Ceaţa din Bucureşti

*

„Sâmbătă seara, 20 noiembrie 1904, o ceaţă nemaipomenit de deasă s-a lăsat asupra Capitalei; nu puteai să vezi la doi paşi înaintea ochilor” (Ziarele).

*

Pe cer luna cea bălaie

Nu da nici un semn de viaţă,

S-au ciocnit trăsuri, tramvaie,

A fost lată. Bre, ce ceaţă!

*

Vream într-o cofetărie

Să iau apă şi dulceaţă,

Nimerii la berărie…

Ah, afurisită ceaţă!

 *

Bere bând, luai „Furnica”

S-o citesc, că e glumeaţă;

N-am putut să văd nimica…

Te blestem, infamă ceaţă!

*

Am plecat, nu pe-o cărare,

Ci pe două, înspre piaţă;

M-am lovit de felinare…

N-am fost beat; dar… era ceaţă!

*

Mă-ntâlnii cu creditorii

Ce m-au prigonit o viaţă;

Nici nu mă zăriră – chiorii!

Ştiţi că-i bine când e ceaţă?

*

La consoarta-mi scumpă-acasă

Vrui să merg spre dimineaţă

Ş-o brodii la… (ce vă pasă?),

Nu-s de vină. Era ceaţă!

*

Nu vedeam nimic ’nainte,

Parcă pătimeam de-albeaţă,

Scuza mea-n două cuvinte

Este simplă: Era ceaţă!

*

Dar a doua zi, dup-asta,

Văzui iarăşi. Vai, în faţă

Îmi stau soacra şi nevasta…

De ce-ai dispărut, o, ceaţă?

*

Tarascon

*

(Furnica, nr. 11, noiembrie 1904, p. 2)