica Sfântul Dimitrie, cu 3.496 enoriaşi, era slujită de parohul Mihail MUNTIAN şi de preotul cooperator Ioan ZUGRAV. Cu 6.616 enoriaşi ortodocşi., în 1876, Cuciurul Mare era şi una dintre cele mai bine populate localităţi din Bucovina. În 1907, paroh la biserica Arătarea Maicii Domnului era tot Ioan MARCO, născut în 1836, preot din 1862, paroh din 1871, preot cooperator fiind Ştefan WOLOSCHENKO, născut în 1879, preot din 1906, iar cantor, din 1898, Lazar LAZURCA, născut în 1863. Biserica Sfântul Dimitrie era slujită de parohul Ilarion GRAMATOVICI, născut în 1840, preot din 1868, paroh din 1874, de preotul cooperator Constantin RUSU, născut în 1878, preot din 1905, şi, din 1874, de cantorul Artemie NOSIEVICI, născut în 1836.
La Cuciurul Mare funcţionau, din 1874, o şcoală cu 6 clase şi o şcoală-filială, cu o clasă .
Recensământul din Cuciurul Mare, făcut în 1888, consemna o populaţie de 7.690 suflete, după confesiune 383 fiind catolici, 6.974 – greco-orientali, iar 309 – israeliţi. După naţionalitate, 365 erau nemţi, 6.329 – ruteni, iar 806 – români .
Banca populară raiffeisiană din Cuciurul Mare a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub direcţiunea parohului Ioan Vorobchievici, vicedirector fiind Nicolae Mihalcea.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ana SOLOVAN (18 ani în 1909) din Cuciurul Mare.
La Cuciurul Mare s-au născut graficianul Parteni MASICHIEVICI (8 februarie 1887), compozitorul şi muzicologul Liviu RUSU (27 iunie 1908), scriitorul inegalabil Mircea STREINUL (2 ianuarie 1910), cercetătorul ştiinţific Constantin RUSCIOR (4 august 1911) şi artistul plastic Radu BERCEA (29 august 1939).
CUCIURUL MIC
Aflat în ţinutul Coţmanilor, între Valeva, Vaslăuţi, Boianciuc, Iucăuţi, Verbăuţi, Cuciurul Mic are parte de atestare documentară, sub numele de Cuciurău, în 23 februarie 1448, când Roman Vodă, aflat la Colomeea, întăreşte lui Didrih Buceaski satele Cuciurul, Iurcăuţi, Verbouţi, Vasilăul pe Nistru, satul lui Boris şi satul Lenţovici (Lenţeşti).
În 19 septembrie 1436, este menţionat boierul Boris Cuciurovschi, cel care pare să fi fost primul stăpân al satului Cuciurul Mic.
În 11 iunie 1602, satul Cuciurul Mic, cumpărat de Iuraşco, de la Ilie, fost vameş, era întărit copiilor lui Iuraşco, Onciul Iuraşcovici, Toader şi Mărica, jumătate de sat urmând să fie confirmată, în 10 august 1651, nepoatei lui Iuraşco, Antimia, fata lui Danovici.
În 12 aprilie 1623, Ştefan Tomşa întărea lui Mihail Tăutul „giumătate de sat de Cuciur micu cu locu de hăleşteu în ţarină, care el ş-au cumpărat de la Ionaşco, ficior lui Stroici logofătul”.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea lui Irimie a fost… satul Cuciur şi Denisiuca”.
În 1637, Ionaşco, fiul lui Gafton şi al Gaftonii, unchiul lui Coste Jadovan, vinde nepoţilor săi, Miron şi Costin, fiii lui Sava, partea lui din Cuciur, „cu eleşteu şi cu loc de moară şi cu fânaţe… cu loc în vatra satului”, pentru 50 taleri, martori fiind, pe lângă alţi „oameni buni”, Isac Cocoran, Pătraşco Ţintă, Ionaşco Pilat, Vasilie postelnicel, Gheorghiţă fiul lui Podescu, Toader Grama, Pătraşco Ciornohuz, Vasilie fiul lui Dumitraşco, Matiaţ fiul popii din Berbeşti, Ionaşcu Drăghici, Vasilie fiul lui Drăghici, Toader fratele lui Drăghici şi Vasilie Lastiuca.
În acelaşi an 1637, Coste Jadovanul din Pleşeniţa vinde nepoţilor săi, Miron şi Costin, feciorii lui Sava de Pleşeniţa, a patra parte din Cuciurul Mic şi 4 jirebii din satul Prelipce. Miron şi Costin cumpără, în 1 aprilie 1646, şi părţile de sat şi moşie ale verilor lor, Coste şi Ionaşcu, feciorii Gaftonii Jadovanul, obţinând uric în 15 mai 1646.
În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Grigoraş Păunel „trei părţi pe care le-a arătat din satul Valeva, jumătate de sat de Cuciur şi câteva părţi din moşia Prilipce, jumătate de sat Verbăuţi, a pastra parte de sat Bărbeşti… aşijderea să fie volnic să ia de a zecea din a treia parte de sat de Lucavăţ şi dintr-o parte a unei poieni zisă Panca, care este la apa Siretului”.
În 27 august 1742, Ştefan Tabără din Cuciur fusese trimis să vândă „păine (recoltele) lui Manoli, ficior Pisăroae ci estei acolo, la Cuciur, pentru că au vinit Ştefan Tabără şi niau adus carte de gospod ca săi plinim cheltuiala ci au cheltuit la Eşi, giudicăndusă cu dumnialui Ion Neculce vornicul pintru moşie lor Cuciurul, dila răzeşii lui din Cuciur, di cari ne arată şi cătă cheltuială au făcut, 12 lei în opt săptămăni ci au şăzut la Eşi”. Manoli promisese să întoarcă lui Tabără cheltuiala, la promisiune fiind „şi oamini martori din Cuciur, anumi Oanci umblător, şi Gligoraş vornic, şi Anton Cazacul”.
În 23 septembrie 1745, Gligore Corne şi jupâneasa Sandală, fata lui Constantin Săvăscul, precum şi copiii lor, Ursu şi Ioan, vindeau feciorilor lui Ilii Săvăscul, Gheorghi şi Sandul, pentru 27 lei, din Cuciurul Mic „acea moşioe noo de cumpărătură, ce-au fost cumpărat moşul nostru, Costin Săvăscul, de la Coste Jadovanul şi de la Ionaşco, nepot Jadovanului”.
În 4 august 1747, Ştefan Miclescul vinde lui Sandu Sturza jumătate din satul şi moşia Cuciurul Mic.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Cuciurul Mic, moşia vistiernicului Constantin STURZA, „64 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Andrii şi Ioan, 2 dascăli, Toader şi Sauca palamar, 4 scutelnici, Timofei şi Timco ai lui Georgi SĂVĂSCUL, Hrihor şi Ivan ai lui Vasile ONCIUL, 4 răzeşi, Neculai ONCIUL, Gavril ONCIUL, Ilie ONCIUL şi Vasile ONCIUL, căpitan de volintiri, 7 şliahtici, Ioniţă FALIŞ, Ioniţă nepot BRÂNZAN; Vasile ŢOPA, Giorgie SMOLINSCHI, Giorgie SĂVĂSCUL, Toader NALIVAICO şi Tănase TĂUTUL mazil, 2 umblători, Toader COJAC şi Andrei COJAC, 2 vădane, Paraschiva şi Maria, 2 marchitani, Costandin şi Anton, 5 jidovi, Herşko, Leiba, Moşko, Benko şi Moşko, şi 34 birnici, adică: Vasile ZOTA, Ivan BORODA, Mihailo NEGRICI, Pricop CATANĂ, Ivan văcar, Ignat MARTINIUC, Alecsa rusul, Georgie DUPLIN, Tănasâi DUPLIN, Hrihor CALANCE, Ion STRATINCIUK, Ilaş CALANCEA, Simion DUPLIN, Nichita CIURNIŢA, Tudosii vătăman, Ion scripcar, Hrihor HUŢUL, Mihailo TRIHUB, Ignat TRIHUB, Dumitru sin MITROFAN, Nichita MITROFAN, Ivan MOSTOVEI, Neculai MACOVEICIUC, Vasili MACOVEICIUC, Vasili CALAHUB, Vasili ŢÂHANCIUK, Tănasii LAZBODA, Toader ROMAN, Grigori BAIOR, Toader BRÂNZARI, Ion BRÂNZEI, Neculai DUBIŞCA şi Ivan rus.
În cătunul Vaslăuţi, „toată suma caselor” era 104, însemnând 2 popi, Vasilii şi Georgii, 2 dascăli, Andronic şi Vasilii palamar, 11 scutelnici ai paharnicului HURMUZACHI, Gavril volintirul, Mărian rus, Luchian herghelegiu, Toader cojocar, Petre rus, Vasile pânzariul, Nichita prisăcar, Pavlo scutariul, Hrihor ciobotar, Georgii GUŞATUL şi Tănasă BOCIUCU, 5 slugi ale paharnicului HURMUZACHI, Miron chitariul, Lupul CIOCOIUL, Vasili NOVAC, Ilie CIOCOIUL şi Ion MALIN, 6 văduve, Odochia, Marusa, Iliana, Paraschiva, Aniţa şi Nastasia, 2 jidovi, Moşko şi Leiba croitoriul, 13 case pustii şi 63 birnici, adică: Vasilie vornic, Vasilie TVERDOHLEB, Vasili DUMITRACHI, Ion sin ANTON, Miron cojocar, Fedor zet JÂRINSKI, Andrei zet JÂRONEŢ, Ivan DUMITRUCHI, Vasilie sin IVAN, Ivan JÂROVEŢU, Anton HUŢUL, Luchian BABII, Macsin ZAHARIA, Hrihor ZAHARIA, Tănasă zet CORCODUIC, Andrei LISĂI, Mihai PIDLIUBNII, Sauka rus, Ivan zet HUPCHII, Toader BASU, Grigore zet strugar, Neculai BABII, Ivan SĂMENIUC, Simion olar, Ivan rotar, Ilie DUDULIAC, Ion PRESCORIANU, Petre SAIHAŞ, Tănasă COIŢAN, Ion sin COIŢAN, Simion CODRIAN, Mihailo HUBCA, Georgie CODRIAN, Antohi CODRIAN, Iosif pânzar, Ion zet COIŢAN, Hrihor FUNAR, Ivan LISĂI, Gavril brat LISĂI, Petre sin COSTIN, Ion RĂPUJINSKI, Ştefan RUMII, Marko rusul, Anton rusul, Hrihor zet COSTĂN, Vasilii văcar, Panko rus, Simion NEDELCO, Grigoraş NEDELCO, Luchian RÂBKA, Ignat sin STRATEICIUC, Alecsa MACSINCIUC, Ion HATMANIUC, Nechifor sin STRATEICIUC, Vasili STRATEICIUC, Miron nepot strugar, Ion sin FRIPTUL, Dănilă CURNEŞANU, Dumitru ŞANDRIUC, Ivan GERMAN morar, Simion HATMAN, Gavril sin MACSIN şi Nechifor CONDRIUC.
În 1775, Cuciurul Mic, din Ocolul Nistrului, avea 3 mazili, 6 răzeşi, 2 popi, 60 ţărani şi 1 umblător.
În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Cuciurul Mic, construită, în 1820-1821, de Ignatie ANTONIEWICZ, restaurată în 1888, cu 1.361 enoriaşi, patronată de Ignaz von ANTONIEWICZ, era slujită de parohul George TOMIUC. În 1822, George şi Alexandru TABORA, Mihail BORCEA şi Alexandru ONCIUL au construit, la Cuciurul Mic, biserica Sfântul Nicolai, cu rang de filială în parohie, restaurată în 1885. În 1876, biserica din Cuciurul Mic, cu 2.014 enoriaşi, patronată de Anton von JACUBOWICZ, era slujită de parohul Paul JAWOROWSKI. În 1907, patroni bisericeşti la Cuciurul Mic erau Ioan IAKUBOWICZ şi Nikolai STEHAN, parohia, cu cele două biserici, fiind condusă de parohul Emilian GRIBOWSKI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1877, cantor fiind, din 1903, Alexandrer MASSIKIEWICZ, născut în 1862.
Şcoala cu 5 clase, din Cuciurul Mic, funcţiona din toamna anului 1887 .
În 1883, a fost construită biserica de lemn, cu hramul Sfântului Nicolae.
Familiile răzeşeşti din Cuciurul Mic, în 1894, erau: BRĂIESCU, ALBOTA, TUTUESCU, GÂZĂ, PALADI, STRATULAT, MINTICI, ZOPPA, ŢÂNTĂ, BRÂNZAN, PĂDURE, ISCULESCU, POCLITAR, BEJAN, FRUNZĂ, VLAICU şi VLAD. Dintre aceşti răzeşi, aveau copii la şcoala din Cernăuţi Ilie alui Constantin ALBOTA, Niculai şi Constantin ai lui Teofil ZOPPAConstantin alui Vasile ISCULESCU, Ilie alui Eugen STRATULAT şi Dumitru alui George POCLITAR .
O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de preotul Emilian GRIBOVSCHI, menţionează următoarele nume de localnici din Cuciurul Mic: Leon ONCIUL, George PALGIE, Ilie PALGIE, Ioan IVANOVICI, Dimitrie TOTOIESCU, Alexandru MISZIKIEWICZ, Trifon STRIŞCA, Ioan TOMORIUG, Gavril PRODAN, George POCLITAR, Ioan COCOREAN, Dimitrie TOMORUG, Alecu ONCIUL, Mihail PRODAN, Nicolai TOMAŞEVSCHI, Andronachi TOMIUC, Gaficena ZOPPA şi Mortco SANDMANN .
CULEUŢI
Selişte pustie în 1588 („Culiuţăi pe Nistru”), satul Culeuţi este întărit lui Onciu Vrânceanul, în 20 mai 1589, împreună cu satele Cadubeşti şi Stăuceani.
În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiii lui, Lupa şi Miron, „partea sa, câtă i se va alege, din a treia parte de sat Boianciuc, împreună cu partea din satul Culeuţ”.
În 6 iunie 1734, moşia Culeuţ a lui Ursachi Isar, era împresurată de moşiile Răpujniţa şi Vasileu ale Murguleţilor.
În 19 iulie 1751, pentru o datorie neonorată a lui Ursachi Isar, moşia Culeuţ trece în proprietatea căpitanului Manoli Zamfir, care, pentru că nu avea copii, hotărâse ca, după moartea sa, satul să treacă, iarăşi, în proprietatea lui Ursachi Isar sau a copiilor lui.
Ursachi Isar avea să redevină proprietarul satului Culeuţi până în 3 noiembrie 1756, când Ion Dociul mazil de Hârlău şi nepotul lui, Ilie săn Mihălache Străşcăi, revendicând „a trie parte din giumătate de sat de Coleuţi… care parte o stăpâneşte Isar” dar care parte, după cum arătau suretele vechi, fusese a Murguleştilor, iar împărţeala moşiilor Murguleţilor, făcută de Constantin Tăutu, arăta „cum că giumătate de sat Coleuţi s-au vibnit lui Neculai Murguleţ şi Ursului, frăţâne-său, şi Marii, surorii lor, cari din Niculai să tgrage Ursache Isar şi Motoceştii, şi din Ursul să trage Ion Dociul şi nepot-său Ilie Străşca, şi din Marie se trag Hănculeştii şi să vine pe aceşti trii fraţi din giumătate de sat cât o trie parte, şi Ursache Isar s-au acolisit şi stăpâneşte şi partea moşului lor, a Ursului”.
Un alt conflict de proprietate pentru „o a tria parti di giumătate de sat de Coleuţ” îl va avea Ursachi Isar şi cu Gavril Moţoc, în 5 august 1759, numele aceloraşi străbuni fiind pomenite ca argumente ale clipitei de atunci.
În 16 martie 1760, când se împart moşiile Raiftei Vlăiculesei între Ştefan, Mihai şi Marica Tumurugiesii, Mihai primeşte a patra parte din Culeuţ (partea de pe Buculei, ginerele lui Dumitru Lenţa).
În 3 octombrie 1762, fraţii Mihai şi Ilie Vlaico se obligau să părăsească satele Boianciuc şi Culeuţi, care trecuseră în proprietatea lui Gheorghe Turcul. Procesele, însă, vor continua, ajungându-se, în 30 iulie 1765, până la scoaterea unei cărţi de blestem de către fraţii Ştefan, Mihai, Ilie Vlaico şi Maria Tomorugeasa, copiii lui Andronic Vlaico şi ai Rafilei, care susţineau că fosta moşie a lui Isac Cocoranul, pe care o stăpânea Gheorghie Turcul, li se cuvine lor.
Gheorghe Isar, fiul lui Ursului Isar, Ioan Veriga, ginerele Ursului Isar şi Ioniţă Moţoc primesc uric de la Grigore Ioan Vodă să stăpânească părţile din Culeuţi ale bunicii lor, Mierla, fata lui Nicolae Murguleţ, iar Ion Dociul să stăpânească „a trie parte din giumătate dintr-acel sat, parte unui Hăncul”, dar partea lui Hâncul va fi stăpânită, în 3 noiembrie 1770, de Ilie Strâşca. Partea de jos a satului Culeuţi aparţinea lui Ilie Turcul (în hotarnică este trecut, greşit, numele lui Ilie Roset), fiind hotărnicită, în 8 iulie 1771, „de la Nistru, din Ciritei, peste valea Suhodolului… la altă piatră care se cheamă Borodco… la movila ce se cheamă Babca, la malul Nistrului, în deal, unde Mihai Vlaico a aşezat satul. Pădurea, vadurile de moară, trecătoarea peste Nistru să fie comune, adică frăţeşti. Din partea răzeşilor au semnat Ioniţă Moţoc şi Toader Cautăş”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Coliuţi, moşie răzăşască, „47 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Mihailo, 2 dascăli, Ştefan OROBCA şi Alecsa, 3 mazili, Ioniţă MOŢOC, Toader CAUTIŞ şi Iacob HLINCA şiahtic, 2 văduve, Aniţa şi Ilianca, 1 jidov, Leiba, şi 15 birnici, adică: Vasili REMARIUC, Necolai IVASUC, Vasili IVASUC, Ivan VANTIUC, Matei COSVANEŢ, Ivan CHISĂLIŢĂ, Matei ILCO, Matei SIŞCIUC, Petre SOBOLCA, Nechita SOBOLCA, Petre zet RÂMAR, Fedor CONDRAT, Vasili TOMAC, Mihail IURIICIUC şi Iacob.
În cătunul Răpujniţa, moşie a căpitanului Vasile MARCO şi a familiei BOTEZ, 82 era „toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Ilie, Vasile şi Toader, 2 dascăli, Ivan şi Ştefan MONICI, 1 mazil, Vasili MARCO, 3 şleahtici, Vasili OARZA, Vasili URSULIAC ruptaş şi Vasili TARANGA, 6 văduve, Sofia, Dochia, Irina, Maria, Dochiţa şi KOROKITKA, 12 case pustii şi 55 birnici, adică: Ursul OARZA vornicul, Ivan argat vornicului, Vasili HRECIUC, Ivan SINOVSKI, Ivan LESII, Andrei MUTRIN, Fodor BURUZAVSCHI, Vasili VELIŞCIUC, Ivan LUNESCUL, Vasili LEONTII, Hrihor FEDORSCHI, Filip pânzariul, Necolai LADEICIUC, Hrihor LUŢIC, Vasili BOIKO, Vasili a PETRII, Petre SMUCIC, Mihailo SÂRCHIC, Andrei TUMNIC, Acsănti SLOBOZIAN, Mihailo ŞTEFIUC, Andrei COLESNIUC, Andrei MOISA, Hrihor pânzariul, Ion GAMINIUC, Ştefan berar, Ion sin vornicului ORZA, Andrei ODOVEŢ, Iacov VENINTINSCHI, Iacob CEAICA, Hrihor MUDRII, Andrei ŞTIRMA, Fedor HUBIAC, Vasili PROCIUC, Simion COCIRCO, Nichita CRIMAC, Ştefan IAŢULIAC, Ştefan a PETRII, Iacob SFINCA, Ştefan ŞFIICIUC, Iacov BOREK, Petre MORDEI, Ivan SMUC, Petre CEAICA, Mihailo SĂRIMAC, Vasili MAFTEICIUC, Andrei VELIŞCO, Alecsa MAFTEICIUC, Ivan MISAC, Ivan CIUHAR, Vasili BABII, Hrihor CEAICA, Tănasii sin ORZA, Nechifor vătăman şi Fedor CEAICA.
În 1775, satul Culeuţi (Coliuţii), din Ocolul Nistrului, avea 2 mazili, 2 popi şi 20 de familii de ţărani.
Conform unui izvod de moşii din 20 ianuarie 1775, Ilie Străşca, stăpânea, ca moştenire după părinţii lui, Mihalachi şi Maria Străşca, a şasea parte din Culeuţi.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Culeuţi, înălţată, în 1779 de Theodor CAUTIŞ şi de Ioan MASEC,, cu 490 enoriaşi, patronată de Ianacachi de TABORA, avea postul de paroh vacant. În 1876, patron al bisericii cu 757 enoriaşi era Ekaterina von WEINFELD, paroh fiind Theodor BOCANCE. În 1907, sub patronajul bisericesc al evreului Kalman SCHLESINGER, biserica din Culeuţi îl avea paroh pe Arcadie BOCANCE, născut în 1877, preot din 1903, cantor fiind, din 1892, Theodor DRABIK, născut în 1850.
În Culeuţ funcţiona, din 1887, o şcoală cu 2 clase .
În 30 aprilie 1782, Simeon Tăutul şi fraţii săi stăpâneau jumătatea de jos a satului Culeuţi, partea care aparţinuse lui Cocoran, care îşi luase numele de Turcul, după o fugă în Polonia; Ioniţă Moţoc şi Ion Cautăş stăpâneau câte un sfert de sat, partea lui Moţoc şi al Iuditei, fata lui Nicolae Murguleţ.
CUPCA
Întărit de Alexandru cel Bun lui Ivan Cupcici, în 27 mai 1429, satul „unde este casa lui” Ivan Cupcici, pe Siretul Mic, între Pătrăuţi pe Siret şi Suceveni, avea să poarte, de-a lungul veacurilor, numele întemeietorului, chiar dacă, din 1503, avea să se anonimizeze în uriaşa moşie mănăstirească a Putnei.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Cupca, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 2 femei sărace, 2 ţigani şi 26 birnici.
În 1775, Cupca, din Ocolul Berhometelor, avea 1 popă şi 30 ţărani.
La Cupca s-au aşezat, în 1776, emigranţii transilvăneni Ioan POP, din Cetea, şi Ioan PUŞCAŞ, din Falciu.
În 1843, biserica Sfântul Mihail din Cupca, zidită în 1787, cu 1.143, era slujită de parohul Alexandru CHISĂLIŢĂ, care se afla, în faţa aceluiaşi altar, şi în 1876, când biserica avea 1.432 enoriaşi. În 1907, paroh era George POJOGA, născut în 1859, preot din 1886, paroh din 1904, cantor fiind, din 1896, George UNGUREAN, născut în 1854.
În 1890, s-a deschis, la Cupca, o şcoală cu 3 clase .
Cu ocazia a trei praznice, făcute, la sfârşitul anului 1894, de Teodor BERESOVSCHI, Vasile DUGAN şi Andrei BICER, au jurat, în faţa preotului E. PRELICI, să se lase de rachiu următorii cupceni: Teodor V. ALERGUŞ, Teodor V. ROŞULUI, Dimitrie şi Ecaterina V. ALERGUŞ, Vasile D. ALERGUŞ, Dimitrie I. BICER, George Şt. BICER, Ioan G. BICER, Ioan V. BICER, Mihai I. BICER, Flora, văduva lui George BICER, Sanfira, soţia lui Ioan BICER, George BOLOCAN, George G. BOLOCAN, Domnica, soţia lui Zaharie BOLOCAN, Teodor BOBEŞTEAN, Vasile şi Dimitrie COSTIUC, Ioan Gr. MAIOR, George şi Elena MÂŢA, Vasile I. PLEVAN, Vasile T. POPESCU, Constantin POPESCU, Teodor G. TĂRÂŢĂ, Ioan alui George TĂRÂŢĂ şi soţia lui, Maria, Ioan V. TĂRÂŢĂ, Constantin T. TĂRÂŢĂ, Geoge D. TĂRÂŢĂ, Constantin D. TĂRÂŢĂ, Petre TĂRÂŢĂ, Vasile G. TĂRÂŢĂ, Ioan T. TIMEŞ, Petre S. TIMEŞ, Teodosia TIMFAC, Anna, soţia lui Simion SLĂNINĂ, Maria, soţia lui George T. ŢUGUI, Flora, soţia lui Constantin ŢIBILIAC şi Simion T. ŢUGUI .
În 1 aprilie 1941, au căzut „ca snopii de secară”, la Fântâna Albă, seceraţi de mitralierele sovietice cupcenii: Andronic Morar, Marta Şorodoc (o fată de 18 ani), Arcadie al lui Toader Plevan (rănit şi aruncat de viu într-o groapă comună), Ion Gâză, Arcadie Palicârja, Ion Belmega, Vasile Dugan (fratele lui, Ion Dugan, a murit în gulaguri), Ion al lui Simion Opaiţ (fecior de 20 ani, mort în gulaguri). Au fost arestaţi, după ce au fost hăituiţi, Mihai Plevan, Dumitru Tărâţă, Toader şi Lazăr, feciorii lui Simion Alerguş, Gheorghe Luţu, Petru Plevan, Vasile Ovaciuc (un copilandru), Nistor Plevan şi Toader Ţâbuleac .