Cinema “Modern”, un “Colectiv” de Suceava!
*
Cea mai concludentă mostră a dispreţului primarului Ion Lungu faţă de populaţia Sucevei o reprezintă “aportul” lui la cultură, aşa-zisa clădire multifuncţională “Modern”, zisă şi “Centrul Cultural Bucovina” – dar fără a fi, clădire prin ridicarea căreia s-au tocat şi sume uriaşe din fondurile europene, dar şi camioane de parale din bugetul Consiliului Judeţean Suceava. Cine şi cât a furat pentru a pune vieţile sucevenilor în pericol ţine de competenţele DNA, dar metodele de furt sunt mai mult decât străvezii: materiale ieftine şi periculoase în dotări, nici o măsură care să vizeze şi siguranţa spectatorului, dar şi pe cea artistului, care oricând se poate prăbuşi, cu tot cu scenă, în hăul de dedesubt, precum şi improvizaţii care încalcă toate normele de siguranţă în construcţii.
*
Las deoparte sala, cu scaune incomode din plastic şi cu rânduri atât de dese, încât spectatorul, pe lângă faptul că stă incomod, va fi prins în capcana acestei strânsuri, în cazul nedorit al unei situaţii periculoase – şi totul înseamnă pericol în acea sală, burduşită cu materiale inflamabile, prinse inestetic, inclusiv cu cuie care îşi scot făloase capetele la vedere. Las deoparte şi lipsa totală a spaţiilor obligatorii pentru funcţionarea unui teatru sau a unui ansamblu profesionist folcloric (şi sunt înghesuite amândouă în noua hardughie a lui Lungu), adică a sălilor de repetiţii, a magaziilor, a buzunarelor de scenă, a cabinelor pentru artişti. Las deoparte şi acustica sălii, care este pur şi simplu întâmplătoare, şi nicidecum calculată, prin proiect, ca să răspândească şi suspinul unui actor, care şi-ar risca viaţa, urcând pe scena primarului Ion Lungu, învelită în catifea sintetică de bazar, care este atât de inflamabilă, încât se poate aprinde, prin încărcare ionică, chiar şi de la un banal proiector, catifea care ţine loc de cortină şi, ca să stea întinsă, este prevăzută cu contragreutăţi. Numai din cortină s-au pus deoparte părăluţe cât bugetul pentru 4-5 ediţii de festival “Bucovina Rock Castle”.
*
*
Scena poate declanşa o tragedie, prin panică. Scândurile scenei sunt fixate pe nişte bârne, cu bile la capete, fără asigurare cu şine, aşa cum se face în orice altă instituţie de spectacol, dintotdeauna. Dacă urcă douăsprezece perechi de dansatori pe scenă, cu o suită de dansuri, în mod sigur nu-şi vor termina suita decât în hăul de sub scenă. La fel se poate întâmpla şi în cazul unei premiere cu teatru modern, în care actorii mai mult ţopăie şi ţipă, decât interpretează, într-un talmeş-balmeş de reînviere “vizionară” a legendarei commedia dell’arte. Arlechinii scenei lui Lungu (panourile culisabile, care îngustează sau lărgesc scena, funcţie de necesităţile spectacolelor, dar care reprezintă şi elemente de siguranţă în cazul unor evacuări forţate) sunt ficşi, mai ficşi decât ideile lui puţine, dar discreţionare.
*
*
Nu ştiu dacă hardughia multi-nefuncţională a primarului Ion Lungu are sau nu avizele de funcţionare obligatorii; dacă le are, e şi mai grav, pentru că vor răspune alţii, la vremea unei previzibile tragedii, pentru neghiobiile şi dispreţul de astăzi, faţă de populaţia suceveană, ale primarului Ion Lungu şi ale dubioza-kolektiv-ului edilitar, cu ajutorul căruia Lungu îşi face de cap, în Suceava, de mai bine de un deceniu.
*
Vă avertizez, fără să fac o profeţie, că Cinema “Modern” înseamnă, deocamdată, un periculos “Colectiv” de Suceava. Cu o singură diferenţă: în hardughia bucureşteană au fost jertfiţi exponenţii culturii viitorului, pe când în hardughia suceveană vor fi ucişi doar exponenţii culturii încetăţenite.